1,582 matches
-
Regreta imens de câteva zile, de când, lucrând atent cu subconștientul său, așa cum se obișnuise și îl instruise în plus doctorul Cezar Nistorescu, a înțeles cât de grav a greșit. A revăzut a doua oară momentul în care a observat sania lunecând la vale, pe pârtie, singură. A văzut cu ochii minții și momentul în care unul dintre cei doi bărbați care o ajutau pe Laura să se ridice, făcea fotografii. Apoi, l-a identificat pe cel care o prinsese pe după umeri
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
te aștept zi de zi și ceas de ceas și tu ce gândești despre mine? Nu se poate! Visez oare? Am din nou un coșmar? Sunt singură, Tinu, îl asigură ea cu vocea pierdută printre lacrimile ce începuseră să-i lunece pe obraji. Exact așa cum am fost când m-ai cunoscut la Sinaia... Locuiesc doar cu mama și cu..., cu amintirea ta, cu Marian Malciu telefonul încărcat permanent și sechestrat într-un sertar, încă din noaptea aceea în care tu..., tu
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
legat de mecanismele eului, dar și de cele ale memoriei. Oglinda este cea care introduce cititorul în trecut, în „cea mai îndepărtată iarnă“, cea a anului 1950: „Dincolo de oglindă începu să ningă cu fulgi mari, o ninsoare deasă în care lunecau umbre de oameni, siluete de bărbați și femei îndepărtându-se în ceața gri ă...ț“. În antiteză cu dictatura este viața omului de rând, care nu încetează să lupte pentru valorile sale și împotriva antiumanului. Romanul devine un instrument de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2202_a_3527]
-
s-o sfârșim într-un fel, indiferent de consecințe, așa sunase primul impuls, ca imediat în a doua fracțiune de secundă, să se retragă pas cu pas, cu aripioarele pârlite în cotlon. De ce să se împotrivească unor ore de amiază lunecând în taină, lejer, plăcut, de ce să se arunce împotriva curentului, o victimă sigură a atâtor alternanțe, când se poate și așa, foarte simplu, AȘA! Știi, auzi din nou vocea Fanei, mi se întâmplă un lucru cel puțin bizar, nu l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
În fața hubloului. Submarinul se Întoarse, mișcându-se puțin deasupra fundului. Câteva minute nu se văzu decât peisajul brun. Deodată, apărură luminile. Am ajuns. O Înșiruire imensă de lumini, aranjate În dreptunghiuri. — Aceasta este grila, spuse pilotul. Submarinul se ridică și lunecă ușor peste grila iluminată, care se Întindea În depărtare preț de vreo opt sute de metri. Prin hublou văzură scafandrii care lucrau la structura de rezistență a grilei. Aceștia făcură semne cu mâna către submarin. Pilotul le răspunse acționând un miniclaxon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
care-i chiar când Își culcă păpușa, am bunghit-o că-i ardea gleznele dă la mâini ș-avea neștiri și spăimi. D-acu o furgăsea frixoanele, așa c-am rugat-o să să pitească iar dedesubtu Învelitorii și i-am lunecat pă gâtlej o fiertură dă izmă. Ca să tragă În liniște la aghioase, noaptea aia știu c-am vegheat-o la capu dă la pat, culcat pă covorașu dă palmier. Bibilica s-a trezit timpurie, Încă se mai simțea nașpa, mititica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
o dată pictată, avea să o supună cremei de ghete. Mare păcat că moartea sa sub apă ne-a privat pe noi, argentinienii, de acest opus! Garderobă I După cum se știe, complexa revoluție a Început la Necochea. Data - interesanta perioadă care lunecă Între 1923 și 1931; protagoniști - Eduardo S. Bradford și comisarul pensionar Silveira. Primul, cu o fișă socială oarecum nedefinită, a ajuns să fie o instituție pe bătrâna rambla de lemn, fără ca lucrul acesta să ne Împiedice să-l vedem și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
Io nu sunt ciung, așa că m-am aranjat parcă pă nevrute să rămân cu alelante. À l’avantage, Félix Ubalde IX Dragu meu Avelino, țin-te tare că acu Îți glisez o scenă de-ți Îngheață sângele În Gaumont. Azi-dimineață lunecam plin dă fumuri pă colidoru cu covor roș care să varsă În lift. Când să trec pân fața la debaraua lu Jacqueline, am bunghit că ușa principală iera pă juma dășchisă. Să văz crăpătura și să mă filtrez pân ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
