1,088 matches
-
fi revendic]ri morale substanțiale despre ceea ce este bine sau nu etc. (de exemplu, ceea ce maximalizeaz] fericirea este întotdeauna, sau poate chiar în mod necesar, bine). Întrebarea „ce semnific] aceste teze”, care constituie subiectul nostru actual, este una diferit]. Despre inutilitatea disputelor ontologice în etic], vezi Hâre, 1985b; pentru o opinie diferit], vezi Capitolul 37, Naturalism. Putem evita aceste dificult]ți, dac] facem distincția în termenii unei teorii a înțelesului care este inc] foarte popular]: teoria condiției adev]rului. Aceasta nu
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
iar dacă se descoperă că-i nenociv, că-i om cu mintea întreagă, în totul capabil să aprecieze și să reprobe singur actul comis, să i se dea drumul în mijlocul societății"115. Concluzia la care ajunge Zosin este aceea a inutilității oricărei pedepse penale, chiar a pericolului acestor măsuri represive. El afirmă textual: "Potrivit nouelor vederi psihologice, potrivit concepției de nocivitate, trebuie să dispară din societate penalitatea. Mai ales ideea de pedeapsă, cum se practică atât de greșit și de în
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
multe ori. Teama insolvabilității o terorizează pe pacientă. Factori de menținere și de agravare Soțul lui Martine este apropiat de aceasta, o susține, uneori prea mult. El își asumă în mod regulat sarcinile gospodărești, situație care îi amplifică acesteia sentimentul inutilității și mediocrității. Datorită situației sale profesionale incerte, prezența sa este nesigură: Martine nu știe niciodată dacă poate sau nu să conteze pe susținerea sa. Respingerea parentală este un alt factor de agravare: necunoscând patologia de care suferă fiica lor, părinții
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
mai josnic și mai anihilator”. Epistolierul se teme permanent să nu se rateze, să nu se comodizeze, să nu se burghezească. Dornic să știe cât mai mult, preferă „diletantismul universal unei specializări universale”. Cel care își acuză slăbiciunea și profesează inutilitatea efortului era totodată stăpânit de nesațul de a călători, călătoriile fiind pentru el „singurele momente de fericire”, de a vedea, în Germania sau în Italia, muzee, catedrale, domuri, opere celebre. La stările depresive mărturisite mereu au contribuit, în mod cert
[Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
pornind de la teoria acțiunilor comunicative a lui Jürgen Habermas, analizează caracteristicile și modul de reglementare al publicului alternativ în cadrul rețelei mondiale. Clarifică conceptele legate de cultura digitală (realitatea virtuală și informația digitală), prezintă caracteristicile de bază ale acestora (ușurința multiplicării, inutilitatea logisticii, imposibilitatea blocării), după care schițează legăturile posibile dintre rețeaua publică și cea politică. Autorul dezbate și problema celor rămași pe dinafara rețelei, adică accesul dificil la serviciile digitale, analfabetismul digital, reproducerea inegalitățiilor sociale în noua societate digitală (cei care
[Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
ascetică. Ambii au părăsit autoritatea Vedelor, și-au propovăduit doctrina în limba poporului și au admis discipoli din toate castele și de ambele sexe. Amândoi au fost „eretici” prin excelență, căci au negat existența unui Zeu suprem și au denunțat inutilitatea și caracterul crud al sacrificiilor. Între doctrina lui Mahăvīra și cea a lui Buddha există însă și semnificative deosebiri. Astfel, extremismul și exagerarea mijloacelor austere, ascetismul radical, a făcut ca secta jainistă să nu depășească hotarele Indiei, în timp ce buddhismul prin
BUDDHA REALITATE ŞI LEGENDĂ by EMIL VACARIU () [Corola-publishinghouse/Science/463_a_1294]
-
creierul său alimentat cu un sânge prea sărac și-a abandonat funcția, lăsându l pe gânditor fără gândire. Atingând limita extremă a mortificării, când nu-i mai rămăsese decât a o mia parte din puterea sa vitală, Gautama a înțeles inutilitatea ascezei ca mijloc de eliberare și s-a hotărât să-și întrerupă postul. Revenindu-și, și a dat seama că a pierdut timpul, neavând nici o revelație pe parcursul excesivelor austerități. La sfârșitul acestora, el a ajuns la concluzia că „nici un ascet
BUDDHA REALITATE ŞI LEGENDĂ by EMIL VACARIU () [Corola-publishinghouse/Science/463_a_1294]
-
Evocînd una dintre Întîlnirile obișnuite de la cafeneaua „Corona”, Virgil Ierunca vorbește despre solidaritățile care ar fi fost imposibile În țară și care sînt dificil de realizat În exil, comunicarea limitîndu-se la anecdotică. „Vorbesc mult, vorbesc prost despre utilitatea patetică sau inutilitatea pur și simplu a Întîlnirilor noastre. Cred că a veni În grup Înseamnă a-ți asuma riscurile grupului, a comunica, a converti Întîlnirea. Or, noi nu ne Întîlnim decît după ce ne despărțim. Cel mult consumăm anecdote. A tunat și ne-
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
