8,125 matches
-
făcut-o să se simtă bine. Polițistul s-a scuturat, a continuat el să spună, iar eu n-am mai văzut decât că uriașul ăla era deasupra mea, iar când dădea cu bocancul În piciorul meu, parcă nici măcar nu se obosea să-mi facă vreun rău. Era doar un gest care Însemna pentru mine tu nici nu exiști. La Început n-am crezut c-ar fi ceva serios. Nu mă durea În nici un fel. Dar când am Încercat să mă ridic
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
un chin pentru ea temele scrise, părea și caraghioasă, stătea aplecată peste caiet, cu degetele cocârjate pe luciul stiloului, icnind din când în când de încordare de parcă i-ar fi trebuit forță ca să caligrafieze. De aceea nici acum nu se obosise să scrie prea mult. Era precisă și sobră: Am plecat pentru că știam că n-o să-mi dați voie să mă mărit așa de tânără. Poate fac bine, poate nu, dar dacă nu încerc nu știu dacă fac bine sau nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
omul nu căpăta deloc individualitate, îi scăpa printre degete, se zbuciuma, se împiedica printre mobile, în încăperea plină de fum și miros de gutui, măști, măști, măști, cineva o îmbrânci din greșeală, se râdea mult, amețitor, pământul fugea de sub picioare, obosi căutând și privi speriată înainte. Nu parcursese decât un sfert din cameră și oamenii se fâțâiau de colo, acolo, parcă-i râdeau în nas, deși știa bine că este invizibilă, simți cum se înroșește de încordare, parcursese toată încăperea, deschise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
nu poate fi ca ele. Într-o seară la masă, tatăl rostește spășit: N-ai învățat să-ți cultivi răbdarea. Carmina tresare, îl privește, se simte distanțată, deja i-a scăpat printre degete, nu-i mai poate anticipa reacțiile, a obosit să mai însăileze jocul. Tatăl a adus din oraș prăjituri cu frișcă, un eveniment ce se petrecea extrem de rar la ei. Carmina își înfigea lingurița în cremă. Nici nu se mai obosea să-i înțeleagă gestul. Oare voia să obțină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
degete, nu-i mai poate anticipa reacțiile, a obosit să mai însăileze jocul. Tatăl a adus din oraș prăjituri cu frișcă, un eveniment ce se petrecea extrem de rar la ei. Carmina își înfigea lingurița în cremă. Nici nu se mai obosea să-i înțeleagă gestul. Oare voia să obțină un devotament neclintit cu câteva prăjituri? Gura îi era coclită, împânzite de mici puncte albicioase. Nu mai simțea nici un gust la mâncare. De fapt nu-i era nici foame. Mânca doar pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
convulsivă. Și în timpul acesta, poate chiar lângă patul Ninei, o femeie, o prăpădită de anonimă, se perpelea în jarul întrebării, dacă mai scapă cu viață sau nu, dacă mai apucă să-și vadă copii lăsați acasă și nimeni nu se obosea să-i dea vreo lămurire, să-i dezlege șarada. Toate gândurile ținute acolo, sub cupola luminoasă îl oboseau pe Marcu. Încercă să le stingă, să uite. Își aminti că în timpul nopții căzuse sticla de șampon de pe pervazul ferestrei din baie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
jarul întrebării, dacă mai scapă cu viață sau nu, dacă mai apucă să-și vadă copii lăsați acasă și nimeni nu se obosea să-i dea vreo lămurire, să-i dezlege șarada. Toate gândurile ținute acolo, sub cupola luminoasă îl oboseau pe Marcu. Încercă să le stingă, să uite. Își aminti că în timpul nopții căzuse sticla de șampon de pe pervazul ferestrei din baie fără ca cineva s-o fi mișcat din loc. Să fi fost cutremur? El auzise zgomot în baie, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
neagră a familiei, să fie mai aproape de el, să-l poată controla mai des, avea cinci copii și toți ceilalți erau pe la casele lor, numai mezinul umbla teleleu prin țară după cai verzi pe pereți. Venise și la Marcu era obosit după acel adevărat turnir pe la mai marii uzinei, își trecuse palma aspră peste creștetul capului, oftase și îi spusese inginerului: Îl vedeți, îl arătase pe fiul său, cel mai mare derbedeu din câți există, cartea lui de muncă arată ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Alexe, "mica lichea sictirită", a rememorat întregul dialog, de zeci de ori, e drept, Ovidiu fusese foarte distant și morocănos, nerăbdător să se încheie conversația, de altfel, de câteva zile simțea în el o iritare mocnită, poate era într-adevăr obosit după restanțele susținute. Dar nimic din vorbele lui Ovidiu nu-i îndreptățea pe soții Alexe să-l considere lichea sictirită de vreme ce aveau la dispoziție atât de puține informații. Era imposibil ca ei să poată formula o părere obiectivă. Și totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
