1,956 matches
-
Tata ne îmbrăca în gând cu haine noi. Pentru fiecare fusese rezervată acolo câte o vitrină. Pentru copil, pentru mamă, pentru tată. Puteai privi înăuntru până în colțul cel mai îndepărtat, marfa stătea corect împăturită pe rafturile negre. Pe jos, parchetul lucea. Acasă nimeni nu se uita în vitrine, căci în dosul lor era beznă, iar unde pătrundea o zare de lumină, descoperea numai rafturi goale. Aici însă, tata a găsit întocmai perechea de pantaloni potriviți pentru copilul interesat de modă. Acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
a astupat într-o secundă toate gropile de pe străzi, a construit cât ai clipi nenumărate locuințe frumoase, a făcut să curgă prin țevi șuvoaie de apă caldă și a șters praful așternut pe străzi și pe oameni. În urma lui totul lucea, ca scos din reclame. Ajuns la marginea capitalei, Superman s-a oprit din zbor, s-a uitat împrejur, a făcut o mișcare cu mâna și tot ce fusese alb-negru a căpătat dintr-o dată culoare. După aceea a zburat în oraș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
același cuvânt, nimic, nu rămâne nimic. Pentru că în spatele fiecărui sentiment stă un altul care îl anulează, chiar și în spatele anulării se ridică opusul său și iată dragostea decăzând, ca un ou stricat în care colcăie muștele, iar atracția care uneori lucește ca scânteile unei amintiri încântătoare este înăbușită acum de repulsie când îl văd lungit între așternuturi, pe care nu mă lasă să le schimb, iar mila și compasiunea sunt contrazise de furie și resentimente, cum îndrăznește să ne distrugă viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
să aștept acolo. A format un număr de telefon. Eu mi-am scos rucsacul și m-am cufundat în canapeaua moale, privind în jur. Era un hol curat, plăcut, cu multe plante ornamentale și picturi abstracte de bun gust. Dușumeaua lucea de-ți lua privirile și-mi vedeam în ea pantofii ca într-o oglindă. La un moment dat, domnișoara de la recepție mi-a spus că doamna doctor Ishida vine imediat. I-am mulțumit din cap. Doamne, câtă liniște e aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
orice caz, afară au ieșit doar patru. Vreți să vă descriu toată scena? MĂ pricep foarte bine la descris scene. Acum se așezase pe pat cu un pahar mare plin de șampanie-n mînĂ, și chelia și fața rozalie Îi luceau de la transpirație. — De ce nu bea nimeni În cinstea mea? Întrebă Cheliuță. Mi-ar plăcea ca toți tovarășii de față să bea În cinstea mea și după aceea să vă descriu scena În toată grozăvia și splendoarea ei. BĂurăm cu toții. — Unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
saci goi de făină și acum era foarte mîndru de ea. Amestecă făina și apoi puse tigaia pe foc, după care, folosind bățul pe care legase pînza de sac, luă niște untură și unse tigaia cu ea. La Început tigaia lucea Întunecată, apoi untura Începu să sfîrÎie și să facă bulbuci, și atunci mai puse niște untură; pe urmă turnă Încet aluatul și-l urmări cum Începe să facă bulbuci și apoi să se Întărească pe la margini. Observă cum se umflă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
ei treceau constant mașini cu oameni care se Întorceau din oraș. Apoi trecură de Coral Gables, care se Întindea la stînga, cu clădirile ce dădeau spre Basso Veneto, Înălțat din preria Floridei - În față se Întindea În linie dreaptă autostrada lucind din cauza căldurii, trecînd prin ceea ce fusese odată Everglades. Roger conducea mai repede acum, și asta făcea ca aerul ce intra printr-un căuș al bordului și prin ventilatoare să fie răcoros. — E o mașină minunată, spuse fata. Nu, c-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
obișnuit de mult, mormăie Jim. Obișnuiau să cheme poliția, dar ea le spunea întotdeauna că a fost doar o mică ceartă și-i trimitea înapoi de unde veneau. Probabil că de data asta nici n-au să mai vină. Charlottei îi lucesc ochii a război. Vocea ei devine și mai rigidă, și vorbește cu un accent și mai evident. O să mai vedem noi, zice ea. Unde e telefonul? Jim îi arată holul, fără să spună nimic; probabil că e în sufragerie, pe lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
-l pricăjit și lihnit, îi pusese în palmă un măr colbuit dar dolofan. Păvăluț ștersese mărul cu migală, îl așezase pe o năframă albă și îl vânduse. Cu prețul luat cumpărase patru mere mai mititele. Le frecase de nădragi până luciră ca date cu ceară și le așezase din nou pe năframă. În felul acesta încropise flăcăul o avere frumușică - încât lumea nici nu se uimi prea tare când berarul Ciuc îl tocmi pentru fata lui... Au început să se coacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
