10,420 matches
-
lui și spuse cu voioșie: — Fac o mică antologie. Dr. Czinner repetă mecanic: — Antologie? — Da, spuse domnul Opie, o antologie spirituală pentru laici, ceva care să ia locul manualelor romano-catolice de contemplație În biserica anglicană. Mâna lui subțire și albă mângâie coperta din piele Întoarsă a carnetului său de notițe. — Dar ambiția mea e mai mare. Cărțile romano-catolice sunt... cum să spun eu?... prea exclusiv religioase. Vreau ca a mea să se potrivească tuturor circumstanțelor vieții de fiecare zi. Jucați crichet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
el va obosi curând. Era riscant să-i faci probleme unui bărbat. Fericirea ei nu era atât de sigură Încât să Îndrăznească să-și asume cel mai mic risc În privința asta. Privi În urmă: Myatt stătea cu capul puțin plecat, mângâind cu degetele o tabacheră de aur. Mai târziu Îi păru bine că aruncase această ultimă privire. Urma să-i folosească ca o emblemă a fidelității, o imagine pe care s-o poarte cu sine, astfel Încât să poată spune: „Eu nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
mai mare importator de stafide din Europa. Nu-și putu aminti momentul când trecuse de ușă, dar În clipa următoare stătea față-n față cu domnul Eckman. Între ei se afla un teanc mare de hârtii, iar domnul Eckman Își mângâia mustața și bătea darabana cu stiloul pe birou, În timp ce un păianjen Își trăgea sforile plasei peste o călimară uscată. Lumina electrică era slabă și fereastra era murdară de funingine, iar Într-un colț, pe o sofa de inox, doamna Eckman
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
nutri multă vreme invidie și admirație la gândul că Grünlich se depărta În mașină, alături de Myatt. Gândurile ei se Întoarseră cu prostească fidelitate la Myatt Însuși, la ultima imagine a lui pe care o păstra, cea din vagonul-restaurant, când tânărul mângâia cu degetele tabachera lui de aur. Dar era permanent conștientă de faptul că Myatt nu avea nici o calitate care să justifice fidelitatea ei. Doar că așa era ea și el fusese bun cu ea. Se Întrebă o clipă dacă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Sau ea ar fi chemat imediat avocații? Poate ... —Bună, iubito. Am tresărit. Fusesem atât de cufundată În gândurile mele, că nu-l observasem pe Hunter intrând În apartament. Înainte să pot spune ceva, el mă săruta de bun-găsit și mă mângâia pe păr, ca și cum putea să-și dea seama că aveam nevoie să fiu calmată. —O, Sylvie, ce rochie superbă ai pe tine, spuse Hunter. Observând grămada de haine, adăugă: — Îți mulțumesc că mi-ai luat hainele de la curățătorie. Chiar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
simțeam mult prea neliniștită ca să mai am chef de ceva romantic În noaptea aia, cu sau fără așternuturi Olatz. Iubito, ce s-a Întâmplat? Întrebă Hunter drăgăstos. —Nimic, i-am răspuns, cu ochii Închiși. Sunt obosită. —Pari tristă, insistă el, mângâindu-mă pe păr. Ăăă... nu sunt tristă, am bălmăjit eu. De fapt, eram furioasă, dar nu știam ce să fac. —Voiam să te Întreb dacă ai putea veni cu mine la Paris pentru o săptămână, când plec data următoare. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
Întrebă retoric Marj. Îmi place mai mult să o port la Aspen, obiectă Valerie. De ce nu suntem noi la Aspen? —Mie Îmi place la nebunie aici. Unde altundeva mai poți purta fără teamă nurca albă a lui Ralph? replică Marj, mângâindu-și haina. — Știi vorba aia: poți să iei o fată și să o duci din Bridgehampton În altă parte, dar nu poți să iei din inima unei fete campionatul de polo din Bridgehampton. Soțul tău este aici? Întrebă Valerie, uitându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
Când nu vorbesc eu serios, iubito? M-am gîndit puțin. Dacă mă gândeam bine, adevărul era că Hunter nu-și Încălca promisiunile. În cele din urmă, am spus doar: Niciodată, iubitule. Hunter păru ușurat și Își ridică mâna ca să mă mângâie pe obraz. Apoi zise: —Nu suport ideea că ai văzut-o pe Sophia purtând colierul acela superb. O să-ți iau ceva și mai frumos, iubito. —De fapt, Îmi place la nebunie... —Ei, ghinion, pentru că tocmai am comandat ceva atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
