1,312 matches
-
apoi mirarea o oprește, iar virtutea o salvează. bunătatea poate fi văzută, deoarece nu este vinovată cu nimic; iar mintea ei este curată, și poți vedea în ea virtutea, dar nu mai mult decât aceasta... cu o nemulțumire plăcută, își mustră latura femeiască, deși nu ar folosi-o la nimic rău. Poartă haine bune, dar niciodată luxoase; pentru că nu dorește nimic altceva decât decență...este oferită proaspătă și plină de viață soțului ei, și nu face nimic altceva decât să-l
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
rețeta unui soi de fontă- minune, dar, după eșecul probei practice, cauzat de sabotorii interni conectați cu imperialiștii de peste ocean, demobilizează, devine depresiv, își pierde încrederea în sine. Atunci intervine Partidul, prin activiștii săi de nădejde. Olteanu, intelectualul șovăielnic, e mustrat tovărășește. I se arată drumul oamenilor de știință sovietici, înfrățiți cu muncitorii. I se atrage atenția asupra pericolului cantonării - spre care îl împing savanții burjui - în lucrări teoretice, ceea ce înseamnă „idealism” și „rupere de mase”. Aceste imagini și dialoguri încep
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912-1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
comunist pe altarul căruia, cum scria Berdiaev, se jertfește totul, și care e o blasfemie să fie îndeplinit - Planul nu poate fi decât depășit : „Directorul mulțumește la toți și felicită pe cei care au mai multe procente peste sută și mustră pe alții pentru că nu reușesc să facă altă ispravă decât să împlinească suta de procente în cap”. Apoi are loc o ședință festivă de premiere a „fruntașilor” în muncă. Conducerea DRGBP ia loc la masa prezidiului, dar, de neînchipuit, pe
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912-1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
implicit randamentul activității didactice. Nu am lovit niciodată un elev și am încercat să fac tot ceea ce era necesar pentru a elimina, fără apostrofări excesive sau corecții fizice, tot ce era inadecvat în comportamentul sau în modul lor de pregătire, mustrându-i calm, lăsându-le posibilitatea să se explice și făcându-i să înțeleagă ce anume au greșit și cum anume ar fi trebuit sau ar trebui să procedeze. M-a preocupat întotdeauna aflarea felului în care să mă pot apropia
SĂ FACEM DIN ISTORIE O ŞTIINȚĂ VIE!. In: ACCENTE ISTORIOGRAFICE by Eugenia Cîmpeanu, Claudia Furtună () [Corola-publishinghouse/Science/791_a_1734]
-
bine ca aceștia să fie aduși pe calea cea bună, prin măsuri luate în particular, decât să fie supuși oprobriului pubic. Mulți bărbați înstăriți continuau să poarte veșminte de purpură, în ciuda faptului că nu aveau voie. Tiberius nu i-a mustrat și nici nu i-a pedepsit. Dar într-o zi când o ploaie s-a ivit din senin în timpul unor jocuri festive, el s-a acoperit cu o manta de culoare închisă, și după aceea, nimeni nu a mai îndrăznit
Tiberius Nero Caesar by Mihaela Strungaru-Voloc () [Corola-publishinghouse/Science/91663_a_92801]
-
totdeauna. În anumite împrejurări, tăcerea este păcat; iată câteva exemple, când tăcerea devine „păcat”. Când taci la spovedanie și nu spui păcatele, e păcat. Când îți auzi copiii mințind, blestemând, înjurând, grăind de rău, etc. și taci și nu-i mustri, este păcat. Când copiii tăi fac fapte rele și tu taci, e păcat. Când semenul tău păcătuiește și tu îi vezi sau știi păcatele și nu-l sfătuiești de bine și taci, e păcat. Când nu-ți înveți copiii să
Istorioare moral-religioase by Valeriu Dobrrescu () [Corola-publishinghouse/Science/851_a_1786]
-
un hoț în cale. Săteanul întrebă: Cine ești? Hoțul răspunse: Sunt dracu! Și cu arma întinsă îi luă toți banii din buzunar și dispăru în noapte. Dând bice cailor, săteanul își aduse aminte de vorba ce spusese și acum se mustra pe sine zicându-și: Iată am zis că mă duc la dracu și la dracu m-am dus; bine că nu m-am dus de tot! Și din acel moment a luat hotărârea să nu mai spună sau să cheme
Istorioare moral-religioase by Valeriu Dobrrescu () [Corola-publishinghouse/Science/851_a_1786]
-
la biserică, îi zise: Dar dumneata asculți de tatăl dumitale? Tata a murit, părinte zise el. Nu de tatăl acela îți vorbesc eu, ci de Tatăl nostru cel din ceruri, Tatăl tuturor...! Enoriașul nu mai putu zice nimic, iar preotul îl mustră cu blândețe, zicându-i: Atunci cum vrei să te asculte copilul, când pilda cea rea i-o dai însuți dumneata?! Creștinul nostru recunoscu greșeala și făgădui grabnică îndreptare. 59. Nu cred în tine, dacă nici tu nu crezi în Dumnezeu
