1,712 matches
-
Roxana Racaru Pentru că, după experiența modernistă, "cuvintele se scutură și mor/ și să le ștergi să le tot ștergi/ este oribil", Ionel Ciupureanu a ales în noul său volum de versuri să recurgă la rezervele lumii orale și la caricaturile ei. Viața e suspectă", violența și
O carte care se vrea șocantă by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/15166_a_16491]
-
astăzi, nu mai poate fi înțeles în absența contextualizării. Din excelenta prezentare a Ioanei Pârvulescu aflăm că acest roman a fost propus Editurii Denoël din Paris în anul 1955, unde a primit un referat negativ, sub pretextul că este "prea modernist". Autoarea avea la vremea respectivă 32 de ani. Așadar, ne aflăm în Parisul anului 1955. La 10 ani de la terminarea războiului, în plină epocă de dezgheț hrușciovist (Stalin murise de 2 ani, insurecția de la Budapesta nu izbucnise încă) într-un
Cealaltă Monica Lovinescu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9349_a_10674]
-
însuși o tot mai evidentă coloratură conceptual-simbolistă. Dacă ar fi să asociem aceste investigații ale lui Marin Gherasim unui alt moment din istoria artei noastre, asocierea nu s-ar putea face nici cu suprarealismul anilor 30-40 și nici cu experiențele moderniste, în general, ci, mai degrabă, cu gîndirea mitologizantă a lui Paciurea din perioada Himerelor. Gherasim încearcă acum să scruteze existența interogînd sursele, timpurile mitice cu alte cuvinte, și îi adaugă limbajului o ușoară componentă narativă, iar imaginii o importantă funcție
Marin Gherasim și albumul unei generații by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9148_a_10473]
-
poartă costum și cravată, fumează neîncetat și e desculț - tocmai el, cizmarul! În actul II, nu notează greșelile lui Beckmesser bătând la calapod, ci la o veche mașină de scris. La fiecare bătaie cad din tavan adidași albi - însemnele cizmarului modernist. Celebra bătălie între locuitorii orașului e o bătaie cu vopsea, pe parcursul căreia statuile clasicilor învie și participă cu frenezie la luptă. După care, la începutul actului III, clasicii se refac în fundalul camerei lui Sachs: întind rufe, se uită la
La Bayreuth, cu "maeștrii cântăreți" în adidași by Ana-Stanca Tabarasi () [Corola-journal/Journalistic/8038_a_9363]
-
lăsând loc unui Sachs cu alură de Hitler, care își cântă discursul despre meritele maeștrilor întru păstrarea identității germane stând smirnă între statuile lui Goethe și Schiller, sculptate în stilul artei plastice naziste. Asta, după ce dăduse în prealabil foc regizorilor moderniști ai piesei (macabră autoironie), pe sunetele choralului Wach' auf . Deși prezentarea unui Sachs hitlerist nu e ceva nou (s-a folosit de ea și Hans Neuenfels, în 1994, la Stuttgart), e prima aluzie pe scena din Bayreuth la trecutul nefast
La Bayreuth, cu "maeștrii cântăreți" în adidași by Ana-Stanca Tabarasi () [Corola-journal/Journalistic/8038_a_9363]
-
Capitală care, spunea, își construia o "fazenda" exact ca aceasta și la Soci, orașul său natal, fără să-și facă nici un fel de griji că va fi cândva băgat la pușcărie. Dar dacă nu-l bagă? În dreapta se înălța palatul modernist al unui celebru regizor de teatru, îmbogățit din munca cinstită întru propășirea eroticii. În teatrul creat de el, orice plătitor de bilet putea să vadă pe viu organe genitale de ambele sexe chiar și în piesa lui N.V. Gogol "Revizorul
Evgheni Popov în căutarea spiritualității pierdute by Margareta Șipoș () [Corola-journal/Journalistic/8639_a_9964]
-
