1,233 matches
-
sălbatic, mai bănuitor. Era de ajuns ca, intrând într-o cafenea, să fie recunoscut de cineva din cei de față pentru ca totul să se întunece în el. Rămânea o clipă nemișcat, în picioare, plin de neputință și de o ciudată mâhnire, ascunzându-și tulburarea și nevoia lacomă și neașteptată de prietenie. Se gândea la privirea plină de bunătate a lui Rateau și ieșea repede în stradă. "Ce mutră!" spuse într-o zi cineva, chiar lângă el, în clipa în care pleca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
și sfâșiat cu vina noastră, Te mistui în tot chinul arzător, De jale Ți-este lacrima sihastră Pentru al nostru suflet pierzător. Te biciuim și Te lovim cu sete, Nelegiuiți, punem cununi de spini. Când pentru ură nu avem regrete, Mâhnire-s ochii Tăi, cu milă plini. Pe lemnul sfintei cruci duci grea povară, Pentru păcatul nostru simți dureri, Când Te hrănim cu fierea cea amară, Tu ne-nvelești cu blânde mângâieri. Te osândim de-o neagră veșnicie, Miel blajin purtat
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
la fel va proceda în viitor, veghind lângă fiecare muribund până în ultima clipă, întrucât nu cunoștea o datorie mai sfântă decât aceea de a ușura viața și moartea bătrânilor de care se ocupa. Și întotdeauna exista o aluzie respectuoasă la mâhnirea cu care Bătrânul urmărea din singurătatea lui suferințele celorlalți, poruncind, când era cazul, ca oglinzile să fie acoperite cu voaluri negre. Mai ales acest amănunt le plăcea tuturor. Îi emoționa gândul că oglinzile despre care toată lumea vorbea vor fi îndoliate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
cărțile și toate tainele, zise Auta. De aceea sunt mari. Totuși, zise Hor zâmbind, să nu dorești armele noastre cu rază ucigătoare: ți-am mai spus că nu am venit aici ca să ucidem! Auta se uită lung. Cârmaciul îi simți mâhnirea și zise cald: - Știu că n-ai înțeles, Auta, și îmi pare rău. Nouă ne este ușor să înțelegem toate acestea, pentru că de douăzeci de mii de ani... Hor îl întrerupse: - Asta nu înseamnă că Auta are de așteptat douăzeci
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
argintat stăpânea podișul. Nefert îi urmări din ochi, iar când se întoarse să-i mai spună ceva lui Auta, nu-l mai văzu lângă ea. Își roti repede privirea înjur și îl zări tocmai când el, cu capul plecat de mâhnire, intra în pădurea de cedri de la marginea podișului. Fata alergă după el. După vreun ceas, când cârmaciul veni să-i caute acolo unde stătuseră toți trei de vorbă, o văzu numai pe Nefert care se întorcea plângând din pădure. - De ce
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
că astfel de publicitate violentă nu poate lăsa netulburate și nealterate sursele de creație În care Își va fi avut rădăcinile. Întregul fenomen s-a amplificat din ce În ce mai mult, până ce a devenit, măcar pentru această victimă În mod particular, izvor de mâhnire și aducător de vești rele, Întunecându-i orizontul cu enormitatea și vulgaritatea sa. A devenit pur și simplu o imensitate sonoră, bâzâitul smintit al unui milion de jurnale și zarva iresponsabilă a zece milioane de guri bârfitoare. Plăcutului sentiment al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
prea mult. El îi adoră pe băieții ăia doi și nu i-ar abandona niciodată pentru simplul motiv că și-a întemeiat o nouă familie. E un tip mult prea principial ca să facă așa ceva. Principial, deci! a remarcat Fiona cu mâhnire. —Știu. Principiile astea au fost unul dintre motivele pentru care m-am îndrăgostit de el. Iar acum aceleași principii sunt pe cale să mă priveze de ceea ce-mi doresc cel mai tare - un copil. Fiona s-a întunecat la față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
am căsătorit cu David, l-am moștenit și pe Jake, care era un copil încântător. Dar, desigur, după el au mai venit și maică-sa, și bunicii, oameni cu care a trebuit să mă lupt, a spus ea zâmbind cu mâhnire. Uneori ți se pare că e prea mult. Dar eu măcar am știut că nu trebuie să-i fiu mamă și lui Jake, pentru că el are o mamă, așa că am putut să plâng pe umărul lui David, să mă lamentez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
