1,457 matches
-
în imperiul lor urcat. {EminescuOpIV 135} Și-n zenit opri oștirea-i peste armia romană. "Decebal - el strigă-n nouri - îi detun, îi iau în goană Și Danubiul o să bee a lor sacre legiuni". Decebal s-arată palid în fereasta naltă-ngustă, Și coroana și-o ridică cătr-imaginea augustă Și se uită cu durere la divinii săi străbuni. Iar pe plaiuri verzi de munte oștile-urbei risipite Privesc cerul, zeii dacici, armiile lor pornite - Rupt e șirul lor pe-a locuri de
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
chipuri luminoase strălucesc frumoase-n soare, Ei și-ntorc caii cei falnici și-auritele lor care Spre apus - iar roșul soare îi urmează-ncet pe ei. Zeii Daci ajung la marea, ce deschide-a ei portale, Se reped pe trepte nalte și cobor în sure hale. Cu lumina, ei îngroapă a lor traiu întunecos; Dară ea înflorată de adânca ei durere, În imagini de talazuri cînt-a Daciei cădere Și cu-albastrele ei brațe țărmii-i mângâie duios. Se constelă sara. Ziua a
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cu-a lor mort, adânc surâs; Și încet ei trec prin aer privind lung cetatea Dacă, Binecuvântând oștirea spre Apus ei iarăși pleacă, A lor șiruri luminoase împlu aerul de vis. Inrădăcinată-n munte cu trunchi lungi de neagră stâncă, Răpezită nalt în aer din prăpastia adâncă, Sarmisegetusa-ajunge norii cu-a murilor colți; Și prin arcurile-nguste, făclii roșii de rășină Negrul nopții îl pătează cu bolnava lor lumină, Rănind asprul întuneric din a halelor lungi bolți. 895Și prin arcuri îndoite la
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
-a morții: Ducii Daci. Făclii de smoală sunt înfipte-n stâlpi și-n muri Luminând halele negre, armuri albe și curate, Atârnate de columne, lănci și arcuri răzimate De păreți - pavezi albastre strălucind pe stâlpii suri. {EminescuOpIV 139} Duci-s nalți ca brazi de munte, tari ca și săpați din stâncă. Crunt e ochiul lor cel mare, tristă-i raza lor adâncă, Pe-a lor umeri spânzur roșii piei de tigru și de leu, Tari la braț și drepți la suflet
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
-l asculte - Vorbele-una câte una lunecă-n ureche-i clar: "Vai vouă Romani puternici! - Umbră pulbere și spuză Din mărirea-vă s-alege! Limba va muri pe buză, Vremi veni-vor când nepoții n-or pricepe pe părinți - Cât de naltă vi-i mărirea tot așa de-adînc-căderea. Pic cu pic secând păharul cu a degradărei fiere, Îmbăta-se-vor nebunii - despera-vor cei cuminți. {EminescuOpIV 140} Pe-a istoriei mari pânze, umbre-a sclavelor popoare Prizărite, tremurânde trec - o lungă acusare
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
tigrul Robespierre; Și privirea-i sângeroasă s-alintează ca spre pândă; Căci ce scrie e-o sentință, ce gândește e-o osândă - Într-un cran săpat ca-n piatră fierb gîndirile-i de fier. Dar el cade - și s-așază ale mării nalte unde. A dreptății aspră rază în popor adânc pătrunde, Zilele de îngrozire s-a contras într-un fantom; Dar puteri neliniștite, ce trăiesc în adâncime, Ar vrea țărmul să-l evadă, să înnece cu mărime Lumea. Ele se concentră în
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
și printre ierne, 1145Pînă unde-eterna iarnă munți de neaua-n câmpi așterne, Unde crivățul visează uriașe vijelii. Ș-atunci Nordul se stârnește din ruinele-i de ghiață, Munții plutitori și-i sfarmă și pe-a câmpurilor față El ridică visuri nalte... volburi mari de frig se văd 1150Și trecând peste oștire o îngroapă... Și cu fală El ridică drept făclie aurora-i boreală Peste-oștirea-ntroenită în pustiul... de omăt. Nordul m-a învins - ideea m-a lăsat. Și ca un soare Vezi
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
sfinte cărți. {EminescuOpIV 176} Pe murii în risipă o candelă subțire Chilia înnegrită lumină. Și prin părți Necunoscute-a lumii gândirea lui pribeagă Străbate cu-aripi mândre nemărginirea-ntreagă. În van pune pe suflet greoile cătușe De gânduri uriașe, de-nalte rugăciuni. În van în a lui urmă a-nchis a lumei ușă La visele ei turburi, cu mari deșertăciuni; Pe focul cugetărei a presurat cenușă, Ci sub cenuș-ard încă consumători cărbuni. Atunci visul mărirei s-a șterge-n a lui
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
