1,525 matches
-
limbi romanice au moștenit derivate de la lat. pop. *focacia > fr. fouace sau au împrumutat și adaptat termenul germanic *wastil „hrană“ > fr. gâteau „prăjitură“. Cuvântul plăcintă este citat în lucrările de romanistică, alături de ager, ajutor, blândețe, cântec, (a) despica, împărat, lingură, oaie, ospăț și vânăt, pentru a ilustra caracterul arhaic al limbii române. Un alt aspect interesant ce se cuvine remarcat este faptul că plăcintă este unul dintre puținele nume de mâncăruri (zeamă, friptură, turtă) moștenite de română din latină. Față de sensul cuvântului
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
se mâncau stridii)“ sau „lingură pentru medicamente“, s-a transmis în limbile romanice occidentale. Mai puțin evident este de ce în română s-au păstrat o serie de cuvinte ca lat. agilis > rom. ager, lat. canticus > rom. cântec, lat. hospitium > rom. ospăț, lat. felix > rom. ferice, termeni care, în limbile romanice occidentale, nu au fost moșteniți, ci au fost împrumutați ulterior din latină. De ce lat. venetus s-a conservat numai în rom. vânăt, iar limbile romanice occidentale au împrumutat pentru această noțiune
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
cucută, grâu, mioară, scutar „mai marele peste ciobani”, puică, cornută, cârlig, mămăligă etc. În sfârșit, autorul remarcă în plan lexical „izbitoarea asemănare în tratarea elementului lexical de origine latină”: cuscru și krushk (lat. consocer), a urî și urrenj (lat. horrere), ospăț și shtëpi „casă” (lat. hospitum, ngr. σπίτι), împărat și mbret (lat. imperator), a mâna și mënoj (lat. admaneo). Aici se înscrie, spune Pușcariu, și evoluția semantică asemănătoare: a merge și mërgoj „a exila, a îndepărta” (lat. mergo „a plonja, a
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
al metamorfozei culinare era practicat în Japonia: în cartea Vechiul Kyoto, Diane Durston scrie despre obiceiul nobililor din perioada Edo de a se amuza încercând să ghicească din ce ingrediente erau făcute felurile de mâncare ce li se serveau la ospețe. Nu erau ghicitori ușoare... Trebuie însă precizat că acest rafinament culinar nu se întâlnea decât în la grande cuisine, în bucătăria aristocratică. Romanii de rând mâncau mult mai simplu, meniul cuprinzând în special mâncăruri din mei, grâu, năut, carne de
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
dispoziție pentru ca rafinamentul meselor de la curtea împăratului să se regăsească - dacă nu deseori din punctul de vedere al ingredientelor, măcar în ceea ce privește tehnicile de preparare - în bucătăria populară. Franța este un alt exemplu în acest sens. Bucătăria europeană medievală include atât ospețele date la curțile regale, cât și alimentația săracă a țăranului. Între aceste două lumi, ruptura pare la fel de iremediabilă ca aceea dintre le brouet, supa din pâine uscată a plugarului, și păunul gătit la curtea regelui Franței. Nici în vremea Renașterii
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
sălbatică, în care inchiziția ar fi putut să arză o sută de eretici, îngropară într-însul pe toți mieii. [...] Dinu, neînțelegând nimic din acest mod de a face friptură, privea cu uimire. [...] Pe când ceata tâlharilor se ocupa cu pregătirea acestui ospăț original, se auzi un pocnet ca al unei bombe... «Acest sunet va să zică, cocoane, c-a venit timpul să vă puneți la masă.» [...] «Și de ce a pocnit mielul, frățioare?» « Fiindcă s-a fript de ajuns.» «[...] Dar ia spune-mi cum se
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
modalitățile de pregătire. Viscerele sunt fripte la proțap, într-o primă fază a sacrificiului, și mâncate imediat, la locul sacrificiului, de către cei puțini care participă în mod direct la ritual, în timp ce bucățile de carne, puse la fiert, sunt destinate unui ospăț mai amplu, deseori mai depărtat în timp.“ (Marcel Detienne și J.-P. Vernant, Bucătăria sacrificiului la greci). Acest scenariu sacrificial nu este specific doar lumii grecești, iar urme ale sale se regăsesc și în tradițiile românești, în special în celebra
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
importantă a meniurilor boierești și domnești încă dinainte de epoca fanariotă: Negruzzi scrie, în Alexandru Lăpușneanu, că „în Moldova, pe vremea aceea [a doua jumătate a secolului al XVI-lea, n.n.], nu se introdusese încă moda mâncărilor alese. Cel mai mare ospăț se cuprindea în câteva feluri de bucate. [...] Mâncări grecești fierte cu verdețuri care pluteau în unt, apoi pilaful turcesc și, în sfârșit, fripturile cosmopolite.“ Aceeași influență a bucătăriei târgovețe (în acest caz, de inspirație turcească) a dus și la larga
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