înspre 15. Suntem salvați, duse sunt toate grijile. C XV Pe lângă că adormea greu din cauza creierului în fierbere continuă, Cosmin mai era torturat și de Tubu, care moțăia în fotoliul de lângă pat, cu ochii deschiși. Bilele alea de sticlă albastră luceau ca două faruri. Uneori avea impresia că motanul era o cameră de luat vederi îmblănită, un mutant plin de microcircuite pe dinauntru. Dimineața, la trezire, Tubu îl privea fix, așezat în fotoliu. Când deschidea ochii, motanul căsca de-i trosneau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
și sufletească. Stau foarte departe, n-are rost să te car până acolo. Nu contează, sunt obișnuită cu drumurile lungi, ai uitat? Am privit-o de jos în sus: zulufii îi erau îmbibați de albastru de metil, ochii mov îi luceau straniu, sânii în formă de banană, ca de negresă, împungeau tricoul lălâi și lung până la genunchi. Iar era machiată strident, cu negru; cozile din jurul ochilor iar se prelungeau spre urechi, un coș rotofei îi iar înflorea pe nas, tălpile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
mănușile reglementar împreunate ale costumului din zale. În spatele armurii, o oglindă de asemenea verticală, pe postament tubular de alamă, oferea o retrospectivă interesantă, în amănunt, a unuia și aceluiași exponat. În colțul opus, pe un fel de scrin lătăreț inestetic, lucea discret un monitor LCD, cu ecranul împărțit în patru secțiuni rectangulare, monitor ce era conectat, probabil, la rețeaua internă de mini-camere video de supraveghere, din muzeu. Chiar așa, nici nu este nevoie de mai mult de o persoană, care să
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
de Stofe "Dorobanțul", nu putuse onora mica adunare, cu prezența sa. Minunat! Superb! Cel puțin, până mâine dimineață, suntem scutiți să suportăm țățimea de pe lume! după cum se și exprimase, cu recunoscuta-i eleganță, Crocodilul. Ea l-a terminat pe bietu' Luci'. L-a mâncat cu zile, nenorocita! Proasta dracului! scrâșnise și Buletin, neconsolat. Profitând și de faptul că antemergătorii, care sosiseră tustrei, împreună, mai dinainte, direct de la crama lui Fane Dromaderu', zis și Calapod anume Vali, Iulică și cu Cezărel preferau
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
-ntre craci și se-nsoare, os bătrân, cu vipera de Luluța? Luluța, care papă p...ța! Nu-și lua matracuca aia de la gură, ca să-i facă și copii, își repune pe tapet Cezărel, mâhnit, o fixațiune mai veche. Mă, fârtaților... Luci' al nost', săracu', avea programu' lui lejer, convenabil și prestabilit. De voie. Pe priorități. Toată săptămâna o aburea la serviciu, ca un belfer, se cruța, iar sâmbăta, duminica și de sărbători, mai venea cu noi, amărâtu', la o miuță, la
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
-se. Că de mirosit, nu prea-mi miroase... Să nu ne pască vreo contaminare, domnule, dacă punem mâna, vreo boleșniță, ceva, de la cadavru? se alarmează Buletin. Hai sictir, bă, bulangiule! îl flituiește Cezărel. Muiercea! Să fi fost în locu' lu' Luci', io nu te-aș fi poftit, în veci, pe tine, papă-lapte, la priveghiu' și la mormântu' meu! Bâz-bâz-bâz! Paraditule! Ești olog la cap! Încetați, băi, odată! zice Dănuț, apăsat. Tu, Aligatorule, ești prea nervos. Ia mai termină cu ciorovăiala! Am
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
între ghearele vulturești ale hoanghinei. Aii...! Credeam că-i vreo bocitoare, și când colo...! Nu-ți este rușine, femeie bătrână? Mizerabilo! Codoașo! Hoașco! o împroașcă Buletin, colorându-se rapid în obraji și pe la vârful nasului. I-a scos sforicica lu' Luci'! Umblă după moșmoade! O fi fermecătoare, boșoroaga! Farmazoană, vrăjitoare, băi! Șișcoaie! Ferească-ne Dumnezeu! șoptește Apostatul, stupindu-și în sân și dă să-și facă o cruce popească. Dar nu mai apucă s-o ducă la capăt... O muscă mare
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
Fratele. Cronica morților săraci, episodul doi... Băi, îl mâniem pe Dumnezeu, dacă o abandonăm pe dușumea, ca pe-o cârpă, zice milostiv Apostatul. Ajutați-mă și voi să-i dăm onoru' și s-o suim în tronuleț, în locu' lu' Luci', că mult bine ne-a făcut nouă, femeia asta! Îngerul pune și el osul pe tăcute și babornița, Sanga-Anga, uscată și ușoară ca fulgul, este așezată la loc de cinste, pe dric, între lumânări. Fratele se scotocește în buzunarul de la
