3,411 matches
-
urmele urdiei. Se auziră trâmbițele corpurilor de oaste, poruncind curățarea Vasluiului de invadatori și urmărirea acestora spre miazăzi. Apărătorii se opriră, Într-un semicerc larg În jurul voievodului. Li se alăturară căpitanii rămași. Mulți erau răniți, mulți zăceau fără suflare. Dinspre mlaștini sosi un val de liniște, ca o prevestire de țintirim. Valea Bârladului rămase parcă pustie și stingheră, tulburată doar de gemetele răniților și acoperită de zeci de mii de cadavre. Bătălia de la Vaslui se sfârșise. Cei care primiseră poruncă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Laiotă? Întrebă domnitorul. Bănuiesc că Mahomed Îl aruncă În avangardă, ca să ne pună În situația de a lupta români Împotriva românilor. - Exact, răspunse Ivașcu. Și mai mult, oamenii lui Laiotă trebuie să ghideze armata turcească spre Suceava, evitând ambuscade sau mlaștini, ca la Vaslui. - Hanatul Crimeii? continuă domnitorul, fără a se opri asupra strategiei oștilor muntene. - La ordinele sultanului, cu trupele În așteptare. Aproape patruzeci de mii de războinici, toți călăreți. Ștefan se ridică și porni Încet prin mijlocul adunării. Boierii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
un album al Rimilor, în care nu o putuse deloc recunoaște. Lenora era, desigur, de necunoscut și totuși semăna izbitor cu ea însăși. Lina o certă pentru compresă. Nu-i servea la nimic; numai schimbarea de climă. Probabil era vreo mlaștină pe undeva, care îi dase frigurile. 98 - Domnul Hallipa spune că e uscat tot pe moșie! zise nepotrivit Eliza, care nu era inteligentă. Acel "domnul Hallipa" despre vărul ei era stângaci sau afectat. Altfel, doamna Eliza era foarte frumușică, într-
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
veste, sosea grăbit într-o pijama de casă de postav verde închis. Se scuză către Mini, pe care desigur nu o aștepta. Avea barba mai lungă și neregulată, cărunțită ușor și slăbise, deși el nu avea friguri. La discuția despre mlaștine, confirmă salubritatea moșiei, dar erau pe aproape, spre Plăiesele, ceva iazuri, minunate pentru rațe, acum însă secate de secetă. . . Clima la Prundeni era excelentă. . . Se vedea bine că pledează prin contrariu, convins că Lenora nu ar asculta un sfat venit
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
care arată și albeața pielii lui îl înfurie pe Harry. Cei douăzeci și trei de ani în care a purtat pălărie și s-a simțit prost, douăzeci și trei de ani în care a făcut eforturi să se ridice din mlaștina originii sale, i se ridică în gât. Îl fac să se înece văzând figura aceea insolentă, aerul de cerșetor. — Ia-ți labele murdare de pe mine, nătărăule! Băiatul se dă un pas înapoi. Harry se uită la el, speriat. Ceea ce i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
peste Sultan Jheel, cel mai mare lac din Fatehpur și este ascuns privirilor indiscrete (atât ale rațelor cât și ale oamenilor) de un set inteligent plasat, de paravane. Din afară, se vede ca o încurcătură de trestii înalte care punctează mlaștina, la interior însă este la fel de bine înzestrat ca orice alt poligon regal de vânătoare. Scaune de canava, cuiere pentru haine și pălării, un bufet cu băuturi reci și o masă ale cărei compartimente sunt pline cu arme și cartușe, toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
un defect minor, pe care oricine, în afară de dramaturgii renascentiști mâncați de sifilis, s-ar fi simțit obligați să-l treacă cu vederea. Cu toate acestea, a fost de ajuns pentru a-l alunga din Edenul Abbottabadului, aruncându-l într-o mlaștină de nesiguranță, de unde n-a mai ieșit niciodată. Ocazia cu care s-a petrecut această cădere a lui Privett-Clampe a fost o discuție cu un oarecare domn Wiggs; motivul, un strănut.Wiggs era un musafir neagreat la popota Daly, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
nemărginirea în sufletul meu veșnic covârșit De dorul de-a cuprinde nemurirea Și liniștea din cerul nesfârșit. Am rătăcit pe căi întortocheate, Prin întuneric, vifor înfruntând, Spaime, dureri cu mine-mperecheate, Vise deșarte-n gându-mi sângerând. M-am afundat în mlaștina tristeții, Noian de pătimiri m-a-ngenuncheat, Târându-mă prin negurile vieții... Nu Te-am zărit că pururi m-ai vegheat. Când m-am trezit din adâncimi de noapte, Simțindu-Te întreg, strălucitor, M-au năpădit ale iubirii-Ți șoapte Pe mine
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
