1,607 matches
-
rece, de sticlă. Avea niște degete de domnișoară, albe și prelungi. Pica vreun necăjit. Cerea dorobanțul lui și-l sorbea îngîndurat; nea Fane se da-n vorbă cu el: - De unde vii, tată? - De la muncă, răspundea Chirică, ștergîndu-și barba țepoasă. - Osteniși? - Ostenii. Ce, e ușor? Dau drumu la douăzeci de trenuri pe zi, m-a deșelat acu... - Da ce ac e ăla? - Pă unde schimbi șinele. Vezi matale, și la trenuri e o socoteală, ehe... Nea Fane se mira: - Ce spui? i
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
așază mortii-n sicrie de sticlă. Cică să se mai uite la ei, să-i mai vază! Ptiu! Ce să mai vază la ei? Că-s reci, că nu mai poate nici unu nimic! Minte scurtă de femei... Nea Fane ostenea. O dată se posomora. Îl apucau îngerii pierzării de ceafă. Schimba măsura: - Coană Lino, dă-ne cîte-o sticlă de lampă numărul cinci! Nevasta cârciumarului îl cunoștea. Autopsierul era un bețiv liniștit. Nu spărgea nimic, nu făcea scandal dacă se îmbăta. Dar
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
să-l odihnească, a zis scurt. Avea o haină de piele, acolo făcută în județ, unde se ducea cu Didina, dată de finii lui, căptușită cu blană pe dedesubt, numai nasturi și găitane. Îl pierdea gagica din ochi. Degeaba o ostenea ucenicul cu privirile. Îl fierbea, 2 fierbea. Stăpânul i-a adunat împrejur: - Am poftă să petrec ca oamenii, și dacă se poate pe deasupra și altceva, om vedea. O să mergem la balul meseriașilor, unde vin toți meșterii din București. Acolo-i
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
zicea. \ Conu Costică 1-a măsurat și s-a sculat în picioare. Se cam clătina, t dar s-a ținut bine. -La pupat pe lăutar pe amândoi obrajii și-a oftat: - Ia să te-aud... Meseriașii aveau niște fețe grele, ostenite de băutură. Țiganii au încordat viorile și Piculeață le-a stihuit la ureche: Izvoraș cu apă rece, Pe la poarta mfndrii trece, Trece neică să se spele Și dă de urmele mele... Mai au tras după aceea nevestele de ei, că
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ele. Se uita lunganul la una ca la Fecioara Măria: - Coană, să n-am spor, ce-aș mai lăsa eu dracii-n dumneata! Potoapa râdea cu plăcere, că i-ar fi dat sufletul. - De, lasă-i dacă poți! Când o ostenea îi făcea cu ochiul lui Gheorghe: - Mai ia-o și tu! Acesta se înființa, ștergîndu-și palmele nădușite pe pantaloni, obiceiul lui de neam prost: - Cucoană, hai să te mai fac și eu un danț! Și trăgea cu oblonul la lungan
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Aceștia le zvârleau în calea pârjolului. Vâlvătaia se domoli. Trunchiurile duzilor erau umede și nu ardeau decât foarte încet. Oamenii răsuflară ușurați. Preotul făcea cruci mari, cu fața la biserică. Abia la vreun ceas sosiră și pompierii. Până să așeze tulumbele, focul ostenise. Ardea, numai într-un jar, inimi, inimi pe locul zidarilor. Tot la săraci făcuse pagubă. Mistuise casa lui Tănase și încă vreo cinci. Muierile plângeau, privind rămășițele negre. Meșterii înjurau lângă ele, mânioși și îngrijorați. Fata tramvaistului se întoarse acasă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
răsufla, simțindu-i trupul puternic aproape și hainele care miroseau frumos. După vreo jumătate de ceas, învățase. Placa veche hârâia încă un tangou: Ilona, Calvar mi-e viața fără tine, Că-n nopțile senine, Ce dulce, dragă, Mi-ai cedat... Ostenise. Își ascultă bătăile inimii. Se lipi de fereastră și privi afară, în curte, câinii se întinseseră la soare, cu capetele pe labele puternice. Să fi fost trei după masă. Îi era frică și parcă era și bucuroasă că se afla
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
el nici dă-te mai încolo! - -La luat Dumnezeu, că așa e el: îi strânge pe ăi buni! - Acu ramaseși singură, coană Florico... Tilică o privea cu coada ochiului. Își aducea aminte de întîlnirea de la pompă. Când simți că femeia ostenise, o chemă lângă el: - Mai stai colea, că ți-o fi ajungând... Muierea iar se puse pe plîns: - Sărăcuțaaa de mine... - Lasă lacrimile, că ți se duc ochii, o rugă frizerul. 293 f Aglaia morfolea o ciozvârtă de curcan în
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
