1,138 matches
-
acordul tacit prin care păcălitul pretinde că nu a fost înșelat și se poartă ca și cum minciuna ar fi ceva adevărat, este un act de inducere în eroare, deoarece mincinosul are impresia greșită că a reușit să înșele. Cu toate acestea, mincinosului poate să-i convină această purtare a păcălitului, din moment ce este lăsat să creadă că minciuna sa a avut succes. Acordul tacit uni-direcționat poate provoca sentimente de frustrare celui păcălit și e posibil ca acestea să persiste chiar dacă acordul devine reciproc
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
să-i convină această purtare a păcălitului, din moment ce este lăsat să creadă că minciuna sa a avut succes. Acordul tacit uni-direcționat poate provoca sentimente de frustrare celui păcălit și e posibil ca acestea să persiste chiar dacă acordul devine reciproc, iar mincinosul doar pretinde că a reușit să înșele. Colaborarea deschisă poate fi binevenită cînd mincinosul și păcălitul au o relație de egalitate, însă nu același lucru este valabil și în cazul unei inegalități, cum ar fi de exemplu relația dintre părinți
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
sa a avut succes. Acordul tacit uni-direcționat poate provoca sentimente de frustrare celui păcălit și e posibil ca acestea să persiste chiar dacă acordul devine reciproc, iar mincinosul doar pretinde că a reușit să înșele. Colaborarea deschisă poate fi binevenită cînd mincinosul și păcălitul au o relație de egalitate, însă nu același lucru este valabil și în cazul unei inegalități, cum ar fi de exemplu relația dintre părinți și copii. Aici se întîlnește mai des acordul tacit decît colaborarea deschisă, deși copiii
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
fi complicii părinților pentru a păcăli pe altcineva. Părinții pot considera nereușite minciunile pe care le spun copiilor lor, dacă aceștia își dau seama de înșelăciune și pretind doar că nu știu nimic; atunci părinții sînt tentați să considere că mincinoșii sînt copiii și nu ei, deoarece primii încearcă să-i convingă pe aceștia din urmă că minciuna lor a avut succes. Eck (1970:71) relatează ce a trăit unul dintre pacienții săi care fusese adoptat în copilărie. Părinții adoptivi l-
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
spunîndu-i că era fiul lor natural. Într-un tîrziu, el a descoperit adevărul însă nu le-a adus la cunoștință acest lucru. Cînd, în prezența lui Eck, copilul le-a mărturisit totuși părinților că aflase, aceștia au exclamat furioși: "Cum! Mincinos mic! Știai că nu-ți spunem adevărul și ai tăcut din gură!" Discutînd despre auto-amăgire și autoiluzionare ne-am concentrat atenția asupra a două cazuri diferite de înșelătorie, cel al membrilor Pentagonului și cel al unor femei americane aflate în
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
cel al membrilor Pentagonului și cel al unor femei americane aflate în criză sentimentală. Aceste fenomene complexe nu apar numai în cele două contexte separate, iar datele înregistrate ar trebui să ne pună în gardă în privința posibilelor relații similare între mincinos și păcălit, ce ar apărea în multe alte situații. Comentariul lui John Locke, menționat în capitolul 1, că "oamenilor le place să fie păcăliți" se aplică nu numai minciunilor spuse altora, ci și celor spuse propriei persoane. În plus, modul
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
menționat în capitolul 1, că "oamenilor le place să fie păcăliți" se aplică nu numai minciunilor spuse altora, ci și celor spuse propriei persoane. În plus, modul de a accentua posibilitatea ca o minciună să nu fie depistată este pentru mincinos să creadă el însuși în ceea ce spune. Acestea sînt motive întemeiate care justifică faptul că mulți mincinoși reușesc să-i păcălească nu numai pe ceilalți, ci și pe ei înșiși. Exemplele noastre arată că această consecință îi poate costa foarte
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
altora, ci și celor spuse propriei persoane. În plus, modul de a accentua posibilitatea ca o minciună să nu fie depistată este pentru mincinos să creadă el însuși în ceea ce spune. Acestea sînt motive întemeiate care justifică faptul că mulți mincinoși reușesc să-i păcălească nu numai pe ceilalți, ci și pe ei înșiși. Exemplele noastre arată că această consecință îi poate costa foarte mult atît pe mincinoși, cît și pe cei păcăliți. 8 A spune și a depista minciunile SOCIALIZAREA
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
însuși în ceea ce spune. Acestea sînt motive întemeiate care justifică faptul că mulți mincinoși reușesc să-i păcălească nu numai pe ceilalți, ci și pe ei înșiși. Exemplele noastre arată că această consecință îi poate costa foarte mult atît pe mincinoși, cît și pe cei păcăliți. 8 A spune și a depista minciunile SOCIALIZAREA ȘI PERSONALITATEA Capacitatea de a spune minciuni și capacitatea complementară de a le depista, pe care pînă acum am considerat-o subînțeleasă în discuția noastră, nu apar
