1,281 matches
-
Drogo, care nu înțelege decât spre final ceea ce se petrece. Visul acesta este de fapt o anticipare a destinului protagonistului. La fel ca în vis, Drogo nu-și va da seama decât spre sfârșitul vieții că finalitatea „jocului” său cu nălucile fortăreței nu este alta decât moartea, că speranța nu înseamnă decât o joacă cu timpul, care se termină simultan cu scurgerea lui. Glasurile care se aud în depărtare printre stânci și siluetele negre care apar din când în când pe
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
tu ești? Păi noi ți-am făcut toate pomenirile. Văzând că nu ai mai venit, noi am crezut că ... și glasul i se stinse, iar pe obraji Începură să-i curgă lacrimile. Doamne, oare să fie adevărat sau văd o nălucă? Da, mamă, n-am murit, eu sunt. Se Îmbrățișară, iar lacrimile mamei se prelingeau pe barba feciorului crescută În dezordine. Se priviră de foarte aproape drept În ochi și mama observă că ochii feciorului atât de Încercat se umeziră. Toți
GĂLĂUȚAŞUL by IOAN DOBREANU () [Corola-publishinghouse/Science/1183_a_1894]
-
așa cum și-o dorea el, "curată și nevinovată ca o soră", fără a se simți jignită deloc de reacția mult prea copilărească a partenerului. Dar prietena de pe lac, pricepându-se la bărbați, pleacă la fel cum a venit, ca o nălucă, nu înainte de a-l sfătui pe Andrei să ierte trădarea femeii și să nu mai creadă în nimic pentru că "viața nu-i decât un șirag de slăbiciuni". La scena aceasta cam artificială, de factură anecdotică și gust îndoielnic, Lovinescu ținea
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
de resentiment față de femeie, natură duplicitară deprinsă a pune bărbatul în inconfortabila postură de încornorat. Refuzând însă realitatea amorului, mistificând-o cu bună știință, Andrei reușește să iasă din pielea lui Boubouroche, cel puțin atât timp cât făptura iubită rămâne o simplă nălucă, produs al imaginației sale înfierbântate, fără a ajunge obiectul posesiunii fizice, carnale. Doar orice încornorat a fost, mai întâi, bărbatul femeii sale! nu și Andrei, al cărui vis se spulberă înainte de actul imperativ al împreunării 178. Prin urmare, dacă în
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
de floare. „Primăvară târzie, pometuri multe, țuică tare”, gândi el aducându-și aminte că în zori, din foișorul palatului de la Mogoșoaia, dincolo de ceața subțire a lacului și de vălul galben-verzui al sălciilor pletoase, i se păruse că vede ca niște năluci de focuri, vălătuci de fumuri roz alburii. Acum știa că nu era părere, erau corcodușii și caișii cu floarea înmugurită; poate să plouă cât vrea în timpul Prohodului, sigur că de Paște va fi soare, că la Târgul de Afară se
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
de la doamna să veniți în iatacul măriei sale. A spus că pe nesimțite, unul câte unul; primul să fie beizadea Ștefan. Frații schimbară între ei priviri nedumerite și când Constantin vru să dea un răspuns, observă că băiatul dispăruse ca o nălucă. — Auzirăți? Porunca e poruncă! Și Ștefan îi părăsi pe ceilalți doi, îndreptându-se în direcția iatacului doamnei. Intrând în sala spațioasă cu ferestre largi, rămase puțin surprins de atmosfera care-l întâmpină. La masa joasă din mijlocul încăperii, fiecare pe
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
răbdător, Leu, cel mai învățat măgar din lume și luna... eh, despre lună oare ce s-ar putea spune? Luase cu el întrebarea în visarea în care pășise, detașându-se total de grijile sale. Trecuseră așa prin Hârtiești ca trei năluci din altă lume, fără zgomot, fără să stârnească lătratul câinilor, azvârlind lungi umbrele lor și ale cailor pe garduri văruite în așteptarea Floriilor. Înțeleptul Leu a ajuns la răscrucea de drumuri de la ieșirea din sat, s-a oprit și și-
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
destine frâie. Robert părăsi casa magicianului mergând în neștire pe aleia parcului cu tei. Tot gândindu-se la Roberta, aproape că alerga pe aleile nesfârșite ale parcului, când auzi un tropot de cal. Printre arborii cu scoarță argintie, văzu o nălucă albă, mlădie, care înainta spre el. Dar se trezi când îi vorbi o fată vie: -Robert iubitul meu, știam că ești aici, vrând să ne întâlnim trimiși de Dumnezeu. Robert îngenunche în fața ei ca la o mirifică icoană, declarându-și
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
