14,805 matches
-
multe epitete jignitoare la adresa maiorului, printre care și acela de „impotent“. Pe urmă, Însă, ca orice femeie grijulie, se gîndi că vina nu era În Întregime a lui. Mai Întîi bănui că poate Îi mirosea neplăcut gura, deoarece la Calea Luminoasă mîncase pește la grătar și nu se putuse abține să-i pună un pic de usturoi. Dar și după ce se spălă pe dinți, constată că maiorul rămînea la fel de imperturbabil, preocupat de lucruri cu mult superioare unui simplu act sexual. Ce
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
culcat Încă o dată cu Jegg, pe urmă, că s-a Împăcat (provizoriu) cu secretara colonelului, sau că uneori, atunci cînd rămînea singură În cabinet, se apuca și ea de cîntat - și cînta Îngrozitor de fals. Între timp, amintirea serii ratate de la Calea Luminoasă se estompase cu destulă ușurință și, ce e mai curios, Daisy se purtase după aceea fără nici un pic de ranchiună, ba chiar Îi arăta parcă un plus de simpatie maiorului. CÎnd se Întîlneau, Îi zîmbea extraordinar de amabil, deși cu
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
Înregistrată de „rădașcă“ Îi oferi maiorului două mari surprize. Prima dintre ele se referea chiar la Daisy, căreia Jegg Îi făcuse o scenă de gelozie, nemernicul. Intrase În cabinet și Începuse să strige: — Ai fost cu maiorul Smith la Calea Luminoasă, acum două săptămîni! Mi-a spus mie cineva! Ați Închiriat și o cameră la motel - am verificat! - dar pînă la urmă l-ai dus la tine acasă... În tot acest timp, „rădașca“ Își făcea conștiincioasă datoria. Vocea tunătoare a căpitanului
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
transmită această convingere și Christinei, că În fiecare zi de sîmbătă intensitatea undelor theta este maximă, ceea ce Însemna că Marea Spirală trebuia neapărat programată În această zi. Poate nu e lipsit de importanță nici faptul că, sîmbăta, patronul de la Calea Luminoasă Îi dădea Joannei-Jeni liber. Odată ziua stabilită, rămînea să fie rezolvată convocarea participanților; toate doamnele membre ale Cercului Ascultătorilor Fideli primiră Însărcinarea de a Întocmi liste cu rudele, vecinii, prietenii sau simple cunoștințe, În baza cărora Christina estimă că putea
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
la sud, Între care au apărut două grupuri de gheizere și numeroase caverne și falii, ar explica majoritatea evenimentelor de telepatie și clarviziune raportate de cei care au petrecut mai multe zile acolo, sau ciclurile emoționale, Însoțite frecvent de fenomene luminoase și halucinații, acestea din urmă atribuite În special faliei Collayomi. Se pare că dr. Hemming fusese conceput tocmai În perioada unor asemenea evenimente; numai așa s-ar explica predispoziția lui exagerată pentru tot felul de invenții, printre care și dispozitivul
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
pe butonul taxatorului. — Nu-l mai porni, îi recomandă Părințelul, o să ne înțelegem mai bine după ochi, îi spune. — La asta nici nu m-am gîndit, recunoaște Roja, în timp ce în minte îi vine o idee încîlcită. începe să citească firmele luminoase de pe cealaltă parte a bulevardului, barul Melody, bufetul Expres, braseria-cofetărie Ambasador, am ajuns exact de unde am plecat, am făcut un fel de ocol, îl aude pe taximetrist explicîndu-i, exact cum mi-ați cerut, al naibii de mare orașul ăsta și plin de
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
Poștașul, apropiindu-și nasul de sticla fumurie, încercînd să vadă ce se petrece înăuntru. Bar-Restaurant, Night-Club, Pariuri Sportive, Non-Stop, închis pe dracu’, începu să bombăne, dîndu-se doi pași înapoi încercînd să se dumirească, mutîndu-și privirea de cîteva ori de la firma luminoasă instalată deasupra intrării, la plăcuța de carton pe care era afișat orarul, lipită cu bandă adezivă la colțuri direct pe tocul ușii. Ce-o mai fi și cu gluma asta proastă? Unde s-a mai pomenit orar la non stop
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
ții gura și n-o să ne faci necazuri. Drept cine mă iei? se simți ispitit pentru o clipă să-i răspundă, dar se abținu, mulțumindu-se doar să-i apuce încheietura mîinii și să-l oblige să-și îndrepte spotul luminos în altă direcție. Ei las că știu eu de-al cui îmi ești, nu mai juca teatru, că nu ține. Mai dăm o raită în jurul Dorobanțiului, trecem prin Piața Cosmonauților și ieșim la teatrul Nottara. O să-mi spui că pierdem
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
