1,494 matches
-
și precisă a acestei creaturi, care nu i se mai părea dezgustătoare, ci minunat de perfectă: reprezentanta unei rase detestate, proscrisă și exilată În canalele de scurgere, care excela În arta supraviețuirii Încăpățânate, dăruită cu o agilitate și o șiretenie nemaipomenite pe Întuneric; o rasă care căzuse victimă aversiunii străvechi născute din teamă, cruzime banală, prejudecăți primitive. Era oare posibil ca tocmai izolarea acestei rase, umilința și urâțenia ei, rezistența uimitoare cu care fusese binecuvântată să trezească În noi oroarea? Oroare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
lui Onkel Rodolph, care în chip miraculos devenise, în bucătăria luminată a giorno unde se aflau aparatele de lux americane, ca frigiderul, mixerul, storcătoare de tot felul, o mașină de spălat vase non plus ultra de la General Electric, o bucătăreasă nemaipomenită. Acolo apăruseră sub îndrumarea ei „scoicile umplute cu creier“, un fel de mâncare din creier de vițel, curățat bine de pielițe, a cărui masă albă era împărțită apoi în cochiliile scoicilor, stropită cu vin alb, presărată cu parmezan și pusă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
mai rămăseseră până să se Îmbrace părea a fi să răspundă mesajelor venite de la binevoitori, astfel că, În acest scop, aprinse o lampă și se așeză la birou. Începu cu Warren, căruia Îi scrise: „Sunt Într-o stare de emoție nemaipomenită (n-am să spun pentru soarta mea), ci pentru amploarea efortului depus În muncă. În teatru pot apărea pericole mari, chiar și legate de lucruri mărunte.“ Căci aceasta era, până la urmă, cauza principală a tulburării sale: faptul că știa că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
o umbrelă mare și ponosită, care Îi cădea tot timpul de jos. Părea că nu-și dă seama care este capătul bun al biletului de călătorie. [...] amestec caraghios de platitudine specifică omului din Essex și de simplitate canonică...“ (G.K. Chesterton, Nemaipomenitele Întâmplări ale unui preot detectiv, București, Ed. Arc, 1994, pp. 7-8, traducere de A.D. Grigorescu). Buseca. Mâncare preparată din porotos (fasole uscată), papa (cartofi dulci) și mondongo (burtă de vacă), condimentată cu boia de ardei dulce. Calchaquí. Triburi indiene din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
lucruri. Așa cum am mai pomenit, televizorul mă supăra în cele mai multe cazuri. Cum vedeam un bărbat aplecându-se și sărutând o femeie, cum începea să mi se răspândească prin trup focul verde al geloziei și mă simțeam cuprinsă de o energie nemaipomenită. Mă gândeam la James. Mă gândeam la James al meu cu o altă femeie. Preț de o clipă, gândul ăsta era proiectat în abstract, de parcă James ar fi fost în continuare cu mine, iar eu mă comportam ca o prostuță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
le lăsase în urma ei în acea casă, auzea glasul ascuțit al celeilalte femei răsunând prin toate încăperile, întrebând și dând ordine, cântând de una singură, strigându-i menajerei că vrea cutare sau cutare lucru, scotocind peste tot. Prinsese un curaj nemaipomenit în ultimele săptămâni, se simțea deja la ea acasă, mai înainte venea în cursul zilei și pleca noaptea târziu, probabil spre vreo margine a Bucureștilor, acum rămânea peste noapte. Oricum era cu totul alta decât în prima zi când, întorcându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
răspunde, iese din camera lui. „A sunat băiatu-meu, zice că nu știu ce ședință i-au pus mâine dimineață și nu mai poate merge cu mine.“ „Nici o problemă!“ „Adică mergi tu?“ „Doar dacă nu vreți să vă ducă vreun tip mai nemaipomenit ca mine, deși mă îndoiesc că există. Și, dacă există, nu-l găsiți până mâine.“ „Ești nebun! Să te scol?“ „Cred că o să fie invers. La șapte o să fim acolo, așa cum trebuie. Colentina nu-i departe.“ Încă n-are somn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
spital în care stă și așteaptă încă nu știe ce anume, din moment ce nu se putuse stăpâni să nu i le povestească lui Andrei Vlădescu zilele trecute, uimindu-se ea însăși de felul cum povestea. Trebuie că a avut un curaj nemaipomenit - îi spunea, iar el stătea în dreptul ușii-fereastră legănându-se, cu mâinile la spate și uitându-se țintă, fără să scoată o vorbă, știind că doar așa, neîntrerupând-o și lăsând-o să facă și pauze și să se întoarcă asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
