3,217 matches
-
spun Ricki. Sunt un copil de statură potrivită, cu ochii căprui ca amurgul și par negru ca abanosul. Sunt vesel mereu și creez bună dispoziție tuturor. Pot spune că sunt un copil ascultător și isteț, dar nu întotdeauna suficient de ordonat și disciplinat. Îmi place să merg la școală, unde mi-am făcut mulți prieteni, printre care cel mai bun este cartea. De câte ori un coleg are nevoie de ajutor, eu i-l ofer cu multă plăcere, iar când cineva lipsește de la
Buchet de amintiri by Tudorina Andone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/459_a_878]
-
încredere. Trebuie să recunosc că uneori sunt orgolioasă, dar asta nu mă impiedică să recunosc că uneori alții au dreptate. De mică am fost învățată să fiu cinstită și să spun ceea ce cred. De aceea mărturisesc că nu sunt foarte ordonată, sunt pretențioasă, dar și generoasă cu alții. Pentru mine contează mai mult decât orice prietenia bazată pe încredere și adevăr. Nu aș putea încheia portretul meu, fără a aminti cea mai mare pasiune a mea: cititul. A citi înseamnă pentru
Buchet de amintiri by Tudorina Andone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/459_a_878]
-
am zis că zece minute îmi sunt de ajuns și am mijit ochii, în căutarea unei surse de lumină. Am zărit o lampă de podea. M-am îndreptat către ea, am aprins-o și am luminat o cameră de zi ordonată. Am văzut o sofa curățică, cu fotolii asortate, cumpărate de la solduri, o imitație de șemineu, iar pe pereți, lipite cu scotch, afișe cu actrițe îmbrăcate sumar - Rita Hayworth, Betty Grable și Ann Sheridan. Măsuța de cafea era acoperită cu ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
de gingii cu dinți de aur. Am simțit că mi se face rău și m-am ghemuit pe saltea, ca să nu mai văd ororile alea. Am luat unul din caiete și l-am răsfoit. Paginile erau acoperite cu un scris ordonat, care descria în amănunt profanări de morminte. Cimitirele, locurile de veci și datele erau trecute pe coloane separate. Când am dat cu ochii de „East Los Angeles Lutheran“, unde era înmormântată mama, am scăpat caietul și m-am agățat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
pășit Într-un cuptor. Micuțul apartament al lui Michelle Henderson era mult mai curat decât fusese la ultima lor vizită. Totul era șters de praf, covorul aspirat, iar numerele din Cosmopolitan de pe măsuța de cafea fuseseră aranjate Într-un teanc ordonat. Ea se scufundă Într-unul dintre fotoliile maronii pline de cocoloașe, ridicându-și genunchii până la bărbie, ca un copil mic, astfel că halatul i se deschise, iar când Logan se așeză pe canapea avu grijă să nu facă uz de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
entuziasm. „Pune întrebări înaintate pentru vârsta lui. Dacă nu-l convingi, insistă. Caută tovărășia adulților. Citește mult mai repede decât mine. În fiecare zi spune cuvinte noi în latină și în greacă. Nu greșește verbele. Are o memorie bună și ordonată. Mereu face planuri...“ Acum însă copilul, cu părul lui castaniu ciufulit, îl urma fără chef și-l întrebă de ce întrerupsese discuția despre Maștera cea bătrână. Pus în dificultate, melancolicul sclav grec răspunse: — Tatăl tău și mama ta nu vor să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
noi peste două-trei sute de ani. Istoria e scrisă de învingători. Din ziua aceea, când el scria, Gajus putu să se apropie, să stea liniștit în spatele lui și să citească, unul după altul, cuvintele care ieșeau din mișcările egale și ordonate ale calamusului. O taină doar a lor, în biblioteca tăcută care fusese refugiul lui Germanicus. Peștera din Sperlonga și cariera lui Elius Sejanus În zilele acelea, împăratul Tiberius descoperi în sudul Latium-ului, în apropiere de Fundi, o bucată de coastă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
doi frați care îl priveau cum pleacă. Îndată ce casa nu mai răsună de glasul puternic și de râsetele lui Nero, Drusus deschise jurnalul. Iar Gajus, căruia îi plăcea să privească peste umărul lui, citi, scrisă cu acea caligrafie înceată și ordonată, rodul unei gândiri atente, o frază pe care nu avea s-o uite: „Aș fi preferat să-l văd plecând la război împotriva parților“. Se uită la Drusus, care puse calamusul jos. Nu spuse nimic. Între timp, prietenii se împuținau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ager de-a lungul firidelor, deschidea fără ezitare ușițele și apoi, cu o mână diafană și nesigură, pipăia și lua opera căutată fără să-i citească titlul. Întreaga bibliotecă - vechile volumina, sulurile, și modernele codice, strămoșii cărților actuale - trăia, grandioasă, ordonată, în mintea lui. Nu consulta niciodată acele indices scrise citeț pe fina charta augusta. Ajungea să-i ceri o informație, fie ea și generală, un personaj, un citat, un eveniment, și memoria lui se deplasa suverană printre rafturi, până când întâlnea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
