2,011 matches
-
la 7 luni). Ca să mă pot mulge, soțul meu lumina cu lanterna sânul pentru că nu voiam să se piardă nici o picătură de lapte atât de bun pentru copil. Apoi laptele îl puneam într-o sticlă cu biberon și mai țineam lanterna aprinsă atât timp cât băiatul meu să poată mânca. Norocul lui că a fost mâncăcios și, în ciuda acestor greutăți, s-a dezvoltat bine. Mai târziu, într-o iarnă, tot 285 pentru că era mâncăcios, deschidea zilnic frigiderul ca să-i dau singurul
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
Nu prea știau ce să-și ia cu ei. Nu-și mai aminteau ce puneau în rucsac eroii din filme, cînd plecau într-o expediție. De-acum înainte, au să fie mai atenți la astfel de detalii. Doar treaba cu lanterna și-au amintit-o aveau la telefon. Ca să nu spună că pleacă cu rucsacul gol, au îndesat acolo totuși mîncarea (aici, Marcu a descoperit că, de fapt, mama lui Alin avusese grijă și-l aprovizionase pe fiu cu o caserolă
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
ar fi rătăcit dacă se lăsau ghidați de ea. Intrînd în pădure, luna se tot ascundea după copaci. Nici ea nu-i ajutase prea mult să vadă, dar acum nu se mai putea. Au scos un telefon pe post de lanternă. Toți s-au minunat cît de tare lumina, mai ales că era unul din ălea antice, pe care doar Cornel mai putea să-l folosească. Acum nu-i mai era rușine să-l arate. Pe acolo bîzîiau țînțarii sau alte
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
ceea ce dă o tentă de culoare proprie întregii lumi în care se desfășoară acțiunea. Lumină este, și ea, foarte importantă în economia acțiunii și nu numai fiindcă induce atmosferă. Uneori ea devine ecleraj. În episodul din podul casei doar lumină lanternei ne conduce privirea prin întuneric. Alteori lumină provoacă o schimbare a situației: lumină ce se stinge la capătul coridorului îl determină pe Antim să propună încheierea discuției. Toate aceste evenimente se înșira într-un complex audio-vizual narativ, ca un spectacol
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
din pod și,, în continuare, vom urmări cum Mircea Eliade o pune în pagina prin mijloace filmice. Episodul debutează cu o imagine destul de largă [P. Ans.] ca să îi vedem pe ce doi mergând tiptil în urmă conului de umbra al lanternei. Apare și o repetiție: la fiecare zgomot ei se opresc și sting lumină 21. În continuare, Ieronim va aprinde și stinge lumina de mai multe ori, repetiție care subliniază o anumita mecanicitate bergsoniana. Înaintarea este întreruptă de incidentul ușii care
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
atât de încet? îl întreba celalt." "Celalt", adică Vladimir Iconaru, răspunde, evident, cu voce tare urmându-și logică pe care tocmai o expune. Atmosferă de mister s-a cam risipit, așa că ne este prezentat autorul gafei: "[P.P. Vladimir] Ieronim reaprinse lanterna și roți de câteva ori conul de lumină în jurul băiatului, fără să-l înalte totuși până în dreptul figurii. Dar nu avea nevoie. O vedea destul de bine: față ofilita de licean, cu ochii adânciți nefiresc în orbite, buzele subțiri și părul
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
dreptul figurii. Dar nu avea nevoie. O vedea destul de bine: față ofilita de licean, cu ochii adânciți nefiresc în orbite, buzele subțiri și părul tuns scurt, cu un început de breton pe frunte." Modul de compoziție a imaginii prin mișcarea lanternei este ingenios și Eliade îl va folosi din plin, si ludic în restul episodului, insă aprinderea luminii va avea ca efect scăderea și nu sporirea misterului. Secvență continua cu un dialog demn de Don Quijote și Sancho Pânză. Orice încercare a
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
mă aflam în pântecele mamei mele; poate așa se explică toate acele spaime de neînțeles, cănd nu-mi dădeam seama dacă dormeam sau sufeream cu adevarat, acele halucinații, când mi se părea că de mine se apropie cineva cu o lanternă, un bătrân, pe care îmi era imposibil să îl evit, în ciuda faptului că mă ascundeam tremurând sub pătură"39. Un alt coșmar ce revenea cu obstinație în fantasmele copilului Ernesto era că se făcea că, fiind singur sub o cupola
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
trecerea concretă spre acest funest dincolo ar putea avea un însoțitor demonic. Prezența demonicului în mod evident, catalizator al anxietății este aproape o certitudine în Tratamentul autoadministrat cu același sadism sinucigaș: "(întind mâna iau de pe calorifer o/ baterie veche de lanternă pun limba/ pe lame și mă gâdilă curentul slab// prind între degete o șuviță murdară// din părul încâlcit o pârlesc cu țigara// la rădăcină și apoi o arunc sub pat// când tușesc zvârcolindu-mă o pereche de/ ochi aprinși răsar
