4,695 matches
-
scrii pentru biblioteca Lui Dumnezeu (profetul Enoh, unicul om care L-a văzut, adeverește că Cel de Sus are o bibliotecă), sperând că într-o zi El îți va răsfoi cartea și va găsi vreo metaforă pe care s-o murmure în clipele Lui de singurătate. Acesta ar fi visul tainic al fiecărui ctitor de poem. Lili BOBU: Și atunci cine este creatorul operelor? Cel care le așterne pe hârtie sau mai degrabă el joacă rolul de unealtă divină? Nicolae DABIJA
„POEZIA E UN GEST DE PROTEST CONTRA DEZORDINII LUMII” de LILI BOBU în ediţia nr. 1267 din 20 iunie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349035_a_350364]
-
în liturghia lui Să scriem împreună acolo sus pe Munte Poemul făr’ de care împărtășire nu-i... Îngenuncheați în iarbă și preschimbați la față, Precum Iisus din ceruri, acolo, pe Tabor Să scriem împreună un Psalm de dimineață, Să-l murmurăm aievea îmbrățișați în Dor. Din aripile noastre să-nmugurească Raiul Când vor cuprinde Cerul în Rugăciunea lor, Vreau să-ți ascult de-aproape și inima și graiul, Ca într-o scăldătoare în ele să cobor! Și vindecați de toate durerile
ROMÂNIA, DEOCAMDATĂ... de NICOLAE NICOARĂ HORIA în ediţia nr. 82 din 23 martie 2011 [Corola-blog/BlogPost/349134_a_350463]
-
tina din tristele amănunte, Poemul de logodnă, cel mai presus de nume, Să-l scriem împreună acolo sus pe Munte... Dor de Psalm 21 Ian. 2010, spre seară... Mi-e dor să scriu un Psalm cu dorul tău, Să-l murmurăm acolo sus pe Munte, Toți îngerii din Cer să îl asculte Și oamenii, cei mulți, din făgădău... Mi-e dor să scriu un Psalm întru Iubire, Până se face noapte în cuvânt Și-acolo, între flacără și vânt, Să-mi
ROMÂNIA, DEOCAMDATĂ... de NICOLAE NICOARĂ HORIA în ediţia nr. 82 din 23 martie 2011 [Corola-blog/BlogPost/349134_a_350463]
-
lacul mereu împrospătat de un izvor cu apă adusă de la mare distanță. Semăna cu cel din Cișmigiu și botezat la fel, „Izvorul lui Eminescu”. De câte ori nu am visat călcând pe același ălei pe care se plimbă Eminescu, de câte ori n-am murmurat versurile din “Scrisoarea IV” inspirare de prezență castelului: Stă castelul singuratic oglindindu-se în lacurui/ Iar în fundul apei clare, doarme umbră lui de veacuri”. M-am considerat norocoasă că am respirat aerul aceleeași atmosfere de magică reverie că în poezia
POFTA DE VIAŢĂ DE ALTĂDATĂ de ELENA BUICĂ în ediţia nr. 82 din 23 martie 2011 [Corola-blog/BlogPost/349135_a_350464]
-
ci timpul josnic al înstrăinării de rădăcinile acestui neam prăbușit în pribegie istorică. Aș vrea să cred, ca și autorul cărții, că inelul fermecat al nebunilor frumoși se va întoarce pe degetele stăpânilor de drept, dar un glas adânc îmi murmură în urechi: o dragoste stinsă acoperă cu boabele pustiului!»”. În prezent, consecință a amploarei pe care a luat-o campionatul național de oină și în egală măsură a răspândirii acestui sport la nivel internațional, oina a fost preluată sub Înaltul
OINA, PARTE A IDENTITĂŢII NOASTRE DE ROMÂNI de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1094 din 29 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/348485_a_349814]
-
față de ceea ce îl transcende, raportul dintre finitatea să și infinitatea de dincolo și dincoace de sine. Cam așa spune și un prieten necunoscut mie, Dumitru Velea, de prin Petroșani. Ne oprisem și îi ascultăm fascinați. Pe o altă bancă Macedonski murmura în mustață, a la Hitler: „O! Dumnezeule, mister albastru,/ M-ai ridicat peste dezastru,/ Peste blestem și ura”. - Sunt versuri din „Excelsior”, îmi șoptește Ionuț. Sunt scrise în 1886. - Știu! Dar noi în ce an suntem?! Tot acela în care
AVENTURĂ ÎNTR-UN PEISAJ EPIFANIC de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 309 din 05 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/348598_a_349927]
-
