KorAP: Find »[drukola/base=mireasă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...42 43 44 ...262 >

6,536 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181

fac fără cârnaț, vereș, tobă, carne? Dau io Împrumut la tine, bine? Bine, bine, am zis io care n-am mâncat niciodată la Crăciun din carne de Împrumut. Parcă aș fi Închiriat Crăciunul, zău așa, cum unii Închiriază rochii de mireasă ori costume de mire. Când ești pe moarte și cineva donează la tine singe, nu-i tot așa? m-a Întrebat Húnór bácsi În timp ce Îmi mai umplea un pahar cu țuică. Mai puteam eu zice ceva? Am băut țuica și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865

pe-o incantație ce avea să-i aducă somnul. Și mirosul îi penetra tot mai adânc întreaga ființă, dintr-odată și-a amintit până și tabloul de la capul patului, unde era străbunicul tânăr, înalt, bățos, în costum negru, alături de o mireasă tânără și subțire, triunghiulară datorită fustei așezată pe jupoane, cea de-a treia soție a lui, ce nu putea fi decât străbunica. Oglinzile. Femeile S-a sculat greoi, cu acea durere imposibilă scormonindu-i spatele ca un pumnal, și s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
mie, îmi devenise insuportabilă, cu sânii bălăbănindu-se pe deasupra dealurilor, mă ardea și înfricoșa, mă epuiza gândul la așteptarea preț de un anotimp ce o îndura străbunicul. Ultima dată când am visat-o pe Lucreția purta o rochie verde de mireasă, de ce de mireasă îmbrăcată în verde? Nu știu să vă spun, poate doar pentru că așa a rânduit-o visul meu. Stătea complet nemișcată într-un câmp de floarea-soarelui. Era atât de nemișcată, încât părea moartă. Dar nu putea fi moartă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
insuportabilă, cu sânii bălăbănindu-se pe deasupra dealurilor, mă ardea și înfricoșa, mă epuiza gândul la așteptarea preț de un anotimp ce o îndura străbunicul. Ultima dată când am visat-o pe Lucreția purta o rochie verde de mireasă, de ce de mireasă îmbrăcată în verde? Nu știu să vă spun, poate doar pentru că așa a rânduit-o visul meu. Stătea complet nemișcată într-un câmp de floarea-soarelui. Era atât de nemișcată, încât părea moartă. Dar nu putea fi moartă, de vreme ce era atât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
viselor mele să se oprească aici; când un vis se împlinește, el devine realitate... Aud plânsul copilului, calm și liniștit de-acum, în leagănul ploii ce bate curioasă la fereastră... Umbrela Tanti Eugenia. Părintele-confesional. D Tanti Eugenia era o veritabilă mireasă a lui Hristos. Taina spovedaniei corespundea cu desăvârșire spiritualității ei de duminică, atunci când apărea în fața părintelui invizibil din muntele confesionalului. Și reîncepea acel dialog expiator cu dumnezeirea, în care vocea lui de bariton pronunța malițios și deloc împăciuitor câte o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792

pocnea biciul de dresoare a timpului cu miile de secunde obraznice, neascultătoare, neîndemânatice, dirijate de Ea. Zi sau noapte, după cum voia Ea. Christian Dior, Jean-Paul Gaultiere i-au spus: "Modelează păpușa Miorița, contureaz-o, asorteaz-o, estimeaz-o, tortureaz-o". A îmbrăcat-o în mireasă. A mângâiat-o, a legănat-o. N-a mai plâns. Mirată, se uita la Mama ei cât e de mare, până în tavan, mâini cu degete groase, usturătoare, mâini făcute special pentru torturarea păpușilor mici cum era ea, care învățase limba

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
sămânță a răsadului prezent, așteptându-și moartea prin deshidratare. Totul pe fondul Introducere și rondo capricioso opus 28 pentru vioară și orchestră de Camille Saint-Saëns. Lumea. Care privea uimită la Mioara 1. Cum iese din cabina de probă, îmbrăcată în mireasă, mai frumoasă decât îngerii care se adăpau cu apă pură de antimaterie țâșnită din urechile copiilor cu viorile sub braț. Mai frumoasă decât petecul de cer, mai abisală decât gândurile ascunse ale oamenilor, mai tulburată decât moartea când și-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
decât însușirile oamenilor lipsite de veșmântul remușcărilor, atunci când își atrocizau semenii, îngropând pornirile lor în viitorul urmașilor într-un lanț nesfârșit de crime, încât gâza destinată spre a fi infinită nu era altceva decât fiara multiplicată la infinit. Mioara trecea, mireasa visată alături de mirele depărtat și așa va rămâne până la sfârșit... Găsise rochia mult așteptată, cea care o definea. Nu-i păsa de ce se petrece în jur. Mioara 2, planturoasă și sumar îmbrăcată, schimba adresa cu bărbați indiferent de vârstă, lipindu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
Și tocmai se scărpina cu brațele crengoase de nerăbdare, scuturând fără voie câțiva muguri ai unor viitori poeți împietriți demult în stil, o bucată de noapte râioasă, rămasă de pe vremea în care spațiul era zgândărit de gândurile geniilor locale, când Mireasa noastră începu să cânte. Dar a trecut acceleratul de 13:20 București-Galați și a uitat că a cântat. Când personalul de 16:14 Mărășești-Galați șuiera pierzându-se în zare, deja lumea uitase pentru ce-și maltratase semenii. A mai spart

