1,836 matches
-
o gelatină cenușie și omogenă. M-am întors pe spate cuprins de o deprimare oribilă. 84 De sentimentul că sânt terminat, că sânt într-o capcană, că l-am trădat pe el, cel de acum șaptesprezece ani, că am trădat mansarda, ruinele, poezia. Maturitatea mă chinuie și mă scârbește. Sigur, eram pe atunci un puștan care avea în cap doar literatură înghițită pe nemestecate, dar vroiam să mă înalț deasupra umanului. Scriam, ca în transă, versuri lăbărțate în caiete, îmi inventam
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
Și uite că au trecut de mult cei zece ani și nu am scris marea carte. Nici măcar nu am înnebunit. Am ajuns un bărbat care a avut destule femei, un autor de succes, cu prieteni, cu un apartament deloc asemănător mansardei, și care ar fi putut să nu-ți 86 mai dea niciodată vreo atenție ție, puștiului penibil de-atunci. Ar fi putut să se rușineze de tine așa cum, de obicei, se rușinează femeile de adolescenta închipuită și mironosiță care au
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
sânt adevărul, că lumea este un infern pe care înflorește mucegaiul precar al paradisului, iluzoriu ca globul de păpădie. Oricât de mirific colorat, păianjenul rămânea o fiară și veninul său era omorî-tor. Despre toate astea aveam să scriu acolo-n mansardă. Deși hidos, eu aveam să rămân și nu ei, despre mine și nu despre ei se va vorbi peste zeci de ani, cartea mea și nu frumusețea lor va da seamă de esența esențelor lumii. Cu mâinile la urechi, cu
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
soare, de pragul ușii, suspendat parcă în gol. O vale plină de flori, cu un râu de fluturi multicolori curgând prin aerul însorit, străvăzând în centru doi adolescenți goi, ținîn-du-se de mână și privindu-se-n ochi. O odaie de mansardă cu o masă, un scaun și-un pat, în care un cadavru descompus, mumificat stă prăbușit cu capul pe masă, cu părul căzut, cenușiu, împrăștiat ca puful de păpădie peste teancul de manuscrise din care izvorăsc raze galbene de lumină
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
avea să fie mereu briliantul dintre sprâncenele lor. Singuri și ignorați, aveau să cartografieze harta împărăției în 168 imense, demente, ilizibile Cărți cu foițe de aur. Hoitul lor plin de viermi avea să fie găsit prăbușit peste manuscrisele halucinante, în mansarde dărăpănate, unde nimeni n-ar fi bănuit că poate trăi un om... Poate că asta gândeam și atunci, în ziua plecării din tabără, privindu-i pe cei doi cu un zâmbet care din nou nu-mi ieșea disprețuitor, cum aș
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
revistelor importante din țară și în mai multe antologii, printre care La Neagra (Mirador, 2007), Nasturi în lanul de porumb (Brumar, 2008) și Poate ne vedem (Mirador, 2010). LUMINIȚA MARCU a publicat în 2006, la Editura Polirom, cartea de proză Mansarda cu portocale. Puzzle spaniol și în 2014, la Editura Cartea Românească, cartea de istorie literară O revistă culturală în comunism. Gazeta literară 1954-1968, proze în câteva antologii, traduceri din engleză și spaniolă, precum și numeroase articole și studii. Lucrează în prezent
A scrie. A naste. Tudor. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Svetlana Cârstean () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1767]
-
acum cu mașina să te iau! 21 iunie, după șapte zile la Paris, șapte zile în care mi-am trăit cealaltă viață, viață de care aveam doar o intuiție vagă și pe care mi-am consumat-o poate definitiv în mansarda ei plină de soare din apartamentul moștenit în mijlocul Parisului de la fostul ei soț, de care abia divorțase și de care mai era încă disperat îndrăgostită, îmi povestește despre el în franceză, eu desenez, vorbește tot timpul și-și aprinde mereu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
dă una după ceafă îndoindu-mă de durere, când m-am ridicat de jos era aproape dimineață, fără de pașaport, fără bani, cu genunchii loviți, abia pot să-mi mișc capul și încerc fără să dau de bănuit să revin în mansardă, Mireille mă aștepta vârâtă în patul meu, sperietura ei când dă cu ochii de mine, m-a dus direct la baie și m-a dezbrăcat de hainele prăfuite, buza de jos îmi sângerase până când sângele mi s-a închegat tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
