1,946 matches
-
O altă secțiune cuprinde versuri patriotice, de răsunet în 1915-1916, care, prin caracterul lor direct mobilizator, erau folosite ca material de propagandă românească și între tinerii ardeleni. Așa e viața și Trei femei, ambele din 1921, sunt culegeri de mici istorisiri ale unor întâmplări disparate, oarecare, lipsite, în general, de finalitate, dar justificate de autor prin dorința de a povesti lucruri adevărate. Romanul Babylon (I-II, 1921) este în bună măsură o continuare a intențiilor demascatoare din Satire, cu deosebirea că
COSMIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286438_a_287767]
-
GT, 1901, 46; N. I. Apostolescu, Ion Bârseanul, „Primele cânturi”, LAR, 1907, 2; I. C. Negruzzi, Ion Bârseanul, „Popasuri vânătorești”, AAR, partea administrativă și dezbaterile, t. XXIX, 1906-1907; A. C. [Al. Ciura], Ion Bârseanul, „Dor pustiu”, LU, 1909, 2; Victor Eftimiu, „Dor pustiu”, istorisiri de Ion Bârseanul, ADV, 1909, 6981; Chendi, Schițe, 90-91; Pușcariu, Cinci ani, 103-105; Iosif Nădejde, „Rapsodii și balade” de Ion Bârseanul, ADV, 1910, 7307; Il. Chendi, Realismul tinerilor prozatori, MLI, 1910, 29; Lovinescu, Scrieri, IV, 390-392; Sadoveanu, Opere, XVI, 615-617
BARSEANUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285658_a_286987]
-
despărți însă curând de primele lui „bucăți” melodramatice, în care tema erotică, eventual complicată cu o notă socială, este tratată în cheia unui patetism discursiv și lacrimogen. Câteva scrieri anunță, prin ironia mijindă, alura izvodirilor de maturitate. Deocamdată, în asemenea istorisiri cu profil incert, Maupassant și Flaubert își dau mâna cu Edmondo de Amicis. Schițele din „Revista copiilor”, reluate în volumul Moș Stan (1923), par concepute sub semnul lui Cuore, prin candoare și sentimentalism, prin nimbul de exemplaritate. Lumea nuvelelor și
BASSARABESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285670_a_286999]
-
lapidaritatea contribuie la impresia de esențial, punctată cu un bun instinct al amănuntului revelator. Adevăratul B. e de căutat îndeosebi în acele scrieri unde, în absența oricărei grimase (de înduioșare, de încruntare), precizia observației și finețea psihologică profită de răceala istorisirii. Elaborând cu economie de mijloace, pe spații mici, autorul se dovedește meșter în a-și grada narațiunea prin acumulări infinitezimale, până la finalul deseori în răspăr. Pictura de interior pe care o caligrafiază, într-un discurs stilizat, preponderent substantival, înnădește, printr-
BASSARABESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285670_a_286999]
-
dumneavoastră așa” sau „încălecai pe o lingură scurtă, s-o dau pe la nasul cui n-ascultă” ori, mai rar, „Mă-ncălecai p-un arici/Și vă povestii pân-aici”. De multe ori, formula finală lasă să se înțeleagă că toată istorisirea a fost o născocire: „M-am suit pe o prăjină/ Și v-am spus chiar o minciună...” ori: „Iar eu mă suii pe-o șa/ Și o spusei așa,/ Șaua a fost cam ruginoasă/Și povestea mincinoasă”. În conformitate cu teoria sa
BASM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285668_a_286997]
-
funigei. Insesizabilă și confuză, sclipirea aceea avea să-mi devină totuși dragă, căci reușisem să mă conving că era vorba de o reminiscență prenatală. Da, de un ecou pe care mi-l trimitea ascendența mea franțuzească. Asta pentru că într-o istorisire a bunicii regăseam toate elementele acelei amintiri: soarele de toamnă din călătoria ei în Provența, parfumul lanurilor de lavandă și chiar funigeii aceia unduind în văzduhul înmiresmat. N-aveam să îndrăznesc niciodată să-i vorbesc despre preștiința mea de copil
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Vincent încăleca pe pervazul ferestrei și sărea în brațele surorii lui, Albertine, și ale Charlottei, care se refugiaseră la el în timpul șederii lor la Paris... Atlantida, tăcută până atunci, se umplea de sunete, de emoții, de vorbe. În fiecare seară, istorisirile bunicii noastre descătușau încă o fărâmă din universul acela înghițit de vreme. A mai fost și comoara ascunsă. Cufărul plin de hârtii vechi care, când ne aventuram sub patul cel mare din camera Charlottei, ne înspăimânta prin masivitatea lui obtuză
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
nopții l-am recuperat și l-am dus la noi. De atunci, în timpul lungilor noastre seri de vară din balcon, chipul acela de piatră cu zâmbetul lui obosit și ochii galeși ne privea printre ghivecele cu flori și parcă asculta istorisirile Charlottei. De cealaltă parte a curții umbrite de frunzișul teilor și al plopilor se înălța o casă mare de lemn cu două etaje, înnegrită de timp, cu ferestre mici, întunecate și bănuitoare. Pe asta și pe semenele ei voia guvernatorul
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