pleoape. Plin de nostalgii, în fiecare primăvară cutreieram măgurile din împrejurimi. Mă copleșea, în țintirimul în care cînta un cuc, tristețea. Pe sub nuci rotați se strecurau cărări iar, cînd soarele cobora în asfințit, răsufla din văi întunericul cu iz de mlaștină și răcnet de broaște. Luna vărsa lumină printre crengi. Lătra un cîine. Din liliacul înflorit picura viersul unei privighetori. Înfiorat, mă opream în loc. Case cu poteci sub iarbă se tupilau pe margini. Adia slab parfumul florilor de păr. Clătinîndu-se în
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
să te las, cheflii și neisprăviți. Paradisul În care trăiau, poate, Încă de la Facerea lumii, s-a curmat brusc, În câteva amărâte de luni. Dunărea a fost Îndiguită pentru a i se ține apele În frâu, iar lacurile, lăcușoarele, jăpșile, mlaștinile au fost scurse, secate, nivelate; pe fundurile lor s-a arat cu niște pluguri mari, pentru desțelenire. Apa care se găsește acum În Baltă e numai În canale de drenaj și irigații, trasate cu rigla, geometric, și săpate de niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
ei viață, Între zidurile mănăstirii - cetate pe care Mihai Viteazu o Înălțase În cinstea uluitoarei sale izbânzi Împotriva Armatei turcești conduse de gloriosul general Sinan-pașa, cel care avea să-și lase trufia deoparte, laolaltă cu ultimii săi dinți scuipați În mlaștină, Îmbrăcându-se, ca să scape, În straiele unui ienicer de rând. Mănăstirea - Îi Încredința pe toți, din surse sigure, profesorul Foiște - fusese ridicată sub atenta supraveghere a fostului tâlhar Stavrinos, de fapt un strămoș Îndepărtat al grecului Dagdelinis din Satul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
atacatoare nu se mai apropiaseră de castel, iar această nepăsare era mai apară pentru trupele defensive decât orice moarte disperată. Când asfințea soarele, tot castelul se cufunda într-o beznă atât de adâncă, încât părea să fi căzut în fundul unei mlaștini. Nu se aprindea nici o lampă. Tot uleiul de rapiță și untura de pește fuseseră consumate ca hrană. Multe dintre vrăbiile și sfranciocii care se adunau dimineața și seara în copacii din curte, fuseseră prinse și mâncate, iar cele rămase încetaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
încât se țineau cu mâinile de burtă. Nici chiar la căderea nopții, râsetele și hărmălaia nu se potoliră. Atmosfera din apartamentele femeilor era la fel de diferită de aceea din camera lui Mitsuhide, în citadela principală, ca o pajiște primăvara de o mlaștină înzăpezită iarna. — Unchiule, acum când înaintezi în vârstă, spuse Mitsuharu, ți-aș fi recunoscător dacă ai sta aici, să te ocupi de familie, în loc de a veni cu noi în campanie. Cred c-ar trebui să-i spun seniorului nostru acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
sau le alergau înainte. În timp ce preoții erau înconjurați astfel, unul dintre copii, alergând pe marginea șanțului, căzu înăuntru, scoțând un sunet ca al unei broaște. Șanțul era gol, nefiind nici un pericol de înec, dar fundul șanțului era mocirlos ca o mlaștină. Copilul începu să se zbată ca un pește în mâl. Pereții șanțului erau făcuți din piatră, așa că, până și unui adult i-ar fi fost greu să se cațăre afară. Într-adevăr, uneori câte un biet bețiv cădea înăuntru și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
cu un vuiet care suna ca un val tsunami. Cine avea să ajungă mai repede, apa sau Hideyoshi, care acum își îndemna calul spre răsărit? Podișurile din jurul castelului se transformaseră aproape imediat într-o câmpie uscată, pe când șesurile joase deveniseră mlaștini străbătute cruciș și curmeziș de râuri; astfel, chiar dacă militarii clanului Mori s-ar fi gândit să-i urmărească, n-aveau să poată trece timp de încă două trei zile. În ziua a șaptea, Hideyoshi ajunse la vadul râului Fukukoa și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
în fața lor. În aceeași clipă, dinspre Râul Enmyoji se auziră strigăte de război și detunături. Era Ora Maimuței. Râul Enmyoji, la răsărit de satul Yamazaki, era un afluent al Râului Todo. Zona unde se întâlneau cele două râuri era o mlaștină acoperită cu stuf și papură, plină, de obicei, cu cântecele păsărilor, dar, în ziua aceea, nu se auzea nici un ciripit. În timpul dimineții, armatele inamice - aripa stângă a armatei lui Mitsuhide și aripa dreaptă a lui Hideyoshi - se aliniaseră pe ambele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
reflectau culorile peste pâlcurile negre de oameni care urlau sub cerul pustiit. Violenta bătălie mai continuă încă o oră. Tenacitatea unității lui Saito era surprinzătoare. Tocmai când păreau să se prăbușească, iarăși se ridicau. Ținându-se pe poziție într-o mlaștină, respingeau atac după atac. Și nu erau singurii - aproape toate forțele clanului Akechi luptau cu o resemnare ireală, iar vocile armatei înfrânte răsunau cu înverșunare, în pieptul lui Mitsuhide, pe care oricine și-o putea imagina. — Retrageți-vă înainte de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