ANDREIA BOTIȘ ȘI "DOINA LUI LUCACIU" Autor: Radu Botiș Publicat în: Ediția nr. 309 din 05 noiembrie 2011 Toate Articolele Autorului Andreia Botiș și "Doina lui Lucaciu" • Vasile MORAR Nu cred să fie mamă în lumea aceasta care să nu murmure lângă covata, lângă leagănul, lângă pătuțul pruncului înainte de-a adormi un cântecel cât un murmur de izvor cu care să tragă peste pleoapele mugurelului de om pojghița dulce a somnului. Mă întorc în copilărie și-o aud pe mama
ANDREIA BOTIŞ ŞI DOINA LUI LUCACIU de RADU BOTIŞ în ediţia nr. 309 din 05 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/348627_a_349956]
-
și clavecin în glas. Femeia curge-n alb, gurile sunt arse, azurul însetat te soarbe. Poetul spunea, ce spunea el? Azi noapte el s-a dus să se plimbe prin Calea Lactee, ești prea tânăr, i-am spus, el a murmurat ceva, o formulă, nu știam că era cabalist, e drept că ultimul timp purta pe cap mereu o pălărie și repeta că ziua morții este și ea o zi. Dar ziua nașterii? Nu mi-a răspuns, a fugit de la
ASTERISC de BORIS MEHR în ediţia nr. 1293 din 16 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349323_a_350652]
-
îndârjire, Cu buze strânse-am refuzat otrava, Zbătându-mă din greu cu-mpotrivire Nevrând să-i gust durerii slava. Plesnită aspru peste ochi și gură Înfrântă de opreliști fără număr, M-am prăvălit, nemernică făptură, Căzută în genunchi,fără să murmur! Acum merg liniștită ca asinul Nainte, înapoi cum vrea Stăpânul, Mi-e caldă suferința ca o soră Nu se-ntrevede drum în depărtare, Ascunsă-i deocamdată orice zare, Mă las vârtejului stârnit de horă! 2014 ÎN MAREA DE CUVINTE --------------------------------------- Un
SONETE de SABINA MĂDUȚA în ediţia nr. 1387 din 18 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349375_a_350704]
-
a chemat Lina. Cândva. Demult. Fiindcă acum nu mai am nume. Sunt un lucru de nimic, o vietate oarecare în lumea asta nesfârșită. Ce nume poate avea o broscuță? Octavia rămase iar fără grai, cu ochișorii larg deschiși. — Nu pricep, murmură ea. Te cheamă sau nu te cheamă Lina? Cum vine asta? — Of, prostuțo! suspină din nou broscuța. Ce știi tu! Tare ești micuță... Stătu o clipă pe gânduri, apoi se înălță cât putu de sus pe piciorușele ei zvelte și
EUGEN DORCESCU, PORTIŢA VISELOR de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 1387 din 18 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349392_a_350721]
-
că se poate, am auzit, am citit în tot felul de basme, dar cu tine cum a fost? Și grăbi pasul s-o ajungă pe broscuța care o luase puțin înainte prin iarba grea de rouă. — S-a întâmplat demult, murmură broscuța. Pe când era bărbat în putere moșu’ Niță, tatăl lui moșu’ Cicuță. Eu eram în vremea aceea cea mai frumoasă fată din sat. Înaltă, subțire, cu ochii verzi, cu părul mătăsos. Și aveam șaisprezece ani... — Plângi? întrebă Octavia, speriată. I
EUGEN DORCESCU, PORTIŢA VISELOR de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 1387 din 18 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349392_a_350721]
-
pe tine, îi ziceam. Și de tine nu mi-e drag, orice-ai face. Așa că nici celelalte nu-mi trebuiesc. Du-te, mi se-ntunecă ziua când te văd...” Și el se îndepărta gârbovit, cu ochii înlăcrimați. — Săracu’ de el! murmură Octavia. — Să-ți spun drept, continuă broscuța, zâmbind înduioșată de replica Octaviei, și mie îmi părea rău de el. Dar ce puteam face? Nu-mi plăcea și gata. Îmi ieșea înainte, îmi aținea calea, mă oprea, îmi vorbea, vedeam că
EUGEN DORCESCU, PORTIŢA VISELOR de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 1387 din 18 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349392_a_350721]
-
nu numai munca mea de-o viață, ci și testamentul milioanelor de dispăruți, al celor care nu putuseră să-l șoptească pe-al lor, al celor care, muribunzi pe-o dușumea într-o baracă de lagăr, nu putuseră să-l murmure pe-al lor - testamentul acela, eu nu-l executasem, îl trădasem, mă dovedisem nedemn de el(...)”(Soljenițîn, 2002, pag.152) Inițial Soljenițîn spera ca Occidentul să anunțe publicului larg despre confiscare, însă nu se întâmplă așa. Occidentul tăcea în timp ce Șolohov
