9,120 matches
-
limite în aceeași măsură în care o face referindu-se la merite. Așa cum mărturisește într-un interviu publicat, în volum, nu se recunoaște drept un "dur", se delimitează însă de critica numită de Paul Zarifopol "blajină". Sigur, cultivând franchețea și ironia, chiar micile răutăți, n-a avut cum să rămână fără dușmani. Fără maliție, însă, Cornel Regman e de neînchipuit. Când comentează "blajin" "Psalmii" lui Doinaș (a doua cronică din volum) îl găsim, parcă, fără farmec, fără notele sale distinctive. Iată
Ironie și franchețe by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/16283_a_17608]
-
se mărturisește, împotriva aparențelor, apăsată de un renume în țesătura căruia se profilează doar părelnic un destin literar-monden cu strălucire împlinit. Întrucît condiția de persoană celebră presupune o alienare, o despărțire de sine măsurată prin abisul moral al nostalgiei: "O ironie zeească/ A decis ca toate/ Visele să mi se împlinească:/ Sunt un adult./ Înot în mulțimi,/ Mă-nec în realitate;/ Pașii mei nu mai sunt anonimi,/ Nu mai știu să meargă pe mare;/ Deși se zbat,/ Brațele mele nu mai
În spatele celebrității by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16293_a_17618]
-
străinache"", EZ 2135, 1999, 1). Bine cunoscută e și formația glumeață în care sufixul e atașat cuvîntului șest în expresia pe șestache. O particularitate a sufixului e că evocă în mare măsură numele proprii. Valoarea sa stilistică provine deci din ironia diminutivării, din evocarea indirectă a unei epoci și a literaturii care a descris-o cu accente comice, din jocul de cuvinte al confundării numelui comun cu cel propriu. Toate acestea mi se par argumente pentru a prevedea că -ache nu
"Românache", "străinache" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16336_a_17661]
-
a nu le desconsidera". Dar nu avem a face cu o schemă simplificatoare a antinomiei bine-rău. Relativizarea, jocul abscons al contrariilor nu scapă autorului care se interoghează și își răspunde cu o conștiință a diversității fatidice, pe care doar limbajul ironiei ori al metaforei (nu e oare și metafora o ironie ontologică?) ar putea-o alina: "Panică ori joc? Totu-i a dibui de care parte e binele: de a căldurii, de a frigului? Dualitatea nu-i oare ireconciliabilă și perpetuă
Reumanizarea criticii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16311_a_17636]
-
o schemă simplificatoare a antinomiei bine-rău. Relativizarea, jocul abscons al contrariilor nu scapă autorului care se interoghează și își răspunde cu o conștiință a diversității fatidice, pe care doar limbajul ironiei ori al metaforei (nu e oare și metafora o ironie ontologică?) ar putea-o alina: "Panică ori joc? Totu-i a dibui de care parte e binele: de a căldurii, de a frigului? Dualitatea nu-i oare ireconciliabilă și perpetuă? Și absolut relativă?" (...) "Bine, rău; Cald, frig, viață, moarte; foc
Reumanizarea criticii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16311_a_17636]
-
care parte e binele: de a căldurii, de a frigului? Dualitatea nu-i oare ireconciliabilă și perpetuă? Și absolut relativă?" (...) "Bine, rău; Cald, frig, viață, moarte; foc ori gheață; în cumpăna aceasta nerezolvabilă în planul moral și senzitiv, doar subtila ironie, eleganta resemnare, metaforizantul tremur și atotmîngîietoarea evazivă poezie (își îngăduie a răsturna semantica adjectivelor de bază) ne pot fi călăuze, molcomindu-ne teama, temperîndu-ne zbuciumul, amăgindu-ne cu echivocul consubstanțial oricărui atribut calitativ". Cu toate că visul suprem îl reprezintă reconcilierea celor
Reumanizarea criticii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16311_a_17636]
-
