2,674 matches
-
pui de lup, poate, de 1-2 săptămâni, sur-argintiu, se rostogolea prin zăpadă, vrând să meargă, încă aproape orb, se târa căutându-și mama... căutându-i țâța... Anton, cu ochii ficși la mărgelele albastre de pe zapadâ și la făptura aceea mititică, orfană... simți în inimă un junghi. Îi omorâse mama. Primul gând îl purtă la nașterea Anucăi. Cu un tremur în tot trupul, se apropie, și cu o gingășie de ca re nu se știa în stare, îl luă de la țâța rece
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
Măi omule, rosti împăciuitor omul, băieții lui frate-miu sunt în pădure. Ia, caută și ei saracii ceva de-ale gurii. Internat! Pașli internat! se stropși căpitanul, întinzându-i, în sfârșit, documentul unchiului. Citind, Dumitru înțelesese ordinul Regelui: toți copiii orfani trebuiau să fie identificați și trimiși în case speciale, toate cheltuielile fiind suportate de Fundația Regală. Această măsură era determinată de foametea prelungită și de precaritatea mijloacelor igienico-sanitare, care duceau la mortalitate crescută în rândul copiilor. A doua zi, grupuri
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
loc din Roma unde, vreme de mulți ani, se susținuse, însă cu glas scăzut, că nu dragostea îi pierduse pe Marcus Antonius și pe Cleopatra, ci un mare, imposibil proiect de uniune a celor două maluri ale Mediteranei. Micii prinți orfani și prizonieri, veniți la Roma cu servitorii lor, cu muzicanți și preoți, cântau din sistre și lăute, o invocau pe Isis cea Veche în nopțile cu lună plină, purtau veșminte plisate de in de culoarea onixului, de culoarea Nilus-ului, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
tot timpul, și ei nici măcar nu-s în aceeași casă. Îmi dau seama imediat când s-au certat la telefon, fiindcă după aia mama se uită la mine cumva cu milă, de parc-aș fi un biet copil pe jumătate orfan, care n-o să se bucure de dragostea tatălui său și așa mai departe. Eu îi tot zic că mă doare-n cot dacă sunt sau nu împreună. Oricum, acum mă văd cu el mai mult decât atunci când erau. De fapt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
care a murit la Cotul Donului În război, că n-a murit, că dacă n-a murit și-o fi prin Siberia și s-a luat cu o rusoaică și a lăsat-o pe Virica acasă cu copila mică și orfană, că așa zice lumea În sat că pe el l-o călcat tancul și copila-i fără tată, no, Îi orfană, minunea lu Dumnezo’, ce să mai zici? Zic de Ion care s-a chinuit ca câinele când a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
spre mama ta. Moartea aceasta fără durere, pe neașteptate, m-a chinuit în lunile care au urmat mai mult decât aș fi crezut. M-am trezit într-o noapte și, în bucătărie, între frigider și masă, am descoperit că sunt orfan nu de el, ci de dorința de a avea un tată, de o posibilitate îndepărtată pe care el probabil o păstra și pe care eu, din orgoliu, n-am luat-o niciodată în considerare. Remușcarea se cristalizase în sufletul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
primea, mă călăuzea. Pe strada udă pe care el visa și unde visam și eu acum, lipit de damful acela de viață, căreia nu-i aparținea nimic, departe de casa mea cu parchet și whisky. Pentru mine așa era dragostea, orfană și lipită de piele, dragostea nevoii extreme, când destinului i se face milă de noi și ne dăruiește un biberon. Vrei să bei? A scos de sub cartoane o sticlă de vin și mi-a întins-o. Am băut fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
trebuit schimbat în Dominga. Dacă nu, ce se-alege de acord? Nu-l cunosc, domnule. — Și ia zi... ia zi ... - fără să-și scoată degetele din buzunar -, cum de iese singură? E nemăritată sau căsătorită? Are părinți? — E nemăritată și orfană. Locuiește cu un unchi și-o mătușă... — Din partea tatălui sau a mamei? — Nu știu decât că-i sunt unchi și mătușă. Destul, ba chiar prea mult. — Dă lecții de pian. — Și cântă bine? Asta nu mai știu. — Bine, bine, destul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
În engleză: Fă ceva cu copilul, ca să nu mi se Învârtă printre picioare. Iar ea Îi spune: E copilul tău, domnule. Când erai mic, Fima, nu ți-ai dorit niciodată În adâncul inimii ca părinții tăi să moară? Să fii orfan și liber ca Huckleberry Finn? N-ai fost un mic bufon? Fima spuse: Asemenea gânduri trec probabil uneori prin mintea fiecărui copil. A fiecăruia. E ceva destul de normal. Dar nu vor asta cu adevărat. Dimi tăcu. Ochii săi albinoși Începură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
