245,951 matches
-
toată lumea citește Cuvînt împreună despre rostirea românească sau Sentimentul românesc al ființei și tinerii mai sensibili rămîn marcați de asocierile neașteptate, îi obsedează apoi etimologii spectaculoase și în ei crește o mîndrie națională și bucuria unică de a avea o limbă în care există sinele și sinea. Modelul intelectualului de acest tip este la noi incontestabil Constantin Noica. Se știu exigențele pe care trebuiau să le îndeplinească discipolii de la Păltiniș, se știe că majoritatea aveau două licențe, din care una neapărat
Rafinament și umor by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15043_a_16368]
-
că păstrează cumva părțile bune ale unei astfel de construcții intelectuale, dar renunță la toată armătura demonstrativă, la fanatism, naționalism și exagerare, adică la tot ce a marcat negativ generația interbelică. Andrei Cornea este la fel de erudit, la fel de dezinvolt în mînuirea limbilor vechi, inventiv în povești etimologice, dar niciodată inventiv pînă la frivolitate așa cum este Noica. El judecă lumea de azi cu pilde din lumea veche, dar în tot acest proces rămîne un contemporan al nostru plin de umor. Andrei Cornea și-
Rafinament și umor by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15043_a_16368]
-
înțelegere." Oricît de ironic ar fi și oricîte argumente științifice ar avea, Andrei Cornea nu e niciodată alarmist: Toate acestea sînt adevărate, dar de un lucru nu sînt așa de sigur - că fenomenul se poate caracteriza prin alarma: "se strică limba". Ce se întîmplă sînt diferite transformări lingvistice naturale, cerute de legea lenei universale; aceeași lege a acționat și în trecut cînd, să zicem, latina clasică și-a pierdut terminațiile cazurilor, cînd a dispărut deosebirea între vocalele lungi și cele scurte
Rafinament și umor by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15043_a_16368]
-
zicem, latina clasică și-a pierdut terminațiile cazurilor, cînd a dispărut deosebirea între vocalele lungi și cele scurte. Contemporanii lui Gregorie de Tours și Fredegaire - cronicarii regilor merovingieni - scriau o "romană" care "arăta barbar la culme pentru oricine știa bine limba lui Cicero." în contra grămăticilor care țipă, autorul vorbește despre realitatea apariției românei vernaculare sau vulgare sau neo-românei, o limbă care va arăta cam așa: "iam dat lu soțu cămașa care iam călcato". Dacă nu e doar un vis urît, "Nu
Rafinament și umor by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15043_a_16368]
-
lui Gregorie de Tours și Fredegaire - cronicarii regilor merovingieni - scriau o "romană" care "arăta barbar la culme pentru oricine știa bine limba lui Cicero." în contra grămăticilor care țipă, autorul vorbește despre realitatea apariției românei vernaculare sau vulgare sau neo-românei, o limbă care va arăta cam așa: "iam dat lu soțu cămașa care iam călcato". Dacă nu e doar un vis urît, "Nu peste multă vreme, cînd româna va fi predată doar ca limbă moartă în cîteva universități cu ștaif, neo-româna își
Rafinament și umor by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15043_a_16368]
-
apariției românei vernaculare sau vulgare sau neo-românei, o limbă care va arăta cam așa: "iam dat lu soțu cămașa care iam călcato". Dacă nu e doar un vis urît, "Nu peste multă vreme, cînd româna va fi predată doar ca limbă moartă în cîteva universități cu ștaif, neo-româna își va inventa o literatură originală. Și cine știe? Contrar aparențelor, ea va traduce pe brînci, inclusiv din marea filosofie de altădată. Astăzi numai în vis putem vedea fericitul moment cînd niscaiva mare
Rafinament și umor by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15043_a_16368]
-
Constantin Țoiu Pe vremuri, în publicații, exista o rubrică intitulată astfel și care mai târziu avea să se numească prozaic, diverse... Constat cum evoluția limbii, și nu numai a noastră, o apucă întotdeauna pe căile din ce în ce mai îndepărtate față de concretețea observației ca și a pitorescului ei. E ce spunea odată un lingvist, anume că substantivele, mai ales, au tendința de a se desprinde de originele lor
Fel de fel by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15070_a_16395]
-
pentru alte zeci de studii conexe. Temele vizate cu prioritate sunt cele capabile să ofere o privire în perspectivă a acestei lumi tulburi a "tranziției": partidele (cele moștenind comunismul și cele zise "istorice"), biserica, CNSAS - și mai ales intelectualii, noua limbă de lemn și elitele conducătoare (cu sau fără ghilimele), aflate într-o evidentă criză de identitate, structură și profesionalism. Principiul fundamental al studiului este cel după care realitatea postdecembristă nu poate fi înțeleasă decât ca reflex al celei antedecembriste. Idee
Democrația de dicționar by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/15064_a_16389]
-
