7,832 matches
-
aripă”. Fără să-i acorde atenție bărbatului, corbul se așază pe un bust al zeiței Pallas Atena aflat deasupra ușii. Amuzat de dispoziția serioasă a corbului, bărbatul îi cere păsării să-și spună numele. Singurul răspuns al corbului este „Nevermore”. Naratorul este surprins de faptul că pasărea vorbește, deși ea nu rostește decât acel cuvânt. El își spune singur că „prietenul” său corbul va zbura din viața sa ca și „mulți prieteni, mulți, ca-n zbor” sau ca speranțele pe care
Corbul () [Corola-website/Science/298053_a_299382]
-
cuvânt. El își spune singur că „prietenul” său corbul va zbura din viața sa ca și „mulți prieteni, mulți, ca-n zbor” sau ca speranțele pe care le-a avut odată. Ca și cum i-ar răspunde, corbul rostește din nou „Nevermore”. Naratorul ajunge la concluzia că pasărea a învățat cuvântul „Nevermore” de la un stăpân nefericit și că este singurul cuvânt pe care îl știe. Cu toate acestea, naratorul își trage scaunul drept în fața corbului, dorind să afle mai multe despre el. El
Corbul () [Corola-website/Science/298053_a_299382]
-
care le-a avut odată. Ca și cum i-ar răspunde, corbul rostește din nou „Nevermore”. Naratorul ajunge la concluzia că pasărea a învățat cuvântul „Nevermore” de la un stăpân nefericit și că este singurul cuvânt pe care îl știe. Cu toate acestea, naratorul își trage scaunul drept în fața corbului, dorind să afle mai multe despre el. El se gândește un moment în tăcere, iar mintea îi fuge din nou la pierduta sa Lenore. Începe să creadă că aerul devine mai dens și că
Corbul () [Corola-website/Science/298053_a_299382]
-
mai dens și că simte prezența îngerilor și se întreabă dacă Dumnezeu îi trimite un semn că ar trebui să o uite pe Lenore. Pasărea îi răspunde din nou negativ, sugerând că el nu se poate elibera de propriile amintiri. Naratorul se înfurie, numind corbul „sol al Beznei” și „profet”. Într-un final, el întreabă corbul dacă se va întâlni cu Lenore în Rai. Când corbul îi răspunde cu același cuvânt, naratorul țipă și îi comandă să se întoarcă pe „țărmul
Corbul () [Corola-website/Science/298053_a_299382]
-
că el nu se poate elibera de propriile amintiri. Naratorul se înfurie, numind corbul „sol al Beznei” și „profet”. Într-un final, el întreabă corbul dacă se va întâlni cu Lenore în Rai. Când corbul îi răspunde cu același cuvânt, naratorul țipă și îi comandă să se întoarcă pe „țărmul Nopții”, dar pasărea nu se mișcă. „De-atunci, pe totdeauna, Corbul stă, și stă într-una” pe bustul zeiței Pallas Atena, rămânând acolo pentru totdeauna. Autorul mărturisește atunci că sufletul lui
Corbul () [Corola-website/Science/298053_a_299382]
-
XXI-lea au creat ilustrații bazate pe poem, inclusiv Edmund Dulac, István Orosz și Ryan Price. Poe a scris poemul ca o povestire, fără să creeze o alegorie sau să cadă în didacticism. Tema principală este cea a devotamentului veșnic. Naratorul este prins între dorința de a uita și cea de a-și aminti, părând că simte plăcere să se concentreze pe pierderea suferită. Naratorul presupune că „Nevermore” e singurul cuvânt pe care îl cunoaște, „de-altele-i neștiutor”, dar continuă să-i
Corbul () [Corola-website/Science/298053_a_299382]
-
să creeze o alegorie sau să cadă în didacticism. Tema principală este cea a devotamentului veșnic. Naratorul este prins între dorința de a uita și cea de a-și aminti, părând că simte plăcere să se concentreze pe pierderea suferită. Naratorul presupune că „Nevermore” e singurul cuvânt pe care îl cunoaște, „de-altele-i neștiutor”, dar continuă să-i pună întrebări, cu toate că știe răspunsul. Întrebările sunt puse atunci, cu scopul anumit de a incita sentimentul de pierdere și de a se subaprecia. Poe
