1,825 matches
-
treisprezece ani! În mai puțin de trei luni, vărul măriei tale, fostul voievod al Țării Românești, Vlad Dracula, va fi pus În libertate! Majestatea Sa consideră că Vlad va fi un aliat puternic, capabil să oprească otomanii la Dunăre. Un murmur traversă sala la auzul acestei vești. Vlad Dracula, zis Țepeș, revenit În scaunul de la Târgoviște! Se pare că, după Vaslui, se petrecea o a doua minune! Ștefan se potoli, așezându-se din nou În tron. - Mai mult, adăugă solul, voievodul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
au murit Înainte de a apuca să scoată săbiile. Alții au murit cu sabia În mână, fără a se putea apăra. Acolo a rămas o vale a sângelui, pe care o ocolesc cu groază toți călătorii. Cuvintele Cuceritorului se opriră, dar murmurul lor nu Încetă În mintea lui Amir. Totul se Învălmășea. Luptătorul necunoscut, Înfruntarea din deșert, uciderea Cuceritorilor, toate erau fragmente dintr-o derulare imposibilă a evenimentelor. Așa ceva nu putea exista. Deși privirile Celor Patru spuneau că totul e real. Târziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
un ordin, dar poate că gesturile sale le erau destinate Apărătorilor, care trebuiau să revină de urgență la chei. Gabriel făcu semnul de retragere generală la corabie. Doar cu o clipă mai târziu, poarta palatului Ak Sarai se deschise și murmurul mulțimii Încetă. Alexandru scoase penelul negru, gata să contureze cu iuțeală primul chip care ar fi apărut. Gabriel repetă semnul de retragere generală, dar pictorul refuză cu un gest discret din cap și ridică degetul mare al mâinii stângi. Cerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Patru. Am scos iataganul, crezând că-l pot Învinge. N-am putut. Dintr-o singură lovitură m-a aruncat În apele canalului. Am fugit cu ajutorul unei bărci. Am aflat abia la Istanbul cu cine luptasem. Era căpitanul Oană. Tatăl tău. „Murmurul mării, Își spuse Ștefănel. Ascultă murmurul mării și pătrunde-te de infinitatea lui și de puterea lui. Rezistă. Timpul se Întoarce asupra ta ca un val căruia crezi că nu-i poți rezista. Dar te Înșeli. Îi poți rezista. Trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
-l pot Învinge. N-am putut. Dintr-o singură lovitură m-a aruncat În apele canalului. Am fugit cu ajutorul unei bărci. Am aflat abia la Istanbul cu cine luptasem. Era căpitanul Oană. Tatăl tău. „Murmurul mării, Își spuse Ștefănel. Ascultă murmurul mării și pătrunde-te de infinitatea lui și de puterea lui. Rezistă. Timpul se Întoarce asupra ta ca un val căruia crezi că nu-i poți rezista. Dar te Înșeli. Îi poți rezista. Trebuie. E abia Începutul Întoarcerii tale. Rezistă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
trecu peste chip. Era păzit de dragoste și de forță. Erina și Apărătorii. Făcu imediat legătura. Erina reușise să contacteze Ordinul scutului și spadei. Se aflau, probabil, undeva În Balcani. - Unde mergem? Încercă să Întrebe, dar se auzi doar un murmur soptit. Vocea nu avea putere. - Ai dormit cam mult, commandante! se auzi o voce cunoscută, undeva În stânga. Oană Întoarse capul Încet, simțind durerea din ceafă și umăr. Ochii i se măriră de uimire și de bucurie. - Angelo... murmură, de data
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Ce provocare! Parcă toate astea se petrec Într-un vis... O singură săgeată! Cea pe care Gingis han o numea, În legile lui, „Săgeata Destinului”! Războinicii Bordjighin lărgiră cercul, de la douăzeci la cincizeci de pași. Apărătorii se apropiară, fără un murmur, deși nu Înțelegeau sfidarea ultimă pe care Amir i-o aruncase dușmanului său. Cei doi adversari erau acum călări, iar Amir dădu pinteni calului său murg care necheză Încet, ca și cum ar fi Înțeles o poruncă neauzită. Ogodai scoase arcul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Cer Albastru”... murmură, Încremenit, Alexandru. Pedeapsa pentru trădare. Grupul Apărătorilor păstră liniștea. După clipe lungi de așteptare, Yves spuse, cu vocea lui baritonală: - Mon Dieu! O adevărată lovitură de maestru... Aproape neîncrezători, arcașii Apărătorilor se apropiară de cadavrul tătarului. Un murmur de admirație străbătu grupurile de luptători. Amir bătu ușor coama calului, care fornăi bucuros, apoi se apropie de căpitanul Oană și spuse, În limba turcă: - Îți mulțumesc Încă o dată pentru onoare. Acum, cu Încuviințarea ta, am să te Însoțesc până când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Dar, Întorcându-se spre războinicii săi, printr-o mare de capete plecate, Își spuse că nu avea dreptul să Înțeleagă mai mult decât Îl lăsau cuvintele. Iar cuvintele cădeau, ca niște umbre, În viitor. Făcuse doar câțiva pași când un murmur venit de pretutindeni Îl făcu să ridice privirile. Cerul greu și cenușiu care apăsase capitala imperiului se ridicase În doar câteva clipe, iar prin faldurile străvezii ale norilor străbătea, stingheră, singuratică, aproape imposibilă, o rază de soare. 13. Înfrângerea 21