zai, necuprins în DEX și care trezise destulă uimire pe la începutul anilor '90, când a fost folosit într-un reportaj; majoritatea vorbitorilor nu-l cunoșteau, așa că zai și barjă au devenit, pentru scurtă vreme, termeni la modă și obiect de ironii publicistice. Substantivul zacherlină, cuprins și în DEX, primește aici o explicație etimologică; nu e însă înregistrată expresia, probabil de circulație foarte limitată, evocată de Andrei Pleșu într-un articol mai vechi (a da cu zacherlină-n proști). E instructivă (pentru
Divagații (pornind de la litera Z) by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16362_a_17687]
-
de publicistică intitulat Il secondo diario minimo, apărut în 1992 (primul jurnal minim a fost publicat în 1963 și a cunoscut un mare succes). Însă "publicistica" despre care vorbesc este una cu totul specială. E făcută după o rețetă: multă ironie, narativizare, pastișare, crearea de fizionomii, descoperirea unor "caractere". Un discurs egal cu sine care se potrivește cu orice fel de subiect. Interesant este că autorul și-a schimbat, după ce au trecut treizeci de ani de la primul "jurnal minim", doar atitudinea
Cum se scrie o carte bună by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/16351_a_17676]
-
în timpul bătăliei, urcați unul cîte unul. Lăsați să se vadă întîi arma, apoi capul, încet, și ridicați-vă treptat numai după ce femeia albă va semnala prezența voastră unui trăgător de elită. Nu cădeți în interiorul fortului, ci pe spate, către exterior". Ironia vizează mai puțin soarta amară a civilizației indienilor din America, principala țintă este stupiditatea filmelor produse pe bandă, fără caracteristici distinctive. Mecanismul "poantei" urmează cam același fir în fiecare situație: autorul imaginează o intrigă pe baza consecințelor absurde ale punctului
Cum se scrie o carte bună by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/16351_a_17676]
-
în consecință nimic nu ar fi mai străin acestei cărți decît o lectură contextuală. În realitate lucrurile nu stau însă chiar așa; nu numai că evaziunea în sine ar putea fi considerată o formă de subversiune, dar instinctul sigur al ironiei, umorul negru, preocuparea pentru cotidian, fac din această carte o scriere cel puțin tot la fel de subversivă ca romanul L-am servit pe regele Angliei... Bohumil Hrabal, Minunea noastră cea de toate zilele. Traducere din limba cehă și selecție de Jean
Hrabal, Baltisberger, bestialul doctor Quartz și a treia Europă by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/16350_a_17675]
-
locului, îndeamnă cititorul să opereze distincții nete dar și corespondențe posibile între real și imaginar. Cu totul, remarcabile în romanul de factură polițistă Ankunft in Bukarest sunt cîteva elemente care pledează în favoarea calităților literare ale lui Thomas Prinz. Stilul sarcastic, ironia, o bine dozată distanță a naratorului față de evenimentele și personajele cărții, intriga complicată dar condusă cu mînă sigură, salvează unele situații și scene de la neverosimil sau chiar ridicol (de pildă Charlotte nu scapă nici un prilej de a-și etala performanțele
Thomas Prinz - Sosirea la București sau Charlotte în acțiune by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/16323_a_17648]
-
Am scris dintotdeauna, din timpul anilor de școală, apoi în timpul studiilor superioare am lucrat și ca ziarist. Mi-a trebuit însă mult pînă am găsit forma care să corespundă exigențelor mele. La început am cultivat formule specifice discursurilor satirice, registrului ironiei. Dar mi-am dat seama că de fapt așa ceva nu mi se potrivește. În 1990 am trăit o întîmplare foarte interesantă, cu suspense și mi-am zis: "acum te așezi la masa de scris și o așterni pe hîrtie". Manuscrisul
Thomas Prinz - Sosirea la București sau Charlotte în acțiune by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/16323_a_17648]
-
temător pe care-l trăim" și "cu greu am putea da crezare unor idei exprimate pe tonul impersonal al sănătății mentale". Nu lipsesc de aici nici observațiile imprevizibile, cu atît mai seducătoare (Camus este "soțul ideal al literelor contemporane"), nici ironiile necruțătoare ("Ar trebui să-i fim recunoscători lui Sartre pentru faptul că s-a oprit după șase sute douăzeci și cinci de pagini"). Cititorul român se va opri cu interes asupra articolului dedicat lui Eugen Ionesco. Este cel mai decis "împotrivă" din toată