apropie de urechea Stăpînului: ... Și din gură, floare rară, Să-ți iasă la primăvară. Viermii prin a tale plete, Dulce, cum să se desfete... Gheorghe nu mai bău. Bozoncea se făcuse albastru la obraz. Turna vinul în el și nu ostenea. Sâmbătă, pe la patru după masă, a plecat Paraschiv. La ușă, Treanță i-a șoptit înspăimîntat: - Bagă de seamă, bagă de seamă... Pungașul i-a râs în nas: - Taci, fleoarță, din gură! Paguba dracului! Afară, ningea mărunt, cu fulgi mici și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mă, săracu... Pe fața lui înghețată se scurgeau lacrimi mari. Hoțul le simțea alunecîndu-i pe gât și pe piept și o durere fierbinte îi apăsa inima. Privea zăpada spulberată de copitele cailor, înghesuiala dimprejur și nu mai înțelegea nimic. Era ostenit, ostenit... La casa ibovnicei ardea lampa. A bătut în geam. - Cine-i? s-a auzit dinăuntru glasul femeii. - Eu, Paraschiv. I-a deschis. Țiganca îl aștepta cu masa întinsă, numa-ntr-un capot, cu privirile speriate și cu poftă de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
uitați, cântați, că bag șișul în voi! Gagica se târa pe zăpadă și-l ruga: - Nu mai da, Bozonceo, nu mai da! Iartă-mă! Iartă-mă! Avea mâinile roșii de frig și pe spinare i se bășica pielea. Stăpânul nu ostenise: - Mai na! Mai na! - Las-o! strigă Mînă-mică de sus, de pe trepte. 307 Starostele nu mai auzea. I se măriseră ochii și-și căuta cuțitul, să-i taie nasul ibovnicei. Îl durea rana de la mână, că-l pălise și pe
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Lui Matei potopul îi urnise dulapul cu scule. Meșterul, numai în izmene, alerga cu Petre, tinînd niște prăjini în mână, să-l oprească. Cizmarul abia adunase pantofii clienților. Ploaia îi furase calapoadele, care pluteau spre rampă. Într-un târziu, ploaia ostenise. Mai bătea rar și rece. Stere privea de pe scările lui de piatră mahalaua înecată toată sub o gârlă galbenă. 322 Apa bătuse și la geamurile pivniței lui. Ieșiseră copiii s-adune cotețele, suiți în albii. Apele scăzuseră. Locul rămăsese dedesubt
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
împrimăvăra, slăbeau, se făceau ca foița, împușcau francul. Aveau case grele, câte șase-șapte copii, toți flămânzi și bolnavi. Dumitru mai ținea sub acoperiș și-o muiere oloagă. Căra la ai lui tot ce găsea, pe ce punea mâna. În zori, ostenit de nopțile pierdute, împărțea plozilor bucățile de pâine furate de la petrecere și ascunse prin buzunarele lui largi. Bacșișurile le strângea muierea și le ascundea sub saltea. Cine -lar fi văzut mîngîindu-și copiii murdari n-ar fi recunoscut în el pe
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Te-a ajuns ura ta... În glasul lor era și groază, și milă, și dușmănie. - Dați-vă aproape, nea Dumitre, le spuse Anghel. Dați-vă aproape și cântați mai departe. Nu se poate să nu scăpăm de aici... - Să nu ostenești! îi striga starostele din zăpadă, înghețat. Lupii se întoarseră, încercară de câteva ori să se apropie de cei căzuți, dar cântecul contrabasului îi speria. 341 Anghel albise și el, și în jurul gurii făcuse o spumă care îngheța, învîrtea înverșunat arcușul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
să am putere! Se mai liniști. - Numai să nu pună laba pe mine, că nu vreau să mor legat! Până atunci, dac-o fi să se-ntîmple, nu mă uit! Cât e de petrecut, să petrecem, că tot la salamet ieșim! Ostenise. Tăcu. Se încruntase și degeaba erau și dezmierdările gagicii. Parcă nu mai avea poftă de nimic. Nu se atingea de mâncare. Cerea numai de băutură, cu ochii lui reci, așezați în pământ. După aia Gheorghe 1-a visat vreo lună
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ținîndu-l de gît: - Sufletelu meu, sufletelu meu... Îl pupa și nu-i mai dădea drumul. Mașina i-a lăsat la capul Cuțaridei. De acolo au luat-o spre groapă, că ieșise soarele. Pământul maidanului scotea aburi calzi, și ei umblau osteniți de bătăi. Gheorghe nu spunea nimic. Îl ținea o scârbă de om și o dușmănie. - Ce-i, gîlmă? îl înghiontea cel tânăr. Ce-ai pus capul în noroi? Scăparăm, scăparăm! Noi să fim sănătoși și să-l găsim pe cumnatul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ne-am tîrî pe fundurile lui? Absența din lume a femeilor dezamăgite le împrumută nemărmurirea unei lumini solidificate. Omul depinde de Dumnezeu în felul în care acesta depinde de Divinitate. Totul se bălăcește în neant. Iar neantul în el însuși. Ostenit de a scoborî clipă de clipă din Dumnezeu... Și lipsa aceasta de popas, numită "a trăi"... Nu te istovești în muncă, necaz și caznă, ci în căința umbletului prin lume, cu umbra lui Dumnezeu în spate. Nimic nu e mai