seci: foarte multe dintre soiurile prefiloxerice de struguri care au supraviețuit au această caracteristică, anume de a da vinuri seci (Zghihara, Frâncușa ori Crâmpoșia sunt câteva exemple în acest sens). În romanul Zodia Cancerului, pomenit anterior, părintele Nicoară, participant la ospățul dat de șătrarul Lăzărel Griga în cinstea lui Alecu Ruset și a oaspetelui acestuia, abatele de Marennes, refuză cu îndărătnicie să bea Cotnari vechi (și dulce), adică un vin „boieresc“, el turnându-și doar din „vinul acruț“ al gazdei, asemănător
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
bine gătite; cu toate acestea, principele obișnuia să mănânce totdeauna feluri gătite italienește și ținea în acest scop servitori italieni și francezi foarte iscusiți.“ Șapte decenii mai târziu, Paul de Alep (aflat în Muntenia între anii 1653 și 1656), pomenește ospețele domnești la care se servea mai ales vânat: mistreți, iepuri, cocori. Prezența din belșug a cărnii sălbatice la asemenea mese, mai ales până în vremea lui Brâncoveanu („Manuscrisul brâncovenesc“, care nu poate ocoli o influență orientală, nu cuprinde decât câteva rețete
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
mereu“. Aceleași laude le aduce, în 1702, secretarul englezului William Paget, primit la curtea lui Constantin Brâncoveanu: la masă au fost servite „multe rânduri de bucate deosebite, constând din mâncări alese și scumpe“. Antonio del Chiaro a descris și el ospețele de pe vremea aceluiași domnitor: „Mâncările sunt foarte multe și bine gătite, după moda nemțească, franțuzească sau italienească.“ „Moda nemțească“? Nici nu e de mirare, având în vedere faptul că unul dintre bucătarii de la curtea Brâncoveanu era „Ion neamțul“... Influența italiană
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
lăudat masa civilizată, europeană, care i-a fost servită în București, la curtea domnitorului Nicolae Mavrogheni. Ceea ce înseamnă că și pe vremea fanarioților influența gastronomică occidentală era încă destul de puternică la mesele domnești. Multe alte cronici ale călătorilor străini laudă ospețele românești ale secolelor XVI-XVIII, dar nu scriu mai nimic precis despre felurile de mâncare. Ce poate însemna această omisiune, dacă nu faptul că ele nu erau diferite de cele pe care oaspeții erau obișnuiți să le mănânce în Occident? Prin
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
dacă e să-l credem pe Negruzzi. Repetăm un citat din Alexandru Lăpușneanu: „... în Moldova, pe vremea aceea [a doua jumătate a secolului al XVI lea, n.n.], nu se introdusese încă moda mâncărilor alese [citește „occidentale“, n.n.]. Cel mai mare ospăț se cuprindea în câteva feluri de bucate. [...] mâncări grecești fierte cu verdețuri care pluteau în unt, apoi pilaful turcesc și, în sfârșit, fripturile cosmopolite.“ „Mâncări grecești“ ar trebui citit „mâncări turco-grecești“, căci ele ne-au parvenit tot prin intermediul turcilor, a
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
de ștevie". Este, însă, evident că verbul "a se ospăta", de regulă substituit la Urmuz prin "a se hrăni", servește intenției parodice, prin exprimarea contrariului față de sensul presupus prin extensie, cel de "a petrece, a benchetui", sau față de înțelesul derivatului "ospăț". În al doilea rând, cele câteva alimente care constituie hrana cotidiană sau de ocazie a personajelor urmuziene asociabile, și pe acest considerent, unor zoomorfe grăunțe, semințe de cânepă, bame uscate, pesmeți, fasole, arșice, scorușe, nuci sunt consumate nu în localuri
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
este cazul lui Lisandru la Samos ori al lui Timoleon la Siracuza). Unii rămân anonimi, definiți doar de locul în care erau celebrați (precum eroul de la Maraton), ori prin stricta lor specializare (medic, portar, bucătar, apărător de muște, erou al ospățului, al bobului, al șofranului, al amestecării vinului cu apa, al măcinatului grânelor ori chiar "sperietorul cailor" de la stadionul Olimpia căruia i se cunoaște și numele, Taraxipos).41 Cultul eroilor, dublat de valențele sale politice, este strâns conectat cu teritoriul protejat
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
făcând-o să se sbată cu clopote cu tot! Groaza și spaima pluteau în aer. Toate îndoielile... neutralitatea... se spulberaseră. Strigătul „Război“ răsuna peste tot pământul țării. Clopotele au fost primele care au vestit mobilizarea generală, a celor chemați la ospățul morții. De jur împrejur, și din satele apropiate din ținuturile Fălciului și Tutovei, ca un zvon, dangătele se întâlneau pe acoperișul lumii, ca niște voci glăsuind despre... „Anul mântuirii“... despre „Anul neatârnării“. Soarele se suise de-o suliță pe cer