O carte veche, o nouă sensibilitate by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/16371_a_17696]
-
1955). Taxat drept "prima satiră a birocrației comuniste", filmul se va dovedi o operă de o mult mai amplă percutanță. Echivocul situațiilor și inchietanta relație șef-subaltern se amplifică într-un mod absurd și chiar abstract pentru a stigmatiza printr-o ironie ultramodernă eterne racile ale naturii umane. Din motive independente de voința sa, ratează intrarea în producție cu Două lozuri, Păcat boieresc și Estrada (1957). Reușește în schimb să mai fie din nou partener lui Caragiale pentru Mofturi 1900 (1965). Ultima
Centenar Jean Georgescu by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/16378_a_17703]
-
dă grande, se dă balenă sau lebădă, rotund, cocoș etc. în fine, e interesantă și foarte folosită și structura a da bine: pe lîngă sensul fundamental "a face impresie, a produce un efect favorabil", aceasta transmite o notă constantă de ironie, implicînd o vagă depreciere a lucrului evaluat și al evaluării înseși, plasate exclusiv la nivelul aparanțelor. "Dă bine puțin zgomot degeaba pe țambalul de hîrtie" (Academia Cațavencu 5, 1992, 1); S-a prins că o morgă scîrbită asezonată cu rafale
"Dă bine..." by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16412_a_17737]
-
radical de modul lui de a simți din tinerețe. Crimele comuniștilor se conturează mai degrabă ca niște monstruozități care au alterat o gîndire curată. Străbat în unele pagini ale sale accente de mîndrie și admirație (netemperată de nici un strop de ironie) cînd descrie fanatismul, pentru mulți dintre noi de-a dreptul rizibil, al tovarășilor lui de detenție care mureau "cu numele PCR pe buze". O carte densă, pasionantă și zguduitoare, chiar dacă autorul ei rămîne, în pofida lucidității sale, un optimist în căutarea
Eclipsa by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/16431_a_17756]
-
e întotdeauna mai presus de rest pentru noi toți, despre miezul experienței de viață. Hainele noi nu schimbă trupul viu pe care îl acoperă. L.V.: Out of This World și Shuttlecock sunt experiențe intens personale, relatate, printre altele, și cu ironie. Cum faceți ca lirismul să coexiste cu ironia? Nu vi se pare că acest lucru e o trăsătură tipică a generației dvs., a epocii Desperado (sau Postmoderne)? G.S.: Lirismul și ironia pot și trebuie să coexiste - nici nu-mi pot
Graham Swift - Inteligențe în mișcare by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/16399_a_17724]
-
toți, despre miezul experienței de viață. Hainele noi nu schimbă trupul viu pe care îl acoperă. L.V.: Out of This World și Shuttlecock sunt experiențe intens personale, relatate, printre altele, și cu ironie. Cum faceți ca lirismul să coexiste cu ironia? Nu vi se pare că acest lucru e o trăsătură tipică a generației dvs., a epocii Desperado (sau Postmoderne)? G.S.: Lirismul și ironia pot și trebuie să coexiste - nici nu-mi pot imagina cum ar fi să privim lumea în
Graham Swift - Inteligențe în mișcare by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/16399_a_17724]
-
sunt experiențe intens personale, relatate, printre altele, și cu ironie. Cum faceți ca lirismul să coexiste cu ironia? Nu vi se pare că acest lucru e o trăsătură tipică a generației dvs., a epocii Desperado (sau Postmoderne)? G.S.: Lirismul și ironia pot și trebuie să coexiste - nici nu-mi pot imagina cum ar fi să privim lumea în absența unuia din cele două elemente. Cred cu tărie în complexitate, chiar în paradox. Iar derută! Titlul unuia din romanele mele - Waterland - e
Graham Swift - Inteligențe în mișcare by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/16399_a_17724]
