2,831 matches
-
strălucirea părului său bogat după ce a fost spălat cu săpunul primit de la vecina. Chiar dacă acest săpun a fost dat... așa, cu un tremur al mâinii, care vorbea de la sine despre zgârcenia acelei femei ori chiar despre sufletul ei închistat, Mura s-a bucurat tare mult înțelegând că munca i-a fost răsplătită și nu că acel săpun i-ar fi fost dat de pomană. Ea nu observase admirația de moment din ochii femeii și nici lăcomia din privirea ațintită asupra
Mura by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1734_a_92272]
-
acel săpun i-ar fi fost dat de pomană. Ea nu observase admirația de moment din ochii femeii și nici lăcomia din privirea ațintită asupra ciorapilor „comandați”. Altfel s-ar fi întristat și ar suferit mult, mai ales că numai Mura a știut câtă durere au simțit multă vreme degețelele ei delicate. Nici bunicii nu i-a spus despre suferința ei, pentru că nu dorea să o întristeze și mai mult. Bine că a priceput tehnica împletitului! Nu peste mult timp, avea
Mura by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1734_a_92272]
-
timp, avea să uimească pe toți cu modelele pe care le realiza! Dar, despre acest fapt vom aminti într-un alt capitol al povestirii noastre. Spuneam că bunica încerca să găsească o soluție potrivită. Îi plângea sufletul când vedea că Mura, la cei șase anișori ai ei, trebuia să înfrunte viața ca și un om mare. Dacă ar fi avut și ea o brumă de avere..., ar fi trăit cu toții mai bine. De altfel, nu era ea singura din sat atât
Mura by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1734_a_92272]
-
dacă s-ar fi despicat în două, uimirea ei nu ar fi fost atât de mare. Valuri de bucurie, de întristare și de speranță păreau că se învolburează sub broboada bătrânei , amețind-o. Știa că nu poate oferi mai mult Murei, dar vocea din inima ei îi striga: nu poți să te îndepărtezi de acest copil, este iubirea purtată în suflet ca pe un dar de la Dumnezeu, de la Ana și de la Călin! Multe drumuri a bătut șeful de gară la bunica
Mura by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1734_a_92272]
-
purtată în suflet ca pe un dar de la Dumnezeu, de la Ana și de la Călin! Multe drumuri a bătut șeful de gară la bunica, până când, într-un final, bunica a cedat. A cedat din cauza sărăciei și a neputinței de a oferi Murei un viitor mai bun, care să fie presărat cu bunătăți, cu rochițe frumoase, cu jucării, așa cum a văzut ea la cineva. De câteva zile Mura simțea ceva diferit. Simțea că bunica este frământată de un ceva care o îngrijora și
Mura by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1734_a_92272]
-
un final, bunica a cedat. A cedat din cauza sărăciei și a neputinței de a oferi Murei un viitor mai bun, care să fie presărat cu bunătăți, cu rochițe frumoase, cu jucării, așa cum a văzut ea la cineva. De câteva zile Mura simțea ceva diferit. Simțea că bunica este frământată de un ceva care o îngrijora și o făcea să fie alta de cum o cunoscuse până în acele zile. O vedea pe bunică cum își ferea ochii de ai ei, iar seara simțea
Mura by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1734_a_92272]
-
sugrumau, de faptul că viața ei va fi mai frumoasă alături de alți oameni. - Ce o să te faci tu, peste câțiva ani, cu o bătrână slabă și urâtă? îi spuse pentru a o încuraja. Strălucirea pantofilor lui a amețit-o pe Mura. Nu mai văzuse așa ceva! Își ridică privirea și observă ceva strălucitor pe umerii și pe reverele cămășii. Pe cap el avea o șapcă din acelea din care nu le mai văzuse până atunci, cu cozoroc. Împletiturile de pe aceasta erau parcă
Mura by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1734_a_92272]
-
deosebit. Nimic mai mult. Atât a putut să-i ofere ea la plecare. Nu avea altceva. Doar duioșia cu care a îmbrățișat-o. Cei doi frați ai ei, simțindu-se într-un fel defavorizați, nu reușeau să știe dacă pentru Mura va fi o bucurie sau nu. Și-au strâns toți mânuțele, ca atunci când, singuri fiind, au bătut la poarta bunicii. S-au despărțit cu greu, dar s-au despărțit! Picioarele fraților ei, goale și pline de praf, au străbătut drumul
Mura by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1734_a_92272]
-
au despărțit! Picioarele fraților ei, goale și pline de praf, au străbătut drumul pe cealaltă parte, pentru a uita, ori pentru a nu fi părtași la ce se întâmplă de fapt, de parcă aveau o presimțire urâtă. O iubeau mult pe Mura. Uneori ea era mai înțeleaptă decât ei, în ciuda faptului că erau băieți și erau mai mari decât ea. Recunoșteau că Mura știe mai multe de la viață, de la această viață grea, de copii fără părinți. Pe lângă înălțimea acelui munte de om
