2,283 matches
-
erau tulburătoare. — Kiso e încăpățânat. — Terenul este deluros și au mijloace bune de apărare, așa că, va fi nevoie de mai multe zile pentru ca avangarda noastră să se apropie. De fiecare dată când auzea asemenea lucruri, Katsuyori își mușca buzele și mormăia: Dacă m-aș duce eu însumi acolo... Era ceva obișnuit pentru el să devină furios și exasperat, când o situație de război se arăta nefavorabilă. Luna trecu și sosi a patra zi din Luna a Doua. La Katsuyori ajungeau știri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
pentru a conduce. Câți oameni avem în total? își întrebă Mitsuhide generalii. Punând la socoteală trupele din Azuchi, Sakamoto, Shoryuji, Horagamine și Yodo, forțele lui Mitsuhide numărau cam șaisprezece mii de oameni. — Dacă mi s-ar alătura Hosokawa și Tsutsui, mormăia Mitsuhide, atunci nimeni n-ar mai putea să mă alunge din capitală. Chiar și după ce hotărâse această strategie, era tulburat de marea diferență numerică dintre trupe. Creierul lui Mitsuhide funcționa prin calcule, iar acum nu mai exista nici măcar o licărire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
cui? întrebă în continuare Katsuie. — Păi, Domniei Voastre, desigur. Hanshichiro își acoperi fața cu evantaiul, râzând. Pleoapele și gura adversarului său tremurau necontrolat, așa că nu-și putea stăpâni zâmbetul. — Mie? A sosit să-mi ureze bun venit mie? continuă să mormăie Katsuie în sinea lui. — Mai întâi, aruncați o privire scrisorii, stăpâne, îi ceru Hanshichiro. Katsuie era atât de stupefiat, încât uitase complet de scrisoarea din mâna lui. Dădea din cap la nesfârșit, fără nici un motiv anume. În timp ce ochii săi urmăreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Nagahama, însă, după ce vasalii săi superiori îl însoțiră pe Hidekatsu până la poarta castelului, fu iarăși zguduit, când află că Hideyoshi era plecat de câtva timp. Se dusese la Kyoto, unde avea treburi de stat importante. Iarăși m-a păcălit Hideyoshi! mormăi Katsuie, enervându-se, din nou, și se grăbi să pornească mai departe, pe drumul spre casă. * * * Era sfârșitul Lunii a Șaptea. Respectând promisiunea pe care o făcuse, Hideyoshi îi cedă castelul și pământurile din Nagahama lui Katsuie, care le dădu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
cel pe care tatăl său îl declarase un om cu totul aparte? Chiar era Hideyoshi unul dintre cei doi generali cu adevărat mari ai generației lui? Când se retraseră în apartamentele lor, Tadaoki își exprimă îndoielile. — Cred că nu înțelegi, mormăi drept răspuns Fujitaka. Ești încă lipsit de experiență. Observând expresia nemulțumită a lui Tadaoki, înțelese la ce se gândea fiul său și spuse: — Cu cât te apropii mai mult de un munte înalt, cu atât îi poți percepe mai puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
a spus din nou să vă transmit să vă întoarceți imediat. — A spus să mă retrag imediat? Cuvintele lui au fost întocmai așa: să vă retrageți repede și să vă uniți forțele cu aliații noștri din spate. Ce voință slabă! mormăi Genba, cu un surâs subțire, disprețuitor. Bine, bine. În acel moment, intrară câteva iscoade cu rapoartele lor. Cei trei mii de oameni ai lui Niwa își uniseră forțele cu batalionul lui Kuwayama și, împreună, întăreau apărarea la Shizugatake. Acest lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
a rămâne pe Muntele Oiwa și nu părea dispus să se răzgândească sub nici o formă. Ochii lui Katsuie scăpărau de furie. — Nătărăul! răcni el, aproape ca și cum ar fi scuipat sânge; apoi, cu un geamăt greu care-i zgudui întreaga ființă, mormăi: Genba se poartă scandalos. Și, privind în jur, spre locul în care războinicii așteptau în camera alăturată, țipă cu glas ascuțit: — Yaso! Yaso! — Îl căutați pe Toshida Yaso? întrebă Menju Shosuke. — Firește! zbieră Katsuie, descărcându-și furia pe Shosuke. Cheamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
nord-vest, izolând fortăreața inamică. Tot cerul era plin de stele. Munții, însă, acoperiți cu copaci și tufișuri, erau negri precum cerneala, iar cărarea care șerpuia printre ei nu era decât o potecă îngustă a tăietorilor de lemne. Unul dintre străjeri mormăi. — Ce este? întrebă altul. — Veniți aici s-aruncați o privire, strigă un alt om, de la o oarecare distanță. Se auzi foșnetul trecerii prin desișuri, apoi siluetele santinelelor apărură pe margine. Pare să se vadă un soi de văpaie pe cer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