domnie am ridicat numeroase ctitorii. După fiecare bătălie am ridicat câte una. Putna, Voroneț, Dobrovăț, , Hotin, Soroca, Chilia, Căpriana. Mânăstiri și biserici de care s-a îngrijit și fiul meu iubit Petru. Petru Rareș voievod. Se auzi cucurigul cocoșilor. Holograma nălucăi se topi în lumină. Undeva în noapte cânta nestingherită buha. Câinii lătrau, schelălăind a primejdie și teamă. Nălucirile nopții au trecut ca un fior. MOROIUL Din motive strict personale, familia Scărlătescu își schimbase domiciliul, în alt imobil, pe altă stradă
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
se avântă în calvacadă, spărgând liniștea stihiei cu sgomote tunătoare. Ogarii latră, fug și sar sprințari, iar gonacii în ițari albi fac ziduri strângătoare în jurul vânatului. Prințesa Margareta Mușat întemeietoarea dinastiei mușatine, plecată-n șaua grea, zvâcnește înainte ca o nălucă albă. În ceasul bun lipsit de piază rea, urmată de curtenii în alai, apucă și întinde săgeata cu ascuțiș de andrea în arc, și în zbor sbârnâitor o lasă să se ducă. Se umple de zvon tot plaiul Carpatin, calul
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
urâți și fioroși cu iataganele în mână. Roman puse mâna pe paloș și începu să hăcuiască în ei, dar fără spor, tăia aerul, tătarii rămâneau întregi, fără să se sinchisească prea mult, își agitau în continuare iataganele. La cucurigul cocoșilor, nălucile au dispărut. -Domne, dar ăștia-s strigoi-spuse Domna Anastasia. -Voi întări gărzile-decise Roman. -Tată, n-ar fi mai bine să-i alungăm cu usturoi-sugeră prințul Bogdan. -Da. Să-i afumăm și cu tămâie, -adăugă coconul Alexandru. -Să-l chemăm și pe
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
împuținase, își strângea brâul mai tare, iar camașa stătea pe ea ca pe gard. Femeile s-au oprit de la învelit sarmale. Se uitau la Saveta fără să o recunoscă, se schimbase mult. Vorbea lumea prin sat că trece ca o nălucă, dar nu le venea să creadă. Acum vedeau cu ochii lor schimbarea. - Ce-i cu tine, Savetuco? se uită curioasă țața Maria. - Ce să fie, nimic, am închis oleacă ochii și acum am venit să văd cum să vă ajut
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
celor mai apropiați. Trădarea iubitei... denunțarea părin ților, neînțelegerea camarazilor. S-a oprit, stânjenit de mișcarea din compartiment. Fata de la fereastră se ridică să-și ia valiza, impermeabilul, eleva lunecă și ea de pe banchetă. Trenul și-a înfipt colții în năluca serii. Înțepenește, izbindu-și inelele trupului lung și greu. Pe culoar trece iar pelerina cu borurile largi. Doamna este în picioare. Mâna stângă se sprijină într-un baston. Ne lasă un circular și îngroșat „bună seara“. Mulți invitați nici nu
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Aude, presupun, răpăitul frenetic al ploii. Nici un gest de surpriză sau consimțire, glacială nepăsare. Compartimentul se încarcă de o ciudată energie obscură, suspiciune și presentimente și neputința de eliberare. „Așa sunt trenurile, doamnă, poartă tot felul de rătăciți în căutarea nălucilor care să înlocuiască religiile, prietenia, iubitele. Boala vremii ne rupe de cei apropiați, ne spulberă apartenența. Inofensivi, totuși, acești orfani care înlocuiesc o iluzie prin alta.“ Nu reușesc să urc cuvintele pe buze. Pledoaria m-ar fi justificat, poate, i-
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
de valuri în mijlocul mării; căci vîntul era împotrivă. 25. Cînd se îngîna ziua cu noaptea, Isus a venit la ei, umblînd pe mare. 26. Cînd L-au văzut ucenicii umblînd pe mare, s-au spăimîntat și au zis: "Este o nălucă!" Și de frică au țipat. 27. Isus le-a zis îndată: "Îndrăzniți, Eu sunt; nu vă temeți!" 28. "Doamne", I-a răspuns Petru, "dacă ești Tu, poruncește-mi să vin la Tine pe ape." 29. "Vino!" I-a zis Isus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
un căpitan burtos, cu mustăți sure, îi explica ceva gesticulând larg cu mâna dreaptă, în care ținea o foaie de hârtie... ― Vine convoiul... Uite și generalul! șopti Bologa, clipind repede către căpitanul care se dădea mai înapoi, ca dinaintea unei năluci neașteptate. Locotenentul alergă întru întîmpinarea generalului și, salutând, raportă cu importanță: ― Întâmplător am venit mai devreme, excelență, și am constatat că lipsea scăunelul... ― Lipsea? repetă generalul cu o privire nemulțumită spre pretorul care se uita disperat la Bologa. ― Am luat
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