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
trai, asta-i chin! Dar biata copilă... să fiu drept... ce știe ea că mă chinuie. Și azi îmbla prin grădina palatului Bianchi. Asemenea unor aripi de vultur sălbatic cuprindea ca un privaz părul negru și urcat acea frumoasă și ostenită față de marmură de Paros. Pleoapele pe jumătate lăsate-n jos trădau mărimea ochilor lui de-un întunecos și demonic albastru și cu toate acestea dezgustați; buzele-ntredeschise arătau o energică durere și numai gâtul se-ndoia cu mândrie, ca și când nu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
un întunecat, un demonic albastru, cu acel zâmbet stereotip pe buzele coapte de sete de amor, cu acele umbre dulci aruncate abia sub umerii feței ei de marmură, cu părul care cădea-n inele strălucite și în creți splendizi și osteniți pe umerii ei... Și alături cu ea mergea-el... cu capul lui neacoperit, de Antinous. Asemenea unor aripi de vultur sălbatec cuprindea părul, negru și urcat ca un privaz, acea frumoasa si ostenită față de marmură de Paros... pleoapele pe jumătate lăsate
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
-n inele strălucite și în creți splendizi și osteniți pe umerii ei... Și alături cu ea mergea-el... cu capul lui neacoperit, de Antinous. Asemenea unor aripi de vultur sălbatec cuprindea părul, negru și urcat ca un privaz, acea frumoasa si ostenită față de marmură de Paros... pleoapele pe jumătate lăsate-n jos trădau mărimea ochilor lui dezgustați, buzele subțiri și-ntredeschise arătau o energică și crudă durere... și numai gâtul lui înalt se îndoia cu mândrie, ca și când nu și-ar fi pierdut
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
frumoasă e... o negură îmi întunecă ochii... aș omorî - o... Ce știe ea că mă chinuie. Și azi îmbla prin grădina palatului Bianchi. Asemenea unor aripi de vultur sălbatic cuprindea, ca un privaz, părul negru și uscat acea frumoasă și ostenită față de marmură. Pleoapele pe jumătate lăsate-n jos trădau mărimea ochilor lui de-un întunecos și demonic albastru și cu toate acestea dezgustați; buzele-ntredeschise arătau o energică durere și numai gâtul se-ndoia cu mândrie, ca și când nu și-ar
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
trai, asta-i chin! Dar biata copilă... să fiu drept... ce știe ea că mă chinuie. Și azi îmblă prin grădina palatului Bianchi. Asemenea unor aripi de vultur sălbatic cuprindea, ca un privaz, părul negru și uscat acea frumoasă și ostenită față de marmură de Paros. Pleoapele pe jumătate lasate-n jos trădau mărimea ochilor lui de-un întunecos și demonic albastru și cu toate acestea dezgustați; buzele-ntredeschise arătau o energică durere și numai gâtul se-ndoia cu mândrie, ca și când nu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
se mișcau în declamațiune... Cortina căzu... De Lys prinse pe Cezara-n brațe, care era aproape să leșine. - Ce frumos e! murmură ea zâmbind... atât de trist, atât de resignat, cu atâta amor totdeodată. Angelo se retrase-n cabina lui... Era ostenit... ostenit de sărutarea ei, de îmbrățișarea ei nervoasă. Îi era ca și când l-ar fi bătut cineva... - Angelo, răsună vocea ei. El se sculă... Ea era... îl chemă în cabina ei... - Dezbracă-mă. - Ce fel... - Dezbracă-mă-ți zic... zise ea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mișcau în declamațiune... Cortina căzu... De Lys prinse pe Cezara-n brațe, care era aproape să leșine. - Ce frumos e! murmură ea zâmbind... atât de trist, atât de resignat, cu atâta amor totdeodată. Angelo se retrase-n cabina lui... Era ostenit... ostenit de sărutarea ei, de îmbrățișarea ei nervoasă. Îi era ca și când l-ar fi bătut cineva... - Angelo, răsună vocea ei. El se sculă... Ea era... îl chemă în cabina ei... - Dezbracă-mă. - Ce fel... - Dezbracă-mă-ți zic... zise ea cu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
a vedea repetate ideile, actele, cuvintele etc., care ne plac în mod special ne procură o imensă satisfacție. Dar îi imităm pe ceilalți și pentru că dorim să ne conservăm energia și să ne economisim eforturile. La ce bun să te ostenești să redescoperi sau să reinventezi singur ceea ce alții au descoperit sau au inventat deja? Mi s-ar putea aminti, se adresează Tarde unuia dintre criticii săi, că dacă imitația este un fapt social, în schimb nu e