1,265 matches
-
diplomatic și un sistem monetar. Monede mari de argint lituaniene și un indice al statalității au fost emise. A sponsorizat construirea unei catedrale în Vilnius, probabil pe locul actual al Catedralei de la Vilnius. Cele mai vechi texte religioase în limba lituaniană au apărut în acestă perioadă. Imediat după încoronare, Mindaugas a dat Ordinului livonian câteva terenuri din vest - porțiuni din Samogiția, Nadruva, și Dainava - deși controlul său asupra acestor teritorii de vest a fost rarefiat. Există unele discuții pentru a stabili
Mindaugas () [Corola-website/Science/318525_a_319854]
-
temporar rezolvat atunci când el a recunoscut superioritatea lui Mindaugas și a primit Polațk ca un fief. O confruntare directă cu mongolii a avut loc în 1258 sau 1259, atunci când Berke Khan și-a trimis generalul Burundai pentru a provoca guvernarea lituaniană, cerându-i lui Daniel și a altor prinți să participe. Cronica Novgorod descrie urmarea ca o înfrângere a lituanienilor, dar a fost văzut ca un câștig pentru Mindaugas. O singură frază în Cronica Hypatian menționează că Mindaugas se apără în
Mindaugas () [Corola-website/Science/318525_a_319854]
-
armată la Cēsis (actualmente în Letonia), ajungând la coasta estonă și au luptat la Mazovia (actualmente în Polonia). Scopul lui a fost să încurajeze toate triburile baltice cucerite să se ridice împotriva ordinelor creștine și să se unescă sub conducerea lituaniană. Influența sa a crescut în timp ce Mindaugas se concentra asupra cuceririi pământurilor rutene, trimițând o armată mare la Briansk. Treniota și Mindaugas au început să urmărească priorități diferite. Cronica Rhymed menționează nemulțumirea lui Mindaugas asupra faptului că Treniota nu realizase nicio
Mindaugas () [Corola-website/Science/318525_a_319854]
-
succesorii săi - Treniota, ginerele său Svarn și fiul său Vaišvilkas - au fost asasinați în următorii șapte ani. Stabilitatea nu au revenit decât la domnia lui Traidenis, desemnat Mare Duce în cca. 1270. Mindaugas a deținut o poziție îndoielnică în istoriografia lituaniană până la renașterea națională lituaniană a secolului XIX. În timp ce pentru simpatizanții păgâni a intrat în dizgrațiere pentru că și-a trădat religia, creștinii i-au văzut sprijinul folositor. El a primit numai referințe efemere de la Marele Duce Gediminas și nu a fost
Mindaugas () [Corola-website/Science/318525_a_319854]
-
său Svarn și fiul său Vaišvilkas - au fost asasinați în următorii șapte ani. Stabilitatea nu au revenit decât la domnia lui Traidenis, desemnat Mare Duce în cca. 1270. Mindaugas a deținut o poziție îndoielnică în istoriografia lituaniană până la renașterea națională lituaniană a secolului XIX. În timp ce pentru simpatizanții păgâni a intrat în dizgrațiere pentru că și-a trădat religia, creștinii i-au văzut sprijinul folositor. El a primit numai referințe efemere de la Marele Duce Gediminas și nu a fost menționat deloc de Vitold
Mindaugas () [Corola-website/Science/318525_a_319854]
-
XVII-lea la Universitatea din Vilnius l-a văzut responsabil pentru necazurile din acea vreme a Uniunii statale polono-lituaniene („semințele discordiei interne între lituanienii au fost însămânțate”). Un istoric din secolul XX l-a acuzat de „distrugerea organizării a statului lituanian”. Primul studiu academic al vieții sale de către un cercetător lituanian, Jonas Totoraitis („Die Litauer unter dem König Mindowe bis zum Jahre 1263”) nu a fost publicat decât abia în 1905. În anii 1990, istoricul Edvardas Gudavičius a publicat concluziile sale
Mindaugas () [Corola-website/Science/318525_a_319854]
-