mutra lui de mistreț corcit cu mops, din care abia i se mai vedeau ochii și nasul cu adâncitură, cu aerul lui sigur pe sine”. Martoră a evenimentelor din 1989, Sânziana e dezamăgită de cursul ulterior al lucrurilor și de inutilitatea jertfelor omenești (moartea unui tânăr care s-a dus să lupte împotriva mitralierelor înarmat cu o tigaie ș.a.). Concluzia la care ajunge doctorița este previzibilă: „Nu mi-am închipuit niciodată că după comunism o să urmeze raiul pe pământ, dar nici
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290669_a_291998]
-
mecanic povestea cu becherul, Catindatul revine contrapunctic adresându-se lui Iordache cu același: "Știi s-o scoți? Scoate-o!" etc. Se remarcă două aspecte ale denaturării limbajului caragialian, aspecte unificate în cazul unor personaje. Primul vizează fantezia verbală cu atributul inutilității, vizibilă în arhitectura haotică a discursurilor, iar cel de-al doilea se referă la desfrânarea lingvistică în concordanță cu degradarea biologică și psihologică a personajelor. Mai pregnant în Schițe, cel dintâi aspect, asociabil cu acel tip de nonsens denumit coq-à-l
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de la galoș cu numărul de la brișcă și cu cel de la casă și, făcând calculele dumitale, obținem, nu se poate altfel, numărul ochelarilor mei. 71 Același transfer al aluziilor intertextuale survine în finalul scenetei argheziene, când irelevanța întregii conversații, dată de inutilitatea solicitării (Clientul e orb), trimite atât la furia funcționarului din Petițiune, agasat fără scop de cetățeanul buimac și însetat, cât și la perplexitatea în fața oratorului mut, încercată de "prezențele absente" din Scaunele. Iată de ce piesa Neguțătorul de ochelari, apărută în
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
pruncului, și transpune finalul în cel mai crunt registru al absurdului. Aceasta pentru că protagonista însăși, deși dintr-un reflex, înrădăcinat, cum am văzut, prin educație străbună, se sacrifică pentru a permite vieții să triumfe, este în același timp conștientă de inutilitatea sau, mai degrabă, de agonia care urmează "aruncării în lume". Este astfel mare diferența între Iona și Paracliserul, pe de o parte, care au revelația absurdului și decid să pună capăt farsei, ambii jucând câte un renghi macabru destinului absurd
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
cel din Momentele centrate pe imaginea semidoctului surprins în grăitoare contexte profesionale, precum Un pedagog de școală nouă, High-life, Intelectualii, Țal!... etc. Din schița caracterială pe care i-o dedică, rezultă că trăsătura definitorie a acestui "exemplar de lux", anume inutilitatea publică, este invariabil dublată de impostura care-i certifică indiscutabil valoarea de farafastâc: "Teorii nouă din cărți vechi invențiuni pe cari străinii, vrăjmașii Rromâniei, apucă de le fac mai-înainte studii speciale misiuni la stațiuni balneare comisiuni și delegațiuni conferințe savante
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
cărui realizare și existență sunt cu ușurință controlabile. În acest fel este ușor să justifici în ochii contribuabililor utilizarea banilor cheltuiți. În ciuda costului astronomic pe care l-a putut atinge realizarea unor echipamente din pricina depășirii bugetelor inițial alocate și a inutilității confirmate a anumitor proiecte faraonice, puterile publice au sentimentul că pot controla cheltuielile și nu se simt angajate să finanțeze ceva indefinit, în timp ce finanțarea serviciilor le scapă de sub control 542. Marile lucrări urbane întrețin astfel mitul unei puteri politice care
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
cuvântul de origine sunetul corespunzător era a, i, e, o sau u. Se scria astfel câne (din canem), adune (din aduneus), rîs (din risum), vînt (din ventum) (...). Unul câte unul, semnele e și o au fost date uitării, simțindu-se inutilitatea lor. Același lucru îl cereau unii oameni de bun simț și pentru â, luptând pentru menținerea semnului î. Adică, așa cum era și în cazul celorlalte semne care rămăseseră în alfabetul nostru, un semn pentru un sunet î din i era
[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
amâna distopia (viitor). Implicarea afectivă a lectorului nu se produce, prin urmare, nici în prezent, nici în viitor, ci în trecut. Prezentul e alb, neutru. Oare aici se gândea Virginia Woolf că va ajunge romanul când scria, în 1919, despre inutilitatea intrigii, iubirii, catastrofei? Consecința schimbării moderniste este că prezentul și-a pierdut vitalitatea. Pe vremuri prezentul povestirii era urmărit cu sufletul la gură. În mileniul trei, urmând unui trecut hiperactiv, prezentul e devitalizat. Romanul a supraviețuit paradoxului Joycean (verbalizarea pre-verbalului
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