în templul vestalelor, care păzesc ceea ce e mai sacru la Roma. Nici o altă lectură, fie ea greacă sau romană, nu-ți va ajuta când vei citi toate acestea. Augustus scrisese totul singur, în taină, într-o latină cursivă, clară și ordonată, cu rândurile perfect aliniate, caracterele de aceeași înălțime și înclinație. Părea munca unui copist priceput, dar era produsul final al unei minți care gândise lucid totul, cuvânt cu cuvânt. Erau patru documente. Primul dădea dispoziții spartane, dar solemne cu privire la funeraliile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
dădea explicații cu o minuțiozitate confuză, care îi uimea. Straniile povești astrologice îi amuzau, de aceea mulți îl ascultau; apoi el pleca liniștit, se așeza sub portic. Ciudat însă, într-o zi găsi aruncat pe o masă din biblioteca extrem de ordonată un codex mic, elegant, cu închizători din argint aurit. Scrisul de pe syttibos era aproape șters, poate intenționat; se zăreau doar două cuvinte: Publius Ovidius. Dădu deoparte supracoperta și simți că i se taie răsuflarea. Era o elegie intitulată Pontica, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
îl văzuse când avea șase ani: era creierul dezvelit al unui cherusc ucis. Iar acum, în masa lui cenușie - moștenire de la Julius Caesar, Marcus Antonius, Augustus, Germanicus, care depozitaseră în el un lucru fără egal în întregul imperiu - se succedau, ordonate și lucide, însă pline de o putere explozivă, cuvintele ce aveau să inventeze noua viață a imperiului. Aștepta, trebuia numai să tacă. Doar câteva zile, poate câteva ore. În tot imperiul, el singur - își spunea sieși - știa că totul urma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
știau numărul zilelor îngăduite viselor sale, zâmbiră. El însă, crezând, datorită tinereții, că timpul nu are sfârșit, se gândea bucuros că avea doar douăzeci și șase de ani; avea proiecte pe termen lung, “îndelungata domnie a nepotului lui Augustus“, minunatul, ordonatul, pacificul imperiu din mare nostrum al secolelor ce aveau să vină. I se întipărise în minte încurajarea ironică, jignitoare a lui Sertorius Macro: „Ai deja cu patru ani mai mult decât avea Augustus când a luat puterea“. Poate că și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
dimineața când ajung și verific cifrele de vânzări și graficele pentru controlul calității și discut despre problemele semnificative cu doamna Peters și aflu că toate zumzăie mai departe satisfăcător. Asta-i viața, îi spun eu. Satisfacția muncii și o viață ordonată sănătos. Destulă viață socială sănătoasă cât să îți echilibrezi ziua de muncă, și cu asta ți-ai pus la cale viața, doamnă P. Cât despre Stacey - ei bine, pur și simplu nu aș fi crezut așa ceva, dacă mi-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
a învățat să adoarmă în zarva făcută de cei doi părinți, două surori, o bonă care locuia la ei și trei câini gălăgioși. Poate. Dar Leigh credea că mai degrabă era vorba de conștiința lui liniștită și de traiul lui ordonat și, dacă era să fie sinceră, de faptul că viața lui nu era tocmai stresantă. Cât de greu ar fi să dormi ca un bebeluș dacă programul tău zilnic includea două ore de exerciții (o oră de ridicat greutăți și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
interior luxos În exterior, pe puntea vasului unde privirea poate cuprinde marea până În depărtări, unde cerul albastru se prăbușește În albastrul cernit al apelor. Briza mângâie faldurile feței de masă albă. Pe masa lungă, pe albul mătăsos, Într-o Învălmășeală ordonată, un paradis culinar ca În naturile moarte ale picturii franceze din veacul al XVIII-lea. Minunății ce nu au fost nicicând atinse de mâna vreunui copil născut În umbrele lumii, existând doar În visele lui despre un preafericit Liban. Construcție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
coridor. Nu vedea nici un semn de luptă sau vreun fel de deranj. Nici urmă de mobilă răsturnată. Mai ales, pereții sau covoarele nu erau mânjite cu sânge. Își băgă capul pe ușa de la camera de zi. Era perfect curat și ordonat. La fel și În dormitor. Chiar dacă habar n-avea unde era Sam, a Început să se relaxeze, măcar pentru câteva secunde. Apoi, când se Întoarse pe hol, se lovi de un piept tare ca piatra și Îmbrăcat Într-un tricou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
