1,225 matches
-
sunt reproduceri ale coroanelor reale, acesta fiind și motivul pentru care formele coroanelor sunt atât de variate, ele având doar menirea de a simboliza suveranitatea. În picturile realizate ca urmare a diverselor ctitorii, pe unele monede sau pietre funerarii, Domnii munteni și moldoveni sunt prezentați aproape întotdeauna având pe cap o coroană de aur. Această coroană, în general coroană princiară deschisă, este formată din 3 sau 5 ornamente sculptate cu forme de flori sau frunze stilizate (fleuroane). În secolele XIV și
Însemnele regalității române () [Corola-website/Science/306723_a_308052]
-
ienicerilor pe cap sau cu ișlic, la alte ocazii solemne. În reprezentările din secolul al XIX-lea coroana este așezată pe o pernă sau masă în apropierea imaginii domnești. Alte semne ale puterii sunt buzduganul și sabia, întâlnite la Domnii munteni și moldoveni. Aceste simboluri pot fi regăsite pe monedele, sigiile, stemele șisteagurile vremii. Buzduganul și sabia sau iataganul au fost până la Alexandru Ioan Cuza însemnele principale domnești. În unele cazuri Domnii sunt reprezentați și cu alte simboluri, altele decât buzduganul
Însemnele regalității române () [Corola-website/Science/306723_a_308052]
-
ale zaporojenilor fiind înrudite cu cele boierești din Moldova iar domnitorii Moldovei fiind de multe ori și protectori sau conducători ai Zaporojiei. Capitala Zaporojiei, nerecunoscută de Polonia, a fost în general la Cremenciug. Nu se cunoaște exact dacă autoritatea domnitorilor munteni (Basarabii) se întindea și dincolo de Nistru sau nu (a se vedea Basarabia). Cert este că după preluarea terioriului deținut de Basarabi la nord de Dunărea de Jos, domnitorii Moldovei vor avea autoritate și dincolo de Nistru, în teritoriul numit astăzi Transnistria
Zaporojia (regiune) () [Corola-website/Science/307433_a_308762]
-
construiește un etaj parțial pe aripa veche. Din nefericire palatul este afectat puternic de evenimentele tragice din anii 1559-1560, când domnitorul Gheorghe Ghica, sub presiunea otomană, demolează fortificațiile și, parțial, palatul. Ultima perioadă de înflorire a vechii reședințe a domnitorilor munteni se derulează între anii de domnie ai marelui Constantin Brâncoveanu. Acesta renovează palatul, adăugând încăperilor picturi și stucaturi după moda epocii. Pe fațada dinspre răsărit a palatului lui Petru Cercel adaogă o lojă prevăzută cu scară de acces spre grădină
Curtea Domnească din Târgoviște () [Corola-website/Science/302297_a_303626]
-
mai mari fiind, la data construcției, cea mai mare clădire religioasă din Țara Românească. Pictura, păstrată și în zilele noastre, este realizată integral între anii 1696-1698, în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu, conținând cea mai amplă galerie de portrete de domnitori munteni. Biserica-paraclis veche este construită de Mircea cel Bătrân în jurul anului 1415 lângă latura de nord a primei case domnești. Urmele fundației reconstituite până la înălțimea de 2m, arată o construcție după un plan de tip triconic. Planul arhitectonic este asemănător cu
Curtea Domnească din Târgoviște () [Corola-website/Science/302297_a_303626]
-
Aceste regulamente organice au fost introduse in Tara Romaneasca in 1831 si in Moldova in 1832. Ca ambasador al Rusiei la Paris în perioada 1856-1862, a sprijinit unirea Principatelor Române. Regulamentul Organic a fost elaborat de un grup de boieri munteni si moldoveni sub autoritatea lui Pavel Kisseleff. Între anii 1856 - 1862 a fost ambasador al Rusiei în Franța.