întoarcă asupra frazelor și faptelor povestite, să le limpezească ori chiar să le nege, până când faptele vor fi căpătat conturul dorit, nu întotdeauna cel mai nimerit, dar foarte pline de sevă tocmai de asta - trebuie să fi avut un curaj nemaipomenit să ia doar un cufăr, nici măcar mare, ceva mai răsărit decât o valiză de lemn cu care se duc recruții la oaste, și un geamantan, nu din cele mai bune, pe acelea le-a lăsat în casă neatinse, ci unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
toate zvâcnirile acelei ființe încă nenăscute, dar deja cutremurător de dragă, acum are șapte luni, mâine o să aibă șapte luni și o zi, poimâine o să aibă opt luni, apoi un an, zece, e al meu și va fi cel mai nemaipomenit, desigur. Așteptând, în ’36, în ’38 chiar, în toamna lui ’40 și în iarna care i-a urmat, în fiecare seară cu spaime reînnoite, să i se întoarcă soțul acasă, când bântuiau nebunii, derbedeii, zurbagiii, toată pleava orașului, distrugând magazine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
când ai ei ședeau în fața televizorului, în camera de alături. „Din moment ce te iubesc, trebuie să știi totul despre mine, îi spunea. Să știi cum arăt în fiecare părticică, ce vreau și ce-am făcut până acum. Papá e un bărbat nemaipomenit, mi-ar face toate poftele, m-a învățat tot ce știa mai de preț, îl ador. Dar e molâu și tot ce își dorește este să vină seara mai repede, să-și ungă încheieturile cu nămol, să se întindă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
în vis: dar era condusă - nu ca înainte, alunecând și incapabilă să se prindă de ceva, prăbușindu-se în nesimțire, ci condusă cu adevărat - pe un drum ca oricare altul, nu înțelegea de cine, dar acel cineva avea o forță nemaipomenită de atracție, încât își simțea picioarele înaintând nesigure, bucăți de fier atrase de un magnet, într-un spațiu nedefinit ce doar după o vreme a devenit șir de încăperi deschizându-se una în cealaltă, foarte largi, cu pereții din sticlă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
păstrat înregistrări cu Leonard, dar nici pe astea le căuta, și cu alți tenori, dar nici pe astea nu le căuta. În urechi îi răsună un scârțâit nesigur de vioară și glasul subțire, sincopat, rupt parcă uneori, hodorogit al țiganului nemaipomenit care înnebunise Bucureștii. Zavaidoc. Asta căuta. A apucat-o dintr-odată un dor să-l audă cântând, își amintea sala de concert în care fusese cu o jumătate de secol în urmă, își amintea vorbele lui de iubire, ca și cum nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ci pentru că știa că n-o s-o mai vadă, n-a fost acoperit decât de furia care a cuprins-o - și din nou a ieșit din apatia vieții zilnice fără evenimente - când a aflat că fostul ei soț, dragul și nemaipomenitul profesor sociolog, stâlp al puterii comuniste, nu numai că se spăla pe mâini și nu știa nimic și nu avea nici o răspundere, ci susținea că fiica lor s-a căsătorit și a rămas în străinătate nu după gândul ei, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
soi! Numai la astea nu-mi stătea mie capul atunci!“. Al șaptelea cerc Spusă o dată, minciuna s-a instalat atotputernică. Nimic nu mai era nemaipomenit - frumos, atrăgător, expansiv, scânteietor, de bun gust, exuberant. Dar toate trebuiau să fie în continuare nemaipomenite, în alt sens, prin minciună - și erau sfâșietoare, mustinde, acaparatoare, aberante, zdobitoare, delirante. Trebuiau înfrânte logica, gândirea, comparația, speranța, destinul. Care nu poate fi înfrânt, dar te poți preface. Când lucrurile se repetă și, văzute din toate unghiurile, apar la fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
decepții, exaltări, disperări și speranțe pentru cea mai desăvârșită întâlnire, dar, ajunși la ea, în fața acelui unic, inevitabil și irepetabil lucru, nici măcar nu dăm înapoi Îoricum nu s-ar putea), ci refuzăm să aceptăm ideea acestei întâlniri ce, oricât de nemaipomeniți am fi, are un soroc al ei. Până la urmă, nici întâlnirea aceasta unică nu ne mai miră și s-ar putea spune, atâta vreme cât nu există alte evidențe, că nici pe doamna Marga Pop n-o mira. Însă ar trebui spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
