2,090 matches
-
gândeam cu groază la revelion, îl voi face oare împreună cu ea? Mi se părea neverosimil. Mergeam aplecați prin ninsoarea care ne repezea ace de gheață peste obraji și până după gât. Străzile încîlcite, luminate stins, portocaliu, din loc în loc, erau măturate de vifor până se dezgoleau pe alocuri pietrele negre din pavaj, iar în alte părți, prin locurile mai ferite, zăpada făcea valuri cu umbre albastre. Ea își scosese rnănușa și își ținea mâna în buzunarul meu căptușit cu blană, îi
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
întemeind o frăție. Iar când termometrul arătă 41 de grade, am văzut un neam ponegrind alte neamuri, o armată luptând cu un bivol, un vârf de lance desenând o petunie. Un jupuit pierind într-o copcă, un val de sânge măturând municipii, un pătrat magic pe fruntea actorului. Am văzut un tiran trăgând apa la tron, o javră vărsând briliante, un cadavru sculîndu-se în picioare, un doctor scoțîndu-și ochii. Și morminte deschise, și morții în camuflaj zornăind pe tancuri, învîrtind manetele
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
imediat, cu alt glas. Yvonne ! Se strecura în umbra balustradei, urcând în patru labe scara. Dâre inexplicabile de praf - observă - rămăseseră pe rochia neagră de catifea. De ce oare, se întrebă în mintea ei cu iuțeala unui fulger, de ce oare nu măturaseră de câteva zile casa ? Urca scara de-a bușilea, inima zgâlțâindu-i coastele, coșul pieptului, cu bătăile ei asurzite. Nu cumva acum avea să se deschidă o ușă, nu cumva tocmai acum avea s-apară de undeva Maria sau madam
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Gărăgău Își roade pe furiș o unghie. Își dă seama că mă uit la el, se Întoarce și Își rînjește dinții albi, apoi mimează serva de handicapat de la ping-pong, ascuns după spinarea soldatului din fața lui. Încerc să nu rîd. Portocală mătură Încăperea cu o privire cîinoasă, ridicîndu-se pe jumătate În picioare, apoi se așază la loc, după ce-l pocnește peste ceafă pe unul. Îmi dau seama că e răcanul din Craiova care m-a abordat la Hațeg, cînd plecam - deși l-
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Întîlnească ținta. Senzațional! — Caporale, mai taci, că ne strici distracția. Și mai fă repede o țintă. O țară nouă - o viață nouă Înseamnă de fapt o lună și ceva de instrucție la tunuri. Șase săptămîni În care țevile enorme au măturat cerul și pămîntul În căutarea unor ținte imaginare, fie bombardiere germane din filme americane de război, fie elicoptere cu teroriști - sau, mai simplu, urmărind MIG-urile care, după ce decolau de pe pista aflată la mai puțin de 300 de metri, țîșneau
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
p-ăsta că nu mai tace. Păi, cum spui tu la lume că ce-are și ce n-are voie... Ce, ești Ceaușescu? — Spun și io ce-mi trece prin cap. Că și domnu’ profesor zisă mai devreme că să măture piața de ăia care protestează. Că să-i adune de-acolo pe golanii ăia. Da, așa am zis, să-i măture. Pentru că nici eu nu cred că e nevoie de tensiuni sociale. E nevoie de liniște, ca să se aștearnă țara
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
ești Ceaușescu? — Spun și io ce-mi trece prin cap. Că și domnu’ profesor zisă mai devreme că să măture piața de ăia care protestează. Că să-i adune de-acolo pe golanii ăia. Da, așa am zis, să-i măture. Pentru că nici eu nu cred că e nevoie de tensiuni sociale. E nevoie de liniște, ca să se aștearnă țara pe un drum nou. E nevoie de consens, a zis bine Iliescu. Golani, eu n-am zis că-s golani... — Ai
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Probabil că Stella, prevăzându-i furia, venise pe furiș și le luase. Le prețuia mult, ca semne de afecțiune din partea tatălui ei. George se simțise străpuns de un junghi de gelozie și frustrare. Se îndreptase spre masa de toaletă și măturase cu mâna, răsturnând pe podea, câteva cutiuțe de argint, farduri, o oglinjoară de mână, care zăceau neatinse din seara când, cu o sută de ani în urmă, el și Stella se duseseră în vizită la Alex. Izbind cu gheata în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