Pavel Kiseleff () [Corola-website/Science/302322_a_303651]
-
că ar fi prima soție a lui Mircea Ciobanu, sau, după părerea istoricului Mihai Cazacu, ar fi mama voievodului Vlad cel Tânăr (Vlăduț), cel decapitat în 1512 la București "sub un păr" (Stolnicul Constantin Cantacuzino "Istoria Țării Românești" în "Cronicari munteni", vol.III, București, 1984, p.94), iar biserica a fost clădită tocmai pe acel loc. Fiind construită pe pământuri domnești și în imediata apropiere a curții voievodale, dacă nu chiar în incinta acesteia, biserica Doamnei Maria devine, încă de la început
Biserica Doamnei Maria și a Doamnei Stana din București () [Corola-website/Science/302068_a_303397]
-
1476, decembrie 1476 - noiembrie 1477) fiu al lui Dan al II-lea, așa cum el însuși afirmă într-o scrisoare adresată "burgraf"-ului Brașovului datată 11 iulie 1475. Laiotă apare pentru prima oară în preajma marelui voievod Ștefan ca pretendent la tronul muntean în anul 1472 în pline pregătiri pentru ofensiva care avea să-l alunge pe Radu cel Frumos în toamna anului următor. Campania militară începe pe 8 noiembrie 1473 prin trecerea Milcovului de către armatele unite ale lui Ștefan cel Mare și
Basarab Laiotă cel Bătrân () [Corola-website/Science/302055_a_303384]
-
lui Ștefan cel Mare și corpurile de mercenari angajate de Laiotă. Radul cel Frumos iese în întâmpinarea armatei invadatoare probabil undeva pe lângă Gherghița în Prahova unde, între 18 și 20 noiembrie, are loc așa numita "bătălie de la Cursul Apei". Voievodul muntean este înfrânt și obligat să se refugieze în cetatea Bucureștiului unde pe 21 noiembrie începe un scurt, dar violent, asediu. Văzându-se fără perspectiva vreunui sprijin extern, Radu cel Frumos este obligat să fugă în noaptea de 23 noiembrie spre
Basarab Laiotă cel Bătrân () [Corola-website/Science/302055_a_303384]
-
însă nu uită să mențină presiunea asupra domnitorului muntean căci îl eliberează pe Dracula, iar, dintr-o scrisoare datată 10 ianuarie 1476 le poruncește brașovenilor să stea la dispoziția acestuia totodată poruncindu-le să păstreze și bunele relații cu voievodul muntean. Este evident că decizia de a păstra o garnizoană de soldați ai lui Vlad Țepeș în sudul Ardealului îl nemulțumește pe Laiotă care, într-o scrisoare adresată sașilor Sibiului datată 22 februarie 1476, afirmă că nu se mai poate considera
Basarab Laiotă cel Bătrân () [Corola-website/Science/302055_a_303384]
-
spre Târgoviște în frunte cu Drăculea. Cu toate acestea, ofensiva maghiară și moldoveană începe abia la începutul lui noiembrie. Laiotă, cu o armată de circa 18.000 de oameni încearcă să reziste undeva lângă Târgoviște însă armata maghiară învinge oastea munteană într-o sângeroasă bătălie. Laiotă, împreună cu rămășițele armatei sale, se retrage și se închide în cetatea Bucureștiului. Pe 8 noiembrie, Vlad Țepeș anunță cu bucurie în Târgoviște că "[...]am răsturnat pe vrăjmașul nostru Laiotă[...]" iar pe 11 noiembrie, Ștefan Báthory
Basarab Laiotă cel Bătrân () [Corola-website/Science/302055_a_303384]
-
le iese în întâmpinare, și "[...]s-au bătut la Văcărești, den jos de București, și bătându-l, l-au prins viu și i-au tăiat pașa capul, supt un păr în București[...]" (Stolnicul Constantin Cantacuzino "Istoria Țării Românești" în "Cronicari munteni", vol.III, București, 1984, p. 93-94). După unele versiuni din cronicile muntene descriind viața patriarhului Nifon și după însuși spusele sale, cel ce l-a decapitat a fost chiar viitorul voievod. Trupul este dus și înmormântat cu fast la necropola
Vlad cel Tânăr () [Corola-website/Science/302072_a_303401]
-
