1,216 matches
-
Ceea ce rezultă este că propozițiile Tractatus-ului, care nu sunt propoziții ale științelor naturii, ci „propoziții filozofice“, sunt tot atâtea formulări despre ceea ce „nu poate fi spus“. În măsura în care se pretinde că spun ceva despre ceea ce nu poate fi spus, ele sunt nonsensuri. Această observație ne conduce direct la penultimul paragraf al lucrării, paragraful 6.54: „Propozițiile mele clarifică prin faptul că cel ce mă înțelege le recunoaște, până la urmă, drept nonsensuri, dacă prin ele - sprijinindu-se pe ele - s-a ridicat deasupra
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
că spun ceva despre ceea ce nu poate fi spus, ele sunt nonsensuri. Această observație ne conduce direct la penultimul paragraf al lucrării, paragraful 6.54: „Propozițiile mele clarifică prin faptul că cel ce mă înțelege le recunoaște, până la urmă, drept nonsensuri, dacă prin ele - sprijinindu-se pe ele - s-a ridicat deasupra lor. (El trebuie, pentru a spune așa, să arunce scara după ce a urcat pe ea.) El trebuie să depășească aceste propoziții și apoi vede lumea în mod corect.“ Ne
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
limita lumii - nu o parte a lumii“ (vezi 5.641). Că limitele limbajului nostru sunt limitele lumii noastre este însă ceva ce nu se poate spune. În formulările pe care i le-au dat filozofii, solipsismul reprezintă, prin urmare, un nonsens. Deși solipsismul nu poate fi susținut ca teză filozofică, „adevărul său“ va putea fi însă recuperat. „Ceea ce are în vedere, de fapt, solipsismul este întru totul corect, doar că nu se poate spune, ci se arată. Că lumea este lumea
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
îl înțeleg) semnifică limitele lumii mele“ (5.62). Că limitele limbajului sunt limitele lumii este ceva valabil, în egală măsură, pentru fiecare vorbitor al limbajului.68 Teoriile metafizicii tradiționale - teorii care pretind că spun ceva despre lume ca întreg - sunt nonsensuri, ca și tezele solipsiste. Lumea nu este decât totalitatea faptelor (vezi l.l). Numai despre fapte, și nu despre lume ca întreg, putem să ne facem „imagini“, putem spune ceva. Lumea ca întreg poate să fie însă obiectul unor trăiri
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
mai târzii: „Să nu credeți cumva că eu disprețuiesc metafizica. Unele dintre marile sisteme filozofice ale trecutului aparțin, după părerea mea, celor mai nobile înfăptuiri ale spiritului omenesc.“73 Nu se poate sublinia îndeajuns că prin calificarea unor teorii drept „nonsensuri“ nu era contestată însemnătatea și valoarea lor. Când aprecia că „marile probleme“ nu sunt probleme, Wittgenstein viza doar supoziția că sistemele filozofice ale trecutului ar constitui contribuții fundamentale la cunoașterea lumii, adică pretenția lor de a reprezenta știința cea mai
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
că propozițiile nu pot exprima nimic mai înalt (6.42), va trebui să admitem că enunțurile metafizicii, ca tot atâtea încercări de a spune ceva despre ceea ce nu poate fi obiect al descrierii - despre absolut, despre necondiționat, despre valori -, sunt nonsensuri. Ceea ce nu înseamnă, cum au putut crede cei care au receptat Tractatus-ul drept o critică empiristă și pozitivistă a metafizicii, că acestor enunțuri li se contestă orice semnificație. Semnificația lor va fi căutată însă în ceea ce „se arată“ în ele
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
în ceea ce „se arată“ în ele, nu în ceea ce „spun“ ele. Nici observația de la 6.54 că cel care îl înțelege pe autor va recunoaște propozițiile despre logica limbajului și a lumii, despre ceea ce este mai înalt, despre mistic drept nonsensuri nu este depreciativă. Sunt nonsensuri care clarifică prin ceea ce se arată în ele, dar nu se poate spune. Ceea ce „se arată“ prin ele sunt însușirile formale ale limbajului nostru și, prin urmare, ale lumii noastre. 7. Reforma filozofiei, sau „sfârșitul
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
ele, nu în ceea ce „spun“ ele. Nici observația de la 6.54 că cel care îl înțelege pe autor va recunoaște propozițiile despre logica limbajului și a lumii, despre ceea ce este mai înalt, despre mistic drept nonsensuri nu este depreciativă. Sunt nonsensuri care clarifică prin ceea ce se arată în ele, dar nu se poate spune. Ceea ce „se arată“ prin ele sunt însușirile formale ale limbajului nostru și, prin urmare, ale lumii noastre. 7. Reforma filozofiei, sau „sfârșitul filozofiei“? Prefigurează Tractatus-ul programul unei
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
