9,574 matches
-
de mii de mile. Așadar, singurul loc unde ar putea fi este la tribord. Ce mai putea face un simplu ucenic de navigator, decât să deschidă gură de uimire și să se convingă încă o dată că imensitatea neștiinței lui cu privire la ocean nu se putea compară decât cu imensitatea oceanului însuși? Dacă Miti Matái era un semizeu în ochii lui încă de când se aflau în Bora Bora, acum se convingea zi de zi de acest lucru, pe masura ce îl vedea demonstrând, în practică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
ar putea fi este la tribord. Ce mai putea face un simplu ucenic de navigator, decât să deschidă gură de uimire și să se convingă încă o dată că imensitatea neștiinței lui cu privire la ocean nu se putea compară decât cu imensitatea oceanului însuși? Dacă Miti Matái era un semizeu în ochii lui încă de când se aflau în Bora Bora, acum se convingea zi de zi de acest lucru, pe masura ce îl vedea demonstrând, în practică, profunzimea cunoștințelor lui nelimitate. Spre seară, după mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
să corecteze derivă, nelăsând fragilă ambarcațiune să se depărteze nici măcar cu un metru de cursul pe care și-l propusese. Zi și noapte, bărbații se înlocuiau la vâsle, iar femeile la aruncat apă, astfel că timp de cinci săptămâni tăiară oceanul că o săgeată uriașă pornită din arcul puternic al zeului Oró, iar Tapú Tetuanúi și prietenii lui trăiră că într-un vis, prinși de amețeala acestui vârtej nebunesc, care părea să-i conducă de-a dreptul spre hotarele universului. Nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
simțea epuizat, dar n-ar fi schimbat această aventură nici pentru zece ani de viață monotona în Bora Bora. Să simtă noaptea vântul în față și să vadă cum ascuțitele prove gemene lasă o urmă fosforescenta în apele întunecoase ale oceanului, să vadă cum câștigau teren în fața dușmanilor, înaintând milă după milă, reprezenta, pentru el, o experiență pe care nici un băiat de vârsta lui n-o mai trăise până atunci, si nu o dată se gândise că, chiar dacă la sfârșitul acestei călătorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
erau bancuri de pești micuți sau mase de plancton, dar era clar că nu putea fi vorba de astă, căci atunci când se loveau de scândurile vasului se auzea un zgomot puternic, ca și cum ar fi fost un corp dur și compact. Oceanul este plin de mistere pe care nici eu n-aș putea să ți le explic, recunoscu Navigatorul-Căpitan, în una din acele nopți când o masă uriașă, fosforescenta, dansa în jurul lor, fără să dovedească intenții ostile. Și în asta constă atracția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
vor părăsi, cealaltă ramură să nu-i tragă înapoi, ca într-un joc strategic în care cel mai important era să valorifice la maximum resturile de vânt și forță brațelor, în încercarea de a-și continua lungă călătorie către Infinitul Ocean al Infinitelor Insule. Pentru vechii polinezieni, Infinitul Ocean al Infinitelor Insule nu era altceva decât regiunea pe care, mai tarziu, europenii aveau s-o denumească Micronezia, si nu era nici o îndoială că atât unii, cât și ceilalți, știuseră să boteze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
înapoi, ca într-un joc strategic în care cel mai important era să valorifice la maximum resturile de vânt și forță brațelor, în încercarea de a-și continua lungă călătorie către Infinitul Ocean al Infinitelor Insule. Pentru vechii polinezieni, Infinitul Ocean al Infinitelor Insule nu era altceva decât regiunea pe care, mai tarziu, europenii aveau s-o denumească Micronezia, si nu era nici o îndoială că atât unii, cât și ceilalți, știuseră să boteze acea lume ciudată, dat fiind că aproape necunoscută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
aveau s-o denumească Micronezia, si nu era nici o îndoială că atât unii, cât și ceilalți, știuseră să boteze acea lume ciudată, dat fiind că aproape necunoscută Micronezie se întinde de-a lungul și de-a lațul unei suprafețe de ocean de marimea Statelor Unite, în care sunt răspândite circa două mii opt sute de insulițe, a căror suprafață totală abia dacă depășește trei mii de kilometri pătrați. E greu de imaginat cum ar fi dacă am împărți insula Mallorca în două mii opt sute de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