Corbul () [Corola-website/Science/298053_a_299382]
-
cu toate că știe răspunsul. Întrebările sunt puse atunci, cu scopul anumit de a incita sentimentul de pierdere și de a se subaprecia. Poe nu lămurește dacă pasărea chiar știe ce spune sau intenția a fost de a cauza o reacție în naratorul poemului. Naratorul este prezentat la început ca fiind slăbit și obosit, devenind pe parcurs plin de regrete, înainte de a trece la o stare de furie și în final la una de nebunie. Christopher F. S. Maligec sugerează că poemul este
Corbul () [Corola-website/Science/298053_a_299382]
-
răspunsul. Întrebările sunt puse atunci, cu scopul anumit de a incita sentimentul de pierdere și de a se subaprecia. Poe nu lămurește dacă pasărea chiar știe ce spune sau intenția a fost de a cauza o reacție în naratorul poemului. Naratorul este prezentat la început ca fiind slăbit și obosit, devenind pe parcurs plin de regrete, înainte de a trece la o stare de furie și în final la una de nebunie. Christopher F. S. Maligec sugerează că poemul este un paraklausithyron
Corbul () [Corola-website/Science/298053_a_299382]
-
și în final la una de nebunie. Christopher F. S. Maligec sugerează că poemul este un paraklausithyron elegiac, un motiv poetic din Grecia și Roma Antică, ce consistă în lamentarea unui exclus la ușile închise ale iubitei. Poe spune că naratorul este un tânăr student. Cu toate că acest lucru nu este specificat în poem, este menționat în "Filosofia creației poetice", fiind și sugerat prin faptul că bărbatul citește „cărți cu tîlc tulburător”, precum și de bustul lui Pallas Atena, zeița înțelepciunii. Similar studiilor
Corbul () [Corola-website/Science/298053_a_299382]
-
este accentuat de alegerea autorului de a plasa acțiunea în luna decembrie, asociată prin tradiție cu forțele întunericului. Folosirea corbului - „pasăre a răului” - de asemenea pare să sugereze acest lucru. Această imagine a răului asociată corbului este subliniată de credința naratorului că acesta are un „nume dat de-al Iadului sobor” sau că este un mesager din lumea de dincolo, o referire la zeul roman al lumii subterane, Pluton (Hades în mitologia greacă). Poe a ales corbul ca simbol central în
Corbul () [Corola-website/Science/298053_a_299382]
-
Biblie: „Au doară nu mai este balsam în Galaad? Au doară nu mai este acolo doctor? De ce dar nu se vindecă fiica poporului Meu?”. În acel context, balsamul din Galaad este o rășinoasă folosită cu scopuri medicale (sugerând, probabil, că naratorul trebuie vindecat după pierderea lui Lenore). Face de asemenea o referire la Eden, cu toate că Poe folosește numele pentru a întreba dacă Lenore a fost acceptată în Rai. Într-un alt moment, naratorul își imaginează că serafimii (un tip de îngeri
Corbul () [Corola-website/Science/298053_a_299382]
-
rășinoasă folosită cu scopuri medicale (sugerând, probabil, că naratorul trebuie vindecat după pierderea lui Lenore). Face de asemenea o referire la Eden, cu toate că Poe folosește numele pentru a întreba dacă Lenore a fost acceptată în Rai. Într-un alt moment, naratorul își imaginează că serafimii (un tip de îngeri) au intrat în cameră. Acesta își imaginează că serafimii încearcă să-i ia amintirile cu Lenore, folosindu-se de „licoarea de uitare”, un drog menționat în "Odiseea" lui Homer pentru a induce
Corbul () [Corola-website/Science/298053_a_299382]
-