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
și Zărandului și secuimea din ținuturile Harghitei și Covasnei a fost mobilizată de voievodul Ardealului, Ștefan Bathori! - Pornește Matei Corvinul, În sfârșit, spre Moldova? - Matei, nu. Dar pornește un comandant mult mai aprig decât Matei. Vlad, fiul lui Dracula! Un murmur se răspândi În rândurile plăieșilor la auzul acestor cuvinte. Cu toții simțeau că, de la primul sunet de corn al măriei sale, un val de Încredere și de luptă pornise undeva, În adâncurile lumii. Iar acel val creștea zi după zi. Ridicarea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
unei nebănuite furtuni n-ar fi putut să-l ajungă. Din depărtare, marinarul de cart din vârful catargului le semnalizase că o flotă imensă se apropie de gurile Dunării. Apoi, pe malul mării se așternuse liniștea. Acea liniște alcătuită din murmurul valurilor alunecând molcom la țărm. Acea liniște În care Alexandru recunoscu ceva din frământarea calmă a lagunei. Nu rezistă tentației de a privi ce face fratele său. Se Întoarse pe culmea dunei de nisip și privi. Ștefănel era cu spatele la el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
doresc să-mi potolesc foamea de amintirile nenăscute ale mileniului III, caut o făclie miraculoasă cu care să-mi luminez calea prin tunelul timpului trecător, dar, trăiesc drama maratonistului silit să abandoneze cursa pe ultima sută de metri. Ipostaze Ascult murmurul visului, tropotele timpului, zborul gândului, glasul inimii. Aud zgomotele liniștii, șoaptele tăcerii, vaietele fericirii, hohotele bucuriei. Privesc încremenirea valurilor, liniștea furtunii, îmbrățișarea astrelor, dansul ielelor. Iscodesc necuprinsul Universului, neînțelesul haosului, filozofia absurdului, infinitul neînceputului. Vreau să descopăr piatra filozofală a
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/773_a_1527]
-
se integrează în atmosfera sumbră (nebănuite sunt căile Domnului) pe care o găsește reflectată în rândurile scrise pentru această ocazie: „Cum toate colțurile curții se află-nvăluite în umbră Doar inima-mi stă încă trează, să ardă pal în noapte.“ Un murmur de aprobare străbate mushaira. “Cât crezi, o, Mirza, că-ți mai e dat să fugi de moarte Uitat fiind de speranțe și lepădându-ți dorurile toate?“ Mirza încheie și ultima strofă, rostindu-și numele, așa cum este obiceiul, și auditoriul îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
să fie surprins de un polițist, înainte de a avea timp să-și ridice pantalonii. Oxfordul devenise un palimpsest. De fiecare dată când trecea pe străzile lui, era forțat să interpreteze toate plimbările anterioare în mici ritualuri, în cascade de ticuri, murmure și gesturi abrupte care provocau bârfele studenților mai mari, obișnuiți să diagnosticheze orice drept suprasolicitare. Chapel se simțea încolțit și a început să-și dorească să scape de aici într-un loc necunoscut, un loc față de care să fie perfect
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
boare, Lacrimă de jar peste păcat. Spune-mi că-s grădină-nmiresmată, Pomul vieții vesel fremătând, Versul plin de dor, o nestemată, Curcubeu în zare tremurând. Spune-mi că sunt stea strălucitoare, Zâmbetul din ochi nevinovat, Pulbere de cer vindecătoare, Murmur de izvor, gândul curat. Spune-mi că iubirea ți-e întreagă Chiar de-i cerul trist și plumburiu; Firul vieții infinit ne leagă Cu lumini de soare auriu. De nu-mi spui nimic, doar cu privirea, Toată fericirea-mi dăruiești
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
ei. Pe dinafară, în nervuri de emoții, le-a germinat osânda-n feciorie. S-au scuturat de cutazanța mea arătând cu degetul spre neputința de a curăța până la alb pustiul cuibului rămas. De atunci, mi se tot scutură petalele. Nostalgic murmur Spun glasului meu s-adie-n sunet de talpă pustie pe cărarea ce-și caută rostul și-și vrea mântuire. Dau pasului meu o toamnă cu miros de castane, când vremea îmi curge în liniști pe pală de vânt, trecătore. Strâng mâinile
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
cenușă și la altul întuneric. Focul are să vă ardă să vă facă cenușă, să vie pe urmă apa să spele pământul și apoi să cadă întunericul. Fraților, sînteți păcătoși! Mai faceți?" Mulțimea care stătea în genunchi a răspuns într-un murmur plin de groază: Nu mai facem!" "Mai faceți?" a repetat profetul. "Nu mai facem!" "Mai faceți?" i-a biciuit din nou ciobanul cu glasul lui, a cărui sâsâială devenise șuierătoare.'" Nu mai facem, aaaa!" i s-a răspuns iarăși, după
