KorAP: Find »[drukola/base=iudeu & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...42 43 44 ...93 >

2,324 matches

Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399

ϑ™瀀< ƒΔ0:φΦγΤ< lui Antiochos al IV‑lea Epiphanes. Irineu o aplică, printr‑o contrametaforă, Anticristului‑rege iudeu. Singurele roluri atribuite iudeilor sunt foarte puțin de dorit: cel al poporului inexistent și cel al poporului‑tiran ilegitim. Refuzând parusia, iudeii, ca entitate etnică, se văd eliminați definitiv și irevocabil din istoria mântuirii. Timp de trei ani și jumătate, cultul tradițional va înceta. Tatăl‑Creator „se va ascunde”, îngăduind Răului să se manifeste până la epuizarea energiei sale. Regele Anticrist, cu cele

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
faptului că Marcion nu se mulțumește să distingă între un Dumnezeu bun și milostiv, al Evangheliilor, și un Dumnezeu drept și înfricoșător, al Vechiului Testament, ci distinge de asemenea între Mesia al creștinilor, care a fost răstignit, și cel al iudeilor, care va veni la sfârșitul veacurilor. Credința în acești doi mesia opuși, adversari, va marca, într‑o anumită măsură, cristologia secolului al II‑lea. Plecând de la aceasta, o altă teorie, complementară, ia naștere, în mod firesc: cea a doi anticriști

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
va veni la sfârșitul veacurilor. Credința în acești doi mesia opuși, adversari, va marca, într‑o anumită măsură, cristologia secolului al II‑lea. Plecând de la aceasta, o altă teorie, complementară, ia naștere, în mod firesc: cea a doi anticriști, unul iudeu, celălalt păgân. Commodian, de altfel, îi va distinge ca atare. În cazul lui Irineu, și ulterior al lui Hipolit, aceștia se contopesc într‑un singur și unic personaj . Dacă Anticristul este iudeu, înseamnă că el trebuie să se nască în

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
în mod firesc: cea a doi anticriști, unul iudeu, celălalt păgân. Commodian, de altfel, îi va distinge ca atare. În cazul lui Irineu, și ulterior al lui Hipolit, aceștia se contopesc într‑un singur și unic personaj . Dacă Anticristul este iudeu, înseamnă că el trebuie să se nască în sânul unuia din cele douăsprezece triburi. Fără să ezite - ceea ce arată că există deja o tradiție pe care se întemeiază - Irineu invocă tribul lui Dan, aducând ca dovezi capitale Ier. 8,16

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
profeției și au făcut din Dan tribul de origine al lui anti‑mesia. Această răsturnare a fost favorizată - rezumăm - de concepția lui Marcion despre cei doi mesia, precum și de prefigurarea concepției despre cei doi anticriști, din care unul va fi iudeu. Revolta lui Bar Kokhba a avut, la rândul său, un rol hotărâtor în configurarea mitului nostru, cu puternică semnificație antiiudaică, în mediile creștine din Asia Mică. Această revoltă a ascuțit până la o nemărginită ură reciprocă conflictul dintre iudei și creștini

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
va fi iudeu. Revolta lui Bar Kokhba a avut, la rândul său, un rol hotărâtor în configurarea mitului nostru, cu puternică semnificație antiiudaică, în mediile creștine din Asia Mică. Această revoltă a ascuțit până la o nemărginită ură reciprocă conflictul dintre iudei și creștini, aceștia din urmă suferind o persecuție sângeroasă din partea celor dintâi, pe toată durata ostilităților. Foarte semnificativ în acest sens este faptul că anumite trăsături ale portretului conducătorului revoltei, realizat de Eusebiu al Cezareii (HE, IV 6, 1‑2

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
de la căderea îngerilor răi, până la ultimii apostați, ereticii. Aducând ca temei principal capitolele 2 și 7 din Daniel (coroborate cu alte mărturii ale Vechiului Testament), Irineu precizează mai întâi caracterul violent și tiranic al Anticristului. El va fi un rege iudeu - dar inspirat de modelul tiranului păgân - a cărui legitimitate va fi contestabilă și care va pune stăpânire asupra templului; va pune capăt cultului tradițional, instaurând propriul cult (influență de la Dan. 8,11‑12; 9,27); va deveni stăpân al lumii

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
varianta „Lateinos”, fără însă a o adopta în mod explicit; 51‑53 activitatea Anticristului; aliații săi: Edom, Moab și Ammon, și adversarii săi, regii Egiptului, Libiei și Etiopiei; 54‑63 trei etape ale activității Anticristului: 54‑58 va aduna poporul iudeu; 59‑61 îi va persecuta pe sfinți (Apoc. 12); 62‑63 ∃∗Ξ8Λ(:∀ ϑΖΗ ƒΔ0:φΦγΤΗ; sfârșitul Anticristului; 64 parusia Domnului; bătălia finală; 65‑66 Învierea; Judecata și domnia sfinților; 67 ƒΒ∴8≅(≅Η ΑΔ≅≅∴0≅Λ‑ul (cap.1-4 ) este