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
atât de Singur sângerând, a fost țintuit pe crugul timpului cu ascuțișul șlefuitor al cuvintelor. EL CARE ERA ÎNSUȘI CUVÂNTUL. În oglindă o tolera pe Mama ca pe un animal închis dintr-o grădină zoologică oarecare. Îmbrăcată în rochie de mireasă, devenea soția fiecărui bărbat după un ceremonial frugal pentru că voiam să te simt, Mitică, de la fiecare și tot nu reușeam să te întregesc, să te simt întru totul, nu aveam puteri atât de mari, te culegeam bucată cu bucată, tu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
ritual regizat prost și jucat fără implicare. Și zilele treceau monotone, și într-o cameră și în cealaltă, ce deșertăciune uriașă,dacă fericirea nu se știe pe al cărui taler se află, în imaginația Mamei sau în cea a Mioarei Mireasă. Și au oprit timpul. Atât cât mai trecea sărmanul, rarefiat, prin Brăila. Chiar dacă veșnicia era impresionată de ea însăși și pentru Mama și pentru Mioara, nu se simțeau întru totul fericite. Ce să le mai dau? se plângea Iisus Mioarei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
închipuită pentru a face față bărbaților după moartea tatei și femeilor care o plăceau și animalelor; un Labrador devenise chiar animalul ei preferat, știam că lumea se mira și tu poate ai să te miri, dar eu găsisem rochia de mireasă potrivită, nu mi-o lua Mamă, nu e a ta, tu ai fost mireasă, eu niciodată, am să mă răzbun, tu știi că pentru tine fac totul, mirele meu, așa cum sunt între patru pereți, sunt mai liberă decât Mama, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
și animalelor; un Labrador devenise chiar animalul ei preferat, știam că lumea se mira și tu poate ai să te miri, dar eu găsisem rochia de mireasă potrivită, nu mi-o lua Mamă, nu e a ta, tu ai fost mireasă, eu niciodată, am să mă răzbun, tu știi că pentru tine fac totul, mirele meu, așa cum sunt între patru pereți, sunt mai liberă decât Mama, nu-i nimic, am să improvizez, să zicem că perdeaua e rochia mea de mireasă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
mireasă, eu niciodată, am să mă răzbun, tu știi că pentru tine fac totul, mirele meu, așa cum sunt între patru pereți, sunt mai liberă decât Mama, nu-i nimic, am să improvizez, să zicem că perdeaua e rochia mea de mireasă, florile false din vază sunt buchetul meu de nuntă, nici nu știe Mama te rog să nu-i spui, Mitică rochia de pe Ea, croită de mine în atâția ani, fir cu fir, e rochia așteptării, e țesută cu dragoste, paietele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
parte întreagă din croială, nu piesă separată. Deșiră din papiota amintirilor albe ale copilăriei, firul pe care avea să-l surfileze la mașină, tivul gulerului. Și în timp ce deșira gângurind, se văzu imensă. De fapt, Mioara chemase timpul pentru că rochia de mireasă trebuia terminată până la al doilea pătrar de lună din primăvara viitoare. Și acum abia era toamnă, prilej pentru Mamă de a-și coase pe rochia ei de mireasă scoasă din cutie și mirosind a naftalină, ciorchini de struguri negri, de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
gângurind, se văzu imensă. De fapt, Mioara chemase timpul pentru că rochia de mireasă trebuia terminată până la al doilea pătrar de lună din primăvara viitoare. Și acum abia era toamnă, prilej pentru Mamă de a-și coase pe rochia ei de mireasă scoasă din cutie și mirosind a naftalină, ciorchini de struguri negri, de a împodobi podeaua și aleea de la poartă cu frunzele castanilor și teilor de pe bulevardul Karl Marx. Măturătorii, bine plătiți, descărcau basculante cu frunze în curtea Mamei. Bărbații aveau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
și îngenuncheate aceluiași ideal. De a fi important. De a fi știut, de a exista. Dorință despre care, desigur, nimeni nu știa că va fi luată de cineva în seamă. Dar Mioara văzu nevăzutul pentru că era îmbrăcată în rochie de mireasă, neștiind că acest veșmânt e singurul care oferă, o dată în viață, dreptul de a vedea, pentru o clipă, Raiul. Și tot pentru o clipă, în același timp, reversul său, care n-avea nimic biblic. Legenda era mai simplă decât păcatul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
ca spre cineva cunoscut. Eram din viitor sau din trecut? Nu știu, pentru că zgomotul prezentului sparse imaginea, dar de ce eram ca acum, femeie la vârsta a treia a vieții? Pare că sunt tot eu, puțin mai tânără, în rochie de mireasă, ceea ce înseamnă că unul dintre bărbații aceia e Mitică Petrache al meu. Mioara și-a așezat ochelarii după ce i-a șters grăbită cu batista. Acela cu chipul de Charles Bronson e cowboy-ul meu, Mitică Petrache. Mersul calm, călcătura greoaie, ticul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
fi fost sechestrată ca element periculos care poate atenta la liniștea semenilor. Te-am iubit violent și, probabil eu însămi violentez viața, existând. De aceea ascetismul m-a eliberat de condiția de om și m-a ridicat la condiția de mireasă. Tu ești un damnat, pentru tine Brăila înseamnă trecut. În rest și tu și orașul sunteți morți. Abisurile mele sunt populate. Arhitectura orașului o pot modifica după voie în fiecare abis al aceluiași spațiu. Lumile ce le populează sunt creații