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
se rupeau pîrtii care clipeau orbitor în soare. Primăvara, bunica mă scotea în luncă și-mi arăta cum răsar și trăiesc ierburile. Plin de însuflețire, eu mă încleștam de mîna ei, vînoasă și uscată. În ograda peste care plutea cu murmur neîntrerupt căldura, sfîrîiau toate lemnele; se auzeau cotcodăceli, piuituri, bîzîiala gîzelor care-și schimbau locul pe gardurile înfierbîntate. De cum treceam poarta spre luncă, intram însă în liniște, într-o lume ce se preschimba în fiecare zi. Un hulub huruia nostalgic
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
cu frunzele prăfuite și chircite de căldură. Se Îndreptară către el și căzură, gâfâind, la umbra rară. În urma lor, Valea se potolea. Stolurile coborau și păsările Își găseau cuiburile; țipetele și chirăielile se ostoiră și se prefăcură În foșnete și murmure nedeslușite. Capătul negru al văgăunii se Închise ca o poartă. Băieții se sprijiniră cu spinările de trunchiul cireșului. Erau murdari ca niște porci În care intrase Aghiuță. Aveau zgârieturi și vânătăi peste tot. Pielea le tremura și se scutura ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
croiți mai mult să descopere decât să acopere și, când dresoarea ieșise prima oară de după cortină cu un șarpe uriaș, lung și gros, cum nu se putea vedea decât În țările calde, atârnat de gât, toți băieții din sală scoseseră murmur de Încântare. Nu fioroasa jivină le tulbura sufletele și le Înfiora carnea, ci femeia dezbrăcată care se mișca În fața lor de parcă altceva nu făcea toată ziua decât să umble despuiată de colo-colo. Le arăta tuturor căpățâna fioroasă a șarpelui care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
șprițați făcuți În casă și semănând Într-adevăr cu niște omizi. La acel sfârșit de noiembrie cu mâini și nasuri Înghețate, lucrul se desfășura fără prea multă vorbă, se auzeau numai foșnetul pănușilor, zgomotul știuleților izbindu-se unul de altul, murmurele copiilor și comenzile scurte date de profesori. Venise o clipă când orice mișcare Încetase și toată lumea privea În sus, amețită de căderea fulgilor cărora, datorită liniștii, li se auzea foșnetul când se așterneau pe câmp. Câteva momente nu mișcase nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
cel de‐aici din viață, E cel de dincolo, cu ochi de ceață și cu obrazul supt de lungi zăceri. Arareori, vorbesc cu noi în vis, Ca dintr‐ o foarte mare depărtare, Cu glasuri stinse și tremurătoare, Năluci de glasuri, murmur indecis, Ca vâjâitul scoicilor de mare. și ani de zile trec, și‐ abia târziu, Când ochii noștri nu‐ i mai văd, — deodată, Răsar în noi, cu chipul lor cel viu. Prietenoși ca‐n viața de‐altădată, Tovarăși limpezi, clare voci
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
Observând că, pentru moment, n-avea de gând să pornească, generalii din jur, îmbrăcați în armuri scânteietoare - și lungile șiruri de oameni împlătoșați, steaguri și cai din urma lui - așteptau, neliniștiți, în întuneric. — Undeva într-acolo susură un izvor. Aud murmur de apă, pare-mi-se. — Acolo e! Apă! Bâjbâind prin bălăriile râpei de lângă drum, unul dintre militari descoperi, în sfârșit, un pârâiaș între pietre. Unul după altul, soldații se îmbulziră să-și umple gamelele cu apă limpede. Asta ne va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Seniorul Ieyasu? După cum văd eu lucrurile, chiar dacă greșesc repezindu-mă singur spre Nagakute, în caz că stăpânul meu va fi ucis în luptă, sunt hotărât să mor alături de el. N-ar trebui ca asta să vă tulbure. La auzul acestor cuvinte, toate murmurele încetară. Honda porni în fruntea micii sale divizii de trei sute de oameni, îndepărtându-se de Muntele Komaki. Captivat de spiritul războinic al acestuia, Kazumasa își adună și el cei două sute de oameni și se alătură hotărâtei armate. Forțele lor reunite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
o vorbă. La mesele din crâșmă stau târgoveți de toate felurile. Printre ei zăresc oameni în cămeșoaie și niște pălării de pai pe cap cât roata carului, semn că aici la marginea târgului țăranii se amestecă ușor cu târgoveții...Un murmur continuu ne însoțește până la tejghea. La vederea noastră, tejghetarul - un zdrahon cât un gorun - se desprinde din umbră și, cu o plecăciune demnă de un ucenic monahal, îi sărută dreapta bătrânului. Acesta îl binecuvântează, apoi îl întreabă ceva șoptit...Omul
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]