1,395 matches
-
sus și îl scot afară, unde este imediat băgat cu forța într-o dubă. După el intră și ofițerii și câțiva polițiști, mustăciosul urcă în față lângă șofer, și imediat gonesc în mare viteză de la Roata lumii, unde toți, de la ospătari la orchestră și clienți, rămân înmărmuriți ; până și bucătarii ieșiseră să vadă ce fusese cu toată larma, iar câțiva vecini din împrejurimi asistaseră de la balcoane la scenă. — Ce naiba facem, nea Cornele ? îl întreabă Marian, vio- lonistul, pe șeful de salon
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
și cu tangourile sale celebre pe care se dansa seară de seară. Prima dată s-a dus la Capșa să mănânce. Ultimul său moft, cu ultimii săi bani. Când a intrat pe ușa restaurantului, a fost imediat recunoscut de un ospătar vechi, care l-a întâmpinat numaidecât, însoțindu-l spre masa lui preferată. — Obișnuitul mic dejun, domnule Vasile ?... Maestre... Și deodată tânărului au început să i se umezească ochii vizibil. — Ești bine ? — Am crezut că ați murit, domnule Vasile, începe el
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
dintre seri, când erați cu foarte mulți prieteni, ați plătit dumneavoastră tot și mi-ați lăsat bacșiș cât aș fi muncit pentru luni de zile. Ca să nu mai vorbesc că dum- neavoastră nu ne-ați tratat niciodată ca pe niște ospătari, ci aproape la fel ca pe însoțitorii cu care veneați... Domnule Vasile, iertați-mă, vă rog, încă o dată că sunt așa patetic, dar vreau să vă spun că atunci eram un student foarte sărac. Și strângeam bani nu doar pentru
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
știe că de la dumneavoastră au fost acei bani, pentru dumneavoastră un mizilic, dar pentru niște oameni ca noi, o adevărată avere. Ziua lui Cristi se înseninase, iar afară, soarele începuse să se arate de după norii negri ce adormiseră orașul. Povestea ospătarului nu doar că l-a mișcat puternic, dar l-a făcut să -și aducă aminte câți oameni ajutase de-a lungul carierei sale, fie cu bani, fie cu susținere, fie folosindu-se de faima sa pentru o simplă recomandare. Studenți
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
le-o adusese. Simțea deodată că existența sa capătă din nou sens și pentru câteva clipe a fost fericit că a putut, dincolo de muzică, să schimbe poate unele destine. Sau cel puțin să lumineze unele zile întunecate, așa cum și tânărul ospătar i-o luminase pe-a lui. Și-a luat micul dejun obișnuit, și-a băut cafelele, a lăsat din nou un bacșiș măricel, nu ca pe timpurile bune, dar oricum destul de însemnat pentru buzunarele sale aproape goale. Și de- acolo
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
scrie o istorie a celor învinși. Înapoi în centru, apoi pe Ștefan cel Mare până în Dorobanți, la Roata lumii. Iar de-acolo, spre seară, la micuțul restaurant de lângă Cișmigiu, unde mai avea contract câteva zile. Orchestra îl aștepta pentru repetiții. Ospătarii pregăteau mesele. Cristi a intrat și i-a salutat, numai un zâmbet. — În seara aceasta nu repetăm. Cum nu, domnule Vasile ? — Seara aceasta, dragii mei... am decis să fie ultima a carierei mele. Toți au rămas uluiți. — Și-n seara
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
după altcineva o gură de Snapple. Discută cu păsărele și are ca animal de companie o veveriță numită Corky, dând dovadă și de o mare dificultate în a se folosi de tacâmuri; la restaurant trebuie întotdeauna să-l întrerupă pe ospătarul care recită recomandările bucătarului, întrebându-l: „Așa ceva se mănâncă cu furculița?“ Însă Mike găsește inocența ei cuceritoare și foarte curând o inițiază în intimitatea lumii lui, convingând-o să se îmbrace sumar (chiloțeii tanga transparenți din dantelă sunt primii pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
cursă de ștafetă, concurs de șuturi cu mingea de fotbal printr-un disc strălucitor, călduțele critici părintești, Sarah ronțăind o coadă de crevete („De necrevet!“ a nechezat ea; da, familia Wagner servea creveți fierți) - și am mângâiat cobaiul până când un ospătar mi l-a luat din mâini, observând că se sufoca. Și atunci m-a pocnit: dorința de a fugi din Elsinore Lane și districtul Midland. Mi-era o poftă atât de mare de cocaină, încât a fost nevoie de multă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
