1,553 matches
-
îi spuse asistentei să ia tava. El se ridică și se plimbă mult timp prin salon, apoi reveni în pat, se întinse obosit cu spatele la ea și-i zise: — Nu-ți face griji, o să mănînc. Puțin mai tîrziu, brațul ei îi lunecă în jurul taliei. îl sărută alinător între omoplați, își apăsă sînii de spatele lui, stomacul de fund și genunchii de dosul genunchilor lui. Rămaseră așa pînă dimineață, lipiți ca două linguri într-un sertar. Au fost treziți de asistenta care făcu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
gîfîiau opintindu-se să tragă căruciorul; un tunet jos cutremură pămîntul sub tălpile lor; în vîrful pantei ajunseră pe buza unei rîpe adînci. Un capăt era blocat de niște uși duble din bușteni imenși, putreziți. Un arc lucios de apă luneca pe deasupra, se prăvălea jos, apoi se revărsa de-a lungul rîpei și curgea prin ușile deschise din celălalt capăt, strîngîndu-se într-un mic lac tivit cu papură și pavat cu frunze de nufăr. Thaw știa că ăsta era canalul, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
părăsit drumul și a coborît în goană cărarea spre mare, mai să-și zdrobească picioarele printre pietriș și scoici. Se simțea încrezător și hotărît, pentru că citise o carte intitulată Tînărul naturalist și intenționa să-și noteze toate lucrurile interesante. Pietrișul luneca spre stîncile abrupte între care se aflau bolovani și băltoace. Se ghemui lîngă o băltoacă de dimensiunea unei farfurii de supă și se uită în ea încruntîndu-se. La fundul apei cristaline văzu trei pietricele, o mică anemonă de culoarea ficatului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
care trăiește din ce cîștigă, am cincizeci și șapte de ani, iar datoria mea este să te învăț să te întreții singur. Spune-mi o alternativă la slujba de la bibliotecă și o să te ajut. Pe fața imobilă a lui Thaw lunecau lacrimi. Nu pot, zise el cu asprime. Nu am nici o altă alternativă. Nu am de ales - trebuie să colaborez cu propria-mi damnare. — Nu mai fi melodramatic. — Sînt melodramatic? Spun ce cred cît pot de succint. își terminară mîncarea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
despre ce trebuie să facă atunci cînd or să ajungă acasă. Se opriră la poartă. Ea își închise brusc ochii și-și dădu pe spate capul și fața oarbă. El își puse gura pe a ei. Peste o clipă, ea lunecă spunîndu-i: — Noapte bună, Duncan. — Noapte bună... O să te văd mîinie, da? Da, mîine. Noapte bună. Se duse spre casă cufundat în gînduri, pentru că ultimul tramvai trecuse deja. Frigul întărise mîzga de pe trotuar, așa că picioarele se loveau de suprafața strălucitoare cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
mînă și discutînd. Se înscrise în corul școlii pentru că și ea cînta acolo, și după repetițiile care durau pînă tîrziu o ducea acasă. La poartă, conversația se curma brusc, gurile li se întîlneau într-o apăsare rituală, după care ea luneca urîndu-i un moale „Noapte bună“, lăsîndu-l la fel de dezorientat ca prima oară cînd se sărutaseră. Cînd trebuia să plece spre casă, ea îi șoptea întotdeauna „Scuză-mă o clipă“, se strecura în toaleta pentru doamne și-l lăsa s-o aștepte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
sexualitate îndrăzneață și femeia sfrijită și severă pe care și-o amintea. Cum de una se transformase în cealaltă? Ori erau precum cele două fețe ale globului, cea sfrijită și severă ieșind la lumină, iar cea vioaie rotindu-se și lunecînd în umbră? Acum doar cîțiva bătrîni și-o aminteau cum era în tinerețe și în curînd și tinerețea, și bătrînețea îi vor fi uitate. își spuse „Vai, nu! Nu!“ și simți pentru prima oară în viață spasmul unei suferințe pure
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Rotten Row, cu toate ferestrele caselor luminate, apoi fleșa butucănoasă a catedralei cu turnul și naosul, iar apoi mănunchiul de domuri de la Infirmeria Regală și, dincolo de ele, ca o ultimă secțiune a unui telescop, grămada putredă de morminte din necropolă lunecă spre cer, cu coloana lui John Knox în vîrf. Cartea din mîna omului de piatră izbi planeta pulsîndă și o umbră albastră ieși din carte și atinse inima lui Thaw, înghețînd-o. Orașul își făcea loc în cer din toate părțile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
pentru că atîția oameni se preocupau de singuraticul de el și îi salută cu două degete. O privitoare plecă de pe margine și dispăru în spatele acoperișurilor. Thaw închise ochii și și-o imagină coborînd pe străzi ca o picătură de apă care lunecă pe marginea unui lighean, apoi traversă podul și se întîlniră la colțul Paisley. Ea îi zîmbi și-l luă de braț, iar el se simțea sigur pe sine. Rînji cînd observă cum brațul său o cuprinde de talie și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