Ferrer, cunoscut și ca "" (n. 28 iulie 1879 - d. 24 mai 1930), a fost un scriitor modernist spaniol. A fost unul dintre cei mai rafinați stiliști ai literaturii spaniole. A scris o proză poematică, de atitudine lirico-contemplativă, în care scenele romanești se ivesc dintr-o memorie îndepărtată, senzorială, impregnată de sentimentul unei naturi umanizate, învăluind întreaga viață
Gabriel Miró () [Corola-website/Science/334428_a_335757]
-
un prolog pentru multe dintre spectacolele Centrului Dansului. Și dacă luăm în considerare și mini manifestul așa-numitei Cooperative Performative, proiect care a făcut parte și el din actuala Platformă, ne apropiem și mai mult de tendința proprie acelor mișcări moderniste de a pulveriza toate formele existente și de a îndrăgi hazardul. Finalul manifestului sună elocvent și prin conținut, și prin punctuație în acest sens, arătându-ne cum Cooperativa Performativă Ťdezvoltă noi metode de colaborare care încurajează dezacordul, încăpățânarea și chiar
Dans și experiment by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/6829_a_8154]
-
la noi, în interbelic, ar fi existat alături de modernismul estetic, cel etic, reprezentat de Eliade și Cioran, pentru că, amîndoi, au refuzat cadrul prea strîmt al liberalismului în societate și al modernismului în artă. De fapt, Eliade a fost un perfect modernist în artă, iar cît privește refuzul liberalismului aceasta s-a datorat exclusiv opțiunilor prototalitare de extremă dreaptă (Cioran în 1933, Eliade în 1936). Mărturisesc că îmi pare rău că nu am suficient spațiu pentru a continua comentariul pe marginea substanțialei
Un naratolog devenit sociolog by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17021_a_18346]
-
văzut în Nichita Stănescu, încă din timpul vieții acestuia, Poetul (cu majusculă). Un fel de emblemă a "speciei", foarte potrivită să o definească în ce are ea mai caracteristic. Rareori se întâmplă ca un autor de poezie (și încă unul modernist) să se impună cu o asemenea autoritate în ochii unor cititori atât de mulți și de diferiți. De obicei valoarea și succesul nu se suprapun. Sunt cărți mari, pe care le citesc o mână de oameni (sau nici aceia); și
Aventuri lirice by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9422_a_10747]
-
putem aranja altfel întâmplările decât copilărie-maturitate-deznodământ. Această descoperire că autorul e liber să modifice convenția limbajului clar și a cauzalității cronologice sunt punctul de pornire al marii deconstrucții (a limbajului, a istoriei, a sensului în final), altfel zis a ironiei moderniste ŕ propos de tot ce s-a scris până la ea. După nouăsprezece veacuri de tradiție a basmului în literatură, sunt de ajuns câțiva ani de Modernism pentru a descoperi antidotul convenției (care nu altceva decât o altă convenție, evident). În
Trans-romanul by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/10563_a_11888]
-
Pentru ei schimbarea convenției e o necesitate firească, la fel ca spălatul pe dinți. Autorul Desperado nu dorește să facă tabula rasa. Din contră, el recuperează. Ce anume recuperează autorul trans-romanului? Cum se deosebește un text Desperado de un text Modernist? Primul semn inconfundabil este revenirea la convenția verbală. Autorul - în primul rând romancierul - Desperado e cât se poate de conștient că, dacă se năștea un al doilea Joyce, romanul ar fi fost ras de pe fața pământului. Nici poezia n-a
Trans-romanul by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/10563_a_11888]
-
dar poezia nu e în primul rând narațiune (deși Moderniștii așa o concep, doar că în maniera lor eliptică și care ar putea păcăli pe mulți), deci Eliot e mai bine tolerat. Din nevoia imperioasă de a supraviețui salturilor sinucigașe Moderniste, trans-romanul Desperado e în primul rând clar. El respectă limbajul și prin aceasta recâștigă pe cititor. Face din nou lectura posibilă, după ce Joyce își jurase în barbă că va ține în alertă mai multe generații de învățați. Criticii literari îi