să creadă. Așa că a tăcut, rezistând tentației de a-l asigura pe Nick că totul a fost așa, floare la ureche, când, de fapt, lucrurile nu arătaseră atât de roz. —De cât timp erai nefericită? a întrebat-o bărbatul cu mâhnire. Susan l-a strâns de mână. —Ei, nu eram nefericită la modul propriu-zis. Simțeam doar nevoia să mă retrag, o vreme, din spațiul casei, pentru ca tu să-ți dai seama cât de tare îmi duci dorul, a explicat ea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
Iov Duminică, Înainte de slujbă... Mâhnirea m-a cuprins din pricina păcătoșilor, care părăsesc legea Ta Psalmul 18 Autobuzul opri scârțâind scurt, după care trânti o bufnitură venită de undeva, din spate, terminată Într-un sâsâit prelung. Cele câteva raze ale dimineții, strecurate printre perdeluțele soioase, se
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
pe buza mea pălită Un surâs, Vezi pe fruntea-mi liniștită 20Dulce vis, Și al luncei vânt de vară Călduros Cîntă-n lira mea amară Lănguros. {EminescuOpIV 21} 25De-ai pătrunde c-o privire Al meu sân, Să vezi marea-i de mâhnire Și venin, Ai cunoaște-atuncia bine 30Traiul meu: Suflet mort, zâmbiri senine - Iată eu. {EminescuOpIV 22} CINE-I? (din drama "Steaua mării") Norul țipă, marea latră, Plioscăind de stânci în veci, Și scheletele de piatră, În natura cea maratră, 5Stau bătrâne
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
simt plutind de-asupra vieți-mi, Singuratic, tu, în veci de veci. {EminescuOpIV 538} 82. AMOR? O, CE AMARĂ FERICIRE... (cca 1879) Amor? O, ce amară fericire, Cât dulce chin e în acest cuvînt! Un zâmbet e în zile de mâhnire, Un soare e la-ntunecos avânt. Ș-atunci prin casă-un dulce geniu trece Frumos și blând... părea că-i geniul vinei Celei mai mîndre-n astă lume rece... O taină poartă în zâmbirea finei Frumoasei guri, ce nici prin gând
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
aveau piatră funerară, se aflau la poalele zidului din spate, În majoritatea odihnindu-se pensionari britanici ale căror rude nu-și permiseseră să-i repatrieze. Dacă cimitirul era un loc mohorît, participanții la Înmormîntare nu dădeau prea multe semne de mîhnire. Doar Gunnar Andersson, un tînăr suedez care ajusta motoare de șalupe În micul port, părea Înnebunit de durere. Stătea singur lîngă mormîntul deschis, slab și cocoșat În costumul lui de Împrumut, cu o măturică de barbă pe obrajii supți. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
scandinav mohorît, exilat printre carene de plastic și antene de radar. Apoi ridică privirea și cercetă cerul de deasupra orașului; am observat atunci că se uita oriunde, numai În direcția casei Hollinger nu. Răceala sa nativă alunecă parțial sub o mîhnire indefinită pe care de-abia o Întrezăream pe la colțurile osoase ale chipului său. — Andersson, trebuie să te-ntreb... ai fost la petrecere? — În cinstea reginei Angliei? Da, am băut la toast. — Ai văzut-o pe Bibi Jansen pe veranda de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
și apa, zidurile cetății lui Ali Shah și școala Talebieh, chiar de lângă locul unde bunicu-său își etalase covoarele. Descoperise că deznădejdea care îl rodea în deșert, înainte să plece din casa pe care tocmai ce o vânduseră, se schimba în mâhnire calmă și împăcată. — Fiul tău pare un flăcău de nădejde, îi spusese lui taică-său mullah-ul de la moscheea Jameh, și era un lucru liniștitor pentru un părinte. Pe urmă avuseseră o casă a lor, pe strada Vahidi, îndestulată și cu
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
fi omorât acolo dacă -lar fi băgat de seamă. Altădată cum -lar mai fi spintecat cu suriul lui, cum i-ar fi luat mațele-n cuțit, dar acum era moale ca o cârpă, ostenit și scârbit, neputincios. Îl cuprinse o mâhnire ca înaintea morții. Totdeauna fi fusese frică de clipa asta, când or să-l părăsească și prietenii, și puterea. Iar pe femeie atunci ar fi ucis-o, că i se golise inima, cum ai răsturna o căldare. Și o spaimă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
scenă de acum încolo. Adică, știu că practic ea n-a făcut nimic, dar aș fi uimit să aflu că n-a avut nici măcar o bănuială despre ce făcea Ben pentru ea, observă Fisher, la care ceilalți își exprimară cu mâhnire acordul, în cor. —Săraca de Violet intră direct în repetițiile pentru Casa păpușilor cu ea! zise Sophie. —Mai bine Violet decât oricine altcineva, zise Fisher, ușor sarcastic. Are o capacitate uimitoare de a rămâne rece la toate. Sophie sări la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
