KorAP: Find »[drukola/base=muntean & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...42 43 44 ...50 >

1,250 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

în nume de localități, ca Peceneaga din Dobrogea sau sudul Moldovei, Bugeac (Basarabia) ar fi o urmă a prezenței lor, dar Iorga contestă neconvingător această susținere. De la pecenegi, dacă nu de la vechii sciți turanici, vine denumirea de Bărăgan, dată câmpiei muntene, și aceea de "kurgan". În Moldova de Jos (sud), avem cuvântul turanic Covurlui, dat râului și județului, care înseamnă ori "pustiu" ori "loc uscat" simbioză o altă denumire apropiată este aceea de Bahlui, dată unui râu ce străbate Iașul. Apoi

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și Moldova descinde, crede Iorga, o întreagă populație, aflată pe clina răsăriteană a muntelui, și anume ceangăii, din zona Bacău, este o diferență între ei și secui.23 La sfârșitul secolului al XI-lea, cumanii îți împlântau hoarda în șesul muntean, ca să ajungă apoi la o conviețuire cu locuitorii vechi (autohtoni), care devin asociații lor militari, primind de la acești stăpâni ("domni") și așezăminte fundamentale, în care vor trăi mai departe (Iorga). Cumanii, noii barbari, au conviețuit cu autohtonii din regiune, românii

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Aici, în sud, dăinuia de secole un fond de populație locală (romanică), păstorească, vlahii, în locurile unde de multă vreme se frământau pecenegi, cumani, bizantini. Contactul barbarilor (cumani) cu populația autohtonă de pe malul stâng al Dunării, românii din întinsa câmpie munteană, a fost mult mai adânc, în același timp în care ei cultivau relații cu elementul vlah din sud, creator de stat. Iorga subliniază un fapt însemnat al acestei conviețuiri: domnii români înșiși sunt, în sensul intim al puterii lor, continuatorii

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
cuman în partea unde, în secolul al XIII-lea, s-a născut dinastia Terterizilor și cea a Șișmanizilor. Tot pe Dunăre, la Caracal, se afla "Turnul Negru", atribuit cumanilor. Deducem astfel că ei, cumanii, par a fi ocupat întreaga câmpie munteană, spre apus până la Vidin, iar spre răsărit până la malul dobrogean al Dunării. În concluzie, cumanii reprezintă mult mai mult decât pecenegii în evoluția lor istorică: ei au ajuns la ideea întemeierii unui stat, precum cel al hunilor și avarilor (Iorga

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
cu totul pe cumani. Aceste morminte ale nomazilor turci s-au aflat în extremitatea nordică a Moldovei, în ținuturile de câmpie din preajma Dunării, situate în prelungirea stepelor eurasiatice. O situație identică se constată și la sud de Carpați, în câmpia munteană, unde mormintele turanicilor sunt masate în Bărăgan. Complexele funerare din partea centrală și nordică a Moldovei, foarte puține, se află în vecinătatea cursurilor de apă, unde s-au instalat crescătorii de vite nomazi. Răspândirea mormintelor este un indiciu că neamurile turanice

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
uciși, iar al treilea, Karaz, a fost prins și trimis regelui." Deducem din aceste detalii, că traseul expediției a fost pe valea Oltului, apoi peste Dunăre prin vadul Bechetului-acolo, la trecere, a fost atacul celor trei căpetenii cumane din câmpia munteană. Ne putem întreba: cui aparținea teritoriul de la apus de Olt (Oltenia) încât putea fi traversat de armata regelui Ungariei? Acest teritoriu nu era în stăpânirea cumanilor, aria lor de dominație la sud de Carpați se limita la Muntenia, numită și

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
din rândul stăpânirii (Hoardei) de pe Volga se desprinde o ramură mongolă ce domina politic teritoriile cuprinse între Nipru, Dunărea de Jos și Carpați. Această stăpânire tătară se confunda cu hoarda (ulusul) hanului Nogai, a cărui stăpânire în Moldova și Câmpia munteană s-a făcut efectiv simțită. Hanul Nogai era nepot de frate a lui Batu-han, iar puterea lui începe să crească după moartea hanului Berke (1266). Curând, Nogai se desparte cu hoarda lui, alcătuită din cetele tătarilor apuseni, și întemeiază o

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
pământul fără sfârșit al dacilor (românilor)", după cuvântul unui panegirist bizantin. În 1272, se ajunge la o înțelegere bizantino-mongolă: Nogai obține de soție pe fiica naturală a împăratului Mihail și intervine în sudul Dunării împotriva dușmanilor acestuia, bulgarii. Traversând câmpia munteană în fruntea oștilor sale, hanul rebel trece Dunărea și înlocuiește, în mai multe rânduri, pe țarii bulgari, apoi asediază Târnovo împreună cu bizantinii. Astfel, Gheorghe Terter, Ivailo, Ioan Asan III, țari trecători pe tronul Bulgariei, pășesc dincolo de Dunăre, în nord, să