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
-i învăța să-și dea seama cînd trebuie să fie sinceri. În unele comunități, stresul moral și fizic este accentuat de amenințarea pedepselor supranaturale în caz de minciună, cum ar fi moartea subită prin trăsnetul unui fulger sau posibilitatea ca mincinosului să-i crească un copac pe limbă (Vincenzi 1977:40) sau lungirea nasului, ca la Pinocchio. Se pune mai puțin accent cultural pe necesitatea sincerității părinților față de copii și mulți cercetători consideră că unele minciuni spuse de adulți celor mici
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
adevărului gol-goluț, ca de exemplu a spune "Mătușa Martha e grasă" sau "Unchiul John are chelie", după cum observă Alexander (1987:198). Dacă se referă numai la adulți, Ekman (1985:279) ar putea avea dreptate cînd afirmă că "o școală pentru mincinoși ar fi inutilă", însă copiii trebuie să învețe cum să mintă în mod acceptabil, dacă vor să se maturizeze pe deplin. După cum afirmă Lewis și colegii săi (1989:442): "Deși părinții își îndeamnă copiii să nu mintă, ei îi informează
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
-și controleze expresia feței pentru a-și ascunde încîntarea sau mulțumirea care l-ar da de gol imediat. Inexpresivitatea facială în cazul jocului de poker, spre exemplu, nu apare în mod natural, ci trebuie dobîndită prin autodisciplină. În limbajul psihologilor, "mincinosul trebuie să fie în stare să mimeze dezamăgirea" (DePaulo și Jordan 1982: 168). În plus, mincinoșii în devenire trebuie să învețe "să sesizeze semnele de scepticism din atitudinea ascultătorului și să-și modifice mesajul în funcție de acestea". De Paulo și Jordan
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
gol imediat. Inexpresivitatea facială în cazul jocului de poker, spre exemplu, nu apare în mod natural, ci trebuie dobîndită prin autodisciplină. În limbajul psihologilor, "mincinosul trebuie să fie în stare să mimeze dezamăgirea" (DePaulo și Jordan 1982: 168). În plus, mincinoșii în devenire trebuie să învețe "să sesizeze semnele de scepticism din atitudinea ascultătorului și să-și modifice mesajul în funcție de acestea". De Paulo și Jordan sugerează în continuare că "probabil copiii încep prin a stăpîni anumite tehnici uzuale și destul de rigide
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
de a minți. Alte tactici sînt acelea pe care Pascal le-a dezaprobat, fiind practicate de călugări iezuiți din secolul al XVII-lea (Pascal 1967:140). Ele includ eschivarea și "restricția mentală" sau "rezerva mentală" (Kerr 1990:116), prin care mincinosul afirmă ceva cu subînțeles sau folosește o exprimare ambiguă, care face un neadevăr să pară adevăr. Ruskin (1905:352) numește afirmațiile de acest gen "minciuni false" și atrage atenția asupra repulsiei pe care grecii antici o aveau față de preferința lui
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
un exercițiu pentru minciuna din viața reală. DePaulo și Jordan sînt în favoarea acestui punct de vedere, și identifică în principiu locul pe care l-ar ocupa jocurile într-un program ipotetic pentru deprinderea capacității de a minți. Modul prin care mincinosul poate încerca să reducă șansele de a fi demascat și sentimentele proprii de culpabilitate este de a spune ceea ce Max Black (1983:133-134) numește "minciuna virtuală". Aceasta e o afirmație care, privită superficial, poate fi adevărată. Însă este înșelătoare prin
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
a spune ceea ce Max Black (1983:133-134) numește "minciuna virtuală". Aceasta e o afirmație care, privită superficial, poate fi adevărată. Însă este înșelătoare prin latura sa subînțeleasă pe care o implică, în termenii lui Grice (1989:24-26), și despre care mincinosul presupune că va fi sesizată de interlocutorii săi. De exemplu, pe timpul celui de-al doilea război mondial, Marina britanică a spus într-un comunicat că în urma unui atac, nava germană de luptă Tirpitz a părăsit locul acțiunii "într-un nor
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
evreiești tradiționale, prezentată de Freud (1960:115) ca paradigmă a ceea ce el numea subclasa sceptică a glumelor tendențioase. În relatarea lui Freud: Doi evrei se întîlnesc într-o gară din Galiția. Unde mergi? întreabă primul. La Cracovia, răspunde celălalt. Ce mincinos ești! exclamă primul. Spunîndu-mi că mergi la Cracovia, vrei să mă faci să cred că te duci la Lemberg. Însă eu știu că de fapt te duci la Cracovia. Așa că, de ce minți? Max Black (1983:133) numește exemplul de mai