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
fragmentul dezvăluie originea lui Isus în neamul lui Iuda. El va coborî din cer - profeția se referă la cea de‑a doua venire - și „va chema la aceeași credință pe cei tăiați împrejur și pe cei netăiați împrejur”, adică, împreună, iudei și neamuri. Versetul care conține imaginea veșmântului spălat în vin trimite la scena botezului în Iordan; cel care vorbește de „sângele de strugure” se referă la răstignire: „Dintr‑însul au țâșnit două izvoare, unul de sânge și altul de apă

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
iată, zece coarne în spatele ei între care va răsări altul mic ca un cucui și va smulge trei dintre cele din fața lui (Dan. 7,8). Acesta nu‑i nimeni altul decât Anticristul care se va scula și va ridica împărăția iudeilor. 3 Cele trei coarne despre care se spune că vor fi smulse de el se referă la regii Egiptului, Libiei și Etiopiei. Pe aceștia îi va învinge în război. Stăpânind peste toți și fiind un tiran crud și înfricoșător va

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
împletită din iederă, pe care participanții la ceremoniile consacrate lui Dionysos erau obligați să o poarte (cf. 2Mac. 6,7; 3Mac. 2,29). Ea este opusul cununii „vieții”, cununii martirilor. Hipolit îl menționează pe Antiochos Epiphanes, primul care a impus iudeilor asemenea sacrificii, din două motive: Antiochos constituie, în opinia sa, prefigurarea ultimului persecutor al „sfinților”; moartea sa îngrozitoare (a fost „mâncat de viermi”, 2Mac. 9,9) anunță sfârșitul Anticristului. În acest punct, exegetul atinge tema răzbunării divine, temă capitală în

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
în inima sa și să se semețească împotriva lui Dumnezeu, socotind că are stăpânire peste întreaga lume locuită de oameni” (52, 1). Devenit stăpân al lumii, Anticristul va desfășura două activități principale. Pe de o parte, el va aduna toți iudeii din diaspora în vechea lor patrie și va întreprinde reconstrucția templului (55‑54); pe de altă parte, el va persecuta sfinții la instigația iudeilor (56‑62). Pentru descrierea primei acțiuni a Anticristului, Hipolit recurge la un testimonium de origine necunoscută

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
al lumii, Anticristul va desfășura două activități principale. Pe de o parte, el va aduna toți iudeii din diaspora în vechea lor patrie și va întreprinde reconstrucția templului (55‑54); pe de altă parte, el va persecuta sfinții la instigația iudeilor (56‑62). Pentru descrierea primei acțiuni a Anticristului, Hipolit recurge la un testimonium de origine necunoscută (54, 1), precum și la un fragment din Ieremia: „Prepelița a țipat și și‑a adunat la ea pui pe care nu i‑a născut

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
împărat ceresc, și Anticrist, împărat pământesc. Acesta din urmă va îndeplini toate dorințele evreilor. Capitolul 58 constituie o virulentă diatribă împotriva „trădătorilor lui Dumnezeu”, împotriva „persecutorilor sfinților”, având ca model cunoscutul discurs al martirului Ștefan din Faptele Apostolilor (cap. 7). Iudeii sunt actorii unei escalade a nelegiuirii - ei au trădat succesiv Legea, Profeții, Evangheliile și Apostolii (58, 2) - care va culmina cu recunoașterea lui Anticrist. În același timp, Hipolit citează Is. 18,1‑2, dând pasajului o interpretare eclezială. Este vorba

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
culmina cu recunoașterea lui Anticrist. În același timp, Hipolit citează Is. 18,1‑2, dând pasajului o interpretare eclezială. Este vorba de metafora Bisericii‑navă „zguduită de furtuni” pe „marea lumii” (59, 1), metaforă sortită unei cariere îndelungate. La îndemnul iudeilor, Anticrist declanșează o persecuție nemiloasă împotriva „sfinților”. Textul de bază este episodul referitor la „femeia și balaurul” din Apocalipsă (12,1‑6;13‑17), care primește o interpretare fără precedent (61, 1‑3): Femeie înveșmântată în soare indică limpede Biserica

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
se va desfășura în prima jumătate a „săptămânii eshatologice”. Regii Edomului, Moabului și Ammonului vor deveni aliații săi. Alte trei regate vor fi supuse prin forță: Egiptul, Libia și Etiopia. Devenit stăpân al lumii, el va aduna în jurul lui toți iudeii din diaspora, restaurând patria de odinioară și rezidind templul. La îndemnul acestora, el va persecuta sfinții până la venirea lui Cristos. Anticristul zugrăvit de Hipolit este în esență un tiran sângeros. În centrul dosarului hipolitan se află câteva texte care accentuează