orez și insistă ca masa de seară să-i fie adusă imediat. Hideyoshi nu uita niciodată să mănânce. Chiar și în timp ce mânca, însă, mesagerii continuară să circule între Gakuden și Inuyama. Apoi, sosi ultimul mesager, cu un raport de la Shonyu. Mormăind în sinea lui, Hideyoshi bău alene supa de pe fundul castronului. În seara aceea, focuri de muschete se auziră, de departe, din spatele taberei principale. Împușcăturile răsunaseră, ici și colo, din primele linii, încă de la ivirea zorilor și continuară până a doua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
cu mare dificultate, opriră soldații. — Înapoi! — Retragerea sub stindardul comandantului! Hori Kyutaro descălecă și ieși de pe drum, pe vârful unei movile. Din locul unde se opri, putea vedea totul foarte clar. Privi fix în depărtare. — Hm, ce repede a venit, mormăi el. Expresia de pe chipul lui arăta că își regăsise complet seriozitatea. Întorcându-se spre aghiotanți, îi invită să arunce o privire. La apus, într-o regiune mai înălțată, drept în partea opusă soarelui de dimineață, ceva sclipea pe Muntele Fujigane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
claie de păr roșcat și sârmos ce nu asculta deloc de nici un fel de piaptăne, Angir nu părea să se evidențieze prea mult față de alți tineri de vârsta lui. - La urma urmei nu-i treaba mea și n-ar trebui... mormăi el destul de tare, căutându-și pipa și punga de tutun prin buzunare, oprindu-se însă brusc când observă mina întrebătoare cu care îl privea secundul. În ultima vreme i se întâmpla din ce în ce mai des să vorbească de unul singur fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85108_a_85895]
-
--Că la 26 februarie 1800 Maria Androneasa vinde mitropolitului Iacov o crâșmă cu pivniță și casă “la poarta Curții gospod dispre Gunoi”. --Și să mai spui că o față bisericească fuge de crâșmă precum dracul de tămâie - am auzit vorba mormăită în barbă, însoțită de semnul crucii.. A urmat un moment de întristare. Bătrânul parcă nici nu îndrăznea să privească spre mine. L-am lăsat să-și rumege năduful... În cele din urmă, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic, cu
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
ochi.. În urma acestei demonstrații, am admis și eu că nu a fost decât o palmă simbolică, pe care obrazul gros al președintelui nostru, nu a simțit o, dar pe care noi, ca români, am simțit-o din plin. Degeaba am mormăit eu, că mai pun și eu un cuvânt scris, la baza destrămării acestei democrații complet idioate, crezând că fac bine, mi-a replicat că nu e ceva sănătos fiindcă în mentalitatea marii mase a poporului român, se cunoaște foarte bine
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
Acum! Am remarcat fără să vreau că și ea arăta oarecum bizar. Probabil alergase o mulțime după mine. Avea părul ud din cauza ninsorii, obrajii roșii si buzele mov, de parcă degerase. Când mă Întrebă din nou dacă eram În regulă, am mormăit un răspuns pozitiv. Am hotărât că aveam să-i povestesc, poate, Într-o altă zi. Ore În șir, imaginea acelui băiat necunoscut Îmi tot reveni În minte, dar naveam nici o idee cum să dau iarăși de el. Și asta mă
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
cu aceeași monedă. ― Ești băiat, deci complet incapabil să Înțelegi. ― E mai mult decât evident că a vrut să ne ofere puțină intimitate. Însă judecând după tonul pe care vorbise, nici măcar el nu părea să creadă asta. ― Mda, poate, am mormăit. ― Am putea vorbi despre altceva, sugeră Victor. Cum ar fi...Își lăsă fraza În aer pentru câteva clipe. Spune-mi ce ai mai făcut cu noua coregrafie. Am pufnit În șoaptă. Era foarte drăguț din partea lui să se prefacă că
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
singurul lui comentariu. Era o afirmație cât se poate de adevărată și nu m am chinuit să neg. ― Știu că sunt greu de suportat, am oftat. Te rog, ignoră toate prostiile pe care le voi mai spune astăzi. ― Ești ridicolă, mormăi el sărutându-mi tâmpla. Și apropo, sâmbăta viitoare ești ocupată. ― Poftim? M-am Încruntat la el, surprinsă de schimbarea bruscă a subiectului. ― Nu-ți fă planuri, Îmi ceru el vesel. ― Ce o să facem? am Întrebat curioasă. ― Secret. M-am strâmbat
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