făcuse să mă strâmb pe-ascuns, dar acum, douăzeci de ani mai târziu, versurile acelea m-au mișcat până la lacrimi). Când Jayne și cu mine am intrat în restaurant, era pe jumătate gol. Stăteam la o masă lângă fereastră, iar ospătarul nostru avea un păr foarte lucios și când ajunse pe la jumătatea recitării specialităților zilei o recunoscu pe Jayne, moment în care turuiala lui câștigă o notă și mai falsă, timiditatea lui potențată de prezența ei. Eu am remarcat asta. Jayne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
o vreme când mă făceai să râd și erai...cald... Altă pauză. Și cred că o să se întâmple din nou. Își coborî capul și nu-și ridică privirea vreme îndelungată. - Te porți de parcă ar veni sfârșitul lumii, am zis încet. Ospătarul ne aduse băuturile. Pretinse că o recunoștea doar acum pe Jayne și îi zâmbi generos. Ea încuviință și îi întoarse un zâmbet trist. Ne-a avertizat că bucătăria se va închide curând, dar nu l-am băgat în seamă. Am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
În sfârșit, răsună semnalul de plecare. La revedere, Lisabona! Îți mulțumim pentru generozitate!... Dar ospitalitatea portugheză nu se sfârșește aici. Nici nu apucăm să ieșim bine din gară, că încep să mișune printre fotolii cărucioare cu tot felul de bunătățuri. Ospătari în alb ne întind pe tavă păhăruțe cu vin de Porto, sendvișuri și răcoritoare. Nicolae Prelipceanu îmi face cu ochiul: Oare așa au fost tratați și călătorii legendarului Expres Nord-Sud european?... Adrian Popescu pare și el excedat de aspectul retoric
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
intre în panică atunci când vom ajunge la Madrid. Nu voi uita niciodată delirul colectiv pe care l-am trăit pe drumul de la Lisabona la Madrid. Brusc, nu mai găsim pe nimeni din personalul de serviciu al trenului, nici conductori, nici ospătari, nici barmani. Dispăruseră ca prin farmec. Locomotiva însăși părea tractată de o forță misterioasă, indicibilă. S-a declanșat atunci un exod general după sticle de bere și răcoritoare, depozitate în număr mare în instalațiile frigorifice din vagonul-restaurant. Figuri nădușite, trupuri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
cele din urmă că suntem niște „nevinovați intruși”, când descoperă că nu vorbim deloc spaniola. Probabil și ținuta noastră lejeră, de vacanță, i-a semnalat o problemă. E amabil-încurcat: ce să facă? Dar dacă?... Până la urmă se apropie un alt ospătar, un fel de „șef de sală”, și ne șoptește cu politețe că recepția e pe bază de invitații. Îi spunem că a fost „o confuzie plăcută”. Mai ales că afară e o căldură mare, ca în Caragiale, dar nu vreau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
grupuri, de îndată ce simțim teren tare sub picioare. Traversăm o zonă de poteci împădurite și ajungem într-o poiană largă, mărginită spre nord de o pantă abruptă. Încerc să înțeleg scopul pentru care am fost aduși aici. Fac ochii roată. Niște ospătari frig carne pentru un picnic în onoarea oaspeților, la o bucătărie de campanie. Vom fi fost noi aceia?... De sus, de pe colină, răsună niște voci puternice, care se suprapun, aparent fără legătură între ele. Atras de ciudatele zgomote, urc pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
al sărbătorii, tipice pentru noii îmbogățiți și care ar face să pălească restaurantul Fouquet's de pe la noi: limuzine Rolls-Royce înșirate una după alta trase la peron, matroane strălucind de pomezi și de farduri, cercei și coliere de perle, majorete; baletul ospătarilor, dansul săbiilor și cel din buric, tortul uriaș adus de niște ieniceri purtând șalvari de zuav. Orient à la Las Vegas în prime time. Îmi amintesc de o altă ceremonie la care am asistat cu câteva săptămâni mai înainte în
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
la ce bun să mai intrăm în detalii? Mereu aceleași lamentații. Și apoi, și-au căutat-o cu lumânarea. Mai bine schimbăm subiectul..." Muncitorii palestinieni clandestini se ascund în Israel cât pot mai bine, iar în privința meseriilor "de întreținere" infirmieri, ospătari, muncitori în construcții imigrația din Sudan, din Filipine sau din România permite umplerea deficitului. Odată cu mondializarea, mâna de lucru de rezervă nu mai e o problemă. Și apoi, să fim sinceri: mulți palestinieni colaborează, și nu un francez poate fi
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