cîtăva vreme, dar fără nici un ecou în opinia intelectuală: un mic discurs pe care l-ar fi rostit Horea, în februarie 1783, în cadrul Lojii Adevărata Înțelegere din Viena. Dl Muntean consideră, pe bună dreptate, că acesta este primul document de limbă română vorbită pe care-l avem. Horea a rostit cuvîntul său în românește (deși știa și germana, și maghiara). Traducător i-a fost, tot un mason, din Bucovina. Notarul german al conferinței Lojei a reprodus cuvîntul cum l-a auzit
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15037_a_16362]
-
III, căci altfel n-ar fi fost îngăduit să vorbească. Textul din Litere nu e absolut impecabil retranscris în română (de pildă, prepoziția de nu era rostită de Horea die, ci ghe, ca în Ardeal), dar merită să fie citit. Limba română vorbită în ultima parte a secolului XVIII este cît se poate de curată, în sensul apropierii de limba literară de azi, atît în privința lexicului, cît și în aceea a gramaticii, topicii și stilisticii. Orgoliul de a fi român cu
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15037_a_16362]
-
română (de pildă, prepoziția de nu era rostită de Horea die, ci ghe, ca în Ardeal), dar merită să fie citit. Limba română vorbită în ultima parte a secolului XVIII este cît se poate de curată, în sensul apropierii de limba literară de azi, atît în privința lexicului, cît și în aceea a gramaticii, topicii și stilisticii. Orgoliul de a fi român cu bani Memorialul Sighet și AFDPR solicită deconspirarea poliției politice" titrează ZIUA. Și ROMÂNIA LIBERĂ își informează cititorii despre această
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15037_a_16362]
-
Barbu Cioculescu Este una din ciudățeniile istoriografiei noastre moderne că, aptă a stabili geneza civilizației europene în arcul carpatic, calea anticilor dorieni, în drum către Hellada, prin văile Banatului, nașterea limbii latine din cea geto-dacică, renașterea Bizanțului prin crângurile vâlcene, materia firului ombilical ce-i lega pe Burebista și Mihai Viteazul, iar mai pe ocolite și pe mareșalul Antonescu de Nicolae Ceaușescu, n-a abordat, printr-un robust front academic și
Bătaia la români by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/15061_a_16386]
-
Teleny sau Reversul medaliei în traducerea lui Cristian Tănăsescu, însoțit de un Cuvînt al editorului unde se precizează că acestă carte inaugurează colecția Erotic Clasic. Romanul apare prima dată în 1893 la Londra, în 200 de exemplare, este tradus în limba franceză în 1932, iar în limba română este prea puțin probabil să mai fi fost tradus până acum. Rezultat al unui experiment literar colectiv, al unui joc intelectual în grup, inițiat de Oscar Wilde, Teleny este o creație literară concepută
LECTURI LA ZI () [Corola-journal/Journalistic/15042_a_16367]
-
lui Cristian Tănăsescu, însoțit de un Cuvînt al editorului unde se precizează că acestă carte inaugurează colecția Erotic Clasic. Romanul apare prima dată în 1893 la Londra, în 200 de exemplare, este tradus în limba franceză în 1932, iar în limba română este prea puțin probabil să mai fi fost tradus până acum. Rezultat al unui experiment literar colectiv, al unui joc intelectual în grup, inițiat de Oscar Wilde, Teleny este o creație literară concepută într-un limbaj care pendulează cu
LECTURI LA ZI () [Corola-journal/Journalistic/15042_a_16367]
-
Rodica Zafiu Constatăm adesea că fenomene și tendințe recente ale limbii nu fac decît să repete procese mai vechi, omologate de studiile istorice. Schimbări fonetice, morfologice (adverbe care devin prepoziții, demonstrative care se transformă în articole) și mai ales semantice (lărgiri și restrîngeri de sens, procese metaforice și metonimice, transferuri de la
Între "parcă" și "cre'că" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15049_a_16374]
-
demonstrative care se transformă în articole) și mai ales semantice (lărgiri și restrîngeri de sens, procese metaforice și metonimice, transferuri de la concret la abstract) se petrec în actualitatea imediată, de multe ori ajutîndu-ne să înțelegem mai bine evoluțiile din istoria limbii. Procesul de scurtare a unor forme verbale prin căderea finalei, mai ales în îmbinări tipice cu o conjuncție - cre'că, las'că, poa'să, tre'să - se poate compara cu modul în care au fost produse în limba română adverbe
Între "parcă" și "cre'că" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15049_a_16374]
-
din istoria limbii. Procesul de scurtare a unor forme verbale prin căderea finalei, mai ales în îmbinări tipice cu o conjuncție - cre'că, las'că, poa'să, tre'să - se poate compara cu modul în care au fost produse în limba română adverbe ca parcă și cică. Evident, orice analogie e parțială: cele două cuvinte s-au format din prezentul unui verb regent urmat de conjuncția că - pare că, zice că - , dar fenomenul fonetic nu a fost absolut identic: apocopă (cădere
Între "parcă" și "cre'că" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15049_a_16374]
-