lunei față, Înseninată de-a ei blondă rază, O lume-ntreagă-n fundul ei visează Și stele poartă pe oglinda-i creață. Dar mâni - ea falnică, cumplit turbează Și mișcă lumea ei negru-măreață, Pe-ale ei mii și mii de nalte brațe Ducând peire - țări înmormîntează. Azi un diluviu, mîne-o murmuire, O armonie, care capăt n-are - Astfel e-a ei întunecată fire, Astfel e sufletu-n antica mare. Ce-i pasă - ce simțiri o să ni-nspire - Indiferentă, solitară - mare! {EminescuOpIV 182
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
coroană, Împletită din fulgerul roș și din vinete stele. Hohot-adînc bătrânul când vede că munții își clatin Și-și prăvălesc căciule de stânci când vor să-l salute... Codrii bătrâni râd și ei din adânc și vuind îl salută Paltenii nalți și bătrânii stejari și brazii cei vecinici. Numai marea-albastră murmură-n contra orgiei, Care bătrânul rege-o făcea: -n beția lui oarbă, El mîn-oștiri de nori contra mării... ș-armia-i neagră, Ruptă pe-ici pe colea de-a soarelui roșă lumină
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
La ce-aș descrie gingașa cochetă, Ce-abia trecută de-optsprezece ani, Priviri trimite, timide, șirete, Când unui tont, ce o privea avan, Când unui ghiuj, cu mintea căpietă, Urât ș-avar, sinistru și pleșcan, Sau unui general cu talia naltă, Strigău și prost ca și un bou de baltă? {EminescuOpIV 203} Să cânt cum samănă de rău, impulsul În corp de înger, sufletul diform? Ironiei lui Byron să-i simt pulsul Ori autorului ce-a scris Marion de Lorme? Să
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
un rai în depărtare Se desfășoară dintre stânci trunchiete, Plesnite lin de undele amare. Munții înalți la cer străbat, se vede; Văi cu isvoare s-adîncesc sub soare Și dealuri mari păduri înnalță-n spete: E Orientul. - Codrii cu grandoare, Cu vîrfii nalți vor norii să-i disfețe. Cetăți prin ei își pierd a lor splendoare. Prin codrii lor, prin șesurile crețe, De-a vântului suflare-mbălsămată, Din munții-n nori și prin pustii mărețe, Urbile-antice strălucind s-arată Și albe par și mitice
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
a o privi doar soarelui se cade. Într-un saraiu cu cupola rotundă, Pe scări de marmură îmi urc piciorul, Pe stâlpi înnalți las umbra să pătrundă, Sub bolta porții calc de flori covorul - Cărare-i el prin de-aur nalte glastre: În ele crinii mari întrec ivorul. {EminescuOpIV 211} Cine-ar vedea făr în genunchi să cadă? Am genunchiat. - "Eu am știut, străine" "Că ai să vii - a dorurilor pradă - Ca să m-asculți, și să duci de la mine, "A-nțelepciunii
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
aibă de-al juniei ei tovarăș! Cum se teme ea acuma!... EI o vede ș-o salută. Ochi-i ard și el îi spune măguliri cavalerești. "Nu! - el zice în ton liric - pentru flacăre cerești Nu există îngrădire, cât de naltă e trecută". Vrea să sboare; dar Sibylla cu a măturei magie, Ea, ce poartă grija scumpă pe-al vestalelor palat, Il lovește și alungă cavaleru-naripat... Și în urma lui puicuța se uită cu nebunie. Suferințele lui Werther se urmează-n pieptu-i
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
marea s-o-mproști în soare, Ai vrut s-arunci în chaos sistemele solare... Știai că răutatea eternă-n ceruri tronă, Că secole nătânge cu spaimă o-ncoronă! O, de-aș vedea furtuna că stelele desprinde, Că-n cer talazuri nalte de negură întinde, Că prin acele neguri demoni-n stoluri sboară Și lumea din adâncuri o scutură ușoară Ca pleava... Cerul cu sorii lui decade, 160Tărînd cu sine timpul cu miile-i decade, Se-nmormîntează-n chaos întins fără de fine, Căzând negre
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
307} Și parcă glas de clopot înfiorează sara; Pe-a stâncilor lungi colțuri apusul se coboară, 305Stau aurite-n aer... și-a serii rumenire Se-apleacă și-nroșește a mării încrețire Și insulele mândre și de dumbrave pline Par sarcofage nalte plutind pe-unde senine, Acoperite numai cu flori și cu poiene 310Urieșești... Acuma se-nchid a serei gene, Apele devin sure... și-n blânda lor cântare Dispar ca sarcofage insulele în mare. .............................................. Ce loc! bătrâne stînce ridic-a lor schelete
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
de cântec, cum îl împlea de dor. Visa copilul... Fruntea-i de-o stâncă răzimată, Privea uimit în râul ce spumega amar, Și arunca v-o piatră în apa-nvolburată. Râdea, cânta degeaba... plângea chiar în zădar. El vede ierburi nalte în mândră zi cu soare. Crescute-ajung la brâul unei copile. Lin Prin iarba mare trece ș-aminte luătoare Plivește flori albastre și fire de pelin. {EminescuOpIV 320} Cunună împletește, o-ncaieră sălbatec În pletele îmflate, în părul încîlcit Și ochii