răspunde Barbaiani vornic; gâsca d-tale n-a folosit nimic, căci au venit îndată după dânsa două vulpi și au mâncat-o." Călător flămând intră într-o ospătărie și mânâncă după foamea lui. Când să plece nu vrea să plătească; ospătarul îl apucă de guler. "N-am cu ce-ți plăti, meștere ospătar; eu sunt cântăreț de felul meu și după stare sărac; dar dacă vrai, să-ți cânt ceva care să-ți placă. Nu-mi trebuie cântec; îmi trebuie plata
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
venit îndată după dânsa două vulpi și au mâncat-o." Călător flămând intră într-o ospătărie și mânâncă după foamea lui. Când să plece nu vrea să plătească; ospătarul îl apucă de guler. "N-am cu ce-ți plăti, meștere ospătar; eu sunt cântăreț de felul meu și după stare sărac; dar dacă vrai, să-ți cânt ceva care să-ți placă. Nu-mi trebuie cântec; îmi trebuie plata. Ba să-ți cânt, și dacă ți-a plăcea, să te mulțămești
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
îmi trebuie plata. Ba să-ți cânt, și dacă ți-a plăcea, să te mulțămești cu atâta. Nu mi-a plăcea și nu m-oiu mulțămi. Ba să-ți cânt. Încearcă! Călătorul cântă unul, cântă două cântece, care nu plac ospătarului. Însfârșit trage punga de la chimir și începe: "Frunză verde solz de pește / Cască, pungă, și plătește." Îți place asta? Îmi place. Atunci rămâi sănătos și eu m-oiu duce, după cum ne-a fost învoiala. Meșterul Meșterul Perdaf. Hulubița a întrebat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
zicea Pat. Timid și prost. Mai erau cîțiva care apăreau ocazional, cînd voiau să-și facă de cap. Unuia-i zicea Whitey (nu mi-am dat seama niciodată de ce, fiindcă era negricios): un tip grăsuliu și prost care lucra ca ospătar Într-unul dintre marile hoteluri. Își imagina că dacă plătise o capsulă, avea dreptul la următoarea pe datorie. O dată, după ce Pat l-a expediat, s-a repezit la ușă furios și ne-a arătat o fisă. - Vedeți fisa asta? a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
de cîte ori am ocazia. Uitați-vă aici! McCarthy a scos niște cartoane din portofel și le-a prezentat ca un magician Înainte să facă un număr cu cărți de joc. Nimeni nu s-a uitat la ele. - Lucrez ca ospătar și asta-i legitimația mea de sindicalist. Pot să lucrez la hotel la Roosevelt În weekendul ăsta. E-un congres care se desfășoară acolo. Ar fi o afacere bună dacă mi-ați da drumu’. S-a dus la Morton și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
lua ochelarii de pe nas și cu „ochi iscoditori ca de viezure”, își privea asistența, căutând să citească în ei părerea celor care îl înconjurau... V. Voiculescu era și un iubitor al teatrului, a muzicii, manifestări organizate în casa unui anume ospătar Apostol Apostolide, strada Clinciu din Dealul Spirii, unde întâlnea producții sau oameni de talia lui Enescu, Weingart-Richter, Haciaturian, Iesr, Palady, Caragea, Lipatti, Menuhin, Kreisler, Gisekung, Han, Jalea, Dr. Gh. Danielopol, Zambacian, G. Oprescu, frații Ionel și Păstorel Teodoreanu, Geo Bogza
Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/783_a_1506]
-
cca 25 de ani, am primit un pachet din România, prin niște cunoscuți, șoferi de cursă lungă (TIR). Punctul de întâlnire a fost o cârciumă grecească. Amicul meu, Sdoukos, un grec crescut în România, mi-a arătat în local un ospătar care servea la mesele clienților, dar care impresiona prin fața lui luminată, prin ținuta demnă și civilizată, cu un păr mare, îngrijit și frumos ondulat. Atunci mi-a spus amicul meu: „Îl vezi pe ospătarul de acolo? Este venit din Grecia
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
mi-a arătat în local un ospătar care servea la mesele clienților, dar care impresiona prin fața lui luminată, prin ținuta demnă și civilizată, cu un păr mare, îngrijit și frumos ondulat. Atunci mi-a spus amicul meu: „Îl vezi pe ospătarul de acolo? Este venit din Grecia și este Doctor în Filozofie, dar ca să nu moară de foame aici în Germania, lucrează ca ospătar, chelner cum se zice în România și trebuie să fie serviabil și prietenos cu toți bețivii”. În
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
cu un păr mare, îngrijit și frumos ondulat. Atunci mi-a spus amicul meu: „Îl vezi pe ospătarul de acolo? Este venit din Grecia și este Doctor în Filozofie, dar ca să nu moară de foame aici în Germania, lucrează ca ospătar, chelner cum se zice în România și trebuie să fie serviabil și prietenos cu toți bețivii”. În problema activității ideale, hotărâtor este principiul de bază al Marketing-ului. Acesta spune așa: „nu vă străduiți să vindeți ceea ce produceți ci încercați
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]