limonadă. În timp ce Giles Împărțea băuturile celor de față, adăugă: — Nu m-aș fi căsătorit cu tine niciodată dacă aș fi știut că ești nelogodit și disponibil, nu-i așa, dragule? Giles zâmbi și-și trecu mâna prin părul soției sale, mângâindu-i-l ușor. Firește, o adora din tot sufletul. Îi datorez toată fericirea mea lui Hunter. El a plănuit totul. Este uimitor. Soțul tău a fost Cupidon pentru noi... pețitorul nostru. — De acord, soțul meu este un sfânt, am spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
aerul îmi umplea plămânii, imi afundam gura în trupul său. Pentru prima oară Katrin dormise toată noaptea fără să plângă. Am urcat cu gura până la buricul Ginei. Am urcat până la sânii ei. Cu un deget umed în gura ei, îi mângâi sfârcurile cu degetele celeilalte mâini. Îi cuprind cu gura celălalt sân și-i ating sfârcul cu limba. Capul Ginei s-a răsucit într-o parte, și am lins-o după ureche. Depărtându-i picioarele cu șoldurile, am intrat. Era atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
strânge din dinți și-l privește cu o figură fermă, zicând: — Mi-ai aruncat cartea de artizanat indigen. Cartea aia era foarte importantă pentru mine, zice. Unii încă mai cred că puterea stă în cunoaștere. — Coacăză, iubita mea, zice Stridie, mângâindu-i părul, care i se lipește de mâna însângerată. Îi dă o buclă după ureche și-i zice: Cartea aia era un rahat. — Bine, zice Mona, trăgându-se înapoi, cu brațele încrucișate pe piept. Și Stridie zice „Bine“. Și trântește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
noastre, acțiunile noastre - încă din clipa în care am venit pe lume? Îl am sau mintea mea e controlată de vraja lui Helen? Stând în fața unui șifonier neoclasic din nuc natur, cu o imensă oglindă fațetată aplicată pe ușă, Helen mângâie stâlpii și ghirlandele sculptate și zice: — Nu vrei să dobândești nemurirea împreună cu mine? Asemenea acestei mobile, călători în viața de după moarte, privind cum mor toți cei care ne iubesc. Paraziți. Dulapurile astea. Helen și cu mine, gândacii de bucătărie ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
zornăitul lanțului, cînd vaca s-a speriat și-și scutură coarnele. Gheorghe, Gheorghe, nalt cît bradu' rîdea mama lui, mărunțică de nu se vedea de după tufele de trandafiri, pe lîngă care venea în fugă de la bucătărie și se repezea să mîngîie vaca pe burtă, dînd un cot șăgalnic bărbatului prost cît gardu' completa ea, și vorbele astea, spuse rîzînd, cu acea inflexiune caldă, muiau întotdeauna furia bărbatului, care se ducea să-și vadă de treabă în altă parte. Răspunde-mi! -strigă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
din mers, lasă lopata lîngă scaunul liber și se întoarce la locul său, umplînd mașina de frig. Următorul val de zăpadă, mai mare, e tăiat în plină viteză. Fericit de izbîndă, șoferul își revine din încordarea ce l-a cuprins, mîngîie volanul, apoi se preocupă de lumini, să vadă înainte. Valurile se micșorează, pînă ce dispar, lăsînd șoseaua spulberată de vînt. Și deodată, din față, se repede în furie spre cursă un obstacol alb, confuz, care nu poate fi recunoscut în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
sumanul țăranului, în vreme ce fratele lui, acoperit cu blana actorului, doarme pe picioarele studentei. Lemnele, încinse, au încetat să mai trosnească, iar țăranul, așezat pe un scaun lîngă foc, răscolește mereu jarul. Maria Bujoreanu, revenită la realitate, cu ochii îmbătrîniți iarăși, mîngîie prelung capul mic al cățelușei. Numai șoferul, veșnic agitat, se plimbă pe lîngă bar, uitîndu-se la telefon, așteptîndu-l să sune. Cînd, în sfîrșit, îl aude, nu-i vine să creadă și rămîne pe loc, nemișcat, privindu-l cu ochii măriți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
dincolo de care, tupilată, stă cățelușa. Odată ușa deschisă, cățelușa o zbughește afară în zăpadă, zbătîndu-se din răsputeri să scape cînd e prinsă și luată în brațe să fie dusă înăuntru. Pușa, mama n-a pățit nimic, hai la căldură o mîngîie bătrîna și o sărută între urechi, intrînd cu ea în brațe în restaurant. În urma ei, aruncat la perete de vînt, profesorul privește în gol, pe lîngă creanga cea mai de jos a stejarului. "Înainte nimic, înapoi pete multe. Pînă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
de extaz, iar mîinile ei, înfipte cu disperare în părul lui la ceafă, îl trag cu putere, obligîndu-l să-și ridice capul dintre coapsele ei, să vină mai aproape, să-i poată gusta sărutul. Părul smuls de la ceafă este acum mîngîiat îndelung, parcă să alunge usturimea de mai înainte, apoi, nervoase, mîinile femeii smulg hainele de pe Mihai, aruncîndu-le la întîmplare pe birou, pe scaun ori pe canapea. Cînd se simte dezbrăcat complet, lăsat o clipă din încleștarea sărutului, Mihai își simte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