tineri și tinere neîngrijite care țineau pancarte cu lozinci: MÎNCAȚI OREZ, NU OAMENI E RĂU SĂ MĂNÎNCI OAMENI SĂ-L IA NAIBA PE MONBODDO MONBODDO NU-I îN STARE SĂ FUTĂ Pe fiecare latură mărșăluia un polițist, iar în urma lor luneca o platformă cu bărbați și echipament de filmare. — Protestatari, zise Munro fără să ridice privirea. în fiecare zi mărșăluiesc spre barieră la ora asta. — Cine sînt? — Angajați ai consiliului sau copii ai angajaților. — Dar ei ce mănîncă? — Aceleași lucruri ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
odihnesc, tu tragi de mine. Chiar ești obosită, Rima? — O, nu. Deloc. Eu, obosită? Ce idee ciudată. — Bine. Atunci, hai să mergem. Cînd porniră, la orizontul încețoșat începu să se ivească la stînga lor, și un glob de lumină galbenă lunecă sus pe cer, din spatele unui munte întunecat și prăpăstios. — Luna? întrebă Rima. — Nu poate fi luna, se deplasează prea repede. Globul avea toate caracteristicile lunii. Se înălță traversînd constelația Orion, trecu de Steaua Polară și se cufundă sub linia orizontului, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
puse lîngă pasăre; Sludden îl ajută pe Lanark, care protesta slab, să urce. — Asta nu-mi place. Haide, intrați, domnule Delegat. Lanark puse un picior în cavitate, apoi îl aduse și pe celălalt. Pasărea se legănă, apoi se reechilibră cînd lunecă înăuntru; apoi, capul se ridică și se roti complet, astfel că Lanark avu în fața ochilor ciocul ei mare coroiat și ascuțit ca un pumnal. — Dă-i asta, zise Sludden înmînîndu-i cartea de credit. Lanark o ținu de un colț și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
laolaltă, toate conversațiile sunau ca o cascadă care sporovăie într-un lac, transformînd orchestra într-un zumzăit de insecte înfierbîntate. La început, ceilalți dansatori se loviră de el, dar mai tîrziu se traseră la marginea ringului ovaționîndu-l și aplaudîndu-l. Orchestra lunecă smucit și se opri, iar cealaltă Joy se desprinse și se alătură mulțimii. El o urmă printre rîsete, pînă la grupul lui și o găsi vorbind viguros cu celălalte fete. îl privi în față și-i zise: — Oare n-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
și-și îndreptă picioarele. Spațiul se lungi și se îngustă luînd forma trupului său. Rămase așa privind la un cerc de culoare crem din tavan, înconjurat de negură. îl auzi pe Monboddo murmurînd Bon voyage, și o formă neagră, rotundă lunecă peste cercul din tavan și-l eclipsă cu un zăngănit lung. Apoi, spațiul în care stătea întins căzu. Căderea a fost un picaj oprit de o smucitură stridentă. Apoi urmă o altă cădere. Cu un strigăt înăbușit, știu că o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
picioare sugerau că se aflau afară. Deschise ochii. Priveliștea îl descumpăni și-și pierdu și mai mult echilibrul încercînd să și-l recapete. Alexander îl sprijini: — încet, tată. O mulțime dezlănțuită, formată mai mult din copii păziți de mamele lor, luneca și se rostogolea pe deal spre o poartă mare deschisă. Dar dealul era piața orașului. Felinarele înclinate care luminau scena, clădirile înclinate pe ambele părți, fleșa înclinată a catedralei indicau faptul că întregul peisaj era înclinat ca o tablă. — Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
decît crezuse. Dincolo de ele, o masă ușoară de nori se transforma în dealuri deslușite, care nu străjuiau orașul, ci se depărtau, margini dincolo de marginile cenușii perlate, cu cîmpuri și păduri ridicîndu-se spre capătul depărtat al unei mlaștini. întunericul de deasupra lunecă și se frînse în vînt, preschimbîndu-se în nori și aer albastru. Privi într-o parte și văzu soarele ridicîndu-se auriu din spatele unei tufe de laur; lumina pîlpîia și spațiul dansa între frunzele fremătînde. Beat de spațiu, se întoarse și privi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
bătrîn obișnuit, ușor îngrijorat, însă bucuros să vadă lumina pe cer. AM îNCEPUT SĂ FAC HĂRȚI CÎND ERAM MIC ȘI PUNEAM ACOLO LOCURI, RESURSE, UNDE SE AFLĂ DUȘMANII ȘI UNDE E IUBIREA. NU ȘTIAM CĂ TIMPUL SE ADAUGĂ PĂMÎNTULUI. EVENIMENTELE LUNECĂ îN DERIVĂ ȘTERGÎND REPERE, RIDICÎND NIVELUL, ASEMENI ZĂPEZILOR. AM CRESCUT. HĂRȚILE MELE SÎNT îNVECHITE. DEASUPRA MEA E PĂMÎNTUL. NU MĂ POT MIȘCA. A SOSIT VREMEA SĂ PLEC. LA REVEDERE Addendum: Cum a crescut Lanark Ei bine, salut din nou. Cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