meu care suna de zor. Nu am făcut Însă nicio mișcare. ― Nu răspunzi? Maria mă privi perplexă. ― Probabil e Victor. Am să-l sun eu mai târziu, când nu va mai reprezenta o ocazie pentru tine să abandonezi subiectul. ― Ridicol, mormăi Maria În timp ce telefonul meu deja se oprise. Îți place să pui oamenii pe jar. ― Doar pe Victor, am contrazis-o serioasă. Deci! Adi! ― Nu fii nesuferită, râse Maria În timp ce Își lua o carte din bibliotecă. Vorbim mai Încolo, adăugă. ― Tu
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
uitat pe fereastră, jenată. ― Cu Eliza, am completat sec. O simțeam pe Maria chinuindu-se să scoată un cuvânt. ― Cred că glumești, spuse după o tăcere lungă. ― Absolut deloc, am bombănit. ― Pur și simplu nu pot să cred! ― Am ajuns, mormăi șoferul când văzu că noi nu ne mișcam din mașină. Continuați discuția acasă. ― Mulțumim, am spus, Încercând să rămân politicoasă. I-am plătit și am ieșit din mașină Înainte să mai spună ceva. ― Stai, Alisia, zise Maria după numai câțiva
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
am uitat la Maria, sperând În adâncul sufletului că se va oferi ea. ― Nu am cum, Alisia, zise Maria. Știi că te-aș fi ajutat, mai ales având În vedere circumstanțele. Se uită În jos, la piciorul meu. ― Dar...am mormăit eu. ― Dar am un test important mâine de la trei la patru, se văită ea. Nu pot lipsi de la ultima oră. ― Serios, cum e posibil să ai atâtea ore? ― O să vezi și tu cum e. ― Haide, Alisia, ne Întrerupse tata. Nu
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
am lăsat să plece Înainte să Îi arunc o privire Mariei. ― Uită-te la tine, deja ai viitorul iubit asigurat. Nu e destul de nedrept, tu doi, și eu niciunul? Maria scoase limba la mine. ― Nu te străduiești suficient. ― Aha, am mormăit eu. Am luat o linguriță de Înghețată. Era incredibil de bună. ― Doamne, o ador! zise Maria. ― Cu siguranță vom mai veni aici. Nici măcar nu pot să-mi amintesc ultima oară când am mâncat ceva atât de bun. ― Nici eu. Peste
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
de cal și am coborât. Maria stătea lungită pe canapea, privind În gol. M-am așezat lângă ea. ― Hei, surioară, am spus eu veselă. Cum a mers testul? Maria se uită urât la mine. ― Atât de bine, nu? ― Te urăsc, mormăi ea. ― Hei, nu e vina mea că... ― Răsucești cuțitul În rană! ― Ba nu... Bine. Poate făceam asta puțin. ― Îmi place fusta ta, am spus după câteva clipe, Încercând să schimb subiectul. ― Normal că-ți place! mă mustră ea. Tu mi-
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
cineva. ― Bine, am spus. Ne vedem la cinci? ― Sigur, răspunse el. Imediat ce am Închis, Bianca a sărit la mine: ― Te vezi cu un tip și mie nu mi-ai spus?! ― Îți spun acum, am râs eu. ― E drăguț? ― Oarecum, am mormăit eu. Ea ridică din sprâncene. ― Bine, da, am recunoscut. E chiar foarte...Înțelegi tu. Bianca chicoti. ― O, cu siguranță că Înțeleg! ― Nu-mi vine să cred că asta chiar costă bani, zise Maria uitându-se scârbită la fusta mini roz
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
dacă vrei. L-am apucat nesigură, Îndoindu-l cu blândețe și l-am pus În geantă. ― De ce? Întrebă el. M-am uitat la el derutată. Chiar, oare de ce? ― Îmi place, am spus. Eu... Am ridicat neajutorată din umeri. ― Nu contează, mormăi Damian și veni spre mine. Mă strânse În brațe, mai tare decât de obicei. ― Te iubesc, Îmi șopti. ― Te urăsc, spuse Bianca Înghiontindu-mă. Ai cel mai drăguț iubit de pe planetă. ― Mulțumesc, am zâmbit eu. ― Alisia! Victor mă strigase de la
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
Maria zâmbi În timp ce Adi veni să o sărute pe păr. ― Singure acasă? Întrebă Adi. ― Da, râse Maria. Miracolele chiar se Întâmplă. Înainte să-și termine fraza se auzi soneria ușii. ― Se pare că nu suntem chiar atât de singure, am mormăit. ― Aștepți pe cineva? mă Întrebă Maria. ― Nu, am spus, la fel de surprinsă ca și ea. Dar probabil e Bianca. Îi place să vină neanunțată. M-am ridicat de pe canapea, conștientă că ei Începuseră deja să se sărute În spatele meu. Însă când
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
pace, sunt eu cu un prieten. Apoi uite aici numai câtă zmeură am cules. łi-a rămas și ție destulă. Spunând acestea, i-a arătat oala, ca și cum ursul ar fi înțeles despre ce-i vorba. Nu știu ce a priceput ursul, că a mormăit ușor și apoi s-a întors pierzându-se în desiș. Mișcările lui păreau să spună: „Nu-i bai. Am vrut să te salut doar și să-ți cunosc prietenul. Încolo, bună pace!” Așa-i el. Curios nevoie mare! Până la malul
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]