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
din vreo 50 de state, se găsiră doar vreo 21 de concurenți. Mergea bine și la Universitate, însă de acolo, prin anul trei, fu exmatriculat: un coleg de cămin l-a turnat că, nopțile, citește sub plapumă la lumina unei lanterne! Dar, în fine, chiar și cu studii universitare incomplete, s-a descurcat. Și-a procurat un avion supersonic, astfel că, dacă ai casei îl cicălesc că citește și citește și tot citește, lectorul acesta ciudat zboară aiurea, într-un loc
Ultimul cititor în limba română... Lui Gheorghe Grigurcu by Leo Butnaru () [Corola-journal/Imaginative/8532_a_9857]
-
unui interes științific ori estetic. Ele se deschid unei priviri care în mod inevitabil se întoarce asupră și. Muzeul descrie viața cotidiană în Germania comunistă. Obi ectele expuse fac parte, așadar, din cotidianul acelor timpuri: ju cării, cratițe, un Trabant, lanterne, ceasuri, carnete de elev, haine, prăjitoare de pâine - nu le poți zice, desigur, toasters -, o instalație de ascultare a STASI; în plus, este amenajată o locuință în miniatură, unde te poți așeza în fotoliu să te uiți la televizor sau
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
servească acelor oameni, nu festivalurilor. Acum găsesc refugiu într-un alt fel de filme, eseu, poem, cum ar fi cel văzut la un festival: cineastul așteaptă ca vizitatorii unui muzeu să plece și să se stingă lumina. Apoi, cu o lanternă într-o mână și cu aparatul în alta, pornește să filmeze exponatele. Statuile au alt volum, picturile apar altfel. Era un exercițiu care îmi dădea sentimentul de refugiu: muzeul-refugiu, muzeul-intimitate, muzeul de suflet, mult mai cald decât instituția muzeală cu
Documentar şi adevăr. Filmul documentar în dialoguri by Lucian Ionică [Corola-publishinghouse/Science/1413_a_2655]
-
Germinal: (24) Însă, la nivelul pămîntului, o altă priveliște îi atrăsese tocmai luarea-aminte. Era o masă enormă, un morman de construcții prăbușite, în mijlocul căruia se deslușea silueta unui coș de fabrică; rare licăriri porneau din ferestrele murdare, cinci sau șase lanterne triste spînzurau, afară, pe niște schele, al căror lemn înnegrit desena nedeslușit profilul unei estacade uriașe; și din această fantastică apariție, înecată în noapte și fum, se înălța doar un singur glas, răsuflarea puternică și prelungă a unui eșapament de
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
pușcă la părinții lui Sandu, care stăteau pe strada Arapului, o stradă care continua din strada Voinicilor. - Nene Ișoveanu, hai repede că nu-l găsim pe Sandu! Acesta mai luă cu el încă doi vecini, veni și tata, și cu lanternele în mâini, începură să-l caute pe băiat. L-au căutat toată noaptea, dar nu l-au găsit. Au strigat, au fluierat, au hălăduit de la pârâul care despărțea casele de imașul cu epave, până la dealul Căprița, dar degeaba. L-au
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
Spuneai: „Nelule, am venit la tine, sunt în spatele tău, nu-ți fie frică de glasul meu. Să nu-ți fie frică de mine. Te rog să nu mai plângi după mine. Eu sunt...” și vocea s-a pierdut. Am aprins lanterna și m-am uitat buimac în spatele meu. Ciobanul se cuibărise sub mal, la mică distanță de mine. M-a întrebat, căci nu dormea:Ce-i, domnule? I-am spus că am auzit vocea fratelui meu. S-a gândit un pic
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
se retrăgeau noaptea în corturi și trăgeau la aghioase. Pe timp de noapte aveam la îndemână două lămpi cu carbid care luminau destul de bine. Câteodată, câte o picătură de apă căzută din cer îmi stingea una, dar o aprindeam imediat. Lanterne nu aveam, nu mai țin minte de ce n-am luat cu noi, probabil că ne bazam foarte mult pe lămpile cu carbid. Și uite așa trecea vremea. În a cincea zi a început din nou să plouă și să bată
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
de gleznă, și eu nu izbuteam să aduc peștele la mal. O lua ba în dreapta, ba în stânga, se vede că era crap, căci numai dumnealui se comportă așa. În fine, l-am simțit mai aproape. Dacă aș fi avut o lanternă, totul s-ar fi petrecut mai ușor. Apoi l-am simțit la câțiva metri de mine. Am mulinat și l-am auzit plescăind în apa foarte mică de la mal. Am plonjat peste el, eram amândoi în noroi. L-am simțit
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