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
într-adevăr numeroase și diverse. Pînă acum am examinat cîteva variații în tactici și tehnici și cîteva restricții impuse de context și cultură. În cadrul acestor parametri există desigur diferențe însemnate de la o persoană la alta. Totuși, în afara cazului particular al mincinoșilor patologici, nu s-au făcut prea multe încercări de a descoperi de ce unii oameni spun mai multe minciuni și au mai mult succes în a păcăli decît semenii lor. Rămîne de verificat eficiența diverselor rețete pedagogice cu privire la sinceritate. De exemplu
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
Prezentarea mai multor minciuni apărute în mass-media ar putea să ne amuze, însă nu ar contribui la progresul cercetării noastre. O pagină din The Times diavolul citi Și imediat ziarul cît colo-l azvîrli. Oi fi eu cel mai mare mincinos, se văicări, Dar ăștia chiar m-au întrecut în a minți! (Smith 1973:92) Aceste versuri scrise de William James Linton și publicate în 1850 în Red Republican sînt un comentariu adecvat la adresa mijloacelor de comunicare în masă. DEPISTAREA MINCIUNILOR
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
au bazat pe observații de laborator și nu pe studii asupra vieții reale. În aceste experimente, abilitatea de a discerne o atitudine nesinceră de una sinceră (precizia în depistarea minciunii) se distinge de capacitatea de a identifica adevăratele gînduri ale mincinosului (precizia în sesizarea adevărului). Asemenea adulților, copiii încearcă să găsească o compatibilitate între ceea ce se spune și modul în care se spune acest lucru, atunci cînd vor să-și dea seama dacă vorbitorul este sincer sau minte, folosindu-se de
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
studiu au fost studenții din învățămîntul universitar. Care sînt consecințele personale și interpersonale ale depistării minciunilor? Cercetările arată că femeile au, mai mult decît bărbații, tendința de a nu observa sau a se preface că nu observă semnalele pe care mincinosul vrea să le ascundă. De exemplu, femeile se pricep mai bine decît bărbații să facă diferența între simpatia sinceră și antipatia sinceră, însă ele nu sînt superioare bărbaților în depistarea minciunilor. Această diferență între sexe devine probabil mai accentuată odată cu
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
devreme, "este dezavantajos să nu se mintă". Multe din sfaturile oferite de psihologi și sociologi în privința modului în care pot fi depistate minciunile nu se concentrează asupra conținutului a ceea ce se spune, ci asupra semnificației gesturilor pe care le face mincinosul, asupra expresiilor faciale ale acestuia, poziției corpului și altor semnale asemănătoare. Motivele care stau la baza considerației de mai sus sînt că "minciuna este însoțită de indicii vizibile, fiziologice sau comportamentale" (Orne et al. 1972:743) și că este mai
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
ales datorită faptului că există un număr mare de erori (persoane inocente considerate vinovate) ale aparatelor de testat minciuni. După cum s-a exprimat un ziarist, "singurele persoane care pot fi sigure că vor trece cu bine testul detectării minciunilor sînt mincinoșii experimentați" (Collins 1988). Așa cum aparatul de detectat minciuni poate greși declarînd vinovate persoane inocente, și aparatul care analizează tonalitatea vocii poate greși nesesizînd nesinceritatea în anumite situații. Un grup de studenți americani au fost supuși testului unui asemenea aparat; printre
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
detectat minciuni poate greși declarînd vinovate persoane inocente, și aparatul care analizează tonalitatea vocii poate greși nesesizînd nesinceritatea în anumite situații. Un grup de studenți americani au fost supuși testului unui asemenea aparat; printre ei nu se găseau prea mulți "mincinoși experimentați". Unora dintre participanții la experiment li s-a cerut să dea răspunsuri false la anumite întrebări, însă li s-a dat ocazia și să mintă spontan. Aparatul a sesizat diferența între răspunsurile sincere și minciunile premeditate, însă nu și
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
știu cîtă precizie oferă, însă știu că lumea va fi speriată de moarte. (Marx și Reichman 1984; 434) Aproape tot ce s-a publicat despre capacitatea de a detecta minciunile, prin alte moduri decît cele tehnologice, se leagă de capacitatea mincinoșilor de a sesiza nesinceritatea altora. În viața reală, totuși, multe minciuni sînt depistate și date în vileag de persoane care nu au legătură cu acestea. În politică, majoritatea minciunilor sînt spuse cu intenția de a păcăli pe toată lumea, încît chiar
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]