curioase, intrigate. N-o puteau înțelege pe Ioana Sandi care părea fericită, nu numai exaltată, ca de obicei, ci fericită, și totuși parcă lipsindu-i ceva despre care nu voia să vorbească, zicându-le în schimb că e un bărbat nemaipomenit, dar cu probleme. Ce să însemne asta? Dacă au încercat să discute o dată cu ea, întrebând de ce nu se poartă ca orice bărbat și-o ține la distanță, fără s-o mângâie ori să-i arate afecțiune, nu că ele ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
și nu obișnuiește să mintă! se va strădui să-l convingă, aproape o amuză gândul ăsta - și el: probabil n-are dureri acum, uite, îi sclipesc ochii și zâmbește, ar trebuie să rup tăcerea asta, dar chiar tăcerea asta e nemaipomenită, sper să știe și ea - o amuză de-a binelea și se privesc și în tăcerea foșnitoare izbucnesc amândoi deodată într-un râs sănătos, punând capăt acelor clipe în care nu mai fusese nevoie de vorbe și amândoi înțelegând că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
e necesar, spațiul umplut înlăuntru și în afară de prezența celuilalt fiind pecetluit definitiv și devenit istorie odată cu clipa trecută și, prin urmare, imposibil să se altereze sau să piară Îdar astea, din nou, negândindu-le nici unul) și atunci el a zis: „Nemaipomenită liniștea asta de aici, îți trec tot felul de bazaconii prin cap, aici ar fi de mine, să stau să scriu“. Lângă ei, flutura ușor perdeaua albă, cu ochiuri rare, și mai departe se legănau crengile arborilor din parc și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
mai avea și casa ei de îngrijit, încât matale ai fost acela care ai văzut-o tot timpul cum s-a chinuit, sărăcuța de ea, și cât a suferit, bine c-a reușit Mioara s-o ducă la clinica aceea nemaipomenită. Trebuie că-ți este greu, îți era ca o bunică, nu-i așa? E tare tristă casa asta fără ea! A naibii boală cancerul ăsta, nu-i scapă nimeni dintre cei pe care a pus gheara! Cât o mai fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
vor. Măcar să fi schițat și eu un gest de împotrivire, nu să stau ca moaca și să ascult. De aia te-am chemat, cu tine pot vorbi pe șleau. Poți să-mi spui ce s-a petrecut? Ai o memorie nemaipomenită pe lângă a mea. Sunt sigură că ții minte totul. Poate o să înțeleg și eu în felul ăsta. Pricepi?“ Ce să-i povestească? Ședința de partid începuse la opt dimineața și se încheiase spre miezul nopții, fără vreo pauză, după care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
încât nici n-ar trebui să te întrebi de ce există; iar întrebările pe care începea să și le pună, nu dintr-odată, nici despre toate lucrurile și nici măcar limpezi de fiecare dată, i se păreau nu numai un act de nemaipomenit curaj, ci chiar o îndrăzneală pe care, dacă ar ști-o cât e de fără margini, oamenii mari ar trebui s-o pedepsească imediat, pentru că ar fi putut să tulbure ceea ce trebuie să rămână netulburat, așa cum se întâmpla de fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
asta voiam să-ți vorbesc. După puțină vreme mătușă-mea a murit. Terminasem între timp o școală de învățători, aveam acum o meserie care îmi plăcea, voiam să continui să învăț și simțeam că aș fi în stare de lucruri nemaipomenite, nu știu de unde îmi venea credința asta, dar eram fantastic de sigură pe mine și de optimistă. Cred că de asta am rezistat. Am rămas singură cu unchiul meu într-o casă destul de mare, pe care trebuia s-o curăț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
careva. Nimeni nu dorește să se mute aici, se îngrozesc toți. Nu știu ce-am să fac mai încolo, mă descurc eu.“ „Ridică-ți brațele puțin.“ „Îți spuneam că mă îndrăgostisem la optsprezece ani și că toate mi se păreau nemaipomenite. Bărbatul acela - băiatul acela, pentru că era de-o seamă cu mine - mi se părea tot ce poate fi mai de preț pe pământ, centrul lumii. Am crezut asta și în cei doi ani cât a stat în armată, undeva la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
și să dea din mână a nerăbdare. Ajunseseră să aibă semnele lor neștiute. Când era certată pe nedrept, el clipea într-un anumit fel dintr-un ochi și ea știa că e de partea ei și vor urma explicații sau nemaipomenite povești în camera lor, în care tristețea va dispărea ca prin farmec. O învăța să deseneze, îi vorbea despre băieți și fetițe, femei și bărbați puși în felurite situații și înainte de a-i spune cum procedaseră aceștia și cum credea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]