8,065 matches
-
răutăcios, să poată urmări cauzele îmbogățirii celuilalt. Prietenii se încheagă și atunci când ocazional sau nu, un bărbat dintr-o familie se îndrăgostește de soția prietenului sau una din soții se îndrăgostește de bărbatul prietenei sale, prietenii care conduc la multă neliniște în ambele căsătorii și-n final divorțuri. Mai sunt și prietenii pasagere care au loc între familii care nu-și găsesc rostul sau nu se pricep în a căuta o posibilitate de a-și petrece timpul liber și sunt mereu
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
toate și bogată în nevoi. Dar zic și scot din îndepărtatul tumult apoi așez pe tarabă în fața viitorimii care astăzi nu este în stare să meargă câțiva pași, să admire natura, să iubească simplitatea și frumosul. Tristețea nu mă ocolea, neliniștea de ce va urma și dorința de a scăpa de acele greutăți mă urmăreau și deloc nu încetau. Greutățile, veneau una după alta, mai întâi războiul cu tranzitul dintro localitate de graniță nu era deloc ușor, graniță frământată de către trupele care
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
marcat profund și m-a sensibilizat într-un mod cu totul deosebit, astfel că puțin mai târziu am compus poezia „Trecut-au timpuri.” Purtam în suflet și-n inimă acele scene ale vieții care m-au marcat brutal, producându-mi neliniște. De aceea, drumul pe care urma să-l croiesc, cel puțin așa judeca mintea mea atunci, plutea în ceață deasă și vedeam că destinul meu era îngropat în întuneric, curiozitatea ducându mi viitorul într-un necunoscut întunecat. Doream să prind
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
unele situațiile dificile, să înfrumusețeze viața noastră cotidiană? Ce ar însemna viața fără râs, care pentru seriosul Immanuel Kant este unul dintre cele trei lucruri, împreună cu somnul și speranța, pe care cerul le-a dăruit omului pentru a-i compensa neliniștile vieții? Vom vorbi despre aceasta, în capitolele privitoare la sensul și fundamentul vieții. Pas cu pas ne continuăm urcarea spirituală, despre care vorbeam la început: acum suntem încă pe colină, ajunși la problema lui Dumnezeu, Gottesfrage, ce trebuie să fie
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
ca simplu efect al înlocuirii progresive a "forței de muncă" cu energiile naturale, era posibilă prefigurarea reducerii activității lucrătorilor la o muncă de supraveghere, care echivalează cu atrofia cvasitotalității potențialităților subiective ale individului viu și, astfel, cu o stare de neliniște și nemulțumire crescânde. Or, modificarea care pervertește praxisul subiectiv individual nu implică doar reducerea sa la acte stereotipe și monotone; în paralel cu această îngustare și sărăcire care indică deja prin ele însele ruinarea oricărei culturi, se produce un alt
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
nu se mai înrădăcinează în subiectivitatea organică, în care munca nu mai este actualizarea puterilor sale potrivit jocului imanent al ordonării lor interioare, venirea lor la ele însele și astfel "eliberarea" energiei lor: atunci, în locul sentimentului acestei eliberări, o profundă neliniște vine să afecteze existența și să o amorțească. Neputându-și epuiza ființa prin accederea la fondul ei înseși în sporirea de sine și, astfel, în beția de sine, fiecare nevoie, fiecare mișcare rămân ca la jumătatea drumului lor înseși, blocate
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
fondul ei înseși în sporirea de sine și, astfel, în beția de sine, fiecare nevoie, fiecare mișcare rămân ca la jumătatea drumului lor înseși, blocate într-o suferire care nu se mai depășește într-o bucurie. Într-o civilizație există neliniște de fiecare dată când energia vieții rămâne nefolosită, iar ea rămâne în această stare deoarece "plusul" care o constituie ca plus de sine, ca ajungere în sine a subiectivității absolute, nu mai are permisiunea de a se efectua pentru că nimic
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
însele unui proces de culturație continuat), această energie așadar rămâne nefolosită în sensul care tocmai a fost clarificat: ea nu este în acest fel suprimată, ci este ca și exacerbată, afectul, modul său de prezentare fenomenologică irecuzabil, căpătând forma unei neliniști crescânde. Ea caută așadar să se elibereze, însă urmând de data aceasta căile pre-trasate de-a lungul cărora se obține ușurarea imediată. Efort zadarnic: afluxul de energie care nu s-a putut investi în sarcinile cele mai nobile și mai