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
tuturor regilor acestei lumi. Regatul acestuia din urmă va dispărea la un moment dat, în timp ce împărăția lui Cristos nu va avea sfârșit. Hipolit dezvoltă o polemică pe două planuri: împotriva Romei, care persecută sfinții în prezent; împotriva Ierusalimului pământesc, patria iudeilor, care îi va persecuta în viitor, după modelul roman. III. Comentariu la Cartea lui Daniel Asemenea predecesorilor săi, Hipolit adoptă în plan exegetic metoda tipologică de interpretare, dar la o scară mult mai largă, înglobând aproape întreg Vechiul Testament. În majoritatea

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
a lungul întregului comentariu, dar mai ales în secțiunile referitoare la persecuții. În prima omilie (cap. 20) Hipolit descrie scena unei arestări, inspirată probabil dintr‑un fapt real, experiat de comunitatea al cărei păstor era. Alianța paradoxală dintre romani și iudei reprezintă unul dintre semnele eshatologice: „Când cele două popoare se vor înțelege să‑i piardă pe sfinți, vor pândi ziua prielnică și, intrând ca niște străini în casa Domnului, când toată lumea se roagă și cântă imne lui Dumnezeu, vor prinde

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
și se inspiră din acesta; spre deosebire de predecesorul său, el face o lectură anticristologică a parabolei judecătorului nedrept. De asemenea, menționează cele trei nume atribuite lui Anticrist, prezente în Adu. haer. (Euanthas, Teitan, Lateinos) și precizează că tiranul eshatologic este un iudeu din neamul lui Dan. Însă alături de aceste elemente comune, există și diferențe notabile. În viziunea lui Irineu, așa cum am văzut, Anticristul apare mai degrabă ca un vrăjitor, semnificația politică a mitului fiind extrem, și poate intenționat, diminuată. Invocarea mitului furniza

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
și convingătoare unor întrebări ivite într‑o comunitate care se confruntă cu grave probleme politice și religioase. Aceste întrebări sunt legate de credința milenaristă, de raportul dintre parusie și persecuții, de sensul răbdării și al martiriului, de raportul dintre mesia iudeu și mesia creștin. Strategia sa hermeneutică rezidă în identificarea referirilor la Anticrist și la predecesorii săi în diferitele fragmente ale Vechiului și Noului Testament. De Christo et Antichristo este un imens dosar de testimonia despre adversarul eshatologic și sfârșitul istoriei

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
al Scripturilor și propun dogme noi, fără nici un respect față de tradiție. Mai mult chiar, modul lor de viață se îndepărtează evident de principiile credinței. Descriind acești „anticriști” demitologizați și abstracți, Origen face apel la un dublu model: cel al pseudoprofetului, iudeu sau creștin, și cel al sofistului păgân. Abordarea sa însă transfigurează aceste modele într‑o atât de mare măsură, încât ele devin aproape de nerecunoscut. Capitolul V Nero Anticrist: Victorin, Commodian și poziția critică a lui Lactanțiu Nero rediuiuus Capitolul de

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
interpretări, Φγ∃∀ΦϑΗ ar corespunde lui augustus). El „va ridica munți înalți, va încremeni marea” (3, 64), va țintui luna și soarele pe cer; va învia morții și va face tot felul de minuni; va amăgi deopotrivă credincioșii (creștinii), iudeii și necredincioșii (păgânii). Dar când puterea lui va ajunge la apogeu, o „putere mistuitoare” (∗β<∀:4Η ν8≅(γ¬Φ∀) va ieși din adâncurile mării, va veni pe pământ și‑l va răpune. Cartea a IV‑a (redactată în jurul anului 80

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
șapte trecând imediat de partea tiranului. Lui Victorin îi este cunoscut scenariul anticristologic propus de Irineu (Adu. haer. 5,25‑30). În concepția episcopului lyonez, Anticristul este, așa cum am văzut, un împărat roman născut din tribul lui Dan, așadar, un iudeu. Acest statut paradoxal al tiranului eshatologic nu pare să‑l fi surprins prea tare pe polemist. El trece peste acest detaliu cu o inocență dezarmantă. Contrar predecesorului său, Victorin încearcă să propună un scenariu cu o logică plauzibilă, recurgând la

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
amănunțit evenimentele eshatologice, ci de a desprinde sensul Scripturii. Inserarea legendei Anticristului clarifică o enigmă importantă legată de identitatea personajului, enigmă ce se reduce la următoarea întrebare: cum este posibil ca un împărat roman să fie recunoscut ca Mesia printre iudei? Iată explicația judicioasă și coerentă a lui Victorin: „Unul din capetele fiarei era ca înjunghiat de moarte, dar rana ei cea de moarte a fost vindecată (Apoc. 13,3): este vorba despre Nero. Se știe că acesta s‑a rănit

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
vorba despre Nero. Se știe că acesta s‑a rănit la gât, urmărit fiind de cavaleria trimisă de Senat. El este cel pe care Dumnezeu, după ce îl va învia, îl va trimite ca rege demn al celor demni de el, iudeii și persecutorii lui Cristos, un Mesia binemeritat de persecutori și iudei” (13, 3). Nero, ca protopersecutor al Bisericii, se situează pe același plan cu iudeii, care, în ochii lui Victorin, l‑au prigonit și omorât pe Isus. Pe de altă

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]