că - , dar fenomenul fonetic nu a fost absolut identic: apocopă (cădere a finalei) în cazul lui pare, afereză (pierdere a unui segment inițial) pentru zice. Apocopa e mai normală, pentru că, așa cum observa Sextil Pușcariu, "energia și precizia articulării scade, în limba română, la sfîrșitul cuvîntului" (Limba română, II, Rostirea); silaba sau silabele de după cea accentuată sînt mai ușor de omis în pronunțarea rapidă. în cazul lui zice că, trebuie luată în considerație frecvența considerabilă cu care formula se repetă în narațiunile
Între "parcă" și "cre'că" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15049_a_16374]
-
a fost absolut identic: apocopă (cădere a finalei) în cazul lui pare, afereză (pierdere a unui segment inițial) pentru zice. Apocopa e mai normală, pentru că, așa cum observa Sextil Pușcariu, "energia și precizia articulării scade, în limba română, la sfîrșitul cuvîntului" (Limba română, II, Rostirea); silaba sau silabele de după cea accentuată sînt mai ușor de omis în pronunțarea rapidă. în cazul lui zice că, trebuie luată în considerație frecvența considerabilă cu care formula se repetă în narațiunile oral-populare, marcînd reproducerea dialogului și
Între "parcă" și "cre'că" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15049_a_16374]
-
frecvența considerabilă cu care formula se repetă în narațiunile oral-populare, marcînd reproducerea dialogului și reliefînd unele secvențe (chiar de mai multe ori în interiorul aceleiași replici); formula devine un adevărat tic și e adesea redusă: ice-că, 'ce-că etc. în Stilistica limbii române (1944), Iorgu Iordan cita evoluția către cică (în capitolul "Dispariții de sunete"), explicînd-o însă în termenii pur afectivi care caracterizau perspectiva sa asupra oralității - și care în acest caz apar cu totul forțați: "trebuie să pornim de la emoția unui
Între "parcă" și "cre'că" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15049_a_16374]
-
cît îl ține gramatica" (EZ 11.04.2000); "poa' să fie ea "în direct", da' nu se compară cu-n recital actoricesc" (EZ 5.12.1999) etc. Cel puțin aparent, cre'că are un grad mai ridicat de deviere față de limba literară, regăsindu-se de aceea ceva mai rar în textele jurnalistice, oricum în replici citate - ca într-un reportaj despre cei care trăiesc printre gunoaie: "Mă dezinfectez. Cre'că de aia n-am fost bolnavă" (Viața liberă = VL, 3349, 2000
Între "parcă" și "cre'că" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15049_a_16374]
-
ample imagini ale unei biblioteci imaginare. Miza acestor construcții plastice este memoria culturală a privitorului și ambiguitatea care se naște inevitabil în actul percepției. Textul deposedat de orice sens narativ, complet opacizat prin mimetism grafic, pare o resuscitare a cine știe cărei limbi uitate, după cum Cartea, în ansamblul ei, rememorează biblioteci și civilizații pierdute. Chiar dacă un asemenea exercițiu nu are o geografie determinată și, evident, nici un specific local sau regional, în România problema Cărții-obiect s-a particularizat indiscutabil după l990. Pentru că dincolo de nenumăratele
Alte crochiuri by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15033_a_16358]
-
confundat (inclusiv variantele ei, mai mult sau mai puțin justificate) și chiar unele componente semantice (ideea de forță, luptă, bărbăție) apar astfel ca suficient motivate. Sensul particular dobîndit de numele propriu în română nu pare să se regăsească în alte limbi (chiar într-un dicționar albanez tipul de întrecere este numit "provë force"); nefiind însă vorba de un termen fundamental, consultarea unor surse mai complete ne poate oricînd contrazice. în diverse texte actuale și în liste de discuții cuvîntul apare mai
Skandenberg / Skanderbeg by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15071_a_16396]
-
o băutură alcoolică albaneză foarte prezentă pe piața românească în anii '80 ("Brandy Skanderbeg") pot candida la rolul de declanșatori ai procesului semantic. E posibil să mă înșel, dar cu atît mai mult subiectul merită abordat: o examinare lingvistică a limbii contemporane trebuie să exploateze și rezervorul comun de amintiri ale vorbitorilor.
Skandenberg / Skanderbeg by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15071_a_16396]
-
este efectul obținut prin tipul comentariului lui Patapievici și interpretarea lui, tonul ca în jurnalele de dinaintea proiecțiilor din cinematografe ce ne intoxicau cu "realizărili"socialismului. Ironia, cinismul și culpa nu dispar din nici una din "vocile"spectacolului. Tăișul imprecațiilor lui Arghezi, limba ascuțită și biciuitoare a lui Patapievici, frazele reci și bine ticluite ale lui Neculai, șoaptele ca sîsîitul șarpelui ale lui Iureș, "umbra"ceaușismelor pe pereți și, peste toate, minutele de întuneric coborîte peste toți, ca în vremurile "bune". Sigur că
Orașul de nicăieri by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15075_a_16400]