elocvență naturală și neforțată, pe care ți-o invidiez. Continue, mon bon! În lunile următoare, Du Maurier Îi citi capitolele care continuau cartea, dar care făcură o impresie mai puțin favorabilă. Povestea căpăta o turnură cam melodramatică. Tânărul erou rămânea orfan și era adoptat de o rudă, colonelul Ibbetson, care Îl crescu ca pe un gentleman, dar se dovedi a fi el Însuși un nemernic (Henry presupuse că, la vremea potrivită, avea să iasă la iveală că pentru uciderea sau rănirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
esență inocentă, În esență bună. Dar nu e o virgo intacta. — A, zise Henry. Cititorilor lui Harper’s n-o să le placă. Mai ales celor din America. — De asta se tem și ei. Dar cum ar putea fi? Fata e orfană, chinuindu-se să Își câștige traiul ca model În Cartierul Latin, În anii o mie opt sute cincizeci. Nu are nici familie, nici prieteni care să se Îngrijească de ea. Pozează goală - pour l’ensemble. Fetele ca ea nu erau respectabile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
cu veronal, tocmai din pricina neobositului nesomn al stâlpilor legii, care o duc În pragul deznădejdii, băgându-i sula-n coaste. Zbirii nu par a ține minte că, În Împrejurări deloc senine, i-a fost ucis protectorul și ea a rămas orfană și fără adăpost, În fruntea salonului de elită „Dragonul ce-și uită de sine“, cu localuri proprii În Leandro Alem și Tucumán. Ah, preadevotata și nestatornica Madame Hsin! În timp ce cu ochiul drept plânge moartea amicului, cu stângul trebuie să râdă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
vom face harakiri”. Adică de ce mama dracului să ne facem harakiri? Doar nu sîntem copii. Nu-mi văd compatrioții făcîndu-și așa ceva nici dacă-ar fi pe moarte, ci mai degrabă mititei ultimi, cîntece populare, oxiuri, moriști de hîrtie pentru copii orfani. Rup o pagină la Întîmplare acoperindu-mi ochii cu mîna ca să nu văd ce revistă-am mutilat, și văd cu ochii-nchiși declarația președintelui SUA făcută-n 1969, cînd cînta Pompilia Matei: „Dacă ritmul demențial de creștere demografică va continua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
gîndit că trebuie să-i aparțină blondului și l-am blestemat din toată inima mea devastată, doar că blestemul a nimerit puțin pe-alături și i-au murit părinții la cutremur, el a scăpat, dar tot m-am bucurat, rămăsese orfan, fără casă, și mai era și pitic. Am plîns cînd a murit Gheorghe Gheorghiu-Dej la radio, eram În sufragerie și ascultam cum bocea lumea la difuzor la Înmormîntare, aveam opt ani și murise omul acela care semăna cu un tătic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
care se Întoarce din Anglia, lui Roald Îi pune cineva o gelatină vie pe față. De fapt, un banal dokeri pseudoaminoacid mutant pe care Vincent Îl omoară cu aparatul de sudură. Dar nu el fusese vizat, ci Micky. Patricia e orfană. Atentatul asupra tau-cetienilor fusese comis de Hugues Castle, care-a tras În conducta de oxigen cu un glonț de materie condensată, și e condamnat la psihoterapie. Apare și Scarlatti, biolog, cel care voia să-l omoare pe Anovel, și aflăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
brigada centrală de detectivi era detașată să se ocupe de vagabonzi. Șeful voia ca toți zavragiii locali să fie puși cu botul pe labe, ca să nu apară care cumva la petrecerea În aer liber dată de primarul Bowron pentru copiii orfani și să șutească toate prăjiturile. Crăciunul trecut un negrotei smintit Își fluturase scula și se pișase Într-o carafă cu limonadă destinată unor pușlamale de la cine știe ce orfelinat, poruncindu-i doamnei Bowron „Înhamă-te, tîrfă!“ primul Crăciun al lui William H.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
pentru Crăciun. Bani frumoși pînă cînd unchiul Jack o să cadă mort - și niciodată n-or să fie de ajuns... La fiecare Crăciun trecea prin asta. Totul a Început cu familia Morrow, pe care o vedea mereu de Crăciun. El era orfan. Tot el Îi făcuse orfani pe copiii din familia Scoggins și se știe că pentru orfani perioada Crăciunului e foarte nasoală. Se forță să rememoreze toată povestea. Era spre sfîrșitul lui septembrie 1947. Bătrînul sef de trib Worton l-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