pentru necazurile din acea vreme a Uniunii statale polono-lituaniene („semințele discordiei interne între lituanienii au fost însămânțate”). Un istoric din secolul XX l-a acuzat de „distrugerea organizării a statului lituanian”. Primul studiu academic al vieții sale de către un cercetător lituanian, Jonas Totoraitis („Die Litauer unter dem König Mindowe bis zum Jahre 1263”) nu a fost publicat decât abia în 1905. În anii 1990, istoricul Edvardas Gudavičius a publicat concluziile sale care indicau data de încoronare, care a devenit o sărbătoare
Mindaugas () [Corola-website/Science/318525_a_319854]
-
Moscova - d. 29 sau 30 ianuarie 1678, tot acolo), Țarul Rusiei (1645-1676)</br> 1413. Natalia Kirilovna Narîșkina (n. 26 august (s.v.) /1 septembrie (s.n.) 1651, Moscova - d. 25 ianuarie (s.v.) /4 februarie (s.n.) 1694)</br> 1414. Samuel Skowroński, un țăran lituanian sau leton de origine poloneză</br> 1415. Elisabeta Moritz , d. 1685, soția lui</br> 1416. Johann, Prinț de Anhalt-Zerbst (n. 24 martie 1621, Zerbst - d. 4 iulie 1667, tot acolo)</br> 1417. Sophie Auguste, Prințesă de Holstein-Gottorp (n. 5 decembrie
Genealogia regelui Mihai I () [Corola-website/Science/318509_a_319838]
-
(în limbile poloneză: "Pokój wieczysty" ori "Pokój Grzymułtowskiego", rusă: "Вечный мир", lituaniană: "Amžinoji taika") a fost un tratat dintre Uniunea statală polono-lituaniană și Țaratul Rusiei, semnat de împuterniciții polono-lituanieni voievodul de Poznań Krzysztof Grzymułtowski și cancelarul lituanian Marcjan Ogiński și cel rus, cneazul Vasili Golitîn pe 6 mai 1686 la Moscova. Părțile
Tratatul de pace eternă din 1686 () [Corola-website/Science/318781_a_320110]
-
(în limbile poloneză: "Pokój wieczysty" ori "Pokój Grzymułtowskiego", rusă: "Вечный мир", lituaniană: "Amžinoji taika") a fost un tratat dintre Uniunea statală polono-lituaniană și Țaratul Rusiei, semnat de împuterniciții polono-lituanieni voievodul de Poznań Krzysztof Grzymułtowski și cancelarul lituanian Marcjan Ogiński și cel rus, cneazul Vasili Golitîn pe 6 mai 1686 la Moscova. Părțile semnatare se obligau să acționeze împreună împotriva Imperiului Otoman, care își manifesta interesul pentru cucerirea controlului asupra Ucrainei. Tratatul reconfirma prevederile Tratatului de la Andrusovo din
Tratatul de pace eternă din 1686 () [Corola-website/Science/318781_a_320110]
-
de graniță ale Lituaniei. Din acest motiv, etimologii consideră că numele Ucrainei s-ar trage dintr-un termen local, care însemna „graniță”, deși numele „Ukraina” a fost folosit și în perioada în care aceste teritorii nu făceau parte din statul lituanian. Lituania a preluat controlul Volîniei din nordul și nord-vestul Ucrainei, inclusiv regiunea din jurul Kievului. Marii duci ai Lituaniei au luat și titlul de „conducător al Ruteniei”. Polonia a preluat controlul asupra Galiției. După actul de unire dintre Polonia și Lituania
Istoria Ucrainei () [Corola-website/Science/318793_a_320122]
-
(în , în , în ), după 11 iulie 1918 Consiliul de Stat al Lituaniei (în ), s-a întrunit la conferința de la Vilnius care a avut loc între 18 și 23 septembrie 1917. Consiliul a primit autoritate executivă pentru poporul lituanian și i s-a încredințat misiunea de a înființa un stat lituanian independent. La 16 februarie 1918, membrii consiliului au semnat Declarația de Independență a Lituaniei, prin care au proclamat Lituania stat independent pe principii democratice. Consiliul a reușit să
Consiliul Lituaniei () [Corola-website/Science/320080_a_321409]
-
Stat al Lituaniei (în ), s-a întrunit la conferința de la Vilnius care a avut loc între 18 și 23 septembrie 1917. Consiliul a primit autoritate executivă pentru poporul lituanian și i s-a încredințat misiunea de a înființa un stat lituanian independent. La 16 februarie 1918, membrii consiliului au semnat Declarația de Independență a Lituaniei, prin care au proclamat Lituania stat independent pe principii democratice. Consiliul a reușit să declare independența în pofida prezenței armatei germane în țară până în toamna lui 1918