Istorioare moral-religioase by Valeriu Dobrrescu () [Corola-publishinghouse/Science/851_a_1786]
-
Credinciosul îl întrebă: Îți place? Sigur că-mi place! Acuma strâmbă-te, încruntă privirea și strânge buzele. Așa îți place? Cred și eu că nu-mi place. Nu-mi place chiar deloc. Atunci credinciosul, care era un om înțelept, îl mustră prietenește și-i zise: Vezi, așa este și cu lumea. Dacă te uiți blând cu chip senin și chiar zâmbind, așa se uită și ea la tine, iar dacă te încrunți și ai chipul aspru, tot așa se va uita
Istorioare moral-religioase by Valeriu Dobrrescu () [Corola-publishinghouse/Science/851_a_1786]
-
satisfacția muncii, și nu transversal. Momentul de timp la care cercetătorul adresează întrebări referitoare la satisfacție este foarte important. Una este să-l chestionezi pe angajat imediat după producerea unui eveniment (imediat ce a primit salariul sau imediat după ce a fost mustrat de șef), și cu totul alta să-l chestionezi într-un moment mai îndepărtat. De asemenea, este important să interpretăm satisfacția dintr-o perspectivă dinamică. Odată ce stimularea emoțională a fost introdusă, arată el, se pot produce o serie de evenimente
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
la senzația de psalmi, vin și har. Adică cel cu har are și habar. Stop cadru, simultan! Atenție, urmează stația GOGOL (II) Vasile Ernu Dragă Bogdane, Am citit cu mare plăcere ultima scrisoare. Dacă la penultima am fost sunat și „mustrat“ (atât eu, cât și tu, ce vină avem că Joyce folosea și cuvinte „din alea“), acum am râs cu poftă când mi-am reamintit de calul nărăvaș Johnny, care și-a reintrat în vechile obiceiuri și s-a învârtit în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2171_a_3496]
-
sînt povestite toate eșecurile tînărului în Portnoy’s Complaint, sau navigatorii cărora li se povestește istoria lui Marlow în Heart of Darkness etc.). Uneori, ca în Tristram Shandy de Sterne, un naratar este evocat întro manieră mai jucăușă și este mustrat pentru neatenția sa: Cum ați putut, doamnă, să fiți atît de neatentă la citirea ultimului capitol? V-am spus acolo că tatăl meu nu a fost papistaș! Ba nu mi-ați spus așa ceva, domnule! Doamnă, vă cer permisiunea de a
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
în care știm că și noi ne-am enerva; e ca și cum ne- am pune în locul său. Dar realizăm, de asemenea, și că aceasta este o situație pur ipotetică („ca și cum”), o strategie sau un procedeu literar (pentru că, dacă autorul ne-ar mustra într- adevăr, am dezaproba această atitudine și am privi-o ca pe o impertinență). Orice urmă de nervozitate a vreunei cititoare, cauzată de această adresare directă, ar trebui să fie risipită, bineînțeles, de vorbele atribuite acestei doamne fictive. În toate
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului, cu cinci ochi și două guri, de la Mănăstirea Giurgeni, a ajuns în Vaslui. Prea puțin putem spune noi despre puterea de a tămădui, a iubi, a ajuta a Maicii Domnului, dar și de a mustra și atenționa pe cei care se îndoiesc de prezența ei vie, printre noi. Însă nenumărate mărturii ale oamenilor de pretutindeni o demonstrează. Căutați cartea monahului Pimen Vlad, „Sfântul Munte Athos, Grădina Maicii Domnului" și veți vedea mărturiile călugărilor care propovăduiesc
Maica Domnului de la Giurgeni by Mihaela Manu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1645_a_3101]
-
de socializare, ce mult vorbesc femeile! doar funcție fatică și variantă de tăcere, momentul irațional rămîne, vociferează bolnav, căci nu ți se răspunde, călugărul te potolește, am fost pe la mănăstiri, am stat internată la secția de psihiatrie din Piatra Neamț! te mustră să taci, ora 2,35, în lume invazia de trupuri, încrețirea scoarței sub formă de clădiri, pustiul antropic amestec de materiale, de culoare trofice, lipsa de îndreptățire a rigorilor cărora le supunem și nădejdea că sînt ele, planetă locuibilă urmînd
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
înalte pe scăderea dealului, Țibleș partea de sus în nori, 50-80 km nord-nord-est, Dejul ce preț are Dacia neagră? răspunde din parcare, și ce telefon are? dă telefon de pe hol, înțelege-te cu proprietarul, cam scump! din compartiment. Beclean, mă mustră din colț, ești grasă, mănînci prea mult! de luni de zile nu mai mănînc pîine, dar sînt bolnavă de inimă și am probleme cu tiroida! da, trebuie să slăbească, am avut și eu probleme cu tiroida! e grasă rău! fata
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
