5,154 matches
-
la contemporani, ci și la cei de dinaintea noastră, precum și la cei de după noi. Raportarea drepturilor omului la demnitatea morală descoperă care trebuie să fie principiile calitative ce trebuie să stea la baza adoptării acestor drepturi. Ca și încununare a demnității ontologice, demnitatea morală presupune acceptarea și valorificarea darului vieții primit de la Dumnezeu. Cu alte cuvinte, demnitatea morală reprezintă însăși împlinirea vieții în cel mai înalt nivel al său. Sub acest aspect, adoptarea sau negarea legislativă în numele drepturilor omului a ceea ce este
DESPRE DREPTURILE OMULUI ŞI PROVOCĂRILE GLOBALIZĂRII CONTEMPORANE ... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 812 din 22 martie 2013 [Corola-blog/BlogPost/345364_a_346693]
-
pună înaintea drepturilor sale drepturile celorlalți. În încheierea studiului vom arăta că pentru Biserica Ortodoxă lupta pentru protecția drepturilor omului reprezintă o realitate permanentă în viața și în istoria sa dintotdeauna. De aceea, violarea demnității umane (în dublul ei aspect: ontologic și moral) și a drepturilor fundamentale ale omului reprezintă o gravă eroare antropologică ce nu va putea fi admisă niciodată de Ortodoxie. (Potrivit Părintelui Nicolae Răzvan Stan în cartea sa Biserica Ortodoxa si drepturile omului, Editura “Universul Juridic”, București, 2010
DESPRE DREPTURILE OMULUI ŞI PROVOCĂRILE GLOBALIZĂRII CONTEMPORANE ... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 812 din 22 martie 2013 [Corola-blog/BlogPost/345364_a_346693]
-
ca o ciudată ieșire din timp și poziționare vădită împotriva axiologiei deja construite până în prezent, a lovit din plin structura ființei naționale, căreia Poetul i-a fost, în vremea lui, „sociologul” prin excelență, după Ilie Bădescu, al tipului de „precaritate ontologică” caracterizant. Un gen de precaritate întâlnit, de altfel, pretutindeni și azi, când „negustorii de vorbe” (M. Eminescu), „indivizii sterpi, cultivatorii frazeologiei goale, vânătorii de slujbe și politicienii” inundă cu identitatea lor discutabilă spațiul public comun, născând, cu alte cuvinte, din
IDENTITATEA ASUMATĂ A POPORULUI ROMÂN de MAGDALENA ALBU în ediţia nr. 1480 din 19 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/377066_a_378395]
-
și împiedicare în nenumărate malversațiuni ucigașe, o dinamică societală de tip împiedicat, cu excluziuni condamnabile și formule de progres moral-material îndoielnice. Considerăm că nu trebuie lăsată deloc între paranteze sau între filele unei cărți de specialitate substanța fundamentală a cadrului ontologic și a sociologiei politice eminesciene, tocmai fiindcă ambele se constituie într-un pas deosebit de important în ceea ce privește recompunerea istoriei complexe a chipului de lumini și umbre specific organismului statal demagogic din vremea sa. Căci, scrie același Ilie Bădescu, „Ontologia eminesciană face
IDENTITATEA ASUMATĂ A POPORULUI ROMÂN de MAGDALENA ALBU în ediţia nr. 1480 din 19 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/377066_a_378395]
-
renașterii naționale, București, 1900-1909, vol. VI, partea I-a, p. 66) Întruparea marelui deziderat, Unirea Principatelor Române n-a fost un act istoric de conjunctură, ci frământarea de veacuri a aspirațiilor străbune, conștiința milenară a originii etnice, unitatea religioasă, primordialitatea ontologică, apartenența la aceeași limbă, tradiții, obiceiuri, datini, cultură. Chiar dacă Principatele au stat foarte mult timp separate național și politic, ele n-au fost despărțite niciodată spiritual-religios, ci au aparținut aceluiaș Trup și Suflet mistic al Neamului lăsat de Dumnezeu pe
UNIREA PRINCIPATELOR de GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU în ediţia nr. 1486 din 25 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/377012_a_378341]
