1,236 matches
-
devină conștiente de identitatea lor, această chemare contribuie, de asemenea, la realizarea unei coeziuni mai strînse, la asigurarea identității: muncitorimea se afirmă cu adevărat ca o clasă autonomă în ceea ce este visul revoluției proletare. De asemenea, ideea Vîrstei de aur, inseparabilă de noțiunea de colectivitate restrînsă, trebuie, în mod normal, să ducă la restrîngerea spațiului social la micile grupuri comunitare, cu toate închise îri ele însele. În același fel, și povestea conspirației, înțeleasă ca realitate politică permanentă, amestecă mereu realul și
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
vîrtejul timpului, ajungi la acea ordine a unei durabilități primare. Reașezate în această perspectivă, marile mituri politice ale societăților de azi apar ca expresie a principalelor, a numeroaselor constante psihologice specifice individului 92. Visul Vîrstei de aur, am văzut, e inseparabil de nostalgie, adică de fixația în valorile copilăriei, de persistența lor în vîrsta adultă. Chemarea Salvatorului e replica la o situație de vacuitate, e vorba de căutarea unui tată absent sau de substituirea unei imago părintești idealizate, celei a unei
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
educației noi. Un aspect al elanului vital îl constituie interesul, acel "apetit" spiritual care se manifestă ca o "foame" de cunoaștere, ca o nevoie de exprimare, fie în plan teoretic, fie practic. Ferrière, ca și Dewey, privește interesul ca fiind inseparabil de efort. Mai mult, el apreciază că acest efort are un caracter creator, fiind orientat spre o nouă combinare a unor elemente cîndva imitate (6, p. 34). Iată așadar, trei realități care caracterizează ființa umană în creștere interes, efort, creație
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
dialectică de omogenizare, o dialectică de eterogenizare și o dialectică cuantică. Lupasco utilizează termenul de tridialectică pentru a caracteriza structura gîndirii sale filosofice, termen care exprimă structura ternară, tripolară (omogen-eterogen-stare T) a oricărei manifestări a Realității, coexistența acestor trei aspecte inseparabile în orice dinamism accesibil cunoașterii logice, raționale. Într-un sens aproximativ, am putea vorbi de trei logici 26, dar e vorba mai degrabă de trei orientări privilegiate ale uneia și aceleiași logici. Tridialectica lui Lupasco, avîndu-și sursa în fizica cuantică
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
în cele două modele: într-un caz, vanitatea luciferiană ce conduce iremediabil la distrugere, în celălalt caz, respectul pentru organizarea cosmică armonioasă în care omul își are propriul loc. Paradoxal, atitudinea pe care o avem în raport cu Realitatea este o componentă inseparabilă, activă a Realității înseși. TERȚUL TRĂIT Structura ternară a Realității se află înscrisă în omul însuși: centrul intelectual reprezintă dinamismul eterogenizării, centrul motor dinamismul omogenizării și centrul emoțional dinamismul stării T. Viața întreagă a omului este o pendulare între cei
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
sau formalizărilor matematice. Fizica cuantică ne-a făcut să descoperim că abstractizarea nu este un simplu intermediar între noi și Natură, un instrument pentru a descrie Realitatea, ci una din părțile constitutive ale Naturii. În fizica cuantică, formalismul matematic este inseparabil de experiență. El rezistă în felul său, și prin grija de autoconsistență internă și prin nevoia sa de a integra datele experimentale fără a distruge această autoconsistență. Abstracția face parte integrantă din Realitate. Trebuie să conferim o dimensiune ontologică noțiunii
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
stărilor de lucruri obiectivabile independent de procesul de cunoaștere. El situează la acest prim nivel mecanica clasică, electromagnetismul și cele două teorii ale relativității ale lui Einstein, altfel spus, fizica clasică. Al doilea nivel de realitate corespunde stărilor de lucruri inseparabile de procesul cunoașterii. El situează aici mecanica cuantică, biologia și științele conștiinței. În fine, al treilea nivel de realitate corespunde stărilor de lucruri create în conexiune cu procesul cunoașterii. El situează la acest nivel de realitate filosofia, arta, politica, metaforele
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
utopic: ea este înscrisă în adîncurile sufletului nostru. Prin transcultural, care se conjugă cu transreligiosul, războiul civilizațiilor, amenințare tot mai prezentă în vremurile de azi, nu ar mai avea nici o rațiune de a exista. Autonașterea Universului și autonașterea omului sunt inseparabile. Știință și conștiință, cei doi stîlpi ai viitoarei democrații universale, se sprijină unul pe altul. Știința fără conștiință înseamnă ruina ființei umane, dar conștiința fără știință înseamnă același lucru. Responsabilitatea autotranscendenței responsabilitatea noastră este terțul inclus care unește știința și