Securitate, au împînzit toată țara mai ceva ca înainte de Revoluție, atunci știai cel puțin despre ce era vorba, era clar la ce te puteai aștepta dacă făceai vreo boroboață, se gîndește răsucindu-se pe călcîie, privind în sus la firmele luminoase agățate în dezordine printre balcoane, scări de incendiu și grilaje metalice. Uite în ce rahat era cît pe ce să intru și eu, începe să se gîndească citind pe silabe cuvintele alcătuite din sute de beculețe multicolore, Ca-si-no, Las Ve-Gas
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
o problemă,, Locul În care cerșește Antoniu, este gura de metrou, a stației Obor, stație extrem de animată, din care ies și intră zilnic puhoaie de oameni. Puhoaie mohorâte, triste, Încruntate, și arțăgoase. Rareori, privind cu atenție, vei descoperi un chip luminos sau un zâmbet autentic. Astăzi, intrarea metroului e destul de pustie; a doua zi de Crăciun nu poate fi prea rodnică, oamenii Încă vegetează după ce au băut din ,,sângele Domnului,, și s-au Îndopat cu mâncare. Ca să nu mai vorbim de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
În cine știe ce locuitor al speranței. Antoniu și Plăcințica, sunt de ceva timp, nedespărțiți. S-au cunoscut la gura metroului, pe o arșiță cumplită, În iulie, când pământul fierbea și orașul părea o suspendat În aerul Înăbușitor. Chipul ei inocent și luminos i s-a părut neverosimil În colcăiala umană, fierbinte. I s-a părut de asemenea straniu că cerșea. Stătea lipită de vitrina librăriei și cerșea. El nu se mai uita la oameni de foarte mult timp. Foarte rar vedea altceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
fața, ca un șofer de tir , coborât din mașină după un drum lung, la marginea unei șosele, după care umple până la refuz vasul de tinichea și revine pe aleea ,,Păpădiei,, numărul 8. Plăcințica Îl Întâmpină În fața ușii, cu un zâmbet luminos pe buze, Îi ia vasul din mână și Își toarnă cu voluptate, toată apa În cap. Părul, tricoul albastru și pantalonii de bumbac, mustesc acum de apă. Pare ieșită dintr-un bazin de Înot. Un șobolan roșcat traversează nestingherit aleea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
august, golindu-l de viață și retezându-i orice speranță că mai poate schimba ceva În existența lui. Plăcințica era Întruchiparea seninătății și a inocenței, despre care Antoniu numai știa nimic de mult, din poveștile copilăriei. Era Însăși chipul copilăriei, luminos și nepervertit, era dublul Îndepărtatei lui copilării. A plecat pe furiș, a dispărut În zori, lăsând pe cartea vișinie În care erau tipăriți Psalmii, o iconiță cu Maica Domnului și Pruncul, din cele care se vând În fața bisericilor, și bilețelul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
și cerșetoria cu zumzetul unor cuvinte pe care le uitaseră de mult, numai că Antoniu credea că asta va dura o veșnicie, și nici prin gând nu-i trecea că vraja va dispărea odată cu mirosul de scorțișoară și zâmbetul ei luminos. Nimeni nu-i dăruise atâta pace În ultimii ani. Uitase că mai există asemenea ființe făcute dintr-un aluat magic de lumină și mirodenii. La naștere i se dăduse un nume de scriitor japonez pe care Antoniu i-l schimbase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
oparte. În zilele Însorite se zăresc totuși dâre mătăsoase, gălbui. Își scrie jurnalul cu meticulozitate, ca un chirurg ce se pregătește Îndelung pentru o operație revoluționară. Întâi iunie Azi noapte am visat un ozene. Deasupra primăriei, am zărit un punct luminos ca o portocală. Acoperișul primăriei a devenit uriaș, cât un portavion, și ozeneul a coborât pe suprafața lui. Din ozene a ieșit un iepure alb care ronțăia o stea de pe cer. M-am trezit cu o sete teribilă. Iepuri extratereștri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
e singur: o văduvă alungată din casă de nepoți, o femeie curată și vrednică, Îl slujește cu devotament și Împarte pensioara cu el. E tăcută și muncitoare, și, deși trecută de mult de a doua tinerețe are un chip plăcut, luminos. Venirea ei În viața și șandramaua lui Ben e un mister pe care Antoniu nu s-a obosit să-l dezlege. Oricum, de la venirea ei, sărăcia cerșetorului olog, are o importantă calitate : mirosul de curățenie. Kawabata a urinat și revine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