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
în trecut a stăpânilor, au rămas pitici cu rădăcinile în 1848, deși la câțiva zeci de kilometri e orașul Galați, mai ambițios decât Brăila și care concurează cu civilizațiile occidentale. Singurul lucru pe care-l apreciază este rochia mea de mireasă. Îmi cer amănunte despre croială, le promit tipare, descrierea iubitului, despre casa mea, despre părinți și plec, iar Autorul jurnalelor mele demarează în trombă, lăsând un Trecut uitat în Trecut. Am întâlnit oameni în cartierele orașului care mă întrebau unde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
nu știau și acum te întreb pe tine, Mitică: Oare care timp era real? Nu cumva noi eram visul lor? Avatul, crapul, lipanul și somnul mureau de bătrânețe. Carasul și plătica își așteptau genocidul din plictiseală. Plevușca murea de infantilism. Miresele morunilor își depuneau icrele pe vuietul melodios al curenților calzi izvorați din chitara lui Andrés Segovia. Mi-am lăsat trupul acasă și am mers pe străzi. Era o Lună aplecată spre meditație. Noaptea se plimba odată cu mine și liniștea adăpostită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
tunel negru susurând monoton și înfundat. Dunărea era întreagă. Parcă vedea orașul pentru prima oară. Așa de mult îl iubea, cu forma veche a caselor alături de arhitectura modernă a blocurilor, cu foșnetul ploii, cu torsul fluviului, cu rochia ei de mireasă strălucind sub lumina lăptoasă a neoanelor. Un pumnal i se înfipse în plexul solar în clipa în care șopti Mitică, singurul lucru real, aceste trei silabe care întruchipau esența existenței ei în raport cu tot ce lăsase în urmă: jurnalul, Autorul confident

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
la 30 de ani. Căscă, se întinse și spuse cu voce guturală. Mult am mai dormit. Ce faci, surioară? M-ai depășit așa cum nu speram și acum ești cu un picior în groapă. Văd că ți-ai pus rochia de mireasă. Pentru Mitică, nu? L-am căutat, dar lipsește. Pe semne că nu mai are mult, după cum îl știu eu de viciat. Cum, tot îl mai iubești? Eu sunt vocea rațiunii tale: să-i fie de cap, că tare te-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958

Ileana la gradul de cel mai bun bucătar din lume, În conformitate cu unanimitatea celor care și lingeau degetele! Cei doi uechiați au mai adus și o petrecere pe cinste, cu vin, cu glume și cu cântece, ocazie cu care Maria, proaspăta mireasă fără nuntă, a repurtat primul mare succes În fața bunicilor, cântând cu o voce minunată, mai mult de treizeci de melodii populare și cântece de petrecere, iar când a ajuns la „Mă sui-i În Dealul Cernii” și la „Ilenuțo, fa

Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU (2011) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703

minte, neplăcut, după încheierea lecturii: „a naibii de pastilă cum mă vâră / în lumi bizare de se alege scrumul / se-nvârte-n cercul zbaterilor drumul / iar din miros a mai rămas o dâră/ la poze-n parc când pregăteau albumul / mireasa-n gri mi s-a părut ceacâră / de ea un mire rebegit se târă / strivit sub rochia slobozind parfumul / nuntași matoli în ritmuri de manele / privesc spre mine lung dar nu mă văd / sunt eu acel cu ochii de oțele

Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu (2009) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]