lectorului, Mensonge are o teză, deconstruiește o teorie. Malcolm Bradbury s-a săturat de critica agresivă, care nu are nevoie de limbaj limpede, care se dispensează de fapt de comunicare, chiar de textul autorului. Cartea lui Bradbury dovedește cu succes inutilitatea ininteligibilului. Putem uza dar nu trebuie să abuzăm de limbaj. 2.6. Alan Brownjohn: Romancierul alb Poetul Alan Brownjohn este și critic literar și romancier. Primul roman pe care l-a publicat a fost To Clear the River (Curățarea râului
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Adevăr psihologic și realism scenic / 229 Capitolul IV Trecerea spre modernitate / 237 1. Un teatru abstract / 240 1.1. Appia: Muzică și lumină pe scenă / 240 1.2. Simboliștii sau visul la un teatru mental / 243 1.3. Jarry: Despre inutilitatea teatrului în teatru / 247 1.5. Craig și supramarioneta / 251 1.5. Baletul obiectelor de Oskar Schlemmer / 256 2. Un teatru sacru / 258 2.1. Artaud și "teatrul cruzimii" / 258 2.2. Stanislavski sau arta "retrăirii" / 265 2.3. Grotowski
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
fără nicio afecțiune; și nu simți deloc această afecțiune, fără să-i resimți efectele, care excită din nou pasiunea. Pe de altă parte, dacă nu există deloc afecțiune, nu există deloc plăcere; și atunci te faci vinovat de o tristă inutilitate, găsindu-te undeva unde nu este nimic de profitat." Majoritatea teologilor, până în secolul al XVIII-lea, vor relua aproape textual, în condamnarea lor la adresa teatrului, argumentele lui Tertulian. Bossuet și Nicole, vom vedea mai târziu, în ciuda apartenenței lor diferite, unul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
al literaturii. Doritor să compună o piesă de teatru, acest monden, care va deveni episcop de Grasse, i-a scris lui Chapelain pentru a-i cere să justifice regula unității de timp, pe care el o contesta, și a cărei inutilitate o sublinia printr-o suită de nouă argumente pe care Chapelain, în răspunsul său, le respinge pe rând. Chapelain își sprijină regula pe mimesis. Verosimilul reprezentării se bazează parțial, după părerea lui, pe confuzia între cele două temporalități care interferează
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cu prietenii săi muzicieni, Darius Milhaud, Arthur Honegger. Încărcătura poetică a textului trebuie să fie de ajuns, pentru Simboliști, ca să creeze atmosfera dramei. Scena nu mai caută să descrie, ci să sugereze. Poetul și eseistul Pierre Quillard (1864-1912), în "Despre inutilitatea absolută a regiei scenice exacte", articol apărut în Revue d'art dramatique din 1 mai 1891, declară: "Cuvântul creează decorul ca și restul. Decorul trebuie să fie o simplă ficțiune ornamentală care completează iluzia prin analogii de culori și de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
din trup plină de sânge, adevărata femeie moare. Numeroși vor fi autorii dramatici sau teoreticienii care, după modelul simboliștilor, vor dori să înlocuiască actorul, jenant în corporalitatea lui, printr-o figurină, Jarry și Craig în special. 1.3. Jarry: Despre inutilitatea teatrului în teatru Dacă simboliștii au debarasat scena de grija realismului, lui Jarry (1873-1807) îi revine meritul de a fonda o estetică scenică modernă. Când dă ca titlu al articolului său, care este un adevărat manifest, "Despre inutilitatea teatrului în
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Jarry: Despre inutilitatea teatrului în teatru Dacă simboliștii au debarasat scena de grija realismului, lui Jarry (1873-1807) îi revine meritul de a fonda o estetică scenică modernă. Când dă ca titlu al articolului său, care este un adevărat manifest, "Despre inutilitatea teatrului în teatru", publicat în Le Mercure de France în septembrie 1896, Jarry reia, transformându-l, titlul articolului simbolistului Pierre Quillard, "Despre inutilitatea absolută a regiei scenice exacte", pentru a sublinia datoria sa morală față de simboliștii al căror moștenitor este
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
o estetică scenică modernă. Când dă ca titlu al articolului său, care este un adevărat manifest, "Despre inutilitatea teatrului în teatru", publicat în Le Mercure de France în septembrie 1896, Jarry reia, transformându-l, titlul articolului simbolistului Pierre Quillard, "Despre inutilitatea absolută a regiei scenice exacte", pentru a sublinia datoria sa morală față de simboliștii al căror moștenitor este și, totodată, pentru a se distanța de ei total. Chiar dacă Ubu-Rege este creat în 1896 la Teatrul Operei, scenă a simboliștilor, de Lugné-Poe
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
piese istorice", scrie el în Discursul pe care îl pronunță la 10 decembrie 1896 la Teatrul Operei cu ocazia primei reprezentații a lui Ubu-Rege. Ca și simboliștii, el consideră că misiunea scenei nu este de a reflecta realul. În "Despre inutilitatea teatrului în teatru", denunță, și el, cu violență, ineficacitatea decorului iluzoriu. "Nu vom reveni asupra chestiunii înțelese odată pentru totdeauna privind stupiditatea decorului în trompe-l'oeil. Să specificăm că susnumitul trompe-l'oeil îl iluzionează pe cel care vede
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]