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
regăsește intact pe planul unde se încearcă acum a se scăpa de el. Intact, sau mai degrabă amplificat de toată diferența care separă mai multul de mai puțin: partea de energie nefolosită n-a făcut decât să sporească, sporind și neliniștea odată cu ea. Din acest moment, aceeași situație se repetă la infinit: fiecare pliere pe formele cele mai fruste ale simțirii, ale gândirii sau ale acțiunii suscită un flux suplimentar de energie liberă, o nemulțumire și mai mare și, din nou
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
și mai grosolane, de vreme ce, în acest proces de regresiune, nici energia, nici afectul nu dispar, nefăcând, dimpotrivă, decât să se lase purtate de el la un grad de tensiune mai ridicat. Într-adevăr, în același timp cu replierea și odată cu neliniștea crescândă pe care o generează, în aceasta din urmă în mod foarte precis și sub presiunea mereu mai puternică pe care ea o exercită asupra ei înseși se produce, ca unic mijloc de a-i pune capăt, saltul în afara sinelui
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
asupra ei înseși se produce, ca unic mijloc de a-i pune capăt, saltul în afara sinelui, fuga în exterioritatea în care se pune problema de a fugi de sine și astfel de a se debarasa de sine, de povara acestei neliniști și de această suferință. Numai că, cum această fugă rămâne prinsă în propriul său patos, adică nemulțumirea din care purcede, și aceasta în ea însăși, în loc să se elibereze de acel ceva de care vrea să fugă și să-l poată
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
se elibereze de acel ceva de care vrea să fugă și să-l poată lăsa în drum, ea îl poartă și îl reproduce în sine, la fiecare pas. Rămâne prin urmare o singură ieșire: distrugerea pur și simplu a acestei neliniști și a acestei suferințe de care nu se poate debarasa, și care își au totuși posibilitatea lor în încercarea de sine și astfel în viață: aceasta din urmă este așadar cea care trebuie suprimată, propria sa esență. La fel cum
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
ajunge, însă înainte de toate din cel din care purcede și al cărui patos îl însoțește în fiecare dintre fazele sale, determinând în mod global, ca un soi de a priori, această lume a barbariei și conferindu-i, sub pecetea acestei neliniști, un caracter singular, mai vizibil astăzi ca niciodată. Fuga de sine este titlul sub care putem cataloga aproape tot ceea ce se întâmplă sub ochii noștri. Nu știința în sine, care în calitate de cunoaștere a naturii pe care o definește în procedurile
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
sus foarte tare, foarte veselă. Stăteam noi acolo aplaudând pe ruptelea orice figură care se apropia de ferestre, când apăru căpitanul Alatriste. Nu era, nici pe departe, prima noapte petrecută de el În afara locuinței, drept care eu dormisem butuc, fără vreo neliniște ori presimțire. Însă, văzându-l În fața Casei cu Șapte Hornuri, am intuit că se Întâmpla ceva nelămurit. Pălăria Îi era bine trasă pe ochi, capa răsucită oarecum În jurul gâtului și, În ciuda orei Înaintate a dimineții, avea obrajii nebărbieriți: tocmai el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Alatriste era fatalist. Probabil că starea lui de vechi soldat - luptase În Flandra și pe Mediterana, după ce fugise de la școală ca să se Înroleze ca paj și toboșar la treisprezece ani - Întipărise În el felul acela de a accepta riscul, neplăcerile, neliniștile și necazurile unei vieți grele, crunte, cu stoicismul celui care s-a obișnuit să nu aștepte altceva de la ea. Caracterul lui putea fi lesne descris cu ajutorul acelei definiții date ceva mai târziu spaniolilor de mareșalul francez Grammont: „Curajul le este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
și slănină. Adevărul e că asta părea să-mi fie soarta: o bună parte din viața mea alături de căpitanul Alatriste mi-o petreceam așteptând-l undeva În timpul vreunui incident nenorocit. Și mereu cu burta goală și cu inima plină de neliniște. O burniță rece Începu să umezească lespezile care acopereau esplanada regală, devenind destul de repede o ploaie măruntă ce Împrumuta tonuri de gri fațadelor clădirilor din apropiere și le reflecta tot mai clar pe dalele ude de sub picioarele mele. Ca să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