Richard le vorbește oamenilor săi și le trasează planul cu sabia în nisip, pe ecran apar unitățile sale, așezându-se conform liniilor trasate de Richard. Strâns legate între ele, elementele narative și cele vizuale îl transformă practic pe Richard în narator, care joacă în acțiunea construită de el. Criticul shakespearian Herbert Coursen extinde această prezentare: Richard se preface într-un creator de oameni, dar moare în sălbăticia propriei creații. Coursen consideră că aceasta intră în contrast cu cea a lui și a „grupului
Bătălia de la Bosworth () [Corola-website/Science/323458_a_324787]
-
tânărul refugiat nu o poate „recunoaște” și nici asuma ca fiind a sa și care, deși primitoare, nu face decât să potențeze sentimentul de dezrădăcinare și de claustrare În propriile amintiri. Aceste etape gravitează În jurul a două ipostaze referențiale pentru narator, prima constituită de imaginea lui Ștefan, prietenul cel mai bun din copilărie, iar cea de-a doua identificându-se cu Suzanne, sau Zsuzsanna, refugiata de origine ungară ce Îi va deveni soție. Amintirile despre război aduc cu sine pe cele
ALECART, nr. 11 by Ioana Lionte () [Corola-journal/Science/91729_a_92884]
-
este însă o experiență trăită, scriitorul fiind ofițer al armatei române, în timpul primului război mondial. Romanul este scris la persoana I, personajul-narator identificându-se în partea a doua cu autorul. Modalitatea narativă se remarcă, așadar, prin prezența mărcilor formale ale naratorului, de unde reiese apropierea acestuia de evenimente, până la substituirea lui de către personaj. Perspectiva temporală este discontinuă, bazată pe alternanța temporală a evenimentelor, pe dislocări sub formă de flash-back și feed-back. Perspectiva spațială reflectă un spațiu real, frontul, București, Odobești, Câmpulung, dar
Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război () [Corola-website/Science/323117_a_324446]
-
„” (în ) este o povestire a scriitorului american Edgar Allan Poe, care a fost publicată inițial în 1833. Povestirea descrie peripețiile de pe mare ale unui narator neidentificat care se găsește într-o serie de situații chinuitoare. Pe măsură ce se apropie de propria sa moarte dezastruoasă, în timp ce nava lui merge tot mai spre sud, el scrie un „manuscris” în care-și povestește aventurile, apoi îl introduce într-o
Manuscris găsit într-o sticlă () [Corola-website/Science/325770_a_327099]
-
membrii juriului, dar ei au ales în unanimitate „Manuscris găsit într-o sticlă” drept câștigătoare a concursului, Poe obținând un premiu de 50 de dolari. Povestirea a fost apoi publicată în numărul din 19 octombrie 1833 al revistei sus-menționate. Un narator fără nume, înstrăinat de familia și de țara sa, se îmbarcă ca pasager la bordul unei nave de marfă din Batavia (cunoscută acum sub numele de Jakarta, Indonezia). După câteva zile de călătorie, nava traversează mai întâi o mare calmă
Manuscris găsit într-o sticlă () [Corola-website/Science/325770_a_327099]
-
câteva zile de călătorie, nava traversează mai întâi o mare calmă și apoi este lovită de un simoon (o combinație între o furtună de nisip și un uragan) care mătură întreaga punte a navei și-i aruncă pe toți, cu excepția naratorului și a unui bătrân suedez, peste bord. Mânată spre sud de către magicul simoon în direcția Polului Sud, nava naratorului se ciocnește în cele din urmă cu un gigantic galion negru, iar naratorul este azvârlit la bordul navei străine. Odată ajuns
Manuscris găsit într-o sticlă () [Corola-website/Science/325770_a_327099]