a chipului, cât printr-un farmec al Întregii ființe și o mare mobilitate a gesturilor.,, -Era frumoasă? Kawabata conturează cu un gest precis al mâinii propriul chip, pentru a părea și mai convingător. -Cum să-ți spun, strigoi puturos? Era luminoasă, o priveai și te umpleai de lumină, uneori aproappe că te orbea strălucirea de pe chipul ei. În seara cu pricina, nu puteam să-mi dau seama ce mă atrage la ea: vorbea mult, zâmbea, Îmi povestea despre familia ei, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
n-o să mai poată visa cu ochii deschiși la nenumăratele ținuturi de care a auzit și pe care ar fi vrut să le vadă. A, o să-i mai pară rău după soare. Nu există minune mai mare, ca astrul ăsta luminos care i-a Încălzit În ultimii ani, oasele lui de cerșetor bătrân. Antoniu Îl Îngrijește ca un infirmier devotat, doarme iepurește, Îi face ceaiuri, Îl Învelește, deși afară semnele verii Încep să se vadă, Îi dă să mănânce, Îl spală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
ca și el. Vrea să meargă cu metroul. Nu are un o țintă precisă-pur și simplu simte nevoia să nu se gândească la nimic, măcar o jumătate de oră, să se plimbe aiurea, să iasă și să intre din vagoanele luminoase, să fie absorbit de vocile feminine, teatrale și anonime care anunță stațiile...Își cumpără din puținii bani pe care i-a primit astăzi, cartela de metrou pe care Împingând-o În fanta aparatului de taxat, acesta va ridica bara metalică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
fost fotografia, sepia, ovală, Încastrată Într-unul din pereți. Din ea, un bărbat privește fix obiectivul, surâzând, cu o țigară Între degete, instantaneu tipic al perioadei interbelice, când țigara și ceasul de la mână, deveniseră obiecte de recuzită . O figură simpatică, luminoasă care-i dă lui Antoniu sentimentul că nu e singur. Într-un vas de ceramică ciobit, au rămas din vremea În care cineva se mai Îngrijea de soarta cavoului, niște flori uscate, peste care par să fi trecut arșițe năucitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
sticla goală de Château Sansy de Parabère, din 1955. Eram la Georgie încă de la prânz. Dincolo de fereastră, ascunsă de perdea, se întindea o după-amiază londoneză rece și cețoasă, luând treptat forma unei seri ce păstra încă un soi de abur luminos care nu reușise, nici măcar în miezul zilei, să fie cu adevărat lumină. Georgie oftă, se întoarse și își lăsă capul în poala mea. Era îmbrăcată, numai pantofii și ciorapii nu și-i pusese. — Când trebuie să pleci? — Pe la cinci. — Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
în urmă mi se părea că-mi divizasem viața și-i dădusem Antoniei doar o parte din ea, acum aveam senzația că, prin plecarea ei, ea îmi lua totul. Era ca și cum aș fi fost jecmănit. Sau, mai exact, ca și cum globul luminos al existenței mele, care fusese o replică perfect modelată după sufletul meu, era acum sfărâmat, lăsându-mă cu obrazul gol în bătaia vântului rece și a întunericului. Și totuși reacționasem bine. Așa se pare și ăsta era principalul lucru care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
spuse Alexander. Oftă din nou și timp de un minut n-am mai spus nici unul nimic. — Arată-mi și mie rezultatele inactivității tale, am spus. Se ridică și trase draperia. Întoarse comutatorul și pe tavanul atelierului prinseră viață câteva fâșii luminoase, scăldând încăperea în lumina unei după-amiezi înnorate de primăvară. Camera mare, care era de fapt un șopron tipic ținutului Cotswold transformat de mama, își păstrase acoperișul înalt și grinzile cioplite printre despărțiturile cărora aerul cald cu miros de ulei pătrundea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
o parte cu grijă fâșiile de pânză care acopereau unul dintre obiectele înalte. Încet, încet ieși la iveală un piedestal rotativ pe care se afla ceva. Când luă și ultima bucată de pânză stinse luminile centrale, aprinse un singur spot luminos de pe masa de lucru și îndreptă fasciculul de lumină spre piedestal. Am văzut un cap din lut în primele faze de lucru, atunci când suportul de sârmă este umplut numai în linii mari, iar peste el sunt așternute fâșii lungi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
creier. Siluete fără contur, animate de o vioiciune și o euforie ciudată, scrutau obscuritatea, apoi o traversau în grabă. O astfel de siluetă se mișca prin preajmă purtând o mică sferă de lumină palidă înghițită de noaptea opacă și totuși luminoasă din care se materializau cu uimitoare iuțeală oameni și obiecte. Era ora șase fără un sfert. Plecasem cu mașina de acasă destul de devreme de teamă să nu mă rătăcesc pe drum. Totuși, în lumina farurilor de ceață reușisem să străbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]