-
Într-un cuvânt, granița dintre real și imaginar. Cred că suntem toți ființe hibride, ambigue, care locuim în ambele lumi, și le putem percepe pe ambele cu lirism. De îndată ce ne dăm seama cât de amenințată e granița dintre ele, intervine ironia. L.V. Una din temele centrale ale romanelor dvs. este relația părinți-copii. E sinuoasă, apare pregnant și dureros distanța dintre generații, dar personajele o depășesc. Părinții sunt o prezență sfâșietoare. Este proza dvs. autobiografică? Sunt romanele dvs. atât de lirice din cauza
Graham Swift - Inteligențe în mișcare by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/16399_a_17724]
-
să fi găsit o justă măsură, inspirată probabil de contactul permanent cu un public viu și prezent, cel al studenților săi. De altfel, într-unul din eseurile incluse în acest volum, singurul dedicat unei scriitoare (Jane Austen), Trilling tratează tema ironiei, propunînd o distincție între ironia implicată și cea detașată. Premisa de la care pornește este că ironia implică o anumită doză de maliție, de răutate, că exprimă o anumită doză de dispreț pentru ceilalți-obiectul ironiei. Firește, mulți au scris despre ironie
Un intelectual new-yorkez by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16440_a_17765]
-
măsură, inspirată probabil de contactul permanent cu un public viu și prezent, cel al studenților săi. De altfel, într-unul din eseurile incluse în acest volum, singurul dedicat unei scriitoare (Jane Austen), Trilling tratează tema ironiei, propunînd o distincție între ironia implicată și cea detașată. Premisa de la care pornește este că ironia implică o anumită doză de maliție, de răutate, că exprimă o anumită doză de dispreț pentru ceilalți-obiectul ironiei. Firește, mulți au scris despre ironie, între ei Kierkegaard și Jankelevitch
Un intelectual new-yorkez by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16440_a_17765]
-
prezent, cel al studenților săi. De altfel, într-unul din eseurile incluse în acest volum, singurul dedicat unei scriitoare (Jane Austen), Trilling tratează tema ironiei, propunînd o distincție între ironia implicată și cea detașată. Premisa de la care pornește este că ironia implică o anumită doză de maliție, de răutate, că exprimă o anumită doză de dispreț pentru ceilalți-obiectul ironiei. Firește, mulți au scris despre ironie, între ei Kierkegaard și Jankelevitch, iar Trilling nici nu se apropie de subtilitatea și complexitatea argumentelor
Un intelectual new-yorkez by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16440_a_17765]
-
scriitoare (Jane Austen), Trilling tratează tema ironiei, propunînd o distincție între ironia implicată și cea detașată. Premisa de la care pornește este că ironia implică o anumită doză de maliție, de răutate, că exprimă o anumită doză de dispreț pentru ceilalți-obiectul ironiei. Firește, mulți au scris despre ironie, între ei Kierkegaard și Jankelevitch, iar Trilling nici nu se apropie de subtilitatea și complexitatea argumentelor acestor filozofi. Dar eseul e important pentru că definește profilul lui Trilling ca exeget literar: optînd pentru ironia implicată
Un intelectual new-yorkez by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16440_a_17765]
-
ironiei, propunînd o distincție între ironia implicată și cea detașată. Premisa de la care pornește este că ironia implică o anumită doză de maliție, de răutate, că exprimă o anumită doză de dispreț pentru ceilalți-obiectul ironiei. Firește, mulți au scris despre ironie, între ei Kierkegaard și Jankelevitch, iar Trilling nici nu se apropie de subtilitatea și complexitatea argumentelor acestor filozofi. Dar eseul e important pentru că definește profilul lui Trilling ca exeget literar: optînd pentru ironia implicată, care e mai puțin malițioasă pentru că
Un intelectual new-yorkez by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16440_a_17765]