scurge dintr-o vază răsturnată, tot așa îndoielile și temeiurile se împrăștiară. Povara falsei tristeți, falsă pentru că în mod vizibil fusese impusă minții sale în beneficiul altcuiva, se risipi. Se simțea liber. O porni din nou. În timp ce mergea, privirea îi luneca 1a stânga și la dreapta, încercând să pătrundă obscuritatea gangurilor. Se apropia de colțurile de stradă cu simțurile în alertă, cu mâna pe revolver. În ciuda prudenței sale, n-o văzu pe tânăra care ieși în fugă dintr-o stradă laterală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
Atunci când aproximarea de similitudine se preciza la douăzeci de zecimale cele două obiecte intrau în conliguitate, iar cel mai mare străbătea spațiul. Gosseyn se similariză dincolo de grilaj și porni în fugă spre pădure. Sesiză prezența energiei magnetice și văzu avionul lunecând spre el deasupra copacilor. Fugea în continuare, urmărindu-l cu coada ochiului, încercând să-i analizeze sursa de energie. Nu avea elice, doar niște fișe de metal care ieșeau din aripile masive. Niște plăci de un tip analog acopereau fuselajul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
era compusă din oceane întinse presărate cu insule, și o navă aeriană apăru plutind deasupra copacilor, în stânga. Avea vreo cincizeci de metri lungime, un bot scurt și o grosime de zece metri. Ateriză ușor în fața lor. O lungă pasarelă îngustă lunecă înspre ei. Atinse nisipul la picioarele tinerei femei. Ea urcă degrabă. Îi strigă peste umăr: - Repede! Gosseyn trecu pragul, iar ușa se închise și mașina începu să urce. Viteza cu care s-a desfășurat totul îi amintea o experiență analogă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
pentru închidere. Gosseyn aprobă și închise panoul. Era un risc ce trebuia să și-l asume. Putea fi oricând o conexiune cu panoul de control. Apăsă pe buton fără să mai stea pe gânduri. Se auzi metalul duruind, folii groase lunecară pentru a obtura deschiderea și se întâlniră cu un pocnet de oțel. - V-ar deranja dacă aș vorbi cu colegul de afară? întrebă Olerdon. Gosseyn se gândi la acest lucru. - Ce vrei să-i spui? - O, doar că am închis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
lumină puternică. O serie de trepte mici duceau în vârful contrafortului. Secoh porni pe una din scări și-i făcu semn lui Gosseyn să urce pe cea care se găsea de cealaltă parte. Cum se apropia de vârf, un panou lunecă și dezveli partea superioară. - În genunchi, zise Secoh cu glas energic, și VEZI! Stând în genunchi, Gosseyn văzu umerii, o parte din brațe și a toracelui și capul celui culcat înăuntru. Figura uscățivă era destinsă, buzele ușor întredeschise. Era figura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
scurge dintr-o vază răsturnată, tot așa îndoielile și temeiurile se împrăștiară. Povara falsei tristeți, falsă pentru că în mod vizibil fusese impusă minții sale în beneficiul altcuiva, se risipi. Se simțea liber. O porni din nou. În timp ce mergea, privirea îi luneca 1a stânga și la dreapta, încercând să pătrundă obscuritatea gangurilor. Se apropia de colțurile de stradă cu simțurile în alertă, cu mâna pe revolver. În ciuda prudenței sale, n-o văzu pe tânăra care ieși în fugă dintr-o stradă laterală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
aveau o zi rea. Ninsese, până la sfârșitul anului mai erau 12 zile, până la sfârșitul zilei 12 ore. Pe marile bulevarde, unde roțile avansau mai încet decât picioarele, era aprinsă luminația festivă, la care puțină lume mai ridica ochii. Picături albăstrii lunecau a plâns în plasa de beculețe atârnată deasupra șirurilor de roți fără început și fără sfârșit. Undeva, îngropat în rând, era, ca o mică pată galbenă, vechiul automobil al gazetarului Dan Crețu. Mergea spre aerodrom, după ce trecuse pe la redacția revistei
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
atârnase sub pod o după-amiază întreagă și că orfanii de la școala martirilor o strigau și o jeliseră până seara. Pentru a doua oară, în câmp, lângă labirintul de iederă apărură topometriștii. Prima dată veniseră pe zăpadă și picioroangele aparatelor lor lunecau pe crusta îngroșată a iazului înghețat ca lăboanțele unei lișițe caraghioase, ce nu știe decât mersul pe apă. Dar acum era vară, grâul îți ajungea pân’ la brâu, astfel că atunci când Omar părăsi garajul, să le iasă în întâmpinare, nu
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]