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
gândea negreșit la cineva care să-i semene. De aceea îi și zicea mereu: Dacă vrei să fii fericită, să aștepți până ce voi zice eu: acuma!" El însuși era brun, cu mustăți fine, cu niște ochi puțin bulbucați în care lucea mai multă bunătate decât inteligență. Apoi veni vorba despre Nadina. Întrebarea s-a pus convențional, căci Nadina n-avea nici o simpatie pentru familia Predeleanu și o frecventa numai la zile mari și din pricina lui Grigore. De altfel, simțămintele erau reciproce
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
să învîrtească hora toată după-amiaza, iar seara să se veselească și bătrânii la un pahar de băutură. Era ultima duminică din octombrie. În alți ani, la data asta, era frig și zloată; acuma pe cerul senin ca vara soarele galben lucea călduț, răspândind o lumină melancolică peste tristețea pământului. Hora începea pe bătătura dinaintea cârciumii, dar se întindea curând până în uliță, unde se înșirau fetele și femeile care priveau jocul. Așa, când se întîmpla să treacă vreo căruță ― foarte rar, câte
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Cum ce caută? zise Nadina firesc. El nu lipsește de nicăieri. Și pe urmă are foarte multe relații, încît intră pretutindeni... Deodată se făcu o mișcare în incintă. Pe ușile laterale alte fracuri se îmbulzeau înăuntru. Din dreapta intrau arhiereii, ceremonios, lucind de podoabe, din stânga, în uniforme de gală, numai fireturi și strălucire, generalii. Pe estradă domni gravi se înșirau în ordine. Un glas speriat răcni lângă ușă: ― Maiestatea sa regele! O clipă de tăcere frământată, urmată brusc de o răpăială furtunoasă
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
o chitară, lăsată pe colțul pianului de un spaniol, se face lumină trandafirie și răsfățatul publicului se apropie de Nadina și cântă înfiorat cupletul amorului fără speranță. Aerul s-a îmbîcsit de fum și de aburi de vinuri grele. Ochii lucesc. Lumina albă tremură pe fețele obosite. Glasurile bâjbâie distrate... În trăsură, îmbondorită în blană, Nadina spuse bucuroasă: ― Bine c-au început și Bucureștii să devie oraș mai civilizat, nu tot mititei, și lăutari, și mojicie!... Nu-i așa, Grig? ― Da
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Mai simți un genunchi străin desfăcîndu-i picioarele... Într-un târziu se dezmetici. Titu ședea pe marginea patului, îi săruta lacrimile de pe obraji. Îi auzi glasul: ― Îți pare rău, Tănța?... Nu vreau să-ți pară rău! Ea deschise ochii, care parcă luceau în întunericul ce umpluse odaia. Își legăna capul pe pernă, zicând cu o dulceață noua în voce: ― Nu... Iar după un răstimp ea întrebă: ― Acuma mă mai iubești ? Titu răspunse cu un val de sărutări. Îl opri cu o nouă
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
negru se zgribulea pătat cu dese ochiuri de apă tulbure, iar prin sate țăranii, ca duminica, mai pe la cârciumă, mai pe la câte o casă, se sfătuiau ca și altă dată. Lui Grigore însă i se părea că în ochii lor lucește ceva deosebit și că toată înfățișarea lor ar fi mai dârză. După ce ieșiră din Lespezi, întrebă deodată pe vizitiu: ― Cu muncile cum mai stați, Ichime? ― Apoi stăm bine, conașule, că nici nu le-am început! răspunse vizitiul cu o șovăire
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ducea într-o cămăruță transformată în oficiu. Pe urmă venea bucătăria mare și mai încolo încăperile pentru servitori, în care locuia Dumitru Ciulici cu ai săi. Nadina intră fragedă și frumoasă ca o rază de soare primăvăratic, în ochii ei lucea o bucurie trandafirie. ― Ei, tot speriat, cavalerul meu viteaz? zise cu ironie drăgălașă către Stavrat. Vai, dacă aș fi știut că ai să fii așa de circumspect, te-aș fi cruțat: mi-aș fi ales alt avocat! ― O, dumneavoastră glumiți
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Stavrat, într-adevăr, are dreptate și că primejdia e la ușă, gata să intre în casă. O fereastră a salonului era deschisă larg. Se vedea curtea conacului vastă și pustie. De afară, nu pătrundea nici un zgomot. Liniștea era apăsătoare. Soarele lucea de undeva cu o lumină albă, făcând mai dureroasă tăcerea în care vorbele speriate ale lui Stavrat bâjbâiau ca niște păsări fugărite. Nadina nu voia totuși să-și dea pe față îngrijorarea, ca și când ar fi fost o umilință pentru ea
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]