A. SOLJENIŢÎN. VIŢELUL ŞI STEJARUL. de ALIONA MUNTEANU în ediţia nr. 1392 din 23 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349388_a_350717]
-
vânzării și promovarea mărfurilor. Dar, să nu te împingă necuratul și să-i păcălești, că tot eu intervin să te execute. Și, să știi că ei se pricep să execute pe negustorii incorecți, nu...ca Nae Mărunțelu. --Am înțeles! a murmurat Mototolea, tot cu ochii holbați. Dar, îndrăzni el, aș vrea să mă răzbun pe ticălosul de Nae. Cum... --Lasă-l în plata lui Dumnezeu! i-a retezat-o inspectorul. Dumneata să-ți vezi de negoțul dumitale și...să ai grijă să
FRAGMENT 2- CHIOŞCARII de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1394 din 25 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349718_a_351047]
-
într-un colț de rai Să nu-mi fac simțită prezența Poate doar reverența Inspirând profund credința Gustându-i sățios esența M-am așezat cu palmele atinse de el Cu tot corpul tremurând Cu un suflu lent, profund Rugăciuni alese murmurând Mi-am întins ochii mari Înlăcrimați și uimiți de fericire Către un rai la început Mișcat mereu de devenire Și l-am închis cu pleoapele tremurânde În versuri și simțiri plăpânde Izbucnind eliberare, mulțumire, dăruire Spre un unic Dumnezeu, ce
COLŢ DE RAI de MARIA TEODORESCU BĂHNĂREANU în ediţia nr. 1357 din 18 septembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349918_a_351247]
-
din nou savoarea acelui vin... Nu mai gustase niciodată un asemenea vin, poate doar în urmă cu câteva zile la ultima cină împreună cu învățătorul iubit în foișorul cinei, acolo în Ierusalim. Oh! Ierusalime Ierusalime, cela ce ucizi pe trimișii Domnului.” murmură printre dinți Simon. Atunci, la acea cină văzuse, poate doar el, cum o lacrimă de pe obrazul învățătorului picurase în cupa în care clipocea vinul. Apoi, învățătorul cel mult iubit le dăduse la toți să bea din acel vin și bău
AL SAPTELEA FRAGMENT. de MIHAI CONDUR în ediţia nr. 1264 din 17 iunie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349796_a_351125]
-
-n grabă: „Nu-i pe-aici stăpâna, frate. E plecată-n sat, cu treabă. Ce să-i spun când se întoarce? Presupun că ai un nume... Sau ești negustor de vise și te-ai rătăcit prin lume?” Dar privirea înțeleaptă murmură ca pentru sine: „O voi aștepta o clipă. Poate am noroc și vine.” Clipa se prelinse-n oră. Ora, într-o noapte-adâncă Ce se contopea cu luna și castelul de pe stâncă, Revărsându-se în taină, pe veșmintele privirii Adormită-n
MARIANA KABBOUT [Corola-blog/BlogPost/348005_a_349334]
-
-n grabă:„Nu-i pe-aici stăpâna, frate. E plecată-n sat, cu treabă.Ce să-i spun când se întoarce? Presupun că ai un nume...Sau ești negustor de vise și te-ai rătăcit prin lume?” Dar privirea înțeleaptă murmură ca pentru sine:„O voi aștepta o clipă. Poate am noroc și vine.” Clipa se prelinse-n oră. Ora, într-o noapte-adâncăCe se contopea cu luna și castelul de pe stâncă,Revărsându-se în taină, pe veșmintele priviriiAdormită-n fața porții
MARIANA KABBOUT [Corola-blog/BlogPost/348005_a_349334]
-
-n grabă: „Nu-i pe-aici stăpâna, frate. E plecată-n sat, cu treabă. Ce să-i spun când se întoarce? Presupun că ai un nume... Sau ești negustor de vise și te-ai rătăcit prin lume?” Dar privirea înțeleaptă murmură ca pentru sine: „O voi aștepta o clipă. Poate am noroc și vine.” Clipa se prelinse-n oră. Ora, într-o noapte-adâncă Ce se contopea cu luna și castelul de pe stâncă, Revărsându-se în taină, pe veșmintele privirii Adormită-n
(NE) RECUNOAŞTERE de MARIANA KABBOUT în ediţia nr. 852 din 01 mai 2013 [Corola-blog/BlogPost/348001_a_349330]
-