Mura by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1734_a_92272]
-
a nu fi părtași la ce se întâmplă de fapt, de parcă aveau o presimțire urâtă. O iubeau mult pe Mura. Uneori ea era mai înțeleaptă decât ei, în ciuda faptului că erau băieți și erau mai mari decât ea. Recunoșteau că Mura știe mai multe de la viață, de la această viață grea, de copii fără părinți. Pe lângă înălțimea acelui munte de om, Mura părea o păpușică, iar drumul până la viitoarea ei casă a fost străbătut cu o căruță: Hârrrr-hârrrr! Hârrrr-hârrrr! Mai bine mergeam
Mura by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1734_a_92272]
-
Uneori ea era mai înțeleaptă decât ei, în ciuda faptului că erau băieți și erau mai mari decât ea. Recunoșteau că Mura știe mai multe de la viață, de la această viață grea, de copii fără părinți. Pe lângă înălțimea acelui munte de om, Mura părea o păpușică, iar drumul până la viitoarea ei casă a fost străbătut cu o căruță: Hârrrr-hârrrr! Hârrrr-hârrrr! Mai bine mergeam pe jos, gândi Mura. Cu mama și cu bunica mergeam întotdeauna pe jos. Mersul pe jos este așa de frumos
Mura by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1734_a_92272]
-
de la viață, de la această viață grea, de copii fără părinți. Pe lângă înălțimea acelui munte de om, Mura părea o păpușică, iar drumul până la viitoarea ei casă a fost străbătut cu o căruță: Hârrrr-hârrrr! Hârrrr-hârrrr! Mai bine mergeam pe jos, gândi Mura. Cu mama și cu bunica mergeam întotdeauna pe jos. Mersul pe jos este așa de frumos! Ici-colo te apleci să rupi un fir de iarbă, să-i simți mirosul crud, vezi un mușuroi de furnici, mai alergi după un puf
Mura by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1734_a_92272]
-
și pentru frații săi, erau străjuite de privirile acelui bărbat care urma să-i fie tată. Nu au vorbit multe lucruri, dar știe că a fost privită cu drag. Se făcuse târziu. Soarele încă nu părăsise cerul înalt, acolo unde Mura știa că părinții săi au fost chemați și că erau mai importanți acolo, sus, decât aici, pe pământ. Ținută strâns de mâna puternică a bărbatului, Mura se trezi în fața unei clădiri înalte, cu ferestre mari, vopsită în alb și roșu
Mura by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1734_a_92272]
-
privită cu drag. Se făcuse târziu. Soarele încă nu părăsise cerul înalt, acolo unde Mura știa că părinții săi au fost chemați și că erau mai importanți acolo, sus, decât aici, pe pământ. Ținută strâns de mâna puternică a bărbatului, Mura se trezi în fața unei clădiri înalte, cu ferestre mari, vopsită în alb și roșu. - Ce frumusețe! șopti ea aproape de neauzit. Casa bunicii era atât de micuță. Cu urcatul scărilor a fost mai greu. Nu putea înțelege de ce sunt atât de
Mura by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1734_a_92272]
-
repede, tot scările care au dus-o sus, au condus-o și la ieșire. Să fie coborârea ei un lucru predestinat? Dumnezeu știe! Dar, mânată de dragostea pentru bunica ei, izgonită, poate, de răceala acelei încăperi prea înalte pentru ea, Mura a fugit. A fugit și de femeia aceea care urma să-i fie mamă. A fugit de un alt destin. A fugit cât o țineau piciorușele ei mici. Voia la bunica! Cu lacrimile șiroind pe obraji, mai fierbinți ca picăturile
Mura by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1734_a_92272]
-
aceea care urma să-i fie mamă. A fugit de un alt destin. A fugit cât o țineau piciorușele ei mici. Voia la bunica! Cu lacrimile șiroind pe obraji, mai fierbinți ca picăturile de raze ce urmau să topească pământul, Mura, eroina povestirii noastre, căuta în zare cu privirea. Voia la bunica! Teama că s-ar fi pierdut, face să îi bată inima în piept ca ticăitul ceasului vechi de pe masa bunicii: tic-tac, tic - tac, tic - tac... Niciunde nu va fi
Mura by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1734_a_92272]
-
acasă, acasă la bunica! Apăsătoare este liniștea acestei nopți lungi de vară, cum apăsător este gândul bunicii. Prin ochiurile mici de geam, lumina palidă a lunii își face simțită prezența în camera mică, curată, mirosind a flori de lămâiță. Doarme Mura! Doarme îngerașul bunicii! Cine a spus că îngerii, în sfințenia lor, poartă cosițele mereu aurii? Cu mâinile împreunate a rugă, cu piciorușele ei micuțe îndoite și aduse până aproape de abdomen, ochișorii ei negri își liniștesc anevoios toate frământările. Somnul spală