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
a Oltului, și de a deveni leagănul statal al Țării Românești. Astfel, la răsărit de Olt, la sfârșitul secolului al XIII-lea, în împrejurări obscure, capătă consistență acțiunea de unificare și neatârnare statală, în aria voievodatului lui Seneslau, nucleul statului muntean. Această obscuritate, de fapt, penuria documentelor istorice, a reprezentat temeiul (osatura) tradiției istorice endogene, în principal muntenească, de coloratură câmpulungeană, prin care nașterea Țării Românești era pusă pe seama unui "ctitor" de stat, numit Negru Vodă, apoi Radu Negru. Gh. Brătianu

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
stat) românesc, între Carpați și Dunăre, în intervalul 1290-1301, nu mai pare atât de enigmatică (neverosimilă), iar Negru Vodă nu se mai înfățișează ca un personaj de legendă.13 Evenimentele care au avut loc în jurul lui 1290, înfățișat de cronicile muntene ca an al "descălecatului" din Făgăraș, ne ajută să-l identificăm pe acela care, în mod real, a putut conduce pe românii dintre Carpați și Dunăre: Tihomir, nume slav, sau Thocomer (lat. Thocomerius). El este acela care a condus voievodatul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
ca an al "descălecatului" din Făgăraș, ne ajută să-l identificăm pe acela care, în mod real, a putut conduce pe românii dintre Carpați și Dunăre: Tihomir, nume slav, sau Thocomer (lat. Thocomerius). El este acela care a condus voievodatul muntean și care acoperă finalul secolului și data "descălecatului". Numele său, Thocomer, este cuman, ca și cel al fiului și urmașului său, Basarabă (a), ceea ce este absolut firesc dacă ne raportăm la faptul că, între 1091-1241, ei au dominat spațiul sud-carpatic

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
A. Sacerdoțeanu a și găsit lângă biserica din secolul al XIV-lea urmele uneia mai vechi de piatră și de proporții destul de întinse, iar Drăghiceanu a descoperit și el urmele unei construcții mai vechi la biserica de la Argeș. Denumirea statului muntean, "Ungrovlahia", este de origine sud-dunăreană, bizantină, pentru a o disocia de Vlahia din Munții Pindului, ulterior, denumirea atribuită regiunii s-a extins și asupra statului închegat aici. Acest stat în formare al Țării Românești se sprijină (razimă) pe țărani liberi

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Basarab cu ajutorul creștin al regelui Ungariei, suzeranul său. Acest fapt poate fi dedus din diplomele regelui Carol Robert, prin care acesta trimitea oști și soli peste munți. Trebuie examinate originile suzeranității regalității ungurești asupra Țării Românești: de ce au fost domnii munteni vasali ai regilor unguri și cum a început această suzeranitate? Doar Panaitescu, dintre istorici, a pus și rezolvat obiectiv această problemă. Rațiunile impunerii ei (suzeranității) au fost, în primul rând, economice: desfacerea mărfurilor ungurești din Transilvania făcea necesar controlul drumului

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
sub amenințarea mongolă, a primit (acceptat) statutul de vasală a regatului ungar ca pe o alianță cu o țară creștină, în vederea ajutorului în lupta împotriva păgânilor (tătarilor). Până la 1330, Basarab a plătit regulat tributul anual, ca vasal al regelui. Domnii munteni erau vasali ai regilor unguri nu pentru feude, ca Severin sau altele, ci pentru toată țara ce o conduceau, în urma ajutorului însemnat, real, dat de regele Ungariei pentru eliberarea țării de tătari. (Atunci când Basarab, vasal al regelui, a ocupat Banatul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
transalpin", ca avangardă a cruciatei contra păgânilor, indiferent de numele lor. În contextul acestor relații de suzeran-vasal se află originea ducatului de Făgăraș și Amlaș. În luptele ce se duc, în secolul al XIV-lea, împotriva regelui Ungariei, niciodată domnul muntean nu este cel care provoacă, crede Iorga, el n-are nimic de cerut, nici ca pământ (teritoriu), nici ca drepturi. Lui (domnului) îi ajunge ceea ce are și ceea ce poate, subliniază istoricul. Este o concepție țărănească de moșnean-în fond, voievozii (domnii