să bată sacristanul. I-am chemat la judecata domnitorului, căruia ei i-au expus că această femeie se rebotezase și că eu am constrâns-o cu forța în biserică. Domnitorul, când a înțeles că acel preot o rebotezase, l-a mustrat amenințându-l că îi va tăia barba spunându-i: Ce, francii nu sunt creștini? Și nu e un singur botez? Iar mie îmi spuse că nu trebuie să duc cu forța în biserică atât turcul cât și ereticul. Eu i-
Misiunea Fraţilor Minori Conventuali în Moldova şi Valahia din prima perioadă, 1623-1650 by Bonaventura Morariu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100996_a_102288]
-
săturat cu toții. Chiar și moșu' Vasile. Tata a mîncat și el restul. Tata nu știa povestea. A doua zi a venit mama, a venit salvarea. Uneori ne aducem aminte de mămăliguța lui moșu' Vasile și devenim mai buni, conștiința ne mustră și mai suferim încă și încă o dată. Mă rog Ție, Doamne, să aperi alți copii de ceea ce noi nu mai putem uita! Tovarăși de viață O ploaie rece ca gheața chinuia de vreo două zile toată suflarea din lungul Prutului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Am stat pe plajă până către ora șapte seara. Simțeam briza mării care ne înviora după atâta mers și frământare. Soarele după amiezii ne încălzea încă puternic. Apa mării prin valurile ei când mai accentuate, când mai domoale parcă ne mustra: „Pe unde umblați nebunelor? Ați uitat că ați făcut atâta drum ca să fiți aici lângă mine? V-ați lăsat marea voastră de-acasă ca să mă întâlniți și eu v-aștept, v-aștept... pe unde ați umblat?” Noi spășite ne întoarcem
7 zile ?n Grecia by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84081_a_85406]
-
sub un scaun în grădina publică, și-au plecat spre casa părintească. Întrebat de părinți de ce au fugit de la școală, el, plângând răspunse: "Mai mult n-am ce face în Cernăuți Pumnul nu mai este au murit". Părinții, în loc să-l mustre, au plâns și ei; noi copiii, văzând că plâng părinții, începurăm și noi79. Deși căminarul s-a împotrivit la început plecării la Blaj, a cedat apoi la insistențele mamei, care intuia mai multe din câte ar fi descifrat tatăl la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Sadoveanu, despuindu-l, mutilându-l și în final, ucigându-l, pe acel Stalin care se cocoțase și stătuse ani în șir, pe-un soclu înalt și se arătase stăpân și la noi, în Piața Aviatorilor...? Poate că maestrul l-a mustrat în gând și pe Sadoveanu că și-a salvat tot ce-a scris bun, acceptând ani în șir un vizibil și teribil compromis cu supușii și suspușii lui Stalin, pentru care s-a dezonorat și a fabricat acel roman la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
scula mai de cu noapte, să curețe și să văcsuiască pantofii domnului inginer odată cu propriile-i încălțăminte. Bițu l-a surprins într-o dimineață, când venea din baie și-i aducea și pantofii săi făcuți lună. A încercat să-l mustre și l-a certat cu vorba lui molcomă, din care Costel Ursan a înțeles că poate continua. Ca urmare Bițu a sfârșit prin a-l lăsa în voie și a-l trata, duminica și la sărbători, când luau masa împreună
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
părinții avuseseră statutul de "chiaburi" mi-a fost de vreo două ori respins "dosarul" spre a mă înscrie la o facultate umanistă, la istorie, cum voiam. Dezamăgit, în toamna anului 1967, m-am decis să fug de-acasă. Părinții mă mustrau, de ce n-am reușit să-mi aleg o altă facultate, unde nu se cerea "dosar personal" avizat prin Sfatul Popular, nici să fiu fecior de țăran sărac sau de proletar? Așa că am fugit. Și n-am reușit să ajung decât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
decât să așteptăm să mai apară Viorel și Leontina. Dormea sau ce dracu’ făcea acolo? S-a ascuns aicea... Ba parcă-i mort. Andrei Îl trăsese spre noi de piepții cămășii. Figura aia lividă și Încruntată parcă ne-ar fi mustrat părintește. Unde naiba fusesem, pe unde umblasem tocmai când a avut atâta nevoie de noi, când l-au părăsit toți, și până și noi, copiii lui?... Mă uitam când la el, când la ranga din mâna lui Andrei, și totodată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
tabla capsei, de-ai fi zis că acuma sar țăndări În toate părțile, și chiar mă gândeam că-n definitiv n-aș avea ce să-i reproșez, el n-are nici i vină. Lasă-l, vere, să-i tihnească, mă mustră Laur. Nu-l vezi că-i supărat? Toți suntem supărați și tu-i dai Întruna cu ocna aia greaua. Păi la câteva luni câte zice părințelu’, să știi că nici În pulă nu m-ar durea. Laur Își bălăcește râsul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]