și ea, își îmbrăcă mantoul moale, învăluitor, și își strânse cordonul cu o verigă mai mult ca de obicei. — Bine, o să ținem legătura. — Da, îți mulțumesc că ai venit. Un moment mai târziu, Alex se găsea din nou în strada măturată de vânt, fără să-i mai pese acum că-i ciufulea părul. Pășea vioaie, cu mâinile în buzunare, zâmbindu-și, apoi râzând înfundat. „Dumnezeule Atotputernic, creator a tot ce există, judecător al oamenilor, recunoaștem și deplângem numeroasele noastre greșeli și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
croitor care locuiește în Burkestown, un om foarte drăguț. — Îmi aduc aminte de familia Wiggins. Erau catolici. Traversau acum islazul, care era foarte umed și noroios. Părintele Bernard își mânjise pantofii. Poalele sutanei i se desprinseseră parțial din ace și măturau iarba udă. Începuse să simtă nevoia unei băuturi. Dacă ar lua-o înapoi spre Burkestown pe scurtătură, pe lângă vechea cale ferată, în douăzeci de minute ar putea ajunge la „Omul verde“. Ah, dar parcă-i spusese cineva că afurisitul ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
se manifesta prin suferința confuză, prin lacrimile ei, prin strigătul „Vulpițo, oh, vulpițo...!“, prin dorința dureroasă ca ea și Pearl să rămână pe vecie în acea țară a lui „Niciodată - niciodată“1, a copilăriei ținute în loc, pe care timpul o mătura cu repeziciune, împingând-o spre vâltoarea schimbării absolute. Va veni vremea când Hattie va roși la amintirea dulcilor cuvinte naive pe care le rostise în această seară. Îi va arăta lui Pearl cât de mult se schimbase, va fi nevoită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
era rândul lui Alex să se învârtească prin cameră. Și cum o mai duci tu cu Rozanov? — Eu? Mă iubește, mă urăște, mă îmbătrânește, mă trage îndărăt. Vechea poveste. Cum o să se termine? Oricum, în curând o să moară. Bătrânii sunt măturați din cale. Îi aruncă o privire răutăcioasă lui Alex. Noi, cei care rămânem, avem și noi necazurile noastre. Hei, nuni, nuni, nu! Alex care se apropiase de fereastră, stătea cu spatele întors spre George. — Dumnezeule mare! — Ce e? George se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
George se apropie de ea, ca un gigantic animal ucigaș, nu atât ca un leu, cât ca o enormă gorilă, o maimuță imensă, bălăbănindu-și brațele. Când ajunse lângă ea, ridică o mână, ca și cum ar fi fost gata s-o măture din calea lui. Diane căzu în genunchi și închise ochii. — Copilule, copilule, ridică-te, nu te speria! Într-o secundă o ridică și-i strânse la piept trupul scuturat de sughițuri de plâns. Oprește-te, nu face zgomot, hai să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
pleacă!“. Vulpea, cu labele-i negre îngropate între resturi și lături, o privi fix, apoi scoase un sunet. Nu un lătrat, ci un strigăt adânc, răscolitor. Când Alex se năpusti spre ea, vulpea o zbughi pe lângă picioarele ei (blana îi mătură rochia) și țâșni direct pe ușa deschisă a garajului. Cu o spaimă aproape superstițioasă, Alex privi din prag și desluși vulpea stând în picioare pe scaunul din față al Rolls-ului. Ce s-a întâmplat? strigă Ruby care ieșise din casă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Cum poți pierde ceva ce n-ai avut? El o respinsese. Uitase de acest lucru. Dar și ochii ei mândri îl respinseseră pe el. Își spuse: „Trebuie să o revăd, trebuie“. Se ridică de pe scaun, își puse paharul pe pian, măturând cu mâna câteva obiecte. Apoi îl luă din nou și își mai turnă puțin whisky. Diane îi întinse și paharul ei iar Tom i-l umplu. După care, strănută. — Ești răcit? îl întrebă Diane. Da, scuză-mă. — Te rog, pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
în reîntoarcerea la tine însuți, dincolo de omul tehnicizat, dincolo de orice titlu sau funcție. Trecerea anilor a lăsat multe în ființa mea, și bune și mai puțin bune. Toate le port cu mine, dar a sosit din nou timpul de a mătura afară din casa ființei mele gândaci, cutii goale sau pline cu nimicuri, să fac din nou curățenie și ordine în șifonierul în care păstrez haine necesare și haine inutile. A revenit momentul să-mi curăț din nou privirea de toate
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
într-un film de duzină: Ori toată noaptea, ori deloc, Alexandra! Hai s-o lăsăm mai bine pe altă dată. Altă dată când? Mai aveți timp de așteptat? Ștergătoarele încetaseră să scrâșnească poticnindu-se pe sticla acoperită de promoroacă, ci măturau de pe parbriz picuri rari de ploaie. Defilau de-a lungul străzii trunchiurile zgrunțuroase și ude ale salcâmilor. Cobora din mașină și străbătea scuarul scăldat în soare. Fusese o mare, mare greșeală că niciodată nu sărise șotronul împreună cu fetele. O greșeală