Nu avea să-l mai vadă niciodată pe Botezător. Fusese ultima lor întâlnire. Urmase apoi petrecerea care îi scurtase viața profetului. Tetrarhul aflase apoi că ciracul care îi tăiase capul îl găsise pe Ioan în rugăciune. ,,Rugăciune și iar rugăciune” murmurase Irod înverșunat și oarecum plictisit. ,,Paloșul ciracului a fost mai tare decât rugăciunea profetului”, îi spusese acel sfetnic al său. ,,Iată că n-a fost nicidecum sfânt mărite tetrarh. Și nici Mesia n-a fost! Ba mai mult....nici măcar Dumnezeu
AL TREILEA FRAGMENT. de MIHAI CONDUR în ediţia nr. 1210 din 24 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347932_a_349261]
-
răspundă... Veronica fugise și ea cu gândul la copilele ei, numai ele puteau s-o rupă din clipele de față; pentru prima dată fetițele ei drăgălașe îi umplură cu lumina amintirii golul sufletesc prin care trecea, auzea parcă glăsciorul lor murmurându-i numele de mamă și instinctul matern o făcu să-i curgă primele lacrimi... Mihai, văzând-o, o întrebă: -Ce-i cu tine, Corina? -Sunt supărată, Mihai, că trebuie să mă despart de un vis pe care l-am visat amândoi
EMINESCU ŞI VERONICA-ULTIMA SEARĂ LA VIENA. de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1212 din 26 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347962_a_349291]
-
al naturii cu copilăria lui pierdută așa de repede. Își căută prin buzunare fotografia Veronicăi, era înfășurată într-o foaie în care-i închinase câteva versuri. Privi chipul ei și apoi citi cele două strofe: Tu tremuri, tu cauți, tu murmuri, tu râzi, / Cu glasul tău dulce tu raiu-mi deschizi, / Cu părul tău moale tu viața mi-o legi- / O știi și te faci că nu înțelegi! Șireată și dulce-copil vinovat- / De ce nu mă-mbii cu al tău sărutat, / De ce-
EMINESCU ŞI VERONICA- PLECAREA DIN VIENA(CAP13-14) de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1215 din 29 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/348044_a_349373]
-
numele se schimbase, devenise Corina, era numele de fată al Veronicăi... Vru să scoată acea poezie și să i-o citească, apoi să i-o dăruiască, dar n-o mai găsea, își aminti primul vers: Tu tremuri, tu cauți, tu murmuri, tu râzi... Nu, Veronica plânsese la despărțire, o văzuse pe fereastra vagonului cum își ștergea lacrimile și-și flutura batista în semn de adio... Doar luna, deasupra lor, acum în vis, tăcută și mare, le străjuia calea și greierii cântau
EMINESCU ŞI VERONICA- PLECAREA DIN VIENA(CAP13-14) de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1215 din 29 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/348044_a_349373]
-
exaltate. Fantoșa nu are cum să-și dovedească fidelitatea conjugală, doar nu se petrecuse nimic compromitător pentru onoarea ei, ci numai buna credință. Ea nu se poate dezvinovăți prin dovezi pentru că nu făcuse nimic nepotrivit. Pradă unei sfâșietoare gelozii, Glogovan murmură: „Ah, nu s-a întâmplat nimic, cu asta scapi dumneata, dar gândul, gândul” Două zile mai târziu, la întoarcerea acasă, pe același drum, Glogovan se lasă din nou torturat de bănuiala că ceea ce el intuise, temerea care-l rodea în
EFECTUL OEDIPIAN LA GIB.MIHĂESCU, ESEU DE PROF.FLOREA NEAGOE de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 259 din 16 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/348134_a_349463]
-
timid. L-a privit fugar pe bărbatul care s-a ridicat precipitat de pe scaun să o întâmpine și să se prezinte ceremonios în timp ce o privea admirativ: - Fănel, pardon! Ștefan Nicolae, doamnă, onorat că mi-ați acceptat invitația! - Mariana Iordache, a murmurat ea cu vocea ușor gâtuită de emoție, în timp ce întindea cu grație mâna pe care Fănel a strâns-o cu plăcere evidentă, înclinându-se din nou. - Vă rog, luați loc! a invitat-o el precipitat, prinzând cu vioiciune scaunul de spetează
ISPITA (4) de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 259 din 16 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/348127_a_349456]