fundul tău ăla mare între scânduri, n-o să te mai poată scoate nimeni de acolo, așacă cel mai bun lucru pe care poți să-l faci este să pescuiești și să încerci să-ți amintești cât mai multe despre Infinitul Ocean al Infinitelor Insule. Nu prea am ce să-mi amintesc, pentru că știu destul de puține lucruri despre el, răspunse acesta cu sinceritate. Dar o să fac tot ce-mi stă în putință ca să-mi împrospătez memoria. Din păcate, era deja un om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
întunericul, abia se ridicase puțin deasupra liniei orizontului, când două lumini strălucitoare își făcură apariția dinspre răsărit, se apropiară de ei și trecură pe la mai puțin de o jumătate de milă depărtare. Erau precum ochii unui monstru ieșit din adâncurile oceanului, insă încordându-și privirea, oamenii de pe Marara ajunseră la concluzia că nu era vorba despre un animal de mare, ci de cea mai mare și mai ciudată navă pe care o văzuseră până atunci, căci calculară că trebuia să aibă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
cel putin cincizeci de metri lungime pe șase lățime și era încununată de catarge extrem de înalte, de care atârnau uriașe vele albe, care semănau cu niste munți, capabili să prindă și cea mai mica briză care ar fi bătut peste ocean. Ce ambarcațiune era aceea - dacă într-adevăr era vorba despre o ambarcațiune - și ce fel de uriași o cârmuiau? Desigur că nimeni de pe bordul catamaranului nu mai văzuse așa ceva, nici macar nu mai auziseră vorbindu-se de existența unei asemenea nave
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
paralel cu țărmul, si care nu-mi permitea să manevrez piroga. În depărtare se puteau zări munți imenși, toți albi. Chimé din Farepíti ridică mâna cu timiditate și întreba nedumerit: Cum e posibil ca în fața noastră să se întindă Infinitul Ocean al Infinitelor Insule și, totuși, în direcția opusă, să se ridice Pământul Infinit? — De fapt, Pământul Infinit se ridică de jur împrejur, îi explică Navigatorul-Căpitan. Aceste pământuri trebuie să fie cele care marchează sfârșitul lumii și care împiedică apă oceanelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Ocean al Infinitelor Insule și, totuși, în direcția opusă, să se ridice Pământul Infinit? — De fapt, Pământul Infinit se ridică de jur împrejur, îi explică Navigatorul-Căpitan. Aceste pământuri trebuie să fie cele care marchează sfârșitul lumii și care împiedică apă oceanelor să se reverse. Lua un vas din cele pe care le foloseau femeile pentru pregătirea mâncării și îl așeza în fața lui. Lumea este la fel ca acest vas, și are margini care țin apă în mijloc. Marca un punct. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
noștri au pornit de aici, din marginea vestică, în timp ce eu am ajuns în partea cealaltă, în marginea estică. —Adică ai ajuns până la capătul lumii? — Bănuiesc că da, admise el cu absolută naturalețe. Iar noi, daca am traversa în întregime Infinitul Ocean al Infinitelor Insule, am ajunge la marginea cealaltă a lumii? — Îmi imaginez că ar fi posibil. Ridică din umeri, dorind să arate că toate acestea nu erau decât presupuneri. E clar că lumea trebuie să se termine undeva și probabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
locuitorii ei, dar asta nu înseamnă că trebuie să se afle exact în centru. Eu am călătorit mult, adaugă el, fără aroganță. Și am ajuns la concluzia că adevăratul centru al lumii trebuie să se găsească într-un loc din ocean care nu se deosebește cu nimic de celelalte. În fine, când am reușit să părăsesc acel curent care ma împingea spre nord, îndreptând piroga spre locul unde, după calculele mele, trebuia să fi rămas Bora Bora, vânturile m-au condus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Bănuiesc că starea lamentabila a ambarcațiunii mele, care se năruia văzând cu ochii, i-a făcut să creadă că nimănui nu i-ar putea trece prin minte să încerce să traverseze cu ea cele două mii și ceva de mile de ocean care ne despărțeau de Bora Bora. —O concluzie logică, remarcă Vahíne Tipanié. Pentru ei, care cu timpul pierduseră dragostea față de mare. Dar nu și pentru fiul Navigatorului-Căpitan al insulei Bora Bora, care nu visa altceva decât să se întoarcă acasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Iar acum, la vâsle! Vâsliră toată noaptea. Și următoarea. Și cea de a treia. Și cea de a noua. Vâsliră până pierdură noțiunea timpului, pătrunzând tot mai mult, cu fiecare mișcare a vâslelor, în cel mai îndepărtat, pustiu șinecunoscut dintre oceane, în același timp cel mai adânc și mai înfricoșător, chiar și pentru acești oameni care se născuseră iubind oceanele. Câteodată, atunci când întunericul era mai pătrunzător, din