de kilometri până în Leimert Park. Iar Lee era deja acolo, rezemat de Fordul său parcat pe trotuar, în fața singurei clădiri de pe o stradă lungă, plină de terenuri virane, un bungalow de un verde respingător, având în spate o cocioabă cu mansardă. Am parcat în spatele lui și am coborât din mașină. Lee îmi făcu cu ochiul și-mi zise: — Ai pierdut. — Ai trișat, i-am replicat. El izbucni în râs. — Te-ai prins. Te-am sunat de la un telefon public. Te-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
Chopper, care leneveau pe verandă. Era pe cale să mă învingă și aproape că am recurs la baston - treabă cu care nu devii legendar. În final am făcut o manevră à la Lee Blanchard, i-am ars niște lovituri succesive la mansardă și la parter, buf-trosc-buf-trosc, și ultimul pumn l-a expediat pe Williams în lumea viselor, iar pe mine la infirmeria secției, unde mi-au pus două degete în ghips. Caftelile cu mâna goală erau acum excluse. Ultimele două personaje de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
nu e treaba noastră. Mocheta decolorată de pe scări se termină la etajul de mijloc; mai sus, erau doar trepte goale din lemn care scârțâiau și gemeau pe măsură ce le urcai. Erau trei uși la ultimul etaj. Una din ele ducea la mansarda comună, una era a celuilalt apartament; a treia era ușa lui Norman Chalmers. Era vopsită Într-un albastru Întunecat și un număr șase de bronz fusese fixat chiar deasupra vizorului. Watson se trase după ușă pentru a-și ascunde atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
slănină de la șuncă. Tu ar trebui să-mi faci cinste cu micul dejun după așa ceva. Nu invers. — Trebuie să te fi ales cu ceva! Miller se scutură și Încolăci grăsimea În scrumiera nefolosită. — Ehe, e clar că are pitici la mansardă. Mi-am dat seama clar de asta. Pentru tine, În schimb, nu-i o noutate, nu? Nu vreau prea multe, spuse Logan. Doar ceva care să anunțe pe toată lumea că n-a omorât-o el pe fetiță. N-a făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
dracului, se țin de chestii sofisticate, situând dama valahă Între protagonistele vieții artistice pariziene. M-am văzut cu Vera L. După ce l-a dat gata pe englezul ei, s-a mutat la Paris; stă Într-o chichineață sordidă la o mansardă din Les Halles, chiar În inima Parisului. Când intri pe o scară de serviciu, te sufocă un miros de putregai și mortăciune, că trebuie să ții mâna la nas ca s-ajungi până sus. Acolo intri direct Într-o magazie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
spună prietenelor ei ce făcuse, deși, la drept vorbind, era mulțumită că nu trebuia să vorbească despre subiectul ăsta. Îndurase chiar să meargă la o chinuitoare petrecere de Revelion la unul dintre colegii lui Russell — într-un apartament la o mansardă, aproape identic cu cel al lui Russell, numai că se afla în SoHo — dar când a venit timpul să se întoarcă la serviciu pe 2 ianuarie, pur și simplu n-a mai putut. În ziua aceea și în ziua următoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
era bolnav și adesea trebuia să zacă toată ziua. Pe Columbia Road rețelele de aprovizionare fuseseră Întrerupte, iar apa care picura din rezervoarele de pe acoperișuri avea un gust metalic neplăcut. Odată, pe cînd zăcea bolnav Într-un dormitor aflat la mansardă pe Great Western Road, un grup de civili japonezi colindară o oră prin camerele de la parter, dar Jim se simțea prea rău ca să-i poată striga. Într-o după-amiază, Jim se cățără pe zidul din jurul unei case din spatele Country Club
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
lumină S-o tai să strică S-o las mi-e frică Că vine altul și mi-o ridică Și, ca din senin, ca o lovitură de trăznet, vine vestea. Trântind poarta, plutonierul major Bălălău, care locuiește În camera de la mansardă, urlă indignat că, „acum o jumătate de oră la Dallas, În Texas, președintele Kennedy a fost asasinat”. Te arunci afară, În pasta după-amiezii de noiembrie și, Înmărmurit, asculți cum lumea ieșită din curți ca după cutremur discută despre Kennedy. Cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
vizită de prietenie la un cămin studențesc din preajma Gării de Nord. Ai Împrumutat acum un an un gândac chitinos de culoare verde unui coleg de facultate, ca să facă o fotografie. Colegul, care este logodit cu o studentă din Venezuela, stă sus la mansardă trântit În pat și citește În Les Lettres Françaises despre apropiata apariție la Editura Gallimard, În colecția Mărturii, a cărții Nadejdei Mandelstam Contre tout espoir, despre cei mai sumbri ani ai U.R.S.S.-ului, distinsă cu Premierul European al Presei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