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
neagră spuindu-i ghicitori. {EminescuOpIV 321} Da, ghicitori, enigme. Ce știa el pe-atunce De-a vieții grea enigmă, de anii furtunoși? În lacu-adînc și neted, în mijlocul de lunce, Părea că vede zâne cu păr de aur roș. Și trestia cea naltă vuind de vânt mai tare... La glasu-i asculta el ca basme triste, dulci, Când rețele din codru pe creții apei clare, Scăldîndu-se prin papuri lăsau pe valuri fulgi. II Trecură ani. E noapte. În camera bogată, 90Pe-un pat alb ca
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
în față: 10Un rai din basme văd printre pleoape, Pe câmpi un văl de argintie ceață, Sclipiri pe cer, văpae preste ape, Un bucium cântă tainic cu dulceață, Sunând din ce în ce tot mai aproape... 15Pe frunze-uscate sau prin naltul ierbii Părea c-aud venind în cete cerbii. Alături teiul vechiu mi se deschise: Din el ieși o tânără crăiasă, Pluteau în lacrimi ochi-i plini de vise, Cu fruntea ei într-o maramă deasă, Cu ochii mari, cu gura-abia
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
aripi ostenite, Pe când crengile se scutur Pe cărări înțelenite. Iară bolta cea senină Printre ramuri, printre frunză, Aruncând dungi de lumină Cearcă tainic să pătrunză. Prin a ramurilor mreajă, Sună jalnic în urechi Cântec dulce ca de vrajă, De sub teiul nalt și vechiu. Iară sunetele sfinte Mișcă jalnic al tău piept: Nu mai cugeți înainte Nici nu cauți îndărăpt, Ci asculți de păsărele Ciripind în verde crâng, Cum de-amoru-ne-ntre ele Sfătuindu-se ne plâng. {EminescuOpIV 385} CA O FĂCLIE... Prin tomuri
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
mai dă în mine ". {EminescuOpIV 406} Ei stau uimiți. Giafer pe scări se suie. Încet cu mâna ușa o descuie, Se uită-nluntru și-o minune vede Cum ca să vadă n-a fost dat altuie. Privi-ntr-o sală-ngustă însă naltă Și cărți în rafturi, una peste altă, Mașini și sticle, topitori, metaluri, Ici pergamente, colo o unealtă. Iar un bătrân cu o frânghie udă Lovea-ntr-un tânăr, ce-n durere crudă Se svîrcolea: "Mai dă, te rog în mine
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
tronul deșert să nu rămâie, Nici văduvă coroana de tâmpla cuvenită ". Pe un tripod s-aduce cățuea aurită, Cu făclii stinse-n mînă-n genunche cad oștenii, Iar preotul aprinde un vraf de mirodenii. De fumul lor albastru se împle bolta naltă, S-acopere mulțimea, iar flacările saltă, Toți în genunchi cu groază ascultă în tăcere Iar preotul începe cu glas plin de durere: "În numele Celuia, al cărui vecinic nume " De a-l rosti nu-i vrednic un muritor pe lume, Cînd
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
atinge încet de vârful stemei "Regești, și pentru dânsa te chem? dacă trăiești, "O Sarmis, Sarmis, Sarmis! răsai de unde ești. " Pe ochi țiind o mână făcliile-și întind, La sfântul foc din mijloc cu toți și le-aprind. Prin arcurile nalte trecu un jalnic vaer, Iar brațele ridică făcliile în aer. Iar preotul smuncește c-o mână pânza fină Ce-acopere statua de marmură senină Și țesătura neagră de-un fin și gingaș tort Lăsând să cadă-n flăcări, șoptește-adînc: "E
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
femeie mai albă ca omătul, Ieșind încet din umbră, o-ntoarce de-a-ndărătul, Privește cum din discul de aur iese fum Și zice rar și rece: "Ești mulțămit acum? Atuncea el tresare și ochii învîrtește. {EminescuOpIV 416} Cum sta-nainte-i naltă, privind o mistuește: "O vino mai aproape, aproape l-al meu piept, "Odor cu păr de aur și ochiul înțelept. "Ca zece morți deodată durerile iubiri-s - "Cu-acele morți în suflet eu te iubesc Tomiris". - "Dar lasă-mă - ea
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cochete Dulci râd la mijlocul gurii. {EminescuOpIV 427} DONA SOL Te rog rămâi o clipă încă Ca să te strâng duios la piept. Din fericirea mea adâncă Aș vrea să nu mă mai deștept. Și totuși luna iese-n zare, Albește zidul nalt și gol... Dă-mi cea din urmă sărutare Și încă una, dona Sol! Mă-ntrebi cu ochiul tău cuminte Unde mă duc și ce mă fac, Când de pe ceruri stele sfinte Pătrund în codru, bat în lac. ................................ Au nu ești
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]