Trans-romanul by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/10563_a_11888]
-
iubirilor ce se țes și se destramă între ei? Ori pe Eliot indiferent la iubire, după denigrarea ei pătimașă și disperată din The Waste Land? Pe lângă textul uscat al acestui (aparent) domol, clar și foarte pervers - de fapt - trans-roman, literatura modernistă este un început naiv. Bătaia de cap abia cu Era Desperado începe. Odată ce romanul a înțeles că nu poate exista în afara limbajului - fiindcă limbajul este singura convenție inviolabilă, fără de care autorul nu poate fi autor, nu poate comunica - pofta lui
Trans-romanul by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/10563_a_11888]
-
în cazul demonstrației de față trans-roman, ceea ce vrea să spună, "romanul iese din matcă și trebuie să-i îngăduim să migreze, chiar dacă, pentru moment, nu-l putem defini ori clasifica." Dar ce anume deosebește trans-romanul de proza pre-modernistă? Un text modernist e ușor de identificat de obicei, din cauza frondei lui foarte previzible împotriva normei verbale și narative. O frondă de limbaj, după cum am văzut - deși nu putem ignora concepția despre ființa umană ca victimă a subconștientului și relativității, concepție care a
Trans-romanul by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/10563_a_11888]
-
ca el. Ceea ce apărea însă izolat - ca temă, mai ales - în pre-modernism, apare în trans-romanul de care vorbim constant și nu numai ca temă. Ajungem aici la convenția verbală a trans-romanului, convenția de la care am pornit când am discutat inovația modernistă. Aparent limbajul trans-romanului e clar și reconfortant. Trans-romancierul fuge de neclaritate din toate puterile. Tehnica lui este aceea de exacerbare a suspansului prin ascundere. Din nou ne trezim întrebând citind un roman, "și, și?" Deosebirea e că acum avem sentimentul
Trans-romanul by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/10563_a_11888]
-
straturile de imagine, unul deasupra celuilalt, așa se aglutinează, pe orizontală, prin ansamblare, imaginile în poliptic. Dar aici se insinuează și o diferență metafizică. Palimpsestul este abisal, polipticul este diurn, palimpsestul este diacronic, polipticul este sincronic, palimpsestul este historist și modernist, polipticul este anistoric și postmodern. Iar relația cu polipticul este mai confortabilă și mai puțin frustrantă. O.O. Polipticul presupune o transdisciplinaritate a subiectului abordat? P.Ș. Presupune o infinitate de vectori și de tendințe, dar nu neapărat care să fie
Un dialog despre Ilie Boca la Galeria Eleusis by Oana Olariu () [Corola-journal/Journalistic/6743_a_8068]
-
le aduce în preajmă. Dacă jurnalul lui Maiorescu, ținut din adolescență, timp de peste șase decenii, a fost publicat postum, memoriile lui Lovinescu sunt citite în cenaclu pe măsură ce sunt scrise; și publicate, tot astfel, în ritmul elaborării și finalizării lor. Criticul modernist, față de cel de esență clasicistă, vede literatura în chiar actul constituirii ei, în fluxuri purtătoare de semnificații neunivoce și într-o temperatură ce coboară abia în momentul fixării lor prin expresia personală. Fluiditatea și muzicalitatea frazei ample dictează asupra conținutului
Aqua forte by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9076_a_10401]
-
ceva barbian cu absența ritmului, a muzicalității brutale. Mi-a arătat apoi un fel de atlas cu "vederi" din lumea infinitului mic. De unde pornește arta abstractă, de la imaginile fantastice ale lumii vii și anorganice, privită la microscop. De unde și poezia modernistă. E necesară o schimbare totală a intuiției, o pătrundere mai subtilă a realului... - Crezi că poeziile mele nu au căldură? - m-a întrebat. Am ezitat. - Ba da, i-am răspuns, au un fel de căldură, dar ascunsă - e ca și cum ai