spusese în franceză, dar noi nu cunoșteam decât satele rusești. Iar satul, în Rusia, era neapărat un șir de izbe - chiar cuvântul derevnia vine de la derevo - copac, lemn. Confuzia a fost tenace, în ciuda lămuririlor pe care le aduceau după aceea istorisirile Charlottei. La numele de „Neuilly” se ivea numaidecât satul cu casele lui de lemn, cu cireada și cocoșul. Iar când, în vara următoare, Charlotte ne-a vorbit pentru prima dată despre un oarecare Marcel Proust, „apropo, era văzut jucând tenis
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
acelei vizite auguste: Nicolae și Alexandra veniseră nu în primăvara lui 1910, după potop, ci în octombrie 1896, adică mult înainte de renașterea Atlantidei noastre franceze. Însă prea puțin ne păsa de logica aceasta reală. Pentru noi conta doar cronologia lungilor istorisiri ale bunicii: într-o zi, în vremurile lor legendare, Parisul se ivea din apă, soarele strălucea și, în același moment, auzeam strigătul încă îndepărtat al trenului imperial. Acea ordine a evenimentelor ne părea la fel de legitimă ca și apariția lui Proust
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
ușa de la intrare. Am adunat în grabă toate hârtiile, am închis cufărul și l-am împins sub pat. Seara, din cauza ploii, Charlotte și-a aprins lampa înăuntru. Ne-am așezat lângă ea imitând ceasurile de veghe de pe balcon. Îi ascultam istorisirea: Nicolae și Alexandra, în loja lor, aplaudând Cidul. Le cercetam chipurile cu o tristețe dezamăgită. Eram cel care întrevăzuse viitorul. Cunoașterea aceea îmi apăsa grozav sufletul de copil. „Unde este adevărul?”, m-am întrebat urmărind distrat istorisirea (suveranii se ridică
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
balcon. Îi ascultam istorisirea: Nicolae și Alexandra, în loja lor, aplaudând Cidul. Le cercetam chipurile cu o tristețe dezamăgită. Eram cel care întrevăzuse viitorul. Cunoașterea aceea îmi apăsa grozav sufletul de copil. „Unde este adevărul?”, m-am întrebat urmărind distrat istorisirea (suveranii se ridică, publicul se întoarce pentru a-i ovaționa). „Spectatorii aceștia o să-i blesteme în curând. Și nu va rămâne nimic din acele câteva zile feerice! Nimic...” Sfârșitul acela pe care eram condamnat să-l cunosc dinainte mi-a
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
sau trei ori la Paris, ducând-o acolo pe Charlotte. Dar planeta zăpezilor nu dezrobea niciodată sufletele subjugate de spațiile ei fără repere, de timpul ei adormit. De altfel, fiecare ședere la Paris era marcată de o amărăciune pe care istorisirile bunicii nu izbuteau să o ascundă. Vreo neînțelegere de familie ale cărei cauze nu ne era dat să le cunoaștem? Sau o răceală foarte europeană în relațiile dintre cei apropiați, de neconceput pentru noi, rușii, cu colectivismul nostru debordant? Sau
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
celelalte în care apărea bunicul aveau să fie confiscate la arestarea lui): chipurile lor, aplecate ușor unul spre celălalt, iar pe buzele Charlottei, incredibil de tânără și de frumoasă, unda surâzătoare a lui „petite pomme”... De altfel, în acele lungi istorisiri nocturne, nu era totul clar întotdeauna pentru urechile mele de copil. Nesăbuința tatălui Charlottei, de pildă... Medicul acela respectabil și bogat află într-o bună zi, de la unul dintre pacienții lui, înalt funcționar din poliție, că marea manifestație a muncitorilor
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
libertatea lui imprevizibilă. Nu înțelegeam nici ce se petrecuse la Buhara. Ghiceam doar că întâmplarea aceea fusese cumplită. Nu degeaba o evocau adulții prin aluzii însoțite de clătinări din cap sugestive. Era un fel de tabu în jurul căruia se învârtea istorisirea lor descriind astfel decorul. Vedeam mai întâi un râu curgând pe pietricele netede, apoi un drum care străbătea nemărginirea deșertului. Iar soarele începea să se legene în ochii Charlottei, obrajii ei se învăpăiau de la arsura nisipului și cerul răsuna de
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
trebui să i le adreseze soțului ei... Fără ca eu însumi să pot să-mi explic, auzeam parcă vibrând o coardă în sufletul acelei femei. Inima mea răsuna la unison. „Emma Bovary sunt eu!”, îmi sufla o voce senină, venind din istorisirile Charlottei. Timpul care se scurgea în Atlantida noastră își avea propriile lui legi. Mai precis, nu se scurgea, ci unduia în jurul fiecărui eveniment evocat de Charlotte. Fiecare fapt, chiar și perfect accidental, se încrusta pentru totdeauna în viața de zi
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
circ parizian, știam că acolo îmblânzitorul era întotdeauna sfâșiat de fiare - ca acel „negru cu numele Delmonico”, atacat de cele șapte leoaice ale sale. Charlotte lua aceste informații când din cufărul siberian, când din amintirile ei din copilărie. Multe dintre istorisirile ei evocau o perioadă mai veche, fiind povestite de unchiul ei sau de Albertine, care, la rândul lor, le moșteniseră de la părinți. Dar nouă puțin ne păsa de cronologia exactă! Timpul Atlantidei nu cunoștea decât minunata simultaneitate a prezentului. Baritonul