peste scăfârlie. Mi-a troscănit-o prietenos însuși Silviu Lupescu, care-i, pe bune, un mega-, hiper-, super-meloman. Am făcut prostia de-a mă pripi și de-a scrie că muzica din Anonimul venețian, susurată în urechile timișorene în timp ce pe dinaintea ochilor luneca o gondolă, a fost compusă de Benedetto Marcello. Nici vorbă! E capul de operă al fratelui Alessandro. Am înghițit în sec și mi-am înfrânt elanul de-a mai scrie și-n rubrica de azi tot despre bucuriile muzicii, chit
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2212_a_3537]
-
roșie. Acolo-i casa lui Marin, trebuia să mă gândesc mai de mult. Acu ce puteam să fac, dacă ploua? Să mă duc până la el și să-l întreb ce facem! Trecui prin mâna stângă frâul calului și pornii, încet, lunecând prin mâzga malului, spre căsuța vânătorului. În juru-mi, negura groasă a nopții slăbea. Ajunsei. Nu părea departe de la foc - dar mersei o bună bucată de vreme. O căsuță joasă, acoperită cu stuf, care de-abia se deslușea prin întuneric. Lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
În juru-i copacii stăteau neclintiți; tufe de ferigi pe maluri, se plecau în trecerea ei și iar se îndreptau cumpănindu-se; o pitulice țârâi ușurel un timp deasupra ei, apoi dispăru undeva. Vremea trecea. O aburire de răcoare începu a luneca în răstimpuri. În poienițe, lumina se trăgea spre vârfurile copacilor; câte-un plop cu coajă cenușie abia își clătea rămurelele subțiri și-și tremura bănuții frunzelor, care luceau în două ape. Căprioara suia pe pârău, la deal. La dreapta și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pe când pe picior i se scurgea sânge cald. Sus, pe pisc, se înălța în cer albastru bradul, vestitor al vânturilor. Mai jos, în jghiab pietros, într-o roată de mesteceni, se strângea apa pârăului într-o baltă limpede. Cădea tremurând, lunecând pe mușchi de stâncă, se alina, se împrăștia, se liniștea într-o lumină care răsfrângea cerul și pletele luminoase ale mestecenilor, apoi iar strângea șuvițe și ieșea lunecând domol pe vale, cu murmur nesfârșit. Căprioara se opri între mesteceni, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de mesteceni, se strângea apa pârăului într-o baltă limpede. Cădea tremurând, lunecând pe mușchi de stâncă, se alina, se împrăștia, se liniștea într-o lumină care răsfrângea cerul și pletele luminoase ale mestecenilor, apoi iar strângea șuvițe și ieșea lunecând domol pe vale, cu murmur nesfârșit. Căprioara se opri între mesteceni, în iarbă naltă, într-o adiere de răcoare ce începea să alunge miresmele calde încă ale florilor sălbatice. Capu-i cu ochi negri dintrodată tresări în oglinda apei, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pe iarba arsă, ședeau într-o rână două cruci de piatră. Un stol de potârnichi se ridică dintrodată din apropierea drumului, zbârnâind, se risipi și, împrăștiate, paserile pline și rotunde zburau pe deasupra tufișurilor, pe deasupra prunilor, apoi, cu aripile întinse, ușor încovoiate, lunecară spre crucile de piatră. — Ce caută prunii aici, și crucile? întrebai eu. Parcă a fost un țintirim în locul acesta... — A fost, răspunse bătrânul întorcând spre mine barba-i albă și ochii albaștri, dar nu cum îți închipui dumneata... Aici era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Caii se opriră. Ne întoarserăm în loc, pe perinile trăsurii. În urmă, tapșanul singuratic, între muncele, se deslușea cu tufișurile, cu arborii lui pitici și răsuciți, deasupra mormintelor pierdute și uitate. Peste singurătatea și peste melancolia aceea de început de toamnă luneca lin un vultur cu aripile neclintite. O istorie de demult, 1908 O istorie de demult a fost publicată prima dată în Semănătorul, nr. 26 din 24 iunie 1907. Profira Sadoveanu crede că este o poveste ascultată chiar la Hanu Ancuței
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
la o parte pe cineva care i se pusese în cale, și căută prin unghere torba, cornul, pușca și baltagul. Trase pe mâneci repede sumanul, își îndesă în cap o căciulă veche și ieși în ogradă făcând pași mari și lunecând cu opincile prin hleiul desfundat. Capauca Moța, lângă cotlonul ei din colțul casei, începu să se zbată în lanț și să schiaune cu jale. Gavril se opri, în cumpănă, cu capu-ntors spreea: Las-o acasă! zise stăpânul. Omul își strânse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cum? izbucni Costea. Vrei să treacă pe lângă casa ta?... Chihaia tăcu. Stăpânul își îndemna cu pintenii calul, care-și înfunda copitele adânc în noroiul drumeagului; Chihaia se ferea de băltoage, se strecura printre tufe, pe lângă trunchiuri de copaci, se încovoia, luneca, se depărta și se apropia de cal. Așa merseră multă vreme fără să vorbească. Prin pădure treceau adieri ca oftări de ființi chinuite, nevăzute. O bură rece, o cernere de pulbere fină și umedă umplea aerul și dădea zilei o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