-
indiferența semănată de aceasta în jur au reprezentat, de fapt, cele două dimensiuni negative, care au metamorfozat dur existența interpretei în ultimii ani de viață dintr-un exercițiu firesc al recunoștinței necesare într-un spectacol de teatru absurd despre absurdul ontologic însuși. Crezul artistic al HARICLEII DARCLÉE pare că seamănă destul de bine din anumite puncte de vedere cu cel al eroului romantic novalisian Heinrich von Ofterdingen, căci și unul, dar și celălalt au pornit întreaga lor viață în aflarea tărâmului unei
ELOGIUL DEMNITĂŢII de MAGDALENA ALBU în ediţia nr. 1534 din 14 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/377758_a_379087]
-
Teologie și Științe, apoi prin ASCR, mai târziu prin articolele din ziarul Cuvântul, iar acum prin cursul de logica colectivelor. (...) Pe Nae Ionescu nu-l interesa decât un singur lucru: să fii tu însuți. Problema sufletului românesc este o problemă ontologică înainte de a fi una istorică. (...) Prin Ortodoxie, prin viața creștină - cu marile și ascunsele ei îndoieli - a ajuns din nou Nae Ionescu la istorie, la această mare comuniune de dragoste și destin care este neamul. Ceea ce se numește “politica” Profesorului
FILOSOFUL ŞI GÂNDITORUL CREŞTIN NAE IONESCU – ÎNTRE MĂRTURISIREA SPIRITUAL AUTENTICĂ ŞI PROPOVĂDUIREA CULTURALĂ IREPROŞABILĂ… PARTEA A II A... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 2309 din 27 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/377711_a_379040]
-
cu marile și ascunsele ei îndoieli - a ajuns din nou Nae Ionescu la istorie, la această mare comuniune de dragoste și destin care este neamul. Ceea ce se numește “politica” Profesorului Nae Ionescu este numai un exercițiu practic al eternei probleme ontologice: a vedea ceea ce este, a prevedea destinul formelor istorice care se nasc, a formula legile realității în termeni accesibili tuturora, a da o mână de ajutor celor care nu văd”. Virgil Ierunca - “În această dublă armură, a românismului și a
FILOSOFUL ŞI GÂNDITORUL CREŞTIN NAE IONESCU – ÎNTRE MĂRTURISIREA SPIRITUAL AUTENTICĂ ŞI PROPOVĂDUIREA CULTURALĂ IREPROŞABILĂ… PARTEA A II A... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 2309 din 27 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/377711_a_379040]
-
lui” (p. 45). Pentru credinciosul de azi, spovedania este o necesitate spirituală foarte evidentă. Ca persoană, omul nu este o ființă singuratică, ci este întotdeauna în relație cu Dumnezeu și cu semenii, și prin aceasta cu societatea, cu creația întreagă. Ontologic vorbind, omul este într-adevăr legat de Creator și de creatura Sa, chiar dacă nu are conștiința și cunoștința acestei relații. Înzestrat de Creator cu aspirația spre comuniune, omul simte nevoia să comunice și altuia viața sa interioară. A dialoga cu
PREACUVIOSUL PĂRINTE ARHIMANDRIT TEOFIL PĂRĂIAN, DE LA A CĂRUI TRECERE LA CELE VEŞNICE SE ÎMPLINESC ÎN ACESTE ZILE CINCI ANI… de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 1396 din 27 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/377911_a_379240]
-
Biblioteci subiective, Magda nu are pretenția de a oferi interpretări sau „soluții hermeneutice” absolute, deși despică firu-n patru și e tranșantă când trebuie. Îi rămâne lectorului ultima decizie privind cântărirea nuanțelor. Cititorii vor întâlni frecvent, ca pe un leitmotiv, termenul „ontologic” și derivații săi, ceea ce denotă interesul autoarei pentru relevanța oricărui act de creație pentru viață, pentru realitate în întregul ei, inteligibilă și sensibilă. Magda Grigore pare să atragă permanent atenția asupra faptului că în artă - dincolo de orice ideologie culturală - nimic