drept „adevăratul obiect“ al cercetării filozofice. Esențială în această privință este afirmația că despre forma logică a limbajului nu se poate spune nimic. Aceasta „se arată“ însă în simbolism. Putem recunoaște astfel propozițiile cu sens, le putem deosebi clar de nonsensuri. Acest obiectiv poate fi atins fără formularea și aplicarea unui criteriu. Ceea ce a urmărit autorul Tractatus-ului a fost, în primul rând, să contribuie la înțelegerea acestui lucru, și anume prin formularea unor enunțuri despre forma logică a limbajului și a
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
asemenea însușiri și relații interne nu poate fi însă afirmată prin propoziții, ci se arată în propozițiile care înfățișează acele stări de lucruri atomare și tratează despre acele obiecte.“ Dacă așa stau însă lucrurile, atunci faptul că enunțuri calificate drept nonsensuri sunt în măsură să arate calea înțelegerii logicii limbajului încetează să fie ceva cu totul surprinzător și, cu atât mai puțin, ceva paradoxal. Pentru înțelegerea Tractatus-ului par să fie importante, în egală măsură, două aspecte. Primul este că o clarificare
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
prin indicarea sursei lor și prin înlăturarea acestor probleme nu s-a realizat mare lucru. Există însă elemente noi. Când vorbește aici de banalități, Wittgenstein are în vedere identificarea contextelor și practicilor care oferă sens expresiilor limbajului. Recunoașterea și prevenirea nonsensurilor filozofice este mai greu de înfăptuit prin considerarea acestor contexte și practici decât prin examinarea formei logice a expresiilor, așa cum se arată ea în simbolism. S-ar putea însă spune că este vorba de o schimbare a metodei, și nu
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
sens și altele de acest fel. Cu ajutorul acestor concepte se obțin clarificări asupra „logicii limbajului nostru“. Însemnătatea lor, ca noțiuni deosebite de noțiunile limbajului comun, nu este afectată de precizarea finală că enunțurile formulate în termenii unor asemenea concepte sunt nonsensuri prin care „se arată“ însă logica limbajului nostru. În filozofia mai târzie a lui Wittgenstein, distincția dintre asemenea noțiuni și noțiunile comune se va șterge până la dispariție. Cu privire la cele din urmă, ca și la cele dintâi, singura întrebare care se
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
dinții», enunțul său că are ceva pe care nu-l are nimeni altcineva, ca și cel al aceluia care îl neagă sunt în egală măsură absurde. «Numai experiențele mele sunt reale.» și «Experiențele oricui sunt reale.» sunt în egală măsură nonsensuri.“53 Wittgenstein nu mai credea acum, așa cum a crezut atunci când a scris Tractatus-ul, că va putea fi găsită o metodă generală pentru identificarea și eliminarea problemelor filozofice. Există o mare varietate de căi pe care ajungem la asemenea probleme. Fiecare
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
insista asupra deosebirii dintre enunțuri ale fizicii și enunțuri ale logicii și sublinia că nu există enunțuri sintetice a priori. Acele enunțuri care nu descriu stări de lucruri și nu reprezintă tautologii le califica, la fel ca în Tractatus, drept „nonsensuri“. Ele ilustrează ceea ce numește acum „alergarea spre granița limbajului“. Enunțurile eticii sunt exemplare în acest sens. „Alergarea“ însăși indică cât de puternică este tendința oamenilor care gândesc asupra naturii și sensului existenței de a spune ceva „ce nu se poate
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
gramaticii expresiilor limbajului. Obiectul clarificării sunt propoziții separate. Multe întrebări și răspunsuri din text privesc clarificarea semnificației unor cuvinte. Se vorbește despre „folosirea corectă“ a cuvintelor. Filozofii păcătuiesc în această privință. „La întrebarea dacă filozofii au spus până acuma întotdeauna nonsensuri s-ar putea răspunde: nu, ei nu au observat însă că folosesc un cuvânt în sensuri cu totul diferite.“66 Propoziția va fi caracterizată, ca și în Tractatus, drept acea expresie a limbajului care este fie adevărată, fie falsă. „Propoziția
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
aplicate funcțiile de adevăr.“68 Multe analize sunt consacrate unor distincții conceptuale cum sunt cele dintre enunțuri care descriu date senzoriale și propoziții care descriu stări reale, dintre enunțurile limbajului „fenomenologic“ și ale limbajului comun, dintre propoziții cu sens și nonsensuri, modalităților de a stabili sensul unei propoziții care descrie realitatea. Sensul unei propoziții este dat de modul cum se decide asupra adevărului sau falsității ei. Înțelegem propoziția dacă știm acest lucru. „În acord cu principiul meu, două ipoteze trebuie să
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
este modul ei de verificare.»“74 De fapt, în primii ani după reluarea activității filozofice, Wittgenstein nu a ezitat să formuleze teze bazate pe argumente principiale. Mai mult, aceste teze nu au mai fost calificate, ca cele din Tractatus, drept nonsensuri care sunt importante doar prin ceea ce se arată în ele. De altfel, dacă Wittgenstein nu ar fi crezut, în acei ani, în posibilitatea de a practica filozofia într-un stil argumentativ, el nu ar fi acceptat propunerea de a pregăti