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
fiecare zi, lua de acolo. Când plecă din nou la Iași, lăsa în cameră drogurile care au mai rămas,fără a-și da seama .Părinții, după ce a plecat fata,s-au gândit să facă puțină curățenie în camera ei.Au măturat, au făcut curat în sertare și acolo au găsit drogurile. Nu puteau crede că fata lor a a juns in acest hal. Pentru a fi siguri că este adevărat ce cred ei, au mers la Iași, au închiriat o cameră
Fii conştient, drogurile îţi opresc zborul! by GROSU IULIANA, VLĂDEANU DOBRIȚA () [Corola-publishinghouse/Science/1132_a_1961]
-
poate să ghicească omul niciodată ce gândești. De ce privești aiurea când vorbesc cu tine? Și asta o faci doar când te afli în fața mea. Așa mă uit eu, domn’ sărjănt! Cum se răspunde superiorului, soldat? Ia să aud, că altfel mătur tot câmpul ista cu tine! Toader Toaibă a rămas tăcut, clipind des, ca și cum l-ar fi sâcâit o muscă. Și-a adunat gândurile. În cele din urmă, îndreptându-și din încheieturi făptura voinică, a rămas într-o poziție de „drepți
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
venit aici „pentru specializare”, cum li s-a spus. De fiecare dată când vorbea colonelul, îl asculta cu toată atenția, gândind: „uite cum poate să vorbească un colonel care - nu fie de deochi - îi ditai comandantul! Dacă ar vrea, ar mătura chiar în clipa asta toată curtea cu noi. Dar nuu! Nu face el asta... N-a făcut-o niciodată. Nu ca înțărcatul ista de sărjănt. Aista are inimă de câine. Ce spun eu câine? Câinele încă are suflet și dacă
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
Toadere! Nu iei binoclul de la ochi decât atunci când cazi de oboseală. Locul ți-l va lua Trestie. Restul se odihnesc. Orice mișcare mi-o raportezi! Toaibă și-a ales un loc potrivit și, cu binoclul la ochi, a început să măture toată zona ce o putea cuprinde, insistând asupra râpei de jos până sus. Clipele treceau cu mers de melc. O sclipire scurtă de pe creasta ponorâturii l-a pus în gardă: „Acolo este ceva. Din văzduh nu are ce străluci”. A
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
un singur păcătos care se pocăiește, decît pentru nouăzeci și nouă de oameni neprihăniți care n-au nevoie de pocăință. 8. Sau care femeie, dacă are zece lei de argint și pierde unul din ei, nu aprinde o lumină, nu mătură casa și nu caută cu băgare de seamă pînă cînd îl găsește? 9. După ce l-a găsit, cheamă pe prietenele și vecinele ei, și zice: "Bucurați-vă împreună cu mine, căci am găsit leul, pe care-l pierdusem." 10. Tot așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85112_a_85899]
-
Tot așa făcusem și eu. Construisem un joc până ce căzusem în capcana lui. Am vrut să ajut păianjenul, să-l scot de-acolo, din ghemul încîlcit de fire, dar m-a înțepat și atunci, enervat, dintr-un singur gest am măturat toată pânza aceea cu păianjen cu tot. Cred că l-am omorât. După asta am simțit un fel de gol în stomac. Așa se întîmplă, știți și dumneavoastră. Vrem să facem bine și iese pe dos. Am încercat să mă
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
strada. Uneori nu vedeam nimic decât o lumină chioară și mă înfioram. Mi se părea că în fiecare umbră văd o trăsură sau un bețiv care mormăia "a la guillotine, a la guillotine". Pe urmă apăreau farurile unei mașini care măturau strada de umbre și-mi arătau că numai imaginația mea bolnavă născocea totul. Atunci mă linișteam. Mă duceam și mă întindeam din nou în pat. Peste câtva timp, însă, reluam totul de la început. Și astfel, nopțile mele deveniseră un continuu
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
așeză pe bancă. Mi-am adus atunci din magazie o ladă goală și câteva foi albe, apoi m-am retras în sala de așteptare. După o vreme, mi-am făcut de-acolo o intrare marțială. M-am oprit pe peron, măturând cu privirile o sală imaginară și, când am ajuns cu privirea la ea, m-am încruntat. ― A venit curtea, fetițo, scoală-te în picioare. Vorbeam atât de serios, încît fără voie m-a ascultat. După câteva clipe i-am făcut
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]