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
ale civilizației franceze. Domnii români n-au cerut de la nimeni recunoașterea unui titlu superior aceluia în care ei aveau conștiința că se întrupează toată puterea. Numai cu greu se poate vorbi acum, apreciază Iorga, de o politică externă a domniei muntene. Relațiile cu regatul Ungariei erau concentrate (direcționate) pe Carpați, valea Jiului și valea Oltului, regiunile Hațeg și Făgăraș. Legăturile cu statele din sudul Dunării, afară de căsătoriile cu țarii bulgari și sârbi, sunt o continuare a raporturilor dintre românii din nordul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
o continuare a raporturilor dintre românii din nordul Dunării și cei din sud-de-aici nume ca Mircea, Dan, Vladislav-Vlaicu, Radu. Sârbii vorbesc, sub stăpânirea lui Ștefan Dușan, la 1349, de "țara lui Băsărabă", iar la 1350, el evocă pe Alexandru, domnul muntean, ca pe "regele" vecinilor noștri, "tătarii negri". Pe turcii osmanlâi, domnia românească îi privește ca pe niște călăreți războinici veniți după pradă. Cu totul alta este relația cu Bizanțul-așa îngustat, micșorat și decăzut cum era, acolo se afla "împăratul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
privește ca pe niște călăreți războinici veniți după pradă. Cu totul alta este relația cu Bizanțul-așa îngustat, micșorat și decăzut cum era, acolo se afla "împăratul" creștin, sălașul ortodoxiei. Orice semn de prietenie al lui este considerat de domnii munteni o mare cinste, ca o întărire, o consfințire, superioară față de cea a regelui Ungariei. Dar, în plus, acolo, la Bizanț, se află pe lângă împărat, patriarhul ortodox, acela care, prin recunoașterea existenței statului, îi fixează rangul prin sfințirea mitropolitului, recunoscut de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
din 1330, a pornit fără nici o legătură cu împrejurările din sudul Dunării. Războiul a fost precedat de o stare conflictuală cvasipermanentă. O puternică sursă de conflict între cei doi era Banatul Severinului-se pare că părțile estice ale acestuia aparțineau statului muntean încă din vremea lui Tihomir (Thocomer). Dar partea apuseană a ținutului, cu cetatea Mehadiei, aparținea Ungariei. În 1324, regele Carol Robert impunea aici pe omul său de încredere, Dionisie Szecsi (vezi mai sus). În documentul din 27 martie 1329, se

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
pe nedrept de către Basarab, fiul lui Tihomir (Thocomerius), schismaticul, spre marea noastră nesocotire și a sfintei coroane; acest Basarab, necredinciosul nostru român". După cucerirea Severinului fără luptă, îndemnat de voievodul Transilvaniei Toma Szecsenyi, regele se aventurează apre Argeș, centrul stăpânirii muntene. Nu se cunoaște bine traseul oastei regești, dar se presupune că el a înaintat prin Tismana, Tg. Jiu, Horezu și Vâlcea, apoi peste Olt, direct la Argeș. După "Cronica pictată", oastea regelui străbate o "țară necunoscută, între munți și dealuri

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
l-au informat și chiar l-au ațâțat pe rege împotriva voievodului. Aceștia (Danciu, fiul lui Vladislav, Dionisie al lui Nicolae ș. a.) reprezintă, probabil, și pe moștenitorii (succesorii) acelor formațiuni prestatale (cnezate și voievodate) de dincolo de Olt, preluate de domnia munteană de la Argeș, după înfrângerea din 1277, spre sfârșitul secolului al XIII-lea (1290-1300), de Tihomir. S-au adăugat la acestea și sfaturi ale cumanilor, acum supuși regelui Ungariei, descendenții vechilor stăpâni ai câmpiei muntene, care erau prezenți în oastea sa

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de dincolo de Olt, preluate de domnia munteană de la Argeș, după înfrângerea din 1277, spre sfârșitul secolului al XIII-lea (1290-1300), de Tihomir. S-au adăugat la acestea și sfaturi ale cumanilor, acum supuși regelui Ungariei, descendenții vechilor stăpâni ai câmpiei muntene, care erau prezenți în oastea sa. În ceea ce privește traseul expediției, istoricul consideră că regele n-a pătruns în țară pe la Severin, pentru a străbate atâta cale până la Argeș, ci a coborât din Ardeal prin pasul Bran, spre acel Câmpulung din Muscel

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
expediția regelui Carol Robert avea, pe lângă un obiectiv politic, și unul bisericesc: lupta cu "schisma îndărătnică românească". Deși în actele sale, regele a încercat să micșoreze amploarea înfrângerii, era o evidență că armata sa a pierdut în lupta cu statul muntean. Locul bătăliei pare să fie cetatea Poienari, de pe Argeșul superior, dar, în general, toponimul "Posada" este plasat în vest, în Munții Cernei (DRH D, I, p. 155). Acest toponim nu este documentat în părțile Argeșului, dar locul cel mai plauzibil

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de Oradea, veni în țară și aceasta trebuie pusă în legătură și cu căsătoria dintre noul domn Alexandru și Clara de Dăbâca (Doamna Clara!), prin care se stabilea o nouă legătură cu catolicismul și regatul Ungariei.21 Însă desprinderea domniei muntene de Ungaria nu s-a înfăptuit dintr-odată. În 1355, după ce Ludovic renunța la planurile sale italiene, Alexandru era privit (recunoscut) de rege ca un "vasal unguresc", reconciliat, adus la pace prin solia episcopului Dimitrie din Oradea. În anii 1355-1356

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
1355, după ce Ludovic renunța la planurile sale italiene, Alexandru era privit (recunoscut) de rege ca un "vasal unguresc", reconciliat, adus la pace prin solia episcopului Dimitrie din Oradea. În anii 1355-1356, când la Severin stăpânea ca ban Nicolae Szechy, domnul muntean renunțase pentru moment la drepturile asupra cetății Severinului, mai mult, el a cedat formal aceste drepturi, retrăgând și episcopul ortodox de acolo, care va fi așezat la Râmnic-"Noul Severin". Pe planul vieții personale, Alexandru avea două fiice, dintr-o

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]