către casă, la fel de grăbit, imposibil de stopat cu forțe puține, s-a petrecut și căsătoria dintre Ovidiu și Carmina. În duminica aceea, după ce se întorseseră din orășelul Carminei, seara, aflați tot împreună, Sidonia s-a trântit în fotoliul cel mare, obosită după o zi de emoții, și-a acoperit fața cu palmele ca să-și ascundă râsul subit ce-o stăpânea, o stare nervoasă de fapt, sufletește se pregătise ca pentru o confruntare nespus de dificilă, fusese avertizată în acest sens de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
imediat conștientiză că două perechi de ochi o studiau cu atenție. Pe unde ai călătorit? Se interesă Ovidiu, mereu îi surprindea absențele și cum ea ridică surprinsă din umeri, Sidonia se grăbi să-i ușureze răspunsul: O fi și ea obosită după o zi ca asta. E timpul să mergem pe la casele noastre, băiete. Mâine e luni, o să trebuiască să umblați după analize... Carmina a adormit greu, chinuită de acel sâmbure de neîncredere, pe care nu reușea să-l deslușească. Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
regăsea vechile preocupări, că orele s-au scurs într-un monoton drum între cameră, bucătărie și baie. Foarte neplăcut, dar așa s-au întâmplat lucrurile. Tu cum te-ai simțit? Extrem de liniștită, i-a răspuns prompt Carmina. Ultimele zile mă obosiseră la culme. Acum parcă am bateriile încărcate. Cu adevărat, parcă nu mai avea nimic pe suflet, nimic din vechile trăiri, neliniști, parcă lepădase acolo, în camera ei de fată, totul, creierul îi rămăsese curat, limpezit, nu mai stăruia în celule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
să plece, încă nu. Cei câțiva ani de căsnicie le lăsaseră un gust insipid, îi înlăturau din gândurile lor, preferau să nu se gândească la acel timp și abia acum se descopereau unul pe altul, uimiți și sfâșiați, tot mai obosiți după fiecare întâlnire, incitați, traversau o multitudine de stări dintre cele mai diverse, cu încântare, cu duioșie, cu spaimă, în acele revederi clandestine, reușeau să-și descopere toate valențele, dincolo de greaua încărcătură a zilelor, dincolo de fleacurile ce știau să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
alături de un bărbat, să formeze împreună cu el un cuplu. Fana vorbea mai departe cu vocea ei cântată, atât de plăcută auzului, din când în când gesticula punându-și în evidență unghiile îngrijite, lăcuite cu mov. Carmina nu se mai concentra, obosise, își aminti de trecuta răzvrătire când se scuturase din vraja acelui monolog ispititor al Fanei, pentru că avusese credința că timpul trece pe lângă ele inutil, că vor îmbătrâni acolo, una vorbind, cealaltă ascultând, că alături, se pot petrece lucruri importante, neștiute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
zile de absență, de tăcere erau neverosimile. E drept, plecarea lui Ovidiu se petrecuse după o serie de neînțelegeri, o hârâială de joasă frecvență, care irita fără să doară. Într-o zi el dăduse mai multe telefoane, Carmina nu se obosise să tragă cu urechea, bănuia c-o face din plictiseală. Spre seară își făcuse în pripă valiza, una micuță, îndemânatică, folosită atunci când pleca în delegații. A ieșit trântind ușa. Puțin mai târziu l-a auzit cum pornește mașina. Bănuia că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
fost foarte ușor să-și ridice privirea, o altă privire, desigur, să întindă mâna și să ia inima fetei în palmă, caldă încă, zvâcnind regulat, dar n-o făcea, îi era mai ușor s-o ocolească, să alunece pe alături. Obosise sau pur și simplu nu mai voia s-o apropie. Puțin mai târziu o conduse până la ușă, răsuci după ea yala, reveni la masă, goli și paharul Carminei, nici două pahare nu fac rău, se încurajă, mai ciupi din spinarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