merseră multă vreme fără să vorbească. Prin pădure treceau adieri ca oftări de ființi chinuite, nevăzute. O bură rece, o cernere de pulbere fină și umedă umplea aerul și dădea zilei o coloare cenușie. - Chihaia se ținea grăbit după cal, lunecând, sprijinindu-se în baltag, scuturând în mersul lui buchetele de ferigi, făcând să ploaie tufișurile înalte de fagi cu broboane mari peste pletele lui cărunte. - Chihaia se gândea nemulțămit: Ciocoiu-i mânios și trebuie să-i fac voile... Aista, tânărul, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
să înțeleagă ce se spune acolo, între cele câteva rafturi sărace. De auzit nu auzea vorbele; dar mânile Reizei ș-ale Haiei se zbăteau, se încâlceau, parcă erau purtate de un vânt năprasnic. Și li se alăturau capete, și le lunecau ochii în aceeași parte... Într-o zi, Haia sosi gâfâind, gătită, cu părul luciu mirosind ușor a gaz, ca totdeauna. Era cu fundă roșie la gât și cu bluză nouă, trandafirie. Tudorița cosea la o bluză, cu luare-aminte, și își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
apropiindu-și-o la piept, îi simțea mireasma de busuioc din sân. —Bădică, vorbi deodată fata încet, vină la mine ziua, ș-om sta la vorbă... Acuma du-te, că vine tătuca... Lepădatu nici nu se gândea că are să-i lunece așa de ușor din mână. Simți numai că a fugit de lângă dânsul; auzi ușa bordeiului închizându-se și zăvorul sunând. Iar Colțun începu iar să latre cu mare mânie. —Care-i acolo, măi? răcni iar glasul cel somnoros de la șopron
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
stuh, subt acoperișuri de paie; stăteau triste cap la cap, și mâncarea numai o frunzăreau, și-n jur, pretutindeni, curgea umezeală rece. Oamenii stăteau în bordeie. Se zbiceau la vatra cu foc - apoi iar ieșeau cu țoluri în cap și lunecau cu opincile prin glod. Faliboga și pe vremea asta nu se mai astâmpăra. Ca un drac cu glugă în cap umbla în toate părțile pe Alba lui, și mâna pe oameni la treabă. Boierul, plictisit ca totdeauna de asemenea vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
spune; bordeiul se umplu de întristarea amurgului, și ploaia neîntreruptă suna ușor afară. Lepădatu ieși c-un dor mare de primăvară în suflet; Marghiolița îl petrecu o vreme cu ochii din prag. El își puse gluga peste căciulă și porni, lunecând la fiecare pas. Se lăsa la vale, spre adăposturile vitelor, gânditor. Deodată, amintindu-și de ziua de toamnă în care simțise dragostea, se înegură și o mare nemulțămire îl cuprinse. Iarna-i grea pentru oamenii nevoieși, care duc sub pământ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
la fugă ca o iazmă, sărind cu pași mari prin troian. Cu dulăul la picioare, Niță Lepădatu așteptase pe stăpâni lângă șopronul vacilor. Îi văzuse îndreptându-se spre el, se descoperi de departe; dar privirea care scânteia în blănița albă lunecase numai asupra lui, trecuse în altă parte; boierii se întorseseră și Niță rămăsese la locul lui, cu căciula în mână. Faliboga venea cu pași mari spre el. Se opri rânjind: —Ei, măi Niță? ce zici?... Pune-ți, măi Niță, căciula
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pe urmă apucă spre șopron. Era ceva neobișnuit pe pământ și-n văzduh; vântul avea în el mii de ace de ghiață și omătul mărunt își căuta cu îndărătnicie loc în toate ungherele îmbrăcămintei; iar pe sus se simțea că lunecă un fel de șuvoi nemărginit și iute. Până la șopron, Lepădatu simți că vifornița s-a întărit. Găsi pe flăcăuași strânși la un loc; îl așteptau. Îi sări și Sărmanu înainte și prinse a i se gudura la picioare. Vitele stăteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
în parte uscate de căldură, foșneau tainic și îmbietor. Am găsit o adâncitură și acolo Laura și-a dezbrăcat halatul. Apoi, tăvăliți între mirosurile grele, de bălării cu sucuri amare și iuți, am uitat de toate în beția plăcerii. Mai lunecam încă în această beție când am auzit un zgomot în spate. Am sărit ca ars în picioare. Apăruseră din bălării ― sau se uitau de mai multă vreme la noi? ― Profetul și băiețandrul care nu se deslipea niciodată de el. Profetul
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]