-
combinație între o furtună de nisip și un uragan) care mătură întreaga punte a navei și-i aruncă pe toți, cu excepția naratorului și a unui bătrân suedez, peste bord. Mânată spre sud de către magicul simoon în direcția Polului Sud, nava naratorului se ciocnește în cele din urmă cu un gigantic galion negru, iar naratorul este azvârlit la bordul navei străine. Odată ajuns pe această corabie, naratorul observă că echipajul pare că vine din alte vremuri, toți marinarii fiind bătrâni de parcă ar
Manuscris găsit într-o sticlă () [Corola-website/Science/325770_a_327099]
-
a navei și-i aruncă pe toți, cu excepția naratorului și a unui bătrân suedez, peste bord. Mânată spre sud de către magicul simoon în direcția Polului Sud, nava naratorului se ciocnește în cele din urmă cu un gigantic galion negru, iar naratorul este azvârlit la bordul navei străine. Odată ajuns pe această corabie, naratorul observă că echipajul pare că vine din alte vremuri, toți marinarii fiind bătrâni de parcă ar trăi de secole. Niciunul dintre membrii echipajului nu pare să-l vadă, umblând
Manuscris găsit într-o sticlă () [Corola-website/Science/325770_a_327099]
-
bătrân suedez, peste bord. Mânată spre sud de către magicul simoon în direcția Polului Sud, nava naratorului se ciocnește în cele din urmă cu un gigantic galion negru, iar naratorul este azvârlit la bordul navei străine. Odată ajuns pe această corabie, naratorul observă că echipajul pare că vine din alte vremuri, toți marinarii fiind bătrâni de parcă ar trăi de secole. Niciunul dintre membrii echipajului nu pare să-l vadă, umblând neliniștiți ca „niște umbre ale veacurilor apuse” și vorbind într-o limbă
Manuscris găsit într-o sticlă () [Corola-website/Science/325770_a_327099]
-
dintre membrii echipajului nu pare să-l vadă, umblând neliniștiți ca „niște umbre ale veacurilor apuse” și vorbind într-o limbă necunoscută. Corabia pare să se miște singură, fiind împinsă de un curent puternic sau trasă de un odgon nevăzut. Naratorul găsește pe întreaga navă hărți vechi și instrumente de navigație depășite, pe care le consideră a fi inutile în acele vremuri. El fură materiale de scris din cabina căpitanului cu scopul de a ține un jurnal („manuscrisul” din titlu) pe
Manuscris găsit într-o sticlă () [Corola-website/Science/325770_a_327099]
-
acele vremuri. El fură materiale de scris din cabina căpitanului cu scopul de a ține un jurnal („manuscrisul” din titlu) pe care îl pune apoi într-o sticlă și îl aruncă în mare. Vasul-fantomă își continuă drumul către sud, iar naratorul observă că membrii echipajului par să dea semne de speranță în perspectiva distrugerii lor, pe măsură ce nava se îndreaptă spre Antarctica. Corabia intră într-un canal prin gheață unde este prinsă într-un vast vârtej și începe să se scufunde în
Manuscris găsit într-o sticlă () [Corola-website/Science/325770_a_327099]
-
fizice aflate dincolo de limitele explorării umane. Kenneth Silverman, biograful lui Poe, afirmă că povestirea este „un crescendo susținut al spaimei din ce în ce mai mari în fața catastrofei din ce în ce mai necunoscute și mai iminente”. Aceasta perspectivă a catastrofei necunoscute îl îngrozește și-l stimulează pe narator. Ca și naratorul dintr-o altă operă de început, „Berenice”, naratorul din „Manuscris găsit într-o sticlă” trăiește în principal prin cărțile sale, mai precis, prin manuscrisele sale. Nava din altă lume pe care naratorul se află invocă legendara navă
Manuscris găsit într-o sticlă () [Corola-website/Science/325770_a_327099]