cuvinte. Mi se tăia glasul la fiecare propoziție, dar asta din cauză că de mai multă vreme eram în schimbare de voce. Voi simți lipsa voastră, am spus eu. Școala a dat formă și stabilitate vieții mele, iar acum simt o ușoară neliniște în fața viitorului. Cel mai mult mi-aș fi dorit să rămân în clasele elementare. Aș fi putut chiar să mă întorc la cursul primar, poate în calitate de locțiitor de învățător. Dar înțelegeam, am spus, că existau câteva lipsuri neînsemnate în pregătirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
timpul ar fi prea scurt, lumea prea mică și propria lui existență prea îngrădită. Și totul trebuie descris, chiar și cele ce nu pot fi descrise. Dimpotrivă, echilibrul și simțurile mele nu au fost niciodată zdruncinate. Nici o agitație și nici o neliniște nu m-au împins înainte. Liniștit, constant și conștient de țelul meu, am străbătut drumul vieții până aici, sus, la izvoarele râului Ava. Și nimic nu s-a pierdut. Niciodată nu am avut curajul să vorbesc cu Manfred despre neliniștea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
neliniște nu m-au împins înainte. Liniștit, constant și conștient de țelul meu, am străbătut drumul vieții până aici, sus, la izvoarele râului Ava. Și nimic nu s-a pierdut. Niciodată nu am avut curajul să vorbesc cu Manfred despre neliniștea mea adâncă în ceea ce-l privește. Probabil că el își consideră existența ca fiind una absolut normală, da, poate chiar exemplară. Nu m-ar mira. La măsuța cu tăblie de furnir crăpat din cofetăria la care m-a dus ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
Casei. Știam că-l va bucura. Mai târziu el mi-a răspuns cu o ilustrată care reprezenta Râul. I-am dictat așa: A trecut destul timp de când drumurile noastre s-au despărțit cred că ai dedicat multe gânduri și multă neliniște sorții mele. De aceea pot să-ți comunic cu cea mai adâncă bucurie că totul mi-a mers bine. După ce m-am odihnit un timp în casa mea din interiorul Västerbottenului, am obținut un post de secretar la un membru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
și ea posta, dar în rest tot timpul era ocupată. Căutând pe forum, Arm dădu peste o replică de-a lui: « Foștilor le doresc să aibă și ei nevoie de medicamente, ca să vadă cum e”. Rămase pe gânduri, cuprinsă de neliniște: dacă Bart era bolnav ? Dar atunci ar fi putut să o caute pe mess, ar fi putut să-i spună, desigur... Și totuși, stărui ea, ceva trebuia să fie, o legătură exista, desigur, între postările lui tot mai telegrafice și
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
aceea de sfârșit de primăvară, Arm îi rezervase ucenicului ei o surpriză. Intrase pe ușă pe la ora patru și jumătate după-amiază, cu un aer ușor misterios, care-i sărise imediat în ochi lui Bart, producându-i instinctiv o stare de neliniște și de nedumerire. Ce era cu ea, dorise el să afle, punându-i înainte obișnuita ceașcă cu cafea, ce se întâmplase, ce nu era în ordine de afișa acel aer ciudat? Ea refuzase cafeaua, motivând că băuse deja prea multă
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
dau seama cât am greșit și vreau să mă îndrept... Lasă le, te rog, fetelor să vadă că suntem o familie. Dă-ne o șansă, Arm!” Arm era covârșită din nou de forța de neînvins a karmei sale. Mâhnire și neliniște, mulțumire și bucurie, astfel de antiteze se amestecau în inima ei. Și într-o zi se hotărî să meargă, pentru ultima dată, acasă la Bart. * Când Arm sosi, Bart o întâmpină vesel și vru să o îmbrățișeze ca de obicei
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
ziua cel puțin două. Pe figura lui nu se zărea decât hotărâre, siguranță. Doar pentru că se stăpânea, fiindcă în sinea sa nu putea să rămână indiferent la insolitul în care se afunda cu fiecare kilometru parcurs. Primul semn vădit de neliniște l-a arătat atunci când a observat că nu mai există nici o adiere... Bordul arăta o sută douăzeci de kilometri pe oră. Chiar și în condițiile unui calm plat, la o asemenea viteză s-ar fi simțit o anumită rezistență a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
a propus colaborarea la o revistă. Ți-e frică. Ești obișnuit c-un venit sigur; mic, dar sigur. De două ori pe lună. Ți s-au format și reflexe. Din două în două săptămâni, te cuprinde un simțământ nedefinit. O neliniște plăcută. Euforia zilelor de leafă, deși nu vrei să recunoști. Meschinărie de slujbaș. Strada. Aerul fierbinte al orașului. Praful în suspensie. Fumul în straturi. Cineva te întreabă. Presupui că te întreabă. Ai reținut tonul interogativ. Ridici din umeri. E un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]