cauza norilor sau a unei ploi dese care totuși nu reușea să tulbure suprafața oceanului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Vâsliră până pierdură noțiunea timpului, pătrunzând tot mai mult, cu fiecare mișcare a vâslelor, în cel mai îndepărtat, pustiu șinecunoscut dintre oceane, în același timp cel mai adânc și mai înfricoșător, chiar și pentru acești oameni care se născuseră iubind oceanele. Câteodată, atunci când întunericul era mai pătrunzător, din cauza norilor sau a unei ploi dese care totuși nu reușea să tulbure suprafața oceanului, Miti Matái cerea să se facă liniște și, cățărându-se pe catargul de la prova, petrecea ore întregi cercetând apele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
oceane, în același timp cel mai adânc și mai înfricoșător, chiar și pentru acești oameni care se născuseră iubind oceanele. Câteodată, atunci când întunericul era mai pătrunzător, din cauza norilor sau a unei ploi dese care totuși nu reușea să tulbure suprafața oceanului, Miti Matái cerea să se facă liniște și, cățărându-se pe catargul de la prova, petrecea ore întregi cercetând apele care se întindeau în fața vasului, ca și cum ar fi vrut să citească în ele un mesaj secret. —De ce faci asta? întreba Tapú
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
să se hotărască încotro să pornească, incluzându-l în prânzul lor înainte de a fi de vreun folos stăpânilor săi. Totuși se întâmplă destul de rar că un bun navigator să fie nevoit să recurgă la asemenea trucuri, căci chiar și un ocean atât de întins precum Pacificul de Sud, care pentru majoritatea marinărilor de pe alte meleaguri nu era decât o întindere pustie de ape, pentru polinezieni reprezenta un loc în care, în condiții normale, se puteau orienta fără prea mare dificultate. Aceasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
trasă câte un cerc la patruzeci de mile în jurul fiecărei insule din Pacificul de Sud, întinderea apelor cu adevarat puștii s-ar reduce considerabil. Dar era evident că Marara nu se mai află în Pacificul de Sud, ci în Infinitul Ocean al Infinitelor Insule, la peste cinci grade la nord de ecuator, pe punctul de a simți, dinspre pupă, contracurentul ecuatorial, precum și alizeele emisferei boreale, temutul Ha’aipiti Fă’arúa, un vânt rece și capricios, cu care cei din Bora Bora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
roa, un arbust care creștea în văile înalte și umede. Eternii călători ai Pacificului nu aveau nevoie decât de aceste corzi și de aceste cârlige pentru a-și asigura hrana și, cum pentru ei o mare piroga, legănându-se în mijlocul oceanului, reprezenta un habitat în care se simțeau la fel de bine ca un țăran în casa lui de piatră, la venirea iernii, nu e de mirare că nu-și făceau nici o grijă cu privire la supraviețuire, iar principalul motiv pentru care doreau să pună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
pescarii care le văzuseră de aproape, erau simple nave conduse de oameni, în timp ce pentru Marele Preot și pentru cei mai sceptici navigatori trebuia să fie vorba despre Arca Zeului Tané, care, conform legendelor, avea să pornească într-o zi peste ocean pentru a le vești oamenilor venirea unui nou Mare Potop. În această arca uriașă avea să-i strângă pe cei drepți, pe care avea să-i pună la adăpost pe creasta unui munte în ziua în care va reapărea curcubeul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
dacă ar rămâne pe insulă, singura surpriză pe care ar putea-o avea ar fi cea a unui atac neașteptat, așa că, odată cu căderea serii, dădu ordin să pornească din nou în larg. Știa întotdeauna la ce se putea aștepta de la ocean, dar nu și la ce se putea aștepta de la oameni. Unsprezece zile mai târziu, în fața provelor gemene își făcu apariția un nou atol, care abia dacă se ridică vreo zece metri deasupra valurilor, dar, cu această ocazie, percepția despre lume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
din Bora Bora se modifică radical. Curentul nord-ecuatorial îi conducea de-a dreptul spre insula, astfel că, dacă s-ar fiîntâmplat să o întâlnească în timpul nopții, ar fi putut naufragia între periculoasele recife de coral, însă atunci când apăru dintre valurile oceanului, ca prin minune, în fața lor, soarele era sus pe cer. Vahíne Auté o zări la timp și dădu alarmă, iar vâslașii trecură imediat la posturile lor și își dădură toată silința pentru a evita pericolul. Totuși, alții nu fuseseră la fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]