Prospecții by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/8238_a_9563]
-
Cristina Ionica James Joyce și D.H. Lawrence sînt scriitorii britanici pe care orice istorie a romanului modernist european îi va instala în fruntea ierarhiei, fixîndu-i de asemenea într-o opoziție întrucîtva artificială, dar folosibilă ca punct de plecare într-o discuție: inovatorul în domeniul formei, exploratorul resurselor limbajului (primul) și producătorul de mari mutații în planul conținutului
Masculin și feminin by Cristina Ionica () [Corola-journal/Journalistic/15213_a_16538]
-
anii ’30. Comparativ cu acest oraș, Bucureștiul are mai multe clădiri valoroase din acea perioadă, care, departe de a fi recunoscute, nu se regăsesc nici măcar pe lista de monumente. Acesta este potențialul Bucureștiului care trebuie pus în valoare: clădirile interbelice moderniste. Părerea mea este că bulevardul Magheru este unic în Europa.” Însă tare ne e teamă că punctele de vedere exprimate de asemenea specialiști vor rămâne, ca de fiecare dată, doar strigăte în deșert, iar „operația” de sluțire a Bucureștiului va
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/5193_a_6518]
-
Cosmin Ciotloș Mai mult decât alții, Eugen Suciu pare decis ca, în poezia lui, să capteze stări difuze. E o ambiție fără doar și poate modernistă, încrâncenat modernistă chiar. Istoricește, ea s-ar explica prin reconstituirea „bibliotecii personale” a lui Eugen Suciu, în care figurează, pe o poziție fruntașă, Virgil Mazilescu și în care i-aș adăuga, coborând în timp, pe suprarealiștii de la noi și de
Dereglarea simțurilor by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2669_a_3994]
-
Cosmin Ciotloș Mai mult decât alții, Eugen Suciu pare decis ca, în poezia lui, să capteze stări difuze. E o ambiție fără doar și poate modernistă, încrâncenat modernistă chiar. Istoricește, ea s-ar explica prin reconstituirea „bibliotecii personale” a lui Eugen Suciu, în care figurează, pe o poziție fruntașă, Virgil Mazilescu și în care i-aș adăuga, coborând în timp, pe suprarealiștii de la noi și de aiurea. Nu
Dereglarea simțurilor by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2669_a_3994]
-
În fine, din celebrul teatrolog polonez Jan Kott, autorul cărții Shakespeare, contemporanul nostru, tradusă în românește în 1969, cea mai radicală interpretare politică a operei marelui Will, revista publică un studiu despre raporturile (ce idee!) teatrului japonez Nô cu teatrul modernist european al lui Beckett și cu viziunile scenice ale lui Jerzy Grotowski. Un teatru în care nu se întîmplă nimic?, se întreabă Kott chiar din titlu. Dovedind că se întîmplă o mulțime de lucruri foarte semnificative. România s-a ajuns
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15776_a_17101]
-
actoricesc. Deplânge precaritatea instrumentelor criticii românești, promovând un singur nume, al lui N. Davidescu, uitând parcă de Lovinescu. Mai interesante sunt opiniile lui din articolele-eseu în care analizează literatura și cultura română ca fenomen, terenul preferat fiind cel al mișcării moderniste. Ironizează deopotrivă detractorii și epigonii perseverenți ai dadaismului, condamnă excesele literaturii de idei căzută în ariditatea abstracției, promovează arta lui Marcel Iancu, a lui Victor Brauner sau a lui H. Maxy. Mai rezervat în intervalul 1920-1923, Vinea se implică mai
Publicistul Vinea by Adina-Ștefania Ciurea () [Corola-journal/Journalistic/13524_a_14849]