bine pe Robin, mereu lăsa impresia că e așezat și de Încredere; uitându-mă acum la el peste masă, e un șoc să nu găsesc decât un băiețel pierdut. Bărbații fără soții sunt niște bărbați fără mame, sunt mai mult orfani decât văduvi. Bărbații fără soții Își pierd coloana vertebrală, capacitatea de a merge drept prin viață, chiar și pe aceea de a Își șterge spuma de ras din urechi. Bărbații au mai multă nevoie de femei decât femeile de bărbați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
și conducătoare. Atunci Clerul, fără să știe cum, s-a văzut în fruntea națiunilor; și în vreme ce a cedat îndemnului irezistibil al iubirii care îl apăsa și ardea să salveze societatea risipită, s-a văzut, printr-o consecință neprevăzută, tatăl cetăților orfane și conducătorul afacerilor publice abandonate, și atunci Biserica s-a umplut peste măsură de onorurile și bogățiile veacului, care aproape că atîrnau mai mult decît greutatea sa, asemenea apelor mării care pătrund într-o deschidere a pă-mîntului în spatele căreia s-
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
mitralierelor antiaeriene montate pe terasele blocurilor sau a sacilor cu nisip ce delimitează găurile negre ale adăposturilor. Totuși, chiar și acest optimism specific anilor nebuni ai belle epoque nu poate să ascundă numărul prea mare de femei îndoliate, schilozi și orfani. Bulevardele capitalei oferă din ce în ce mai des imaginea autoturismelor, camioanelor sau căruțelor încărcate până la refuz cu valize, genți, piese de mobilier, peste care se îngrămădesc ciorchine oameni grăbiți să fugă din calea bombardamentelor. Alții, la fel de numeroși, preferă să rămână. Precum familia Nandriș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Nu înțeleg să suport eu consecințele!" "Ascultă, mă Petrini, tu ai tată, mă?" reluă el de astă dată cu suficient dispreț acumulat anterior pentru tatăl meu și desigur și pentru mine, ca să lase, după ce eu voi confirma ca nu sânt orfan, să-i iasă din gând stupida exclamație. "Da, zisei, am!" Dar nu exclamă nimic, se uită la mine parcă sastisit și continuă: "Și ții la el?" Chiar dacă n-ași ține, răspunsei eu iritat, nu dumitale o să-ți fac confidențe." "Da
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
să vă tragă pe sfoară și acum își face planul de bătaie. — Doar cinci săptămâni! Doar cinci săptămâni! ținu isonul Lebedev, întorcându-se deja îmbrăcat cu fracul; clipind din ochi, își scoase batista din buzunar ca să-și șteargă lacrimile. Suntem orfani! De ce-ai ieșit în zdrențe? îl întrebă fata. Doar aici, după ușă, ai o redingotă nouă. N-ai văzut-o? — Taci, libelulă! Ți-arăt eu! făcu el, dând să bată la ea din picior. Însă de data asta ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Mi se pare că întrebarea nu prea are legătură cu conflictul dumneavoastră, observă prințul. — Sunt trei zile de când zac aici și câte n-am văzut! strigă tânărul, fără să asculte. Închipuiți-vă că pe acest înger, pe această fată, acum orfană, verișoara mea, deci pe propria lui fiică o bănuiește, caută în fiecare noapte iubiți la ea în cameră! Vine aici pe furiș, cotrobăiește și pe sub canapeaua mea. S-a smintit de-atâtea suspiciuni; în fiecare ungher i se năzăresc hoți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
pe care prințul nu o refuză. Lebedev continua să-l privească în ochi slugarnic și lacom. N-am știut că ai o gospodărie atât de frumoasă, spuse prințul cu aerul unui om care se gândește la cu totul altceva. — Sâ-suntem orfani, dădu să înceapă, făcând o grimasă, Lebedev, însă se opri: prințul privea distrat înainte și, firește, uitase ce voia să întrebe. Se scurse aproape un minut; Lebedev îl studia și aștepta. — Deci, ce ziceam? spuse prințul, parcă dezmeticindu-se. Ah
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Dar ce fată drăguță! Cine-i? — E Vera Lukianovna, fiica acestui Lebedev. — A!... Foarte drăguță. Vreau să fac cunoștință cu ea. Însă Lebedev, care auzise laudele Lizavetei Prokofievna, o târa chiar el pe fiică-sa, ca să i-o prezinte. — Suntem orfani! Orfani! zise el mieros, apropiindu-se. Și acest copil din brațele ei e orfan, sora ei, fiica mea Liubov, care-i născută din căsătoria cea mai legitimă cu recent răposata Elena, soția mea, moartă acum șase săptămâni pe când năștea, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]