distinge, dincolo de meandrele complicate ale accentului său fluctuant, scheletul pe care acesta se construise. Se poate să fi fost modelat prin lecții de elocință, cu patruzeci de ani în urmă. De pe locul pe care eram așezat, vedeam cum soarele, asfințind, mângâie cu razele turnul de răcire numărul trei de la Stația Electrică Didcot. Acesta se înălța deasupra câmpului de rapiță ca un zeu malefic - un idol din Insula Paștelui - fiind, în imensitatea sa, însemnul unei culturi sterpe și neproductive. Profesorul ședea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
Eliot jidanul! Nu știu prea mulți asta, dar tu jdiai, nu-i așa? Chiar în ziua următoare, Carol luă cea de-a treia lecție de șofat. După două zile, pe a patra. Iar la finalul săptămânii următoare, instructorul, un cipriot, mângâindu-și mustața cu degetele, îi confirmă ceea ce ea bănuia deja: — Știți, domniță, cred că puteți da examenul de-acum. Carol exulta din nou; dar, de data asta, nu mai era vorba de senzația aceea amețitoare, ci de o bucurie mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
un ecran, iar ei plătiseră bilete să o vadă. Deși abia începuse să se obișnuiască să se sprijine de tejghea, cu o mână în buzunarul de la blugi, Carol învățase destul de repede să-și folosească degetele ca pe niște instrumente de mângâiat și pipăit - de fapt, pentru manipularea penisului ei, în general. Bărbații fac chestii din astea, nu-i așa? Le place să și-o frece. E un fel de echivalent genital pentru suptul degetului mare. Să-ți pipăi cucul în cuibul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
apropiară pentru a apuca... Dan simți globul rece, acoperit de o materie vâscoasă, împins de niște unghii ascuțite în orificiul său anal. Carol îl încălecase, punându-și pieptul pe spatele său pentru o clipă, apoi se retrăsese lent, sânii ei mângâindu-i șira spinării, după care își ghidă cu delicatețe penisul înăuntrul lui. Iar asta nu e o situație care să funcționeze după principiul „spune-mi cu cine te însoțești ca să-ți spun cine ești“. E vorba, pur și simplu, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
ușa de la intrare. Era întruchiparea neputinței. Cămașa lui sobră, în dungi, se adunase la spate, iar chiloții albi de bumbac îi atârnau peste fund. Mâna fină și mângâietoare a lui Alan descrisese un arc deasupra lui. Îngenunchease ca și cum ar fi mângâiat o pisică. În partea cea mai de jos a arcului desenat de palma lui Alan, aceasta atinsese spatele lui Bull. Tânărul devenise rigid, dar nici nu se opusese și nici nu țipase... Vai, câtă cruzime în această păcăleală! Cum ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
ar trebui să-i fie principalul aliat în lupta anticorupție. Și apar de îndată și alți geambași ai „drepturilor omului”, de tipul APADOR-CH, filiala română, chichițiști ai nu știu căror legi europene pe baza cărora toți șpăgarii de lux trebuie mângâiați pe cap. Aici, organismele internaționale, Uniunea Europeană trebuie să hotărască ce vor. Dacă fiecare judecător prins cu mită țipă la Strasbourg și la Bruxelles că e persecutat politic și pe urmă e pus în libertate, atunci domnul Jonathan Scheele s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
o perioadă îndelungată, în care a tot așteptat să se vadă în întunericul unei săli de cinema (nu la „Favorit“), frumos îmbrăcată și aranjată (așa cum se cuvine la o ieșire din Drumul Taberei în centru), cu razele aparatului de proiecție mângâindu-i cocul, încât spectatorii de pe rândurile din spate să admire sticlirile buclelor date cu fixativ, rezemată de umărul soțului, cu ochii umeziți de aparițiile pe ecran ale micuțului ochelarist, căutând și descoperind în gesturile lui ceva din străduința ei de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
vine înapoi cu o sticluță nedestupată de rivanol și c-o pungă cu vată, toarnă lichid până când mânuța roz și manșeta albastră a cămășii devin galbene, apasă cu un tampon uriaș și bandajează, în tot timpul ăsta o atinge, o mângâie, îi șoptește la ureche niște chestii pe care nimeni nu le-aude, o ajută să se scoale, o sprijină, aproape c-o duce el pe sus către cabinetul medical, din ușă ne dă verdictul nouă tuturor, dar mai ales mie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]