sfârșitul Lunii a Șasea. — Construcția Castelului Osaka ar trebui să meargă strună, spuse într-o zi Hideyoshi. Ia să aruncăm noi o privire. Când sosi, oamenii însărcinați cu proiectul începură să-i explice tot ceea ce se realizase până în acel moment. Mlaștina de la Naniwa era astupată cu pământ, iar pe toată lungimea și lățimea ei se săpau deja canale. Pe șantierul pentru Cetatea începeau deja să apară dughenele improvizate ale negustorilor. Privind spre mare, la portul Sakai și gura Râului Yasuji, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
drapelele. — Bine! Să mergem. Atât de repede se decisese. Schimbarea de poziție a armatei se efectuă imediat. De la poalele dealurilor, platoul ocupat de inamic era atât de aproape, încât păreau să-l poată atinge cu mâna. Despărțiți doar de o mlaștină și de depresiunea Karasuhazama, soldații vedeau chipul inamicilor, auzindu-le chiar și glasurile aduse de vânt. Ieyasu dispuse personal amplasamentele tuturor unităților, în timp ce el însuși își instală scaunul de campanie într-un loc de unde avea o vedere panoramică. — Ei, văd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
din linia întâi, deschizând, mai întâi, focul cu puștile. În același timp, din colinele de la poale erupseră detunături puternice, fumul alb începându-se să se răspândească precum o ceață. În timp ce norii albicioși se răsfirau într-o pâclă subțire, plutind spre mlaștină, războinicii echipați în roșu ai lui Ii porniră rapid spre depresiune. Un grup de luptători cu armuri negre și pedestrași le ieșiră în întâmpinare. Distanța dintre cele două oștiri fu străbătută repede și corpurile de lăncieri se angajară în lupta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
egoistă dorință de faimă. Patru oameni, cinci - un roi crescând de războinici, cu capul tăiat în mijloc, porniră în direcția scaunului de campanie al lui Ieyasu. — Shonyu a fost omorât! Acest strigăt deveni un val care zbura dinspre piscuri, peste mlaștini, făcând trupele clanului Tokugawa de pe tot câmpul de luptă să mugească de satisfacție. Soldații clanului Ikeda care reușiseră să scape nu scoteau nici un strigăt. Într-un moment, oamenii aceia își pierduseră cerul și pământul și, asemenea frunzelor veștede, căutau acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
sau în cărți? Aveam azi un nemaipomenit subiect de scris, un subiect din acela delicat și suav, care fâlfâia ușor din aripioarele-i multicolore prin mintea mea, făcându-mă să mă înduioșez până la lacrimi, de inocența și prospețimea lui, în comparație cu mlaștina și molozul ce ni-l așterne înaintea noastră, o guvernare care a devenit portocalie la față, de ura contra celor mulți. Voiam, ca măcar pentru o zi, să uit de ploșnițele care sug zi de zi sângele națiunii acestea, obidite
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
zâmbit din nou, uitându-se tot pe sub sprâncene. Era genul de om care, la trecerea unei mașini pe șosea, s-ar fi ascuns într-un tufiș. Era un om de munte. Un om al pământului. Era ca un vierme de mlaștină. —Ăăăă, poate vrei să ne povestești mai pe larg, a sugerat Clarence cam agitat. într-un târziu, a vorbit și Josephine. Auzind-o, părea mult mai înspăimântătoare decât te-ai fi așteptat judecând după înfățișarea ei inofensivă. Deci asta e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
loc, pe dulap. M-am convins că arăta bine. Partea din față era perfectă. Nici nu-ți dădeai seama că partea din spate nu mai exista. Oul de Paște al lui Margaret era ca bărbatul pe care-l găsiseră în mlaștina lui O’Leary, cel cu craniul prăbușit înăuntru, am remarcat, mulțumită de analogie. Descoperirea aia stârnise rumoare pe strada noastră și pe cel puțin alte patru străzi din vecinătate. Dar strada noastră a fost în centrul agitației, fiindcă unul dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
Am întrebat-o pe mama, iar ea mi-a spus că nu, că vătraiul nostru era vătraiul unui om bun. Asta nu ne-a împiedicat ca o parte din vară să ne jucăm cu el de-a „Omul mort din mlaștina lui O’Leary“. Nu era mare scofală. Unul dintre noi se prefăcea că-l pocnește în cap pe celălalt cu vătraiul, apoi cel care fusese lovit trebuia să zacă pe jos vreo câteva secole, după care altcineva trebuia să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]