Mura by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1734_a_92272]
-
Ușor, ele se contopesc cu zarea și-n zborul lor către neștiut, către cer, șoptesc: astăzi toate lacrimile se duc odată cu roua, se pierd într-o infinită stare de nou, de bine, într-o nouă zi! O nouă zi pentru Mura. Ea știa că, împreună cu frățiorii ei, va pleca astăzi la câmp. Așa micuță cum este ea, va fi de ajutor... așa îi spunea mătușa ei, femeia aceea zgârcită și rea, care o trimitea mereu să aducă apă de la fântână. Locuia
Mura by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1734_a_92272]
-
trimitea mereu să aducă apă de la fântână. Locuia lângă casa bunicii. Era una din nurorile ei. Voia bunica uneori să o pună la punct în felul ei înțelept, bătrânește, dar nu avea cu cine și era obligată... De ce și cum, Mura a înțeles mult mai târziu. Strigă soarele de peste acoperișurile joase și îndeamnă la drum pe cei care erau pregătiți pentru prășitul de-al doilea. Răcoarea dimineții trebuia prinsă de pașii încă adormiți ai copiilor. Cine a trecut prin așa ceva, știe
Mura by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1734_a_92272]
-
copiilor. Cine a trecut prin așa ceva, știe ce înseamnă să duci rândurile până la capăt, să ai grijă să nu tai decât buruieni. Trebuie să ai multă îndemânare, pricepere, răbdare și... mâncare. Aici am vrut să ajung. Aici a „impresionat” mătușa Murei și, poate tocmai de aceea, acest amănunt nu a fost uitat, chiar dacă peste el au trecut zeci de ani. Unele amintiri nu se șterg, cu atât mai mult cu cât ele sunt atât de triste. La apusul soarelui, mătușa, pe
Mura by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1734_a_92272]
-
unui copăcel rătăcit prin acele locuri o strachină din aceea de lut, frumoasă ce-i drept, dar ce folos. Până la jumătatea ei se zărea, albă și triumfătoare, mâncarea, de care auzise toată ziua și pe care, chiar o așteptau frații Murei, ea și un tânăr de prin sat - o altă victimă a mătușii Ftenia. - Haideți, băieți! Haideți, băieții mamii, că acuma vă dau și mâncarea! Haideți, că doar nu ați muncit degeaba! Vă dă acuș tușa Ftenia de mâncare. Și, cum
Mura by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1734_a_92272]
-
din interior sau... și mai mult, sufletul - o frumoasă mămăligă! Tăiată cu o lamă de cuțit scos la repezeală de mătușa Ftenia din buzunarul șorțului, mămăliguța strălucea în lumina amurgului, ca și brânza, de altfel! Brânză! O, ce bunătate! Și Mura care credea că mătușa sa este o zgârcită! Uite cu ce îi ospătează ea pe toți! Dar, oare va ajunge brânza, la câtă foame avea fiecare dintre ei, după atâta prășit? Se auzea continuu: - Haideți, băieții mamii!... Și, timid, încerca
Mura by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1734_a_92272]
-
Ei, poate mâine o veți dori! Și pune strachina cu brânza din ea neatinsă, cu grijă, într-un coș de nuiele, alături de câteva firimituri de mămăligă. - Haideți, băieți! Haideți, băieții mamii, mergeți acasă, la bunica voastră, că doar ați mâncat! Mura aștepta somnul, care spală și curăță ochii de tot ce nu place privirilor de peste zi, într- o ușoară legănare a uitării și a iertării. Din acest motiv, zorile dimineții sunt atât de curate... Roua, acești picuri cristalini pe care îi
Mura by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1734_a_92272]
-
iertării. Din acest motiv, zorile dimineții sunt atât de curate... Roua, acești picuri cristalini pe care îi primim în dar, sunt lacrimile nopții, lacrimi adunate din ochii celor care dorm și care-și lasă în grija nopții amarul unei zile. Mura... fetița cu ochii de mură. Cu buzele care au uitat sa zâmbească și să pronunțe cuvântul Mamă! Cu mâinile muncite și crăpate de greutățile vieții! Și de-ar fi fost numai mâinile sfâșiate. Dar era și inima, care, printre suspine
Mura by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1734_a_92272]
-
dimineții sunt atât de curate... Roua, acești picuri cristalini pe care îi primim în dar, sunt lacrimile nopții, lacrimi adunate din ochii celor care dorm și care-și lasă în grija nopții amarul unei zile. Mura... fetița cu ochii de mură. Cu buzele care au uitat sa zâmbească și să pronunțe cuvântul Mamă! Cu mâinile muncite și crăpate de greutățile vieții! Și de-ar fi fost numai mâinile sfâșiate. Dar era și inima, care, printre suspine încerca să-și domolească bătăile
Mura by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1734_a_92272]