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
performanțe ale industriei naționale, cu concertele de la Bolșoi, oferea un fundal sonor liniștit. Votca atenua amărăciunea trecutului. Iar eu simțeam că musafirii noștri, chiar și nou-veniții, o iubeau cu toții pe franțuzoaica aceasta care acceptase fără să crâcnească destinul țării lor. Istorisirile acelea mă învățau multe. Ghiceam acum de ce sărbătorile de iarnă erau străbătute întotdeauna, în familia noastră, de un fior de neliniște, asemenea unui curent viclean care trântește ușile într-o locuință goală, la ceasul înserării. În ciuda veseliei tatălui meu, în ciuda
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
în apartamentul în care, în copilărie, mergeam să o vedem pe Charlotte în fiecare vară. N-au mai avut timp să-și cumpere vase noi și tacâmuri. Fiodor tăia pâinea cu cuțitul adus de pe front - făcut dintr-o baionetă... Ascultând istorisirile celor mari, mi-l închipuiam astfel pe bunicul în timpul acelei revederi incredibil de scurte: un soldat urca treptele izbei, privirea i se pierdea în cea a soției lui și abia apuca să spună: „M-am întors, vezi...”, înainte de a se
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
înverșunare orice informație despre țara căreia nu reușise decât să-i abordeze taina în excursia din vară. Am citit tot ce avea mai interesant despre Franța biblioteca școlii noastre. M-am cufundat în rafturile mai vaste din biblioteca orășenească. Discontinuității istorisirilor impresionante ale Charlottei voiam să-i opun un studiu sistematic, înaintând de la un secol la altul, de la un Ludovic la următorul, de la un romancier la confrații săi, discipoli sau epigoni. Lungile zile petrecute în labirinturile pline de praf, înțesate de
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
în hohote, a rostit: „Du-te, fugi! Salvează-te, derbedeu mic!” Și continuau să râdă încărcându-și puștile. Deodată, vocile le-au amuțit. Copilul a reapărut și, mergând lângă perete, alături de cei mari, a exclamat: „Iată-mă!” De-a lungul istorisirii mele, Pașka parcă abia mă urmărise. Stătea nemișcat, aplecat spre foc. Chipul i se ascundea sub cozorocul lăsat în jos al șepcii lui mari de blană. Dar când am ajuns la ultima scenă - copilul revine, cu chipul palid și grav
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Eram încă sub vraja celor întâmplate. Minunea care îmi dovedise atotputernicia cuvântului poetic. Ghiceam că nici măcar nu era vorba de artificii verbale și nici de o savantă îmbinare de cuvinte. Nu! Căci ale lui Hugo fuseseră mai întâi deformate în istorisirea îndepărtată a Charlottei, apoi în rezumatul meu. Deci, de două ori trădate... Și, totuși, ecoul acelei povestiri atât de simple, de fapt, relatate la mii de kilometri de locul în care se înfiripase, izbutise să-i stoarcă lacrimi unui tânăr
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
umblă, respiră, vorbește cu femeile. Avuția îi sporește necontenit, dar schimbarea profundă întârzie să apară. La fel era și cu mulțimea cunoștințelor mele franțuzești. Nu că aș fi vrut să trag niscaiva foloase din ele. Interesul pe care îl arăta istorisirilor mele colegul meu, chiulangiul, mă copleșea deja întru totul. Speram mai degrabă un declic misterios, asemănător cu al resortului dintr-o cutie muzicală, un clinchet anunțând începutul unui menuet pe care urmează să-l danseze figurinele pe estrada lor. Năzuiam
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
de mii de ori în copilărie, imagini familiare, ființe cunoscute: coaforul de câini de pe cheiul Senei, cortegiul imperial străbătând bulevardul Champs-Élysées, frumoasa Otero, Președintele înlănțuindu-și iubita într-un sărut fatal... Acum îmi dădeam seama că Charlotte ne repetase toate istorisirile acelea, în fiecare vară, cedând voinței noastre de a asculta din nou povestea preferată. Da, exact, nu erau nimic altceva decât niște povești care ne încântau anii copilăriei, de care, așa cum se întâmplă cu orice poveste, nu ne săturam niciodată
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
aceea sau că au uitat-o... Am clătinat ușor din cap, cu un aer plin de îndoială. - Nu, nu, nu cred. Dar ești sigură că mi-ai povestit-o deja? Am văzut un zâmbet luminând chipul bunicii. Și-a reluat istorisirea. O ascultam, de data aceasta, cu atenție. Și, pentru a nu știu câta oară, s-a ivit în fața ochilor mei o stradă îngustă dintr-un Paris medieval, într-o noapte rece de toamnă, iar pe un perete - plăcuța sumbră de
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]