revoluționare, omul transformă natura, societatea, condițiile sale de existență și prin aceasta se transformă pe sine Însuși... TU, În Mexic. În strada Mexic nr. 1, colț cu Ilie Pintilie. Acasă la tine. Ți-ai cumpărat și tu două camere În mansarda unei vile. La fiecare treizeci de secunde casa se zguduie. Intră tramvaie În depoul Bonaparte. Tu, paznicul lor fidel. Când ies dimineața, când se retrag În miez de noapte. Condiția umană! „E o noapte duioasă noaptea când iubești / ceea ce nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
Popa Nan, ai plantat un brad, alături de ceilalți colegi de clasă, rândul doi, al cincilea. Întâmplător toamna ai trecut pe acolo. Bradul era tăiat. Rândul doi, al cincilea, un ciot. Casa ți-au dărâmat-o. Două camere, nici un fel de mansardă. Cumpărată cu banii tăi, ai mamei tale și ai prietenului tău. Așa cum era, era o casă. Copilul, copilul tău, fetița ta e cel mai scump lucru din lume. Toate aceste lucruri le macini În gând, nu le poți spune vecinului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
atelier și să-i spui mame tale c-ai venit? Ruby urcă la etaj, lăsându-l pe tatăl ei să Încerce să vadă dacă jucăria putea ghici capybara din douăzeci de Întrebări. Cu câțiva ani În urmă, părinții ei tranformaseră mansarda În spațiu de lucru pentru Ronnie. Cele două ferestre uriașe făceau ca locul să fie scăldat În lumină toată ziua. Ronnie purta salopeta-i caracteristică acoperită cu vopsea. Părul ei lung și roșcat era prins la spate cu o agrafă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
un ciocan în caz că ne întâlnim cu hoții -, și el înșfacă din mâinile mele cealaltă carte, cea despre penisuri și vagine și relații sexuale, și ne îmbrâncim, ne pălmuim și ne lovim cu picioarele, el mă înjură și mă trimite în mansardă fără cină, unde stau și îmi ascult ghiorăielile mațelor și zgomotele de la masă, discuțiile și zăngănitul farfuriilor de sub mine și îmi doresc să îl văd mort, deși știu că acesta este un gând nesăbuit având în vedere circumstanțele. E un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
să pansez rănile cărții. Fredonam în timp ce lucram. Madeleine spune că fredonez adesea când lucrez, deși nu sunt conștient de acest lucru. Dar deodată mi-am dat seama. Fredonam Mozart. Eine Kleine Nachtmusik se răspândea în mașină și sunt iar în mansardă cu Anne. Este seara de Paște, al doilea Paște pe care îl petrecem aici, ultimul pe care îl vom mai petrece aici, și ascultăm muzică la radio pe când castanul din fața ferestrei dă semne îndoielnice de primăvară. Am terminat de pansat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
-o de jos, am șters-o și am închis portiera. Ochii ei ficși mă priveau de pe chipul ei veșnic de copil. Oamenii mari sunt doar invidioși pe noi pentru că suntem tineri, șoptesc eu, pe când urcăm scările dinspre dormitorul meu spre mansardă. Dar ei sunt mai tineri decât noi sau cel puțin mai inocenți. Afară cad bombe, criminalii mărșăluiesc pe străzi, vagoanele de marfă își duc încărcătura spre est, iar înăuntru, părinții care nu se înțeleg niciodată sunt de acord că Anne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
să ne păstrăm pentru viitor sau cel puțin Anne. Care viitor? vreau eu să îl întreb, dar nu o fac, pentru că am nevoie să cred că are dreptate. Cu toate acestea, Anne și cu mine continuăm să urcăm scările spre mansardă, unde stăm pe întuneric și inhalăm mirosul primilor muguri de primăvară și aburii putrezi ce se ridică dinspre canalul din fața casei și ne ținem strâns în brațe. Dacă Dumnezeu o va lăsa să trăiască, spune ea la adăpostul nopții, va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
Laura, trecu Atlanticul, unde au emigrat atâția în ultimii ani, ca să urmeze acolo Academia de Arte și să devină ce-și dorise dintotdeauna. Eu însumi voiam să mă înscriu la teatru, mă pierdeam prin „Țara de deasupra acoperișurilor“, locuiam în mansarde și în cărți și încercam să mă descurc cu activități auxiliare, m-am refugiat în bohème, unde părinții nu mă puteau urma, pe care tata o găsea cumplită și mama, demnă de compătimit, o rătăcire cum nu existase vreodată în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]