Consiliul Lituaniei () [Corola-website/Science/320080_a_321409]
-
să găsească o cale de mijloc care să implice o oarecare formă de unire cu Germania. În lumina negocierilor de pace cu Rusia, germanii au acceptat să permită organizarea conferinței de la Vilnius, în speranța că se va proclama un stat lituanian care să se separe de Rusia și să se apropie de Germania. Conferința, ținută între 18 și 23 septembrie 1917 a adoptat, însă, o rezoluție de înființare a unei Lituanii independente stabilind că o relație apropiată cu Germania va depinde
Consiliul Lituaniei () [Corola-website/Science/320080_a_321409]
-
(în ) sau Actul de la 16 februarie a fost semnată de Consiliul Lituaniei la 16 februarie 1918 și proclama restaurarea unui stat independent lituanian, guvernat pe principii democratice, cu capitala la Vilnius. Actul a fost semnat de toți cei douăzeci de reprezentanți, în frunte cu Jonas Basanavičius. Actul de la 16 februarie a fost rezultatul final al unei serii de rezoluții pe această problemă, inclusiv
Declarația de Independență a Lituaniei () [Corola-website/Science/320076_a_321405]
-
spre declararea independenței a fost unul lung și complex, deoarece Imperiul German exercita presiuni asupra Consiliului în vederea formării unei alianțe. Consiliul a trebuit să manevreze cu atenție între interesele germanilor, ale căror trupe erau prezente în Lituania, și dorințele poporului lituanian. Efectele imediate ale anunțării restabilirii independenței Lituaniei au fost puține. Publicarea Actului a fost interzisă de autoritățile germane, iar textul a fost distribuit și tipărit ilegal. Activitatea Consiliului a fost împiedicată, iar germanii au rămas la controlul Lituaniei. Situația s-
Declarația de Independență a Lituaniei () [Corola-website/Science/320076_a_321405]
-
Rus. După Revoluția Rusă din 1917, Germania a conceput strategia geopolitică Mitteleuropa — o rețea regională de state-marionetă care aveau să servească drept zonă-tampon — și au acceptat să permită desfășurarea Conferinței de la Vilnius, în speranța că ea va proclama separarea națiunii lituaniene de Rusia și stabilirea de relații mai apropiate cu Germania. Această strategie s-a întors, însă, împotriva lor; conferința, ținută între 18-22 septembrie 1917, a adoptat o rezoluție de înființare a unei Lituanii independente și că strângerea relațiilor cu Germania
Declarația de Independență a Lituaniei () [Corola-website/Science/320076_a_321405]
-
autoritatea: rezoluția din septembrie adoptată la conferința de la Vilnius cerea explicit ca o adunare constituantă să decidă în aceste probleme cruciale de stat. Când au început negocierile de pace între Germania și Rusia în 1918, autoritățile germane au cerut reprezentanților lituanieni să pregătească două notificări de independență—una pentru Rusia, în care legăturile Lituaniei cu Rusia vor fi denunțate și în care nu se va menționa nimic despre o alianță cu Germania și o a doua versiune pentru Germania care va
Declarația de Independență a Lituaniei () [Corola-website/Science/320076_a_321405]
-
Consiliu în semn de protest. Președintele Consiliului, Antanas Smetona, care susținea actul de la 11 decembrie, s-a retras. Jonas Basanavičius, care avea ulterior să fie supranumit „părintele independenței”, a fost ales președinte. Germania nu a recunoscut independența Lituaniei, iar delegația lituaniană nu a fost invitată la negocierile de la Brest-Litovsk care au început la 22 decembrie 1917 între Puterile Centrale și Rusia pentru rezolvarea revendicărilor teritoriale. În timpul primei și singurei ședințe comune oficiale a Consiliului împreună cu autoritățile germane, s-a arătat că
Declarația de Independență a Lituaniei () [Corola-website/Science/320076_a_321405]
-