de București, și bătându-l, l-au prins viu și i-au tăiat pașa capul, supt un păr în București[...]" (Stolnicul Constantin Cantacuzino "Istoria Țării Românești" în "Cronicari munteni", vol.III, București, 1984, p. 93-94). După unele versiuni din cronicile muntene descriind viața patriarhului Nifon și după însuși spusele sale, cel ce l-a decapitat a fost chiar viitorul voievod. Trupul este dus și înmormântat cu fast la necropola domnească de la Mănăstirea Dealu de către Neagoe Basarab care va regreta acest episod
Vlad cel Tânăr () [Corola-website/Science/302072_a_303401]
-
dat de către domnul Mihai Racoviță la 10 ianuarie 1717 pentru a se acorda scutiri de dări Mănăstirii Cetățuia se notează că: Frință căpitanul au venit cu nemții și cu cătane ca să ne ia pe noi, precum au luat pe domnul muntean de la scaunul din București... și ne-au lovit joi, la 8 ceasuri din zi. Și lovindu-ne fără veste în curte cu război, apărându-ne, am mers la mănăstire la Cetățuia. Și în mănăstire, înconjurându-ne, ne-au bătut. Și
Crucea lui Ferentz () [Corola-website/Science/302069_a_303398]
-
peste râul Siret), la sud-est cu județul Brăila (peste râul Buzău), iar la vest cu județul Buzău. Județul Șlam Râmnic (vechiul nume al Râmnicului-Sărat) datează din perioada organizării medievale a Țarii Românești. La început, reședință județului a fost orașul Focșanii Munteni, aflat pe malul drept al Milcovului ce-l separă de orașul care aparținea Moldovei. În 1542, cănd Imperiul Otoman a anexat Brăila și zona învecinată ei, transformând-o în raia, județul Șlam Râmnic a primit restul teritoriului administrat anterior de
Județul Râmnicu-Sărat (interbelic) () [Corola-website/Science/302178_a_303507]
-
fiul împăratului. În 1369, Dobrotici împreună cu aliatul său Vladislav I al Țării Românești l-au ajutat pe Ivan Strațimir să revină la tronul Vidinului. Cu acest prilej cetățile Dârstor (Silistra) și Chilia trec în posesia Țării Românești. În 1379, flotele munteană și dobrogeană blochează flota genoveză în fața Constantinopolului. În 1386, Dobrotici moare și îi urmează la tron Ivanko sau Ioan, care acceptă pacea cu Murad I al Imperiului Otoman și semnează un tratat comercial cu Genova. Ivanco moare în 1388 în timpul
Istoria Dobrogei () [Corola-website/Science/302149_a_303478]
-
împăratului, de la consulul rusesc din Iași, un pașaport ca locuitor al Astrahanului, a fost confident tainic al consulului împărătesc la București, mai ales în vremurile furtunoase ale lui Mustafa-Baiakdar și Pasvant-Oglu. Prin creditul și influența sa, au izbutit boierii divanului muntean să așeze hrană și furaj pe toate punctele, unde trebuia să treacă oastea Rusiei; prin înrâurirea lui Manuc asupra lui Ahmet-Efendi (Administratorul moșiilor lui Mustafa-Pașa), comandantul trupelor lui Mustafa-Pașa în Muntenia, boierii acestui divan au putut să se retragă spre
Manuc Bei () [Corola-website/Science/302608_a_303937]
-
comandant al oștirii de la Rușciuc de a cădea asupra acestei provincii, golite atunci de trupe, și de a prăda țara pentru a duce în robie pe locuitori. El n-a cruțat nimic pentru a elibera pe chezășia sa, pe prizonierii munteni, pe cari Regeb-Aga din Orșova și alți comandanți turci îi trimiteau la Rusciuc" . IPS Dosoftei, mitropolitul Țării Românești, a eliberat la 1 iulie 1809 lui Manuc un certificat , "îndreptând fierbinte rugăciuni pentru eliberarea patriei nenorocite, de sub jugul Turcilor, îndrăznind a
Manuc Bei () [Corola-website/Science/302608_a_303937]
-