pumn de sare. Aveam niște scule de pescuit rudimentare, dar eram fericit, fără aparat de ras și radio, cu o barbă de vreo opt zile, bronzat, coșit de țânțari și cu ochii sclipitori de tihnă. Mi se terminase bateriile de la lanternă, mi se terminase și carbidul de la lampă, dar mă obișnuisem să văd totul prin întuneric, și vag, la lumina pâlpâindă a focului aproape stins. Era totul normal, cum nu se mai poate mai frumos. Deodată, într-o seară, dispre canalul
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
mine, n-o să vă pară rău! Din tren se coborâseră circa două sute de pescari, din care, aproape toți, au luat-o grăbiți în ambele direcții ale gării. Se auzeau din ce în ce mai încet scrâșnetele cizmelor lor de cauciuc pe prundiș, odată cu luminițele lanternelor ce se pierdeau în noapte. Și se făcu liniște, o liniște străpunsă doar de câte un muget de vânt și de clipocitul valurilor de dincolo de dig. Era cald în sala de așteptare. Am tras un gât de cafea, le-am
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
mine, că pe acolo-i mlaștină, ne-a mai zis moș Bâcu. Am pășit după el, pe lângă apă, malul era abrupt, nam mers mult și am dat de o limbă de pământ care intra ceva înspre apă. Am luminat cu lanterna în spatele nostru, se vedeau niște surpături de pământ, ca niște răni abia închise a nu știu cărui uriaș răpus în luptă și niște smocuri de buruieni pe ici pe colo. Pe atunci, locul numit, "la iarbă" nu prea era cunoscut de pescari
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
despărțire a unui idol, ci ca un eveniment care angajează plenar condiția noastră umană. “Moartea lui Dumnezeu înseamnă pierderea brutală a tuturor valorilor noastre tradiționale (dreptate, adevărul, binele...), distrugerea bruscă a tuturor reperelor. De aceea nebunul are nevoie de o lanternă aprinsă pentru a avansa: prăbușirea lui Dumnezeu a aruncat lumea în obscuritate (Ce să facem? Ce să credem? Încotro să mergem?). Întreaga istorie a umanității este astfel bulversată: pentru că reacția omului să fie pe măsura evenimentului, el va trebui să
Nietzsche – critic al creştinismului. Semnificaţia sintagmei „Dumnezeu a murit”. Supraomul (Der Ubermensch). In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Liliana Cantemir () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2277]
-
mi se părea că e lumină, ca în unele nopți de la țară, când în plin miez de noapte vedeai omul ca ziua și îl recunoșteai, iar pământul devenea parcă albicios. Oamenii forfoteau pe străzi, și din când în când cîte-o lanternă se aprindea și se stingea scurt. Eu vedeam totuși, după ce ora crepusculului se stingea și orașul cădea într-un întuneric total, culoarea rochiilor la femei, albeața gulerelor, părul revărsat pe umeri al fetelor. Mă mișcam repede strecurîndu-mă cu ușurință printre
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
vedea decât o largă mișcare de întuneric, semănată cu solzi strălucitori. Dincolo de ea, un întuneric mai dens, parcă închegat, fără îndoială, celălalt mal. Dacă te uitai bine, zăreai, totuși, pe acel mal încremenit, o lumină gălbuie care părea flacăra unei lanterne îndepărtate. Uriașul se întoarse către mașină și făcu un semn din cap. Șoferul stinse farurile, apoi le aprinse, începând să semnalizeze la intervale regulate. Pe povârniș, omul acum se ivea, acum dispărea, mai înalt și mai masiv cu fiecare înviere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
Șoferul stinse farurile, apoi le aprinse, începând să semnalizeze la intervale regulate. Pe povârniș, omul acum se ivea, acum dispărea, mai înalt și mai masiv cu fiecare înviere. Deodată, de cealaltă parte a fluviului, la capătul unui braț nevăzut, o lanternă se înălță de mai multe ori în aer. La un ultim semn al celui care pândea de pe povârniș, șoferul stinse definitiv farurile. Mașina și omul dispărură în beznă. Acum fluviul era aproape vizibil, sau, mai curând, se zăreau câțiva dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
aștepta nemișcat, cablul se încorda. Un scârțâit surd începu să-l străbată, în timp ce dinspre fluviu se ridica un zgomot, nemărginit și totodată slab, de ape răscolite. Scârțâitul deveni uniform, zgomotul de ape crescu și mai mult, apoi se preciza, pe măsură ce lanterna se apropia. Acum se putea vedea bine cercul de lumină gălbuie care o înconjura. Nimbul acesta se lărgi treptat, apoi se micșoră din nou, în timp ce lanterna strălucea în ceață, începând să lumineze, deasupra și în jurul ei, un fel de acoperiș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]