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
ei, căzut în fața Griviței. Războiul se sfârșise demult... apoi, anii trecură așa, unul după altul, ca un tăvălug necruțător peste viața întregii lumi. Și stăpânirile se schimbară..,. Pentru veteranii de la ‟77... lumea se schimbase mult. Pentru ei, cei chemați la ospățul morții, lumea aceea, luase altă înfățișare, căpătase alt înțeles. De câte ori, Anton era rugat de bătrânul Toma, ori alții, să povestească despre „răzbel“, cu mult tact, evita... așa a făcut ani de-a rândul, până în seara aceea de vară, înspre Sânt
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
vorbă... Când l-a găsit, era ucis...dar, nu devorat; avea ochii mari, umezi, umbroși și triști, străjuiți de o frumoasă coroană de coarne. Lângă el, un lup mare cenușiu zăcea cu beregata sfârtecată ...un lup care nu-și începuse ospățul.. ori, n-apucase să și-l înceapă.. Anton se cutremură; după o vreme murmură printre dinți cu glas gros, mohorât... - Suru l-a răzbunat pe Nică“ ...și-i închise ochii mari și umezi, care parcă îl căutau pe el și
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
ținut pentru mine. — Și cu el cum rămâne - cu mortul? Am privit Înapoi la cadavrul devorat de larve al lui Von Greis și apoi am Înălțat din umeri: — Nu se grăbește nicăieri, am răspuns. Și apoi, nu vrei să strici ospățul, nu? Am luat resturile de hârtie pe care Inge reușise să le strângă din sobă și am oprit un taxi ca să ne Întoarcem Înapoi la birou. Am turnat pentru amândoi coniac din belșug. Inge l-a băut recunoscătoare, ținând paharul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
în adânca mea mâhnire, hotărât să nu fac compromisuri nici măcar cu Dumnezeu și fiara mulțumită din mine își linge bine hrănită din orgoliul meu, e felul ei preferat de mâncare, își linge satisfăcută labele și rămâne încordată le pândă, marele ospăț abia urmează! Cu pasul meu iute depășesc pâlcuri de oameni și dincolo de zgomotul lumesc al mașinilor, al vocilor, al pașilor de om aud tăcerea copleșitoare a văilor, ca o pompă ce mă absoarbe cu o putere căreia abia pot să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
alburie a dimineții, pe cer dispar rând pe rând stelele și nu-mi mai dezlipesc ochii de bolta cerească, am sentimentul confuz că ceva se întâmplă pe cer sub ochii mei, șapte stele au mai rămas și undeva departe, luna, ospățul nopții e pe sfârșite, au mai rămas la masă ultimele stele, șase acum, e-o tăcere tulburătoare la masa zeilor, ultimii rămași, cei ce rămân până la urmă, până când se sparge ospățul, un moment teribil de greu, celelalte stele s-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
șapte stele au mai rămas și undeva departe, luna, ospățul nopții e pe sfârșite, au mai rămas la masă ultimele stele, șase acum, e-o tăcere tulburătoare la masa zeilor, ultimii rămași, cei ce rămân până la urmă, până când se sparge ospățul, un moment teribil de greu, celelalte stele s-au stins pe rând la apropierea amenințătoare a soarelui la răsărit, patru stele și luna, trăiesc cu o intensitate greu de suportat ceea ce se întâmplă acolo sus sub ochii mei, care dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
tari, lumina nu-i îndepărtează, îi întărește în lupta lor deznădăjduită cu zorii unei zile noi, două stele și luna, singurii și ultimii zei, cu capul dat pe spate și cu ochii pe cer mă plimb printre mesele goale, resturile ospățului ceresc, la masa lungă din centru figurile înnegurate ale celor din urmă zei, ei, nemuritorii, cei ce vor rămâne până la sfârșit, o stea și luna, în doi, nu se privesc unul pe altul, depărtarea dintre ei n-are măsură omenească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
s-a sfârșit încă, Știu, părinte! Am înțeles asta, și-i povestesc părintelui Ioan despre descoperirea mea din zorii celei de-a treia zile din peșteră, părintele mă ascultă cu atenție și încuviințează în barbă cele auzite de la mine despre ospățul de zei, și toate acestea n-au nimic de-a face cu Dumnezeu sau poate că au, dar într-o asemenea măsură ascunsă încât omului nu-i este dat să vadă decât depărtarea în timp și spațiu dintre lucruri care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
acest zâmbet uitat, n-am uitat nimic, prima mea noapte cu o femeie, învățând, învățând, și ea mă întreabă despre mine, mă bucur că pot să vorbesc despre mine pentru că altfel, biserica, apostolii, îngerii, zeii cei din urmă rămași la ospățul nopții, aici e toată taina, a rămâne ultimul la masă chiar dacă, taina asta am aflat-o într-o peșteră de pustnic, prince d’orsay, vorbesc, vorbesc ca să-mi opresc gesturile nestăpânite, își lasă părul să cadă pe umeri, eu aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]