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
a cunoaște lumea: subiectul, obiectul și terțul ascuns sunt inter-legate sau mai curînd trans-legate. Persoana umană apare ca fiind interfața între lume și terțul ascuns. Ființa umană are, deci, două naturi: o natură animală și o natură divină, trans-legate și inseparabile. Eliminarea terțului ascuns al cunoașterii înseamnă o ființă umană unidimensională, redusă la celule, neuroni, quarci și particule elementare. CE ESTE REALITATEA? Abordările filosofice ale lui Jung, Pauli și Lupasco, îmbogățite cu noțiunea de niveluri de realitate, constituie o abordare deschisă
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
fi publicat lucrările despre aspectul logic propriu-zis al fizicii teoretice. Dar se simte de pe acum interesul unor asemenea cercetări. În acest domeniu intermediar, între obligațiile experimentale și obligațiile gîndirii, microfizica reclamă concepții în care activitățile obiectului și activitățile subiectului sunt inseparabile. Asemenea concepții, greu de numit, au nevoie de un metafizician care să se preocupe de aspectul vital, de aspectul biologic al cunoașterii". Și Bachelard conchide: "Domnul Stéphane Lupasco est unul dintre aceștia. El aduce o importantă contribuție metafizicii". Ce elogiu
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
distingem între principiu și stare. Dinamismul ternar este rezultatul acțiunii, în orice manifestare, a trei principii: actualizarea (A), potențializarea (P) și un principiu de densificare maximală a energiei (T). Orice manifestare a realității implică coexistența acestor trei principii, independente dar inseparabile. Considerate izolat, aceste trei principii sunt, deci, virtuale. Adevărata lor natură se revelează în interacțiunile lor mutuale: fiecare principiu interacționează cu el însuși sau cu celelalte două. Putem astfel vorbi despre o actualizare a actualizării (AA), despre o potențializare a
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
europene. Tot ceea ce simplifică Europa prin idealizare, abstractizare sau reducție o mutilează. Europa este un Complex (complexus: ceea ce este țesut laolaltă), a cărui caracteristică este că adună fără să confunde cele mai mari diversități și că asociază contrariile în mod inseparabil. Iată de ce avem nevoie nu numai de o îndreptățită modestie, ci și de o gîndire justă care să cerceteze nodul gordian european, unde atîtea istorii politice, economice, sociale, culturale, religioase, antireligioase s-au întrepătruns și întrețesut într-un mod deopotrivă
Gîndind Europa by Edgar Morin [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
alte civilizații. Acesta este mitul pe care Europa îl alimentează despre ea însăși. Dacă există un adevăr de netăgăduit în acest mit, Europa rămîne în schimb mutilată, falsă pînă și în această mutilare, căci amputează acel adevăr contrar care este inseparabil de ea. Caracterul său euforic și satisfăcut de sine îl transformă într-un adevăr mincinos. Cum scria cu multă îndreptățire Jean-Baptiste Duroselle, "cînd mi se spune că Europa este patria dreptului, îmi vine în minte arbitrarul; că este patria demnității
Gîndind Europa by Edgar Morin [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
unifice cu sudul, pe calea Mediteranei care constituie și ea o comunitate istorică de destine -, cu continentul african în ansamblul său. Mai mult chiar decît ne-am imaginat în cartea de față, renașterea Europei și deschiderea sa către lume sînt inseparabile. Astfel, Europa va lansa asupra planetei nu extremități cuceritoare, ci pseudopode pacificatoare. Europa trebuie să-și realizeze pacea și să promoveze pacea. Recompunerea pașnică a Europei necesită continuarea marii dezarmări începute, care necesită la rîndul ei o înțelegere în acest
Gîndind Europa by Edgar Morin [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
și de aceea o sursă activă de istorie. Acțiunea nu e univocă. Dacă istoria produce istoriografie, acesta din urmă se repercutează la rândul ei asupra istoriei. Registrele comunică între ele, transferul de substanță este mutual. "Istoria, s-a spus, este inseparabilă de istorie", observația îl implică pe observator. Calitatea acestuia din urmă determină în bună măsură calitatea discursului istoric. Este vorba de însușiri personale, desigur, însă și de calitatea experienței de care dispune istoricul. De aceea, reluând o idee lucianească, N.