s-o ridic. — Nu-i nimic, zise și se înclină spre mine. Era îmbrăcată cu o altă bluză, albă, cu o floare mare din paiete. — Mașina? șopti. Vocea îi era nesigură, ca și buzele nerujate. Am privit în spatele ei, locuința ordonată și sărăcăcioasă și mi s-a părut și mai tristă decât era cu puțin înainte. Dar nu m-a deranjat, dimpotrivă, am simțit o plăcere secretă văzând că totul în jurul meu era cu adevărat mizerabil. — O repară. Am auzit-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
alăptărilor, ce mai, o viață încântătoare! — Știi că asta se deosebește puțin sau deloc...? — De ce anume? De un concubinaj legal? Cred și eu. O căsnicie fără copii se poate transforma până la urmă într-un soi de țiitorie legală, foarte bine ordonată, foarte igienică, relativ castă; dar, în sfârșit, cum ziceam, soțul și soția celibatari, dar celibatari concubini, într-adevăr. Și așa au trecut mai bine de unsprezece ani, aproape doisprezece... Acum însă... știi ce mi se-ntâmplă? — Dom’le, de unde să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
pe o încuviințare. —Hai. Eu îi număr și tu scrii cifrele. Se sprijini de umărul meu. I-am pus creionul în mână. —Trebuie să o luăm de la capăt. Am pierdut șirul când m-am ridicat. Am așezat grămezile în teancuri ordonate, am luat primul teanc de 100 și am scos elasticul. Capul îi alunecă de pe umărul meu. Hai, o să ne distrăm. Își ridică iar privirea. Am început să număr. —Trei mii, am spus când am terminat primul teanc. A trebuit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
ascundea Îndărătul ei un alt Fima, real, nu gras, nu pisălog, nu cu un Început de chelie, nu cu indispensabili lungi și Îngălbeniți, un Fima harnic și corect, care trăia cumpătat, fără rușine și fără minciuni. Un Fima liniștit și ordonat. Deși știa deja de mult că adevărul Îi era inaccesibil, avea totuși În el o dorință profundă de-a se Îndepărta puțin de minciuna care pătrundea ca un praf fin În orice colț al vieții sale, chiar În locurile cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
vom face peste douăzeci de ani? Am fost complet deconcertată de faptul că era atât de rațională. Ăsta era rolul meu în prietenia noastră; rolul ei era să mă facă pe mine să mă simt mulțumită de existența mea calmă, ordonată. Acestea erau regulile și detestam modul în care regulile se erodau pe zi ce trecea. Nu ai fi atât de calmă și înțelegătoare dacă ai fi în locul meu, am izbucnit eu. Lisa îmi zâmbi cu condescendență. —Sincer, Jen, cu toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
Îl invidia pe Kiki pentru această metodă de lucru aproape lipsită de efort și i-o spuse. În cazul ăsta, Henry, zise Du Maurier zâmbind, ar trebui să-ți iei și tu o soțioară devotată, ca Emma, cu o caligrafie ordonată. — A, pentru asta mă tem că e prea târziu, Îi răspunse el. În plus, probabil că aș aduce-o pe biata femeie În pragul nebuniei cu bâjbâiala mea după le mot juste. — E drept, eu nu nădăjduiesc să ating același
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
să-l fi mulțumit pe autorul romanului?“ Întreba The Academy, iar Întrebarea era usturătoare. Articolul lui William Archer era unul dintre cele mai favorabile, după cum constată Henry. Vedea În spectacol „mâna unui dramaturg Înnăscut“, dar comentariile cu privire la „dialogul fermecător și ordonat, măgulitor pentru ureche atunci când nu sună dramatic de adevărat“ constituiau un compliment cu două tăișuri. Aproape toți criticii observaseră nefericitul costum al lui Compton și, uneori, păreau să fi văzut mai mult haina decât piesa. „Motivul pentru care, la exterior
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
sfâșiat Între mai multe feluri de loialitate, atunci când renunța să Își expună chipul frumos și picioarele Îmbrăcate În pantaloni strâmți În atitudinile cele mai favorabile. Ca regizor, Îndrumând jocul celorlalți, era excelent. Repetițiile se desfășuraseră Într-o atmosferă calmă și ordonată, fără toanele și scenele care perturbau uneori montarea Americanului. Era păcat, mare păcat că el Însuși rămăsese fără glas din pricina laringitei după prima lectură, astfel că nu se putuse adresa actorilor, Îndrumându-i În direcția cea bună În interpretarea personajelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]