că neamul tău trebuie să plece, Sara, fără să mai aștepte ca destinul să-i bată la ușă. De îndată ce vei putea, ia-ți copiii și du-te cât mai departe de țara asta.“ Sara își descoperi chipul în semn de mâhnire. „Unde să mă duc?“ Era nu atât o întrebare, cât un strigăt de durere, dar tatăl tău a răspuns răsfoind cartea: „Omul ăsta spune să mergeți în Italia sau în țara otomanilor, dar poți să mergi și în Maghreb, dincolo de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
adevărul. Eram de acum liber în sentimentele mele, în entuziasmul meu, liber să mă alătur efuziunilor spontane ale Maddalenei. Câtă fericire, câtă seninătate să poți trasa în mijlocul evenimentelor lumii o linie de cumpănă între motivele de bucurie și cele de mâhnire! Fericirea asta, totuși, știam că-mi era interzisă, prin însăși firea mea. — Dar te cunosc, reluă Abbad, fără să se uite la mine. Nu știi să-ți duci o bucurie până la capăt. Stătu o clipă pe gânduri. Cred că, pur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
să păstreze secretul și să nu vorbească niciodată cu nimeni și nicăieri despre opera la care trudise. Să uite, pur și simplu, de Codul lui Alexandru. Ceea ce Aristotel n-a făcut: dispariția textului Îl afectase profund, cufundându-l Într-o mâhnire neagră și În acea formă de indiferență ce anulează inclusiv instinctul de autoconservare. Oricum, nu era omul care să se conformeze docil unui ordin sau unei interdicții. Le refuza instinctiv. Iar singura ființă căreia nu-i putea refuza nimic nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
din Santa Comba și întîmpinase pentru întîia oară rigorismul social - arunci ni-l putem cu ușurință închipui, în vara anului 1900, petrecîndu-și ceasurile pe care nu le închina studiului, în acea vastă, dură, ascetică Sé, încercînd să găsească alinarea tuturor mâhnirilor precocei sale adolescențe într-o mistică reculegere. Oricare ar fi adevărul, fapt este că Oliveira se pregătește atât de temeinic pentru examenul de admitere în seminar încît reușește printre cei dintâi. Petrece opt ani în seminarul din Vizeu, fosta mănăstire
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Îmi pare rău de dimineața pierdută, chiar dacă citesc altceva. Scriu aceste rânduri și mă las toropit de molcomul răsfăț al gândului că am devenit un ins moral, desprins de patima beției și care, iată, poate fi mâhnit din cauza unui bețivan. Mâhnirea mea este, de fapt, un zâmbet solidar, de peste timp și vreme, trimis celui ce eram de cel ce sunt peste prezența celui care, după zi de leafă chefuind, îmi zgândără tabieturi, gânduri și cuvinte. În lift, fata vecinului: „S-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
om. Un gând aiurea, desigur. De unde să știu eu ce-i omul? De unde să cunosc eu ce trebuie și ce nu trebuie făcut de către un om? Care sunt acele mărunțișuri care-i dau contur frumuseții. Eu doar privesc. Cu toropită mâhnire privesc cum micile mizerii ale zilei se trag una din alta, ca o pâclă încețoșând timpul, atât de puțin, ce mi-a mai rămas. Mă simt bătrân nu pentru că trec, se adună anii. Bătrân doar pentru că simt că mi-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
biblioteca Parlamentului. Totuși, cartea este folosită din patru în patru ani, când începe bâlciul. O folosesc feluriți gazetari când vor să-și facă planul la articolele din campania electorală. Adeseori, fără să o citeze. Nu asta mă întristează. Observ cu mâhnire că se cultivă în continuare un clișeu comunist: alegerile interbelice au fost un circ. Comuniștii aveau tot interesul să propage astfel de clișee, să vorbească de caragialismul electoral interbelic. Ca să-și justifice tâlhăriile lor. Dar acum? Speram, prin cartea mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pe care le înfățișează. „Calomniatorii” - text de Pateric; în fața defăimării, smerenia este cea mai bună conduită. Revine imaginea candelei, devenită acum, candelă a mărturisirii adevărului, care se reaprinde în suflet smerit și pocăit („Mâhnește-te pentru păcat, că doar această mâhnire este aducătoare de mântuire.”). „Cojocul” - povestire foarte bine închegată, scrisă cu necesară vervă, pentru situația hazlie înfățișată, totodată cu profund caracter educațional. Revine discursul asupra Poruncii a VIII-a din Decalog, „Să nu furi!” (Ieșire 20, 15), însă, de astă
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]