LUMEA CA O IMENSĂ BIBLIOTECĂ ŞI BIBLIOTECILE CĂLĂTOARE de ALEXANDRU MĂRCHIDAN în ediţia nr. 2182 din 21 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/376586_a_377915]
-
putea duce la amânarea, nu la îndepărtarea definitivă a ei.” (pag. 7) Atâta vreme cât ciobanul moldovean alege calea destinului său, transferând întreaga problematică a morții dintr - o acțiune imediată, efemeră și la îndemâna oricui, într-o meditație de cel mai înalt înțeles ontologic, înseamnă că a avut tăria să revalorifice negativitatea morții (Mircea Eliade), dându-i un înțeles nou. Pe această cale, balada Miorița se înrudește cu textele de circulație universală ce aparțin aceluiași tipar de gândire și de comportament. După cum se poate
DOSARUL MITOLOGIC AL UNEI CAPODOPERE de MIHAI MERTICARU în ediţia nr. 1496 din 04 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/376052_a_377381]
-
țintă suntem ceas de ceas: confuzia dintre afecțiune și iubire, mitul iubirii necondiționate (de unde și „parenting necondiționat”, o anti-Biblie aplicată) versus „găselnița iubirii «condiționate», un termen menit să diabolizeze tot ce este regulă, normă, disciplină, ajungând să atace chiar relațiile ontologice dintre părinte și copil, propunând o răsturnare a lor” (p. 26), spiritualitatea de tip Mindfulness, religia omului-internet, dicționarul de termeni inițiatici pe care îl aduce parentingul necondiționat - tantrum, meditație, tehnici de relaxare, de respirație, de control, energii, canale, pozitiv, negativ
ANTIPARENTING, IEROMONAH SAVATIE BAŞTOVOI de ALEXANDRU MĂRCHIDAN în ediţia nr. 2254 din 03 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/376592_a_377921]
-
sacrului că acesta reprezintă interferența - nu doar întâlnirea - unor planuri opuse, antagonia fiind mai degrabă asemănătoare modului de percepere din cadrul gnozelor dualiste, unde binele și răul se află într-un echilibru mobil nu doar în lumea aceasta, ci în plan ontologic. Regăsim acest lucru, de exemplu, în cazul Călușului, unde de sacru țin și călușarii, și Mutul, ale cărui gesturi și vestimentație amintesc de lumea inferioară. 3. „comunicarea cu Cerul este exprimată printr-un anumit număr de imagini care privesc toate
SACRU ŞI SFÂNT, O DIFERENŢĂ IGNORATĂ de ALEXANDRU MĂRCHIDAN în ediţia nr. 2231 din 08 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/376589_a_377918]
-
este una dintre concluziile cărții pe care o avem în atenție: „Altfel spus, omul religios nu poate trăi decât într-o lume sacră, pentru că doar o asemenea lume participă la ființă, există cu adevărat. Această necesitate religioasă oglindește o sete ontologică nepotolită. Omul religios este însetat de ființă” (p. 52). Dar concluzia este incompletă: ce se întâmplă cu însetarea după topirea în neființă, pe care o întâlnim în budism? Pentru a înțelege specificul acestei „topiri”, este necesară o comparație. În creștinism
SACRU ŞI SFÂNT, O DIFERENŢĂ IGNORATĂ de ALEXANDRU MĂRCHIDAN în ediţia nr. 2231 din 08 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/376589_a_377918]
-
p. 45). Pentru credinciosul de astăzi, contemporan, spovedania este o necesitate spirituală foarte evidentă. Ca persoană, omul nu este o ființă singuratică, ci este întotdeauna în relație cu Dumnezeu și cu semenii, și prin aceasta cu societatea, cu creația întreagă. Ontologic vorbind, omul este într-adevăr legat de Creator și de creatura Sa, chiar dacă nu are conștiința și cunoștința acestei relații. Înzestrat de Creator cu aspirația spre comuniune, omul simte nevoia să comunice și altuia viața sa interioară. A dialoga cu
DUBLU SEMNAL EDITORIAL ŞI PUBLICISTIC – PR. VASILE GAFTON... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 1784 din 19 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/375005_a_376334]
-