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
că Europa e împărțită în două zone distincte. Alții, dimpotrivă, supralicitau ideea de unitate europeană, ca o șansă de viitor și pentru români. Grigore IV Ghica spunea la 1824 că "toate puterile Europei formează, pentru a spune așa, o familie inseparabilă", iar peste câțiva ani E. Poteca întrezărea chiar o Europă "de la Portugalia până la Siberia", cu alte cuvinte un spațiu întins și polimorf, în care neamul său își poate rostui un loc mai confortabil. Utopia și realismul se îngemănau discret. Să
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
ele; în schimb ele îi răpesc garanția unui câștig statornic și sigur, punândusub dependența grevelor patronilor sau ale tovarășilor. Sub conducerea noastră poporul a distrus aristocrația care era protectoarea sa și doica sa naturală, pe ea, al cărei interes este inseparabil de bunăstarea poporului. Acum când aristocrația este distrusă, el a căzut sub jugul acaparatorilor, al necinstiților îmbogățiți, care îl apasă în mod nemilos. Noi îi vom apăra ca liberatori de acest jug, când îi vom propune să intre în rândurile
„Protocoalele” Înţelepţilor Sionului by Unknown () [Corola-publishinghouse/Science/852_a_1577]
-
la infinit: cei care aderă la ea o verifică prin propria experiență". Émile Durkheim, 1991, p. 625. În afară de asta, Durkheim insistă pe dubla dimensiune a calificării: deopotrivă proces de valorizare și de definire a sectoarelor activității sociale. Cele două sunt inseparabile: calificând lucrurile și oamenii, colectivul delimitează și ierarhizează lumea socială, generează diferențe în registrul faptelor și le transferă ca inegalități în registrul valorilor (așa cum arată separarea sacru/profan). Prolificitatea acestei abordări • Structuralismul și influențele sale Lévi-Strauss (născut în 1908) își
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
selecție și producere de filiere), elaborând un discurs egalitar (egalitatea șanselor) și o ideologie meritocratică (Bourdieu și Passeron, 1970). Universul școlar se consideră o lume autonomă devotată cultului savanților, artiștilor, producătorilor "geniali", operelor universale. Această sociologie a cunoașterii este deci inseparabilă de o sociologie a recunoașterii și a necunoașterii (Bourdieu, 1987, p. 35). Autonomia câmpului În câteva locuri rare și privilegiate din opera sa, Bourdieu face o punte între cele două faze ale cercetării sale. De exemplu: Nimic nu seamănă mai
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
necesități, ci infinite posibilități" (Jean Louis Le Moigne apud B. Miêge, 1998: 108), menite să amelioreze comunicarea interumană. Comunicarea a fost dintotdeauna un fapt social și politic major, constitutiv al ordinii sociale. Ca obiect al cunoașterii, comunicarea prezintă trei dimensiuni inseparabile care vor constitui și axele ce infrastructurează și prezenta abordare (B. Lamizet, 1992: 12-13). Dimensiunea socială a comunicării ne situează în planul relațiilor sociale pe care le legitimează și perenizează asigurînd structurarea comunității și instituționalizarea vieții sociale. Dimensiunea culturală a
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
structuralismului nu mai sînt demult viabile, recunoașterea principiului imanenței materiale a textului continuă să fie un dat fundamental în abordarea semiotică, cu condiția să nu fie considerat exclusiv (cf. și J.J. Nattiez, 1987:50); de fapt, semiotica și structuralismul sînt inseparabile, deoarece studiind semnele trebuie investigat și sistemul relațiilor ce creează posibilitatea producerii semnificației și reciproc, relațiile pertinente între iteme nu pot fi determinate în absența definirii lor semiotice (cf. și W. Nöth,1990:297). 3. FERDINAND DE SAUSSURE SI MODELUL
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
frază saussuriană "Cuvîntul cîine nu mușcă") și nicidecum legăturii semnificant/semnificat care este o relație necesară, o "consubstanțialitate". De fapt, însuși Saussure evidențiase indisociabilitatea celor două entități ale semnului în pregnanta metaforă a foii de hîrtie cu rectoul și versoul inseparabile, dar și în formularea (din păcate neglijată) din Curs: Dacă în raport cu ideea pe care o reprezintă semnificantul apare liber ales, în schimb în raport cu comunitatea lingvistică ce îl utilizează, el nu este liber, ci impus" (CLG:30) sau în precizările definiționale
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
de observație, este o întreprindere deloc ușoară. Dificultatea rezidă în însuși faptul că elementul corporal nu poate fi extras din contextul în care acesta funcționează și trăiește. El este "locul unei instrumentalizări și al unei ritualizări permanente; o unitate organică inseparabilă și un obiect scenografic divizibil; sursa unei activități continue dintr-un anumit punct de vedere și intermitente, dintr-altul etc. În aceasta constă dificultatea observării sale"142. Cum să desprindem tehnica corporală care însoțește descântarea cositorului pe foc de întregul
by Cristina Gavriluţă [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
despre efortul de definire din punct de vedere conceptual a semnificației acestui simbol suprem al mitului, "Dumnezeu", care este centrul de gravitație al tuturor speculațiilor filosofice, ele însele surse îndepărtate ale efortului metodic al psihologiei. Prin intermediul filosofiei, psihologia rămîne deci inseparabil legată de simbolul "Dumnezeu". Ceea ce impune legătura aceasta nu este vechea credință, ci pretenția de a înțelege semnificația acestui simbol. Cu toate acestea, semnificația acestui simbol produsul suprem al supraconștientului nu poate fi înțeleasă decît în raport cu ansamblul simbolizării mitice. Dacă
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
sănătății. Atît timp cît armonia sufletului, sublimarea perfectă, nu este realizată unicul mijloc de abordare este viziunea intuitivă a sfertului care trebuie depus în acest sens. Această viziune intuitivă este înțelepciunea, efortul spiritualizării sub forma sa practică. Mitul personifică relația inseparabilă dintre viziunea intuitivă și realizarea armonioasă prin legătura dintre soră și frate. Sora lui Apollo este Atena, simbolul înțelepciunii. Condiția înțelepciunii este lupta permanentă împotriva dezacordului dorințelor. Atena simbolizează combativitatea spiritului, care, prin victoria sa, deschide calea spre viziunea sferei
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]