sale. Ea neagă scuturând veselă capul, ce știe el, ce știe el! Ești mereu rece, îl aude, ai mâinile înghețate vreau să spun. Să fii singură aici și să nu aibă nimeni grijă de tine. Clătină din cap îngrijorat. Sunt obosit, Carmina, aș vrea o cafea. Ea își eliberează mâinile din strânsoare, merge la bucătărie plutind, ar vrea să aibă puteri magice, să electrizeze băutura amăruie. Revine în cameră cu tava și cele două cești. El, în fotoliu îi pare din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
uriașe. Rubiniul, auriul erau culorile ce dominau tablourile expuse. Noi mai rămânem, au spus soții Alexe. Prinși de discuție am trecut prea rapid prin fața acestor pânze. Ajunsă afară, Carminei i se păru neverosimil albastrul intens al cerului. Ședea la fereastră obosită de lectură. Citea o carte care-i crea o mare pace interioară, o povestire lentă, netensionată. Multe idei expuse profesoral, se petreceau lucruri grave, altele mărunte, se năștea, se murea, din lectură se degaja o mare înțelepciune în felul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
importante arme. Ea, Sidonia, trecută binișor de prima tinerețe, câștiga prin învăluire și prin perseverență, era arma ei secretă care nu o umilea ci, dimpotrivă, îi crea satisfacții, perseverența devenise un sistem valabil în toate cazurile. La întâlnirea precedentă fusese obosită, îi lipsise tactul, nici nu începuse lupta și se resemnase deja în fața eșecului, abia acum, se recunoștea pe sine, lucidă și plină de afecțiune... Se gândi că, desigur, spre seară bărbatul va avea deja bărbia aspră, o asaltau toate aceste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
mai trebuia să mai înregistreze nimic, putea să plutească, să se gândească, în plin câmp, aiurea. Ce relaxant era să nu te mai intereseze ceea ce este în jur! Ovidiu opri după un timp la marginea șoselei, în câmp. Cât de obosit era, cât de adânci îi erau cearcănele. Un fior de teamă o străbătu. Mă vor găsi dincolo de șanț, își spuse femeia, la marginea lanului de grâu. Urmele evidente de pe gâtul meu îl vor determina pe medicul legist să-și expună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
siguranță că a fost mult zgomot în toiul nopții, vecinii vor confirma. Dosarul lui n-o să rămână imaculat. Câte cedări și câte anevoioase manevre...toate se vor dovedi zadarnice. Când se urcă din nou în mașină se simțea cumplit de obosit. Știa că se va duce direct acasă, grăbit să se culce, să uite de sentimentul incomod al spaimei ce-i tot dădea târcoale. Mâine, mai e și mâine o zi. În hol va toarce lingușitor pe lângă Larisa, va întreba dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
și ascuțit-întins, eu am altceva pentru tine, uite, și ochiul se luminează cu aceeași intensitate și se dilată și îl văd cum moare, cum cedează clipind, întorcând capul în zâmbet moale, șmecher, țuguiat la față, nu-i prea convine, sunt obosit azi, n-am dormit, mi-e somn, ce-i cu mine azi, și-i spun, aștept acum să văd ce se mai poate întâmpla și eu știu că mai trebuie să se întâmple ceva. Ești varză, îmi zice Prietena mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
ultimul spectacol din stagiune, el a spus de pe holul teatrului un pa! pe care l-am auzit din cabină, e bine că pleacă... apoi am mers cu Baby să beau o bere, era dureros să pui punct pentru că vrei, dar obosisem de atâta alergătură, ok, vrei să dispari, dispari, și a apărut când mai comandam o bere cu Baby, din ploaie, ud pe geaca de piele bej, pe geanta de piele bej... v-ați îmbrăcat la fel, semănați... aveți ceva în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
am spus la sfârșit, te urăsc pentru ce mi-ai făcut și el mi-a dat dreptate, s-a ridicat de la masă, iar eu l-am luat pe Pinochio de mână și am început să alergăm, să alergăm până când am obosit, pe vine, la marginea bordurii, mie îmi vine iar să vomit, ție? și mie, dar nu pot, vomit amar, vomit tot, nu mai am ce voma, am ajuns jos, jos, dar nu puteam altfel, iar Pinochio m-a ținut în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
singurătatea, cred, dacă ar fi fost casa mai mare, el să aibă altă cameră, ar fi fost ok, dar așa... e o casă mică, să ne izbim unul de altul tot timpul... am nevoie să fiu singură... și am și obosit de toate poveștile lui, trebuie să fie și pentru mine undeva cineva, și nu vreau să încep iar să-l iau pe el drept altceva, am obosit, nu mai vreau să vorbesc cu nimeni, am vorbit prea mult, cu prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]