document legal. Consiliul, inclusiv membrii demisionari, au fost invitați să se întoarcă a doua zi pentru finalizare. A doua zi, 16 februarie 1918, la 12:30 pm, toți cei douăzeci de membri ai Consiliului s-au întrunit în sala Comitetului Lituanian pentru Susținerea Victimelor Războiului, aflat pe strada Didžioji la numărul 30, în Vilnius. Clădirea este cunoscută de atunci sub numele de Casa Semnatarilor (în ) și găzduiește un muzeu. Consiliul a votat mai întâi pentru aprobarea primei părți a actului, primele
Declarația de Independență a Lituaniei () [Corola-website/Science/320076_a_321405]
-
Saliamonas Banaitis a fost implicat în afaceri, deschizând mai multe bănci. Printre semnatari s-au aflat doi viitori președinți ai Lituaniei, Antanas Smetona și Aleksandras Stulginskis. Jonas Basanavičius, președintele Consiliului Lituaniei, și-a reluat activitatea academică, cercetând cultura și folclorul lituanian. Cinci semnatari au murit înainte de începutul celui de al Doilea Război Mondial; trei au murit în timpul ocupației naziste. Cei care au supraviețuit până atunci și nu au emigrat în țările occidentale au devenit deținuți politici după ocuparea Lituaniei de către Uniunea
Declarația de Independență a Lituaniei () [Corola-website/Science/320076_a_321405]
-
Kazimieras Steponas Šaulys, care au murit în Elveția. Antanas Smetona, Mykolas Biržiška și Steponas Kairys au trăit restul vieților lor în Statele Unite. Actul din 16 februarie a proclamat "re"-înființarea ("atstatyti") statului lituanian, declarându-l pe acesta succesor al statului lituanian istoric, Marele Ducat al Lituaniei. În acest sens, Consiliul a deviat de la rezoluția adoptată de conferința de la Vilnius, care cerea înființarea ("sudaryti") unui stat lituanian. S-a clarificat, însă, că noul stat va fi diferit de vechiul Ducat: urma să
Declarația de Independență a Lituaniei () [Corola-website/Science/320076_a_321405]
-
februarie a proclamat "re"-înființarea ("atstatyti") statului lituanian, declarându-l pe acesta succesor al statului lituanian istoric, Marele Ducat al Lituaniei. În acest sens, Consiliul a deviat de la rezoluția adoptată de conferința de la Vilnius, care cerea înființarea ("sudaryti") unui stat lituanian. S-a clarificat, însă, că noul stat va fi diferit de vechiul Ducat: urma să fie organizat doar pe pământurile locuite de etnici lituanieni și avea să fie guvernat pe principii democratice, spre deosebire de ducatul multietnic guvernat de aristocrație. Terminarea legăturilor
Declarația de Independență a Lituaniei () [Corola-website/Science/320076_a_321405]
-
statului Lituania, emisă la 11 martie 1990, stipula: Această formulare accentuează continuitatea celor două declarații. Actul din 16 februarie 1918 și succesorul său, Actul din 11 Martie 1990, sunt privite ca două dintre cele mai importante momente ale dezvoltării societății lituaniene în secolul al XX-lea. 16 februarie este sărbătoare națională în Lituania. În această zi se desfășoară diverse ceremonii în toată țara, dar principala comemorare are loc în Casa Semnatarilor din Vilnius, locul în care a fost semnată declarația în
Declarația de Independență a Lituaniei () [Corola-website/Science/320076_a_321405]
-
În această zi se desfășoară diverse ceremonii în toată țara, dar principala comemorare are loc în Casa Semnatarilor din Vilnius, locul în care a fost semnată declarația în 1918. În timpul ceremoniei, este arborat drapelul Lituaniei, și activiști culturali și politicieni lituanieni țin discursuri de la balconul clădirii pentru oamenii adunați în fața ei. În biserici și catedrale se țin liturghii speciale. În cinstea declarației, președintele Lituaniei găzduiește o recepție pentru semnatarii declarației din 11 martie 1990 la Palatul Prezidențial. În 1992, în cinstea
Declarația de Independență a Lituaniei () [Corola-website/Science/320076_a_321405]