politică a lui Ioan de Hunedoara a fost dusă mai departe de Matia Corvinul, fiul său, devenit rege al Ungariei în 1458. În primăvara anului 1457 Ștefan, susținut de partida boierească din Țara de Jos și un corp de oaste muntean, l-a învins pe Petru Aron, interpusul polon, care s-a refugiat în Polonia împreună cu susținătorii săi. În aprilie 1459 Ștefan l-a recunoscut pe regele Poloniei ca suzeran, și i-a lăsat cetatea Hotinului. A promis că se va
Politica externă a lui Ștefan cel Mare () [Corola-website/Science/302618_a_303947]
-
Scaunul Papal împotriva regelui maghiar. În anul următor Ștefan a confirmat printr-un nou jurământ supunerea față de regele polon, prin delegați, dar a refuzat să se prezinte personal la Lvov să presteze omagiul, invocând pericolul unui atac otoman, maghiar sau muntean. În 1469 a jefuit regiunile Rodnei și Băii Mari, ca represalii împotriva Ungariei pentru sprijinirea pretendentului Petru Aron. In replică, pretendentul la tron a fost trimis de unguri cu un corp expediționar să ocupe tronul Moldovei, dar a fost înfrânt
Politica externă a lui Ștefan cel Mare () [Corola-website/Science/302618_a_303947]
-
început prin conflictul dintre Ștefan și Radu cel Frumos. Încă în 1468 se zvonea despre iminența unui război. Conflictul a început din cauza Chiliei, iar el a fost transformat într-o dușmănie deschisă între cei doi domni. Ștefan a ars târgurile muntene de graniță în 1470 și 1471. Punctul culminant a fost atins în campania din 1473, când oștile moldovene au ajuns până la cetatea Dâmboviței și l-au alungat pe domnitor. Familia lui a fost capturată și adusă în Moldova. L-a
Politica externă a lui Ștefan cel Mare () [Corola-website/Science/302618_a_303947]
-
O nouă campanie l-a înscăunat pe același Basarab, care după scurt timp s-a închinat turcilor și efortul lui Ștefan a fost zădărnicit. În 1474 a încercat să își impună voința în Muntenia, luptând contra lui Basarab, distrugând cetățile muntene. Intervențiile în Țara Românească au atras reacția otomană. Prima campanie s-a desfășurat sub conducerea unui pașă, Soliman. Turcii l-au somat să plătească tributul restant și să predea cele două cetăți maritime. Victoria de la Vaslui din ianuarie 1475 l-
Politica externă a lui Ștefan cel Mare () [Corola-website/Science/302618_a_303947]
-
de Constantin Cantemir (1685-1693) care luptau cu polonezii regelui Ioan Sobieski al III-lea la Boian (1685) a fost chemată și o oaste muntenească condusă de domnitorul Șerban Cantacuzino (1678-1688). După cum notează Dimitrie Cantemir în ""Viața lui Constantin Cantemir"", domnitorul muntean s-a străduit intenționat să ajungă cu întârziere, ajungând numai până la Iași și așezându-și tabăra la Mănăstirea Aroneanu. A stat acolo trei zile, timp în care a primit vestea că trupele turco-tătare și moldovene au câștigat bătălia, după care
Biserica Aroneanu () [Corola-website/Science/302623_a_303952]
-
ca urmare a izbucnit un șir de războaie. Ștefan a încercat să aducă și Țara Românească în sfera sa de inflență și a susținut un favorit al său pentru tronul muntenesc. A urmat o luptă de durată între diferiții domnitori munteni susținuți de maghiari, de otomani și de Ștefan. În 1475 a fost trimisă o armată otomană în frunte cu pentru a-l pedepsi pe Ștefan pentru amestecul în Țara Românească; otomanii au suferit însă o grea înfrângere în bătălia de la
Mahomed al II-lea () [Corola-website/Science/303307_a_304636]
-
(n. cca. 1655/1660 - d. ante 9 iulie 1725) a fost un cronicar muntean, autor al cronicii "Viața lui Constantin Brâncoveanu" din 1711 și al manuscrisului "Letopisețul de la descălecarea cea dintâiu a românilor și așezarea lor în Țara Românească", care s-a pierdut. Logofătul , împreună cu fratele său, logofătul Șerban Greceanu, a luat parte, alături de
Radu Greceanu () [Corola-website/Science/303359_a_304688]