Acasa > Literatura > Comentarii > VASILE DORIN GHILENCEA " ÎN SPATELE ICOANEI " Autor: Al Florin Țene Publicat în: Ediția nr. 304 din 31 octombrie 2011 Toate Articolele Autorului Vasile Dorin Ghilencea Cronică de Al.Florin Țene În spatele icoanei Un eseu surprinzător cu multă încărcătură ontologică în care”Icoana, metafora ce stă la baza eseului, este femeia, mai exact eternul femenine.”(Voichița Pălăceanu-Vereș), este În spatele icoanei de Vasile Dorin Ghilencea,Editura Napoca Star,2008,cu o Prefață de ing, dr.Stelian Bajureanu și o Postfață(Despre
VASILE DORIN GHILENCEA ÎN SPATELE ICOANEI de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 304 din 31 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/375128_a_376457]
-
acestea devin o formă de histrionism metafizic. Traducerea critică a obiectului acestui eseu ar consta în descoperirea acelei iubiri eterne pentru femeie,prin care cuplul se întemeiază și se dezvăluie totodată,prin despuierea logosului întemeietor de învelișul decorative, fără rădăcini ontologice. Esența iubirii se leagă de suflet,recunoaștere, înțelegere, memorie și ajutor reciproc. Scris la limita dintre eseul poetic și speculația filosofică, eseul lui Vasile Dorin Ghilencea e, mai mult decât o contribuție notabilă, un exercițiu de prestidigitație intelectuală, superior prin
VASILE DORIN GHILENCEA ÎN SPATELE ICOANEI de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 304 din 31 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/375128_a_376457]
-
și-am continuat să trăiesc / - prin bolul inocenței - / în visul transformat în firul de fum, / ce se strecoară / prin toate ungherele tale/ cu veșnica pecete a arderii”. Culminarea trăirii poetice gândită (sau gândirea poetică trăită) prin „bolul inocenței“ sugerează aspirația ontologică la plenitudinea misterului sferic, cu in edite bipolar ități n oeti ce. Fără a instaura confuzii semantice, joncțiunea dintre adevărul tulburător, circumscris în conștiință, și finalitatea itinerariului nostalgic se produce cu intransigență: „Între noi / tremura de mult depărțirea /delănțuind furtuni
AUTORITATEA GNOSEOLOGICĂ A CUVÂNTULUI ÎN POEZIA VIORELEI CODREANU TIRON de VIORELA CODREANU TIRON în ediţia nr. 220 din 08 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/372640_a_373969]
-
unde visul își face culcuș / în imaginarul pustiu./ „Imaginarul pustiu“. Aceasta ar fi doar o interpretare generică a glipticii poemului; însă forfota gemulelor silogistice din structura semantică este mult mai adâncă... Cât suflu mitic freamătă în remarcabila construcție poetică, determinată ontologic! Asimilând „eterna reîntoarcere“, desprinsă din focalizarea lentilelor eliadești, poeta simulează glasul destinului, încărcat de linii sintactice bogate în volute. Desfășurarea polivalenței semantice în care trăiește succesiv, poemul „De câte ori te-ai întors?“ (poem înrudit în subsidiar cu mistica abisului) consacră pluritatea
AUTORITATEA GNOSEOLOGICĂ A CUVÂNTULUI ÎN POEZIA VIORELEI CODREANU TIRON de VIORELA CODREANU TIRON în ediţia nr. 220 din 08 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/372640_a_373969]
-
retipărite recenziile / cronicile semnate de mari personalități ale domeniului specializat, eminescologia: Adrian Marino, Eugen Todoran, Alexandru Piru, Egdar Papu, Al. Dobrescu, Dan C. Mihăilescu, Cristian Livescu, Ioana Em. Petrescu, Artur Silvestri, George Munteanu, Mihai Cimpoi ș. a.); (III) „constelația“ de la Modelul ontologic eminescian (Galați, Editura Porto-Franco, 1992, cu cronicile / recenziile semnate de: I. Necula, M. Cimpoi, Lucian Chișu ș. a.); (IV) „constelația“ de la Provocarea valorilor (Galați, Editura Porto-Franco, 1997, cu textele de întâmpinare ale lui Constantin Trandafir, Teodor Pracsiu ș. a.); (V) „constelația“ de la
ION PACHIA-TATOMIRESCU : OPERĂ ÎN POLIEDRICĂ LUMINĂ de ION PACHIA TATOMIRESCU în ediţia nr. 2341 din 29 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/372630_a_373959]
-
sălcii, fiindcă poetul visează la „o matcă lină/ săltând/ peste pietre”. Acest infern ce-l străbate nu poate fi străbătut decât rămânând „infinitul/ de apă sărată/ cu lacrimi dulci”. La Gheorghe A. Stroia înțelegerea se retrage în superioritatea sa întemeiată ontologic pentru că universal real din jur cunoscut nu în particularitatea sa, ci în generalitatea sa e impalpabil, intangibil, invizibil: „ardeau în pete mari, vineții,/ iarba, transformată/ în vâlvătăi purpurii” (Bălțile, pline de pești odinioară...) Tema bălților o întâlnim la Ioan Flora
VISUL POETULUI GHEORGHE A. STROIA ŞI „SETE” DE VIAŢĂ PE RAMURA „VERDE” de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 1687 din 14 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/373246_a_374575]
-
de simbolul concentrat de heraldică și de o frisonare dureroasă îmbinată cu nostalgia pentru categoriile ideale, luate ca eden, copleșit fiind de anodin sau răvășit de spiritele ce peste convulsivul pământ/zboară în roiuri. (Tramontana). Edenul la Montale este virtualitatea ontologică, dar și marea ca suveran principiu al existenței și al vieții: Tu prima mi-ai spus/ că măruntul zbucium/al inimii mele era doar o clipă. A te apropia de mare presupune a păstra neatins edenul ca întreg tezaur sufletesc
MITUL EDENULUI ÎN UNIVERSUL POETIC AL SECOLULUI XX de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 1829 din 03 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/373213_a_374542]
-
nu mai apare ca un teren arid al sfârșitului și al secătuirii de sine, ci, dimpotrivă, este tărâmul fertil al unei renașteri pentru o nouă copilărie. În plus, rămânând în același registru, trebuie neapărat să relevăm și un subtil accent ontologic, discret, dar prezent, bine individualizat, într-o sensibilă exprimare poetică: La fel cum în grădina de care spuneam sunt prezente chipurile tatălui și bunicului, starea atinsă la rândul său de către autor devine un loc comun și pentru urmași: „voi călători
CĂLIN SĂMĂRGHITAN DESPRE CARTEA; MOARTEA, UN FLUTURE ALB, AUTOR TEODOR DUME de TEODOR DUME în ediţia nr. 1703 din 30 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/372200_a_373529]
-
liricii Flaviei Cosma avem de-a face cu al doilea fel de poezie, acela care caută ființa: “Dragostea mototolită stă neagră pe gard,/ Fulgii mari și umezi îi acoperă ochii” (Melancolie). Neantul reprezintă fundalul existenței. Condiția umană efemeră, induce tristețe ontologică, accentuată de depărtarea de casă (poeta trăiește în Canada): „Și pe ei îi ajunge din urmă/ Bătrânețea și moartea./ Și pe ei îi vor îngropa alții/ La umbra vestitelor ruine;/ Căci toate se sfârșesc/ Atunci când le cunoști. ” (În umbra vremii
MARILE ARDERI ÎN POEZIA FLAVIEI COSMA , AUTOR LUCIAN GRUIA de BAKI YMERI în ediţia nr. 1586 din 05 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/379728_a_381057]
-
Subiectul enunțului, ca și subiectul enunțării ar dori să dea credit aparenței, dar le stopează caducitatea, lipsa de profunzime a acesteia; concomitent, instanța auctorială tinde spre veritabilele profunzimi nevăzute, dar o descurajează impalpabilitatea lor. Eul nu este victimă a “farsei ontologice”, cum am numit cândva pretenția aparenței de a fi realitate; dar nici nu acceptă că : „În afară de Dumnezeu nu poate nici să existe, nici să fie concepută o altă substanță” (Spinoza, prop. XIV). Drama Mariei Nițu și, implicit, tensiunea lăuntrică a
EUGEN DORCESCU, PROZA UNEI LUMI INTERMEDIARE de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 1520 din 28 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/374703_a_376032]