printre sticluțele de medicamente, arătând că suferințele cele grele au trecut peste dânșii. În aerul încărcat de amintirile durerilor plutea o tăcere năbușitoare, pe care Varga o sfărâmă deodată cu glas speriat, ridicîndu-se în pat, ca și când ar fi văzut o nălucă: ― De ce taci, camarade?... Spune ceva, orice, te rog din suflet, căci tăcerea e mai dureroasă ca o rană de șrapnel! Bologa întoarse fața albă și suptă de suferințe spre dânsul, dar nu deschise gura. Varga așteptă un minut, întrebător, apoi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
din ore dalbe Sboară danțîndele ființe albe, Par aromatele suflete line Duse de zephyrii de prin grădine, În coruri nymphele cântă la hore Și gem în lyrele blânde, sonore, Ascunse gîndure de dor de ducă Triste și palide ca o nălucă, Apoi în cytere ele-ncordară Și plin și limpede încet cântară Glas a trecutului, ce însenină Mintea cea turbure de gânduri plină: {EminescuOpIV 28} În mii de lumine ferestrele ard, Prin care se văd trecătoare Prin tactul cîntărei sublime de
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
din ore dalbe Sboară danțîndele ființe albe, Par aromatele suflete line Duse de zephyrii de prin grădine, În coruri nymphele cântă la hore Și gem în lyrele blânde, sonore, Ascunse gîndure de dor de ducă Triste și palide ca o nălucă, Apoi în cytere ele-ncordară Și plin și limpede încet cântară Glas a trecutului, ce însenină Mintea cea turbure de gânduri plină: {EminescuOpIV 29} Pe râul dorului, mânat de vânture Veni odat- Pe-un vas cu vâslele, muiate-n cînture
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
plaiuri, puterea-i peste ape. "Ș-acum la tine, frate, cuvântul o să-ndrept, Căci voiu să-ngălbenească și sufletu-ți din piept Și ochi-n cap să-ți sece, pe tron să te usuci, "Să sameni unei slabe și străvezii năluci. "Cuvîntul gurii proprii, auzi-l tu pe dos "Și spaima morții intre-ți în fiecare os. {EminescuOpIV 420} "În orice om, un dușman să știi că ți se naște, S-ajungi pe tine însuți a nu te mai cunoaște, "De
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
unice care nu se asemănau cu nimic.. Sperau într-o repetabilitate veșnică sau cel puțin cât vor mai poposi pe acele meleaguri și cine știe... poate vor reuși să prelungească această stare la infinit! Deosebeau clar cum iubirea ca o nălucă, izbucnise între ei și sesizând din zgomotele mării cum îi învăluie dragostea când... i-a zărit iarăși pe copii și s-a dezmeticit într-o clipită. Uitase și iar s-a prefăcut că nu vede înfricoșat acele ființe care sperau
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
șoferul a uitat-o și în definitiv erau numai impresile ei! Spera agitată încercând să se facă invizibilă, una cu bancheta cu tapițerie înflorată pe care se sprijinea. Auzi vocea de data asta rece și hotărâtă cum căzu ca o nălucă asupra ei; - Dezbracă-te! Numai ce e necesar! Îngheță, nu-i venea să creadă... și doar se rugase, parcă Dumnezeu ascultă rugile tuturor! I se puse o ceață pe ochi și iar auzi vocea incitată, - Dezbracă-te nu glumesc! De
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
în nisip, iar noaptea se dovedeau neîndestulătoare. Cei doi drumeți întîlneau arar câte o oază măruntă, cu câte un izvor sau o fântână părăsită în care apa s-a sfârșit de mult. De mers mai aveau. Și mergeau iarăși printre nălucile oazelor verzi și ale orașelor mărețe care jucau pe zări fără să se afle aievea, iarăși bând apa bâhlită din burdufuri și respirând aerul amestecat cu nisip și cu focul topit al soarelui. Și cu tăcere. Oricât de puțin s-
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Tot drumul încoace, sfâșiat de neastâmpăr și de dorința de a afla, a simțit totodată cum un al doilea gând, mai depărtat și mai lăuntric, îi spune că grozava veste din scrisoarea regelui nu putea să fie decât vestea vreunei năluci. Și totuși turnul era în fața lui. Auta își trase o palmă peste obraz. Apoi privi iar. Turnul înalt, neted, lucitor, fără nici o urmă de încheieturi sau de legături, avea și un soi de ferestre aproape rotunde, alungite în sus și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
căzuse, pe spate, cu fața în sus. Era noapte. Nu se zărea nimic, decât stelele. Turnul abia se zugrăvea în noapte... sau nici nu era? Nici o lumină, cât de slabă, nu răzbătea din el. Poate că ochii lui vedeau o nălucă, așijderi numeroaselor năluci de oaze și orașe din miezul deșertului cu nisipuri fierbinți, unde niciodată nu era însă nimic. Auta rămase așa cum era. Îi făcea bine să stea culcat. Noaptea nu era rece. Aerul era foarte curat și pieptul îl
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]