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
unele din însemnările și din exprimările sale orale din primii ani după reîntoarcerea la Cambridge nu se mai integrează stilului de gândire care marchează filozofia lui de tinerețe. Bunăoară, în Observațiile filozofice, autorul explorează diferite căi pe care iau naștere nonsensurile de care este plină filozofia. El își notează: „Cele mai rele greșeli filozofice iau naștere întotdeauna atunci când vrem să aplicăm limbajul nostru obișnuit - limbajul fizicalist - în domeniul a ceea ce este dat în mod nemijlocit.“76 Este o abordare care contrastează
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
El își notează: „Cele mai rele greșeli filozofice iau naștere întotdeauna atunci când vrem să aplicăm limbajul nostru obișnuit - limbajul fizicalist - în domeniul a ceea ce este dat în mod nemijlocit.“76 Este o abordare care contrastează cu abordarea Tractatus-ului, potrivit căruia nonsensurile pot fi recunoscute și înlăturate considerând, pur și simplu, forma logică a propoziției. Ceea ce este mai bine pus în evidență dacă acest pasaj va fi corelat cu unul care îl precedă: „De ce este filozofia așa de complicată? Căci ea ar
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
Wittgenstein o asemenea pretenție se sprijină pe supoziția iluzorie că este posibilă și necesară o reglementare a folosirii cuvintelor, dacă facem abstracție de scopuri și contexte speciale, și că realizarea acestei reglementări ar intra în atribuțiile filozofilor. „Este așadar un nonsens să se încerce găsirea unei teorii a adevărului, căci în mod evident noi folosim cuvântul în viața cotidiană foarte clar și fără echivoc cu aceste semnificații diferite.“15 Există și alte folosiri ale cuvintelor adevăr și adevărat, unele care au
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
sau infirmate prin raportare la fapte care sunt accesibile examenului public. Orice descriere va putea fi greșită și va putea fi corectată. Cum am putea însă greși exprimând ceea ce simțim? Afirmația „Mă doare capul, dar poate mă înșel.“ este un nonsens evident. Despre expresiile privitoare la ceea ce simțim se poate spune că sunt „adevărate“ sau „false“ doar în sensul că cel care le rostește este sincer sau minte. Aceasta este însă o folosire diferită a cuvintelor „adevărat“ și „fals“ în raport cu cea
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
află un scaun.» doar atunci când acolo se află un scaun. Desigur că acest lucru este numai atunci adevărat, dar eu am dreptul s o spun când sunt sigur că se află unul acolo, chiar dacă nu am dreptate.“40 Este un nonsens să se afirme că atunci când vorbim despre ceea ce simțim exprimările noastre „descriu“ ceea ce simțim. Căci cu privire la ceea ce simțim nu putem avea îndoieli. Gramatica expresiilor care exclud îndoiala, cum sunt expresiile despre experiențele subiective, reprezintă cel mai clar indiciu că aceste
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
pot „ști“ ce simte altul induce în eroare. De fapt, lucrurile stau tocmai invers. „Știm“ ceea ce simt alții în măsura în care comportarea lor ne este bine cunoscută. Dar nu „cunosc“, nu „știu“ ceea ce simt eu, ci simt pur și simplu. Este un nonsens să se spună că trebuie să-mi cunosc reacțiile comportamentale pentru a afla ce simt. Cuvintele a ști, a cunoaște, în folosirea lor primară, nu se aplică pentru jocurile de limbaj ale exprimării experiențelor subiective. Dacă spun că simt ceva
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
trebuie să-mi cunosc reacțiile comportamentale pentru a afla ce simt. Cuvintele a ști, a cunoaște, în folosirea lor primară, nu se aplică pentru jocurile de limbaj ale exprimării experiențelor subiective. Dacă spun că simt ceva anume, atunci este un nonsens ca cineva să mă întrebe „De unde știi asta?“. Are însă pe deplin sens să spunem că știm ce a simțit o anumită persoană, într-o anumită împrejurare. „În ce măsură sunt senzațiile mele private? Ei bine, doar eu pot să știu dacă
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
o anumită persoană, într-o anumită împrejurare. „În ce măsură sunt senzațiile mele private? Ei bine, doar eu pot să știu dacă am într-adevăr dureri; celălalt poate doar să o bănuiască. - Într-un fel, asta este fals, în altul e un nonsens. Dacă folosim cuvântul «a ști» așa cum este el folosit în mod normal (și cum altfel trebuie oare să-l folosim?), atunci ceilalți știu foarte des când am dureri. - Da, dar nu cu siguranța cu care o știu eu însumi! - Despre
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]