4,258 matches
-
transporta sarcini utile în spațiu. Un sistem de lansare include vehiculul propriu-zis, rampa de lansare și alte infrastructuri adecvate scopului. Sarcina utilă a unei rachete purtătoare este cel mai adesea un satelit artificial, ce urmează a fi plasat pe o orbită terestră. În afară de zborurile orbitale unele zboruri sunt sub-orbitale, în timp ce altele permit navelor spațiale să părăsească orbita Pământului în întregime. Un vehicul lansator utilizat pentru un zbor suborbital este adesea numit o rachetă de sondare. Vehiculele de lansare pe orbită a
Vehicul de lansare () [Corola-website/Science/333571_a_334900]
-
alte infrastructuri adecvate scopului. Sarcina utilă a unei rachete purtătoare este cel mai adesea un satelit artificial, ce urmează a fi plasat pe o orbită terestră. În afară de zborurile orbitale unele zboruri sunt sub-orbitale, în timp ce altele permit navelor spațiale să părăsească orbita Pământului în întregime. Un vehicul lansator utilizat pentru un zbor suborbital este adesea numit o rachetă de sondare. Vehiculele de lansare pe orbită a Pământului au de obicei cel puțin două etaje/trepte, uneori 4 sau mai multe.
Vehicul de lansare () [Corola-website/Science/333571_a_334900]
-
o orbită terestră. În afară de zborurile orbitale unele zboruri sunt sub-orbitale, în timp ce altele permit navelor spațiale să părăsească orbita Pământului în întregime. Un vehicul lansator utilizat pentru un zbor suborbital este adesea numit o rachetă de sondare. Vehiculele de lansare pe orbită a Pământului au de obicei cel puțin două etaje/trepte, uneori 4 sau mai multe.
Vehicul de lansare () [Corola-website/Science/333571_a_334900]
-
Rømer care studia prin telescop mișcarea satelitului Io al lui Jupiter. Perioada de revoluție a lui Io în jurul lui Jupiter era cunoscută din observațiile asupra eclipsei. Din aceste observații, el a dedus că lumina parcurge o distanță egală cu diametrul orbitei Pământului în 22 de minute. Cu distanțele astronomice cunoscute în acele timpuri, Rømer ar fi ajuns la o viteză a luminii de aproximativ 213.000 km/s. În anul 1849 Armand Hyppolite Louis Fizeau (1819-1896), un fizician francez, a măsurat
Viteza luminii () [Corola-website/Science/298266_a_299595]
-
dintre care 56 de kilograme de instrumente științifice, avea ca obiectiv determinarea principalelor caracteristici ale asteroidului între care masa și distribuția sa internă, compoziția mineralogică, câmpul magnetic și compoziția regolitului și interacțiunile cu vântul solar. Sonda a fost pusă pe orbită în jurul lui 433 Eros la 14 februarie 2000 și a dus o campanie de studiu de circa un an. Acesta s-a încheiat prin coborârea pe solul asteroidului la 12 februarie 2001, pentru care nu fusese conceput. Sonda „a supraviețuit
NEAR Shoemaker () [Corola-website/Science/333074_a_334403]
-
milioane de ani ale Sistemului Solar. În epoca conceperii misiunii NEAR Shoemaker, oamenii de știință nu reușiseră să stabilească un clasament prin origine a de asteroizi identificați. Unii dintre ei puteau fi comete adormite sau stinse. Majoritatea asteroizilor circulă între orbitelor planetelor Marte și Jupiter. Cei care sunt situați la mai puțin de 1,3 unități astronomice de Soare (400 din cei 7000 de asteroizi recenzați) au fost numiți "asteroizi din apropierea Pământului" și sunt susceptibili să percuteze Terra. Orbitele acestor asteroizi
NEAR Shoemaker () [Corola-website/Science/333074_a_334403]
-
circulă între orbitelor planetelor Marte și Jupiter. Cei care sunt situați la mai puțin de 1,3 unități astronomice de Soare (400 din cei 7000 de asteroizi recenzați) au fost numiți "asteroizi din apropierea Pământului" și sunt susceptibili să percuteze Terra. Orbitele acestor asteroizi evoluează relativ rapid, la scară geologică, ca urmare a coliziunilor și interacțiunilor gravitaționale cu planetele interioare. Asteroizii din această categorie nu par să aibă caracteristici specifice, dar formează un eșantion reprezentativ al asteroizilor care trec mai departe de
NEAR Shoemaker () [Corola-website/Science/333074_a_334403]
-
survolul asteroizilor 951 Gaspra și 243 Ida de către sonda spațială Galileo și analizele meteoriților identificați ca provenind probabil din coliziuni ale asteroizilor, efectuate în laborator. 433 Eros este un asteroid din apropierea Pământului din sub-familia Amor care se caracterizează printr-o orbită care abia atinge orbita terestră trecând prin exteriorul acesteia. Acest asteroid de tip S are o formă alungită, iar dimensiunile lui sunt de circa 13x13x33 km. El orbitează în jurul Soarelui cu o periodicitate de circa un an. Asteroidul 433 Eros
NEAR Shoemaker () [Corola-website/Science/333074_a_334403]
-
și 243 Ida de către sonda spațială Galileo și analizele meteoriților identificați ca provenind probabil din coliziuni ale asteroizilor, efectuate în laborator. 433 Eros este un asteroid din apropierea Pământului din sub-familia Amor care se caracterizează printr-o orbită care abia atinge orbita terestră trecând prin exteriorul acesteia. Acest asteroid de tip S are o formă alungită, iar dimensiunile lui sunt de circa 13x13x33 km. El orbitează în jurul Soarelui cu o periodicitate de circa un an. Asteroidul 433 Eros a fost reținut drept
NEAR Shoemaker () [Corola-website/Science/333074_a_334403]
-
studiul proprietăților regolitului, interacțiunile cu vântul solar, detecția indicilor care reflectă o activitate internă ca emisia de gaze sau praf și variațiile vitezei de rotație a asteroidului în jurul său însuși. Sonda avea ca obiectiv studierea asteroidului 433 Eros rămânând pe orbită la mică distanță de acesta pe o perioadă de un an.
NEAR Shoemaker () [Corola-website/Science/333074_a_334403]
-
fost făcută cu succes și a dus în spațiu o mulțime de aparate pentru cercetări geofizice. Magnetofonul folosit la bord s-a defectat, făcând imposibilă înregistrarea rezultatelor datelor despre centurile de radiații Van Allen. Sputnik 4 a fost lansat pe orbită doi ani mai târziu, pe 15 mai 1960. Sputnik 5 a fost lansat pe orbită pe 19 august 1960 având la bord câinii Belka și Strelka, 40 șoareci, 2 șobolani și numeroase plante. Capsula spațială s-a întors pe pământ
Sputnik () [Corola-website/Science/299630_a_300959]
-
geofizice. Magnetofonul folosit la bord s-a defectat, făcând imposibilă înregistrarea rezultatelor datelor despre centurile de radiații Van Allen. Sputnik 4 a fost lansat pe orbită doi ani mai târziu, pe 15 mai 1960. Sputnik 5 a fost lansat pe orbită pe 19 august 1960 având la bord câinii Belka și Strelka, 40 șoareci, 2 șobolani și numeroase plante. Capsula spațială s-a întors pe pământ a doua zi, toate animalele fiind recuperate vii și sănătoase. Toți sateliții Sputnik au fost
Sputnik () [Corola-website/Science/299630_a_300959]
-
august 1960 având la bord câinii Belka și Strelka, 40 șoareci, 2 șobolani și numeroase plante. Capsula spațială s-a întors pe pământ a doua zi, toate animalele fiind recuperate vii și sănătoase. Toți sateliții Sputnik au fost plasați pe orbită cu ajutorul rachetelor de tip R-7, care fuseseră proiectate inițial pentru transportarea la țintă a focoaselor nucleare. Lansarea surprinzătoare a satelitului Sputnik 1, coraborată cu eșecul primelor două tentative americane în domeniul lansării de sateliți artificiali, a șocat Statele Unite ale Americii
Sputnik () [Corola-website/Science/299630_a_300959]
-
unele caracteristici orbitale similare cu ale lui Pluton și au fost denumite plutini. Pluton a început să fie considerat cel mai mare membru al unei noi clase de obiecte, iar unii astronomi au început să nu-l mai numească planetă. Orbita excentrică și înclinată a lui Pluton, deși foarte neobișnuită pentru o planetă din sistemul solar, se încadrează bine în categoria obiectelor din centura Kuiper. Proaspăt renovatul Hayden Planetarium din New York City nu l-a mai inclus pe Pluton în expoziția
Definiția planetelor conform UAI () [Corola-website/Science/323538_a_324867]
-
mai inclus pe Pluton în expoziția planetelor la redeschiderea sa în cadrul Rose Center for Earth and Space în 2000. Începând cu anul 2000, odată cu descoperirea a încă trei copuri (Quaoar, Sedna și Eris), toate comparabile cu Pluton în ce privește dimensiunea și orbita, s-a ajuns la concluzia că fie toate trebuie denumite planete, fie Pluton trebuie reclasificat. Astronomii știau și că se vor descoperi și alte obiecte de dimensiunile lui Pluton, și că numărul planetelor va începe rapid să crească. A apărut
Definiția planetelor conform UAI () [Corola-website/Science/323538_a_324867]
-
loc în secolul al XIX-lea, odată cu descoperirea lui Ceres la 1 ianuarie 1801. Astronomii au declarat imediat că micul obiect este „planeta lipsă” dintre Marte și Jupiter. După patru ani însă, descoperirea a încă două obiecte cu dimensiuni și orbite comparabile a pus această idee la îndoială. În 1851, numărul „planetelor” ajunsese la 23, și a fost clar că se vor mai descoperi sute de alte asemenea corpuri cerești. Astronomii au început să le catalogheze separat și să le numească
Definiția planetelor conform UAI () [Corola-website/Science/323538_a_324867]
-
abandonat, înlocuit fiind de categoriile "corp mic al sistemului solar" (Small Solar System Body, SSSB) și o nouă clasă de "plutoni". Prima ar fi cuprins acele obiecte sub pragul de sfericitate, iar cea de a doua, pe acele planete cu orbite puternic înclinate, cu excentricități mari și cu o perioadă orbitală de peste 200 de ani (adică acelea de dincolo de Neptun). Pluton ar fi devenit prototipul acestei clase. Termenul „planetă pitică” ar fi descris toate planetele mai mici de cel puțin opt
Definiția planetelor conform UAI () [Corola-website/Science/323538_a_324867]
-
o perioadă orbitală de peste 200 de ani (adică acelea de dincolo de Neptun). Pluton ar fi devenit prototipul acestei clase. Termenul „planetă pitică” ar fi descris toate planetele mai mici de cel puțin opt ori decât o „planetă clasică”, aflate pe orbita Soarelui, dar nu ar fi fost o clasificare oficială a UAI. În propunerea sa de rezoluție, UAI nu a făcut recomandări privind distincția între o planetă și o pitică brună. Votul asupra propunerii a fost programat pentru data de 24
Definiția planetelor conform UAI () [Corola-website/Science/323538_a_324867]
-
contracta și încălzi. Fuziunea heliului va începe când temperatura în centru va ajunge la 3 K. Deși probabil expansiunea straturilor exterioare ale Soarelui va atinge actuala traiectorie a Pământului, cercetări recente sugerează că în faza premergătoare, datorită pierderii de masă, orbita Pământului va fi împinsă mai departe, prevenind astfel înghițirea Pământului (totuși atmosfera Pământului se va evapora și împrăștia). Faza de gigantă roșie va fi urmată de împrăștierea straturilor exterioare ale Soarelui datorată intenselor pulsații termice, dând naștere unei nebuloase planetare
Soare () [Corola-website/Science/296586_a_297915]
-
Juno este o navă spațială NASA, parte a programului "Noi Frontiere", care orbitează planeta Jupiter. A fost lansată de la Cape Canaveral Air Force Station la 5 august 2011 și a sosit pe orbita lui Jupiter la 5 iulie 2016 pentru a studia compoziția planetei, câmpul magnetic, câmpul gravitațional și magnetosfera polară. Misiunea are un buget de 1,1 miliarde de dolari americani. Nava reprezintă a doua misiune a programului "Noi Frontiere". "Juno" a
Juno (navă spațială) () [Corola-website/Science/336480_a_337809]
-
doi ani de la lansare, "Juno" a efectuat un survol al Pământului la altitudine joasă ceea ce, datorită gravitației asistate, i-a dat un plus de viteză necesară pentru a ajunge la Jupiter. Faza științifică a misiunii a început odată cu intrarea pe orbita planetei Jupiter, la 5 iulie 2016. "Juno" trebuie să realizeze observațiile sale de pe o orbită polară foarte eliptică, cu o perioadă de 14 de zile. Sonda trece la foarte mică altitudine deasupra polului planetei pentru a evita în mare măsură
Juno (navă spațială) () [Corola-website/Science/336480_a_337809]
-
datorită gravitației asistate, i-a dat un plus de viteză necesară pentru a ajunge la Jupiter. Faza științifică a misiunii a început odată cu intrarea pe orbita planetei Jupiter, la 5 iulie 2016. "Juno" trebuie să realizeze observațiile sale de pe o orbită polară foarte eliptică, cu o perioadă de 14 de zile. Sonda trece la foarte mică altitudine deasupra polului planetei pentru a evita în mare măsură centura de radiații intense care pot provoca daune instrumentelor, deși sonda spațială este puternic blindată
Juno (navă spațială) () [Corola-website/Science/336480_a_337809]
-
planeta, care este structura nucleului lui Jupiter, care este profunzimea centurilor atmosferice; cum se rotesc straturile mai profunde ale atmosferei; care este originea câmpului magnetic; care este originea aurorelor de pe Jupiter. Cu datele colectate timp de 20 de luni pe orbita lui Jupiter, cercetătorii speră să se reconstituie modul în care s-a format Jupiter, lucru care ar duce la corectarea sau rafinarea scenariului de formare a planetei și a sistemului solar în care Jupiter a jucat un rol major datorită
Juno (navă spațială) () [Corola-website/Science/336480_a_337809]
-
În astronomie, excentricitatea orbitală este o măsură a abaterii (deformării) orbitei eliptice a unei planete sau unui satelit de la forma perfect circulară. Pentru o orbită perfect circulară excentricitatea este zero; orbitele eliptice au excentricități între zero și unu. In anul 1601, Johannes Kepler a determinat că orbitele planetelor au formă eliptică
Excentricitate orbitală () [Corola-website/Science/302369_a_303698]
-
În astronomie, excentricitatea orbitală este o măsură a abaterii (deformării) orbitei eliptice a unei planete sau unui satelit de la forma perfect circulară. Pentru o orbită perfect circulară excentricitatea este zero; orbitele eliptice au excentricități între zero și unu. In anul 1601, Johannes Kepler a determinat că orbitele planetelor au formă eliptică, și nu formă circulară, așa cum se crezuse până atunci. Excentricitatea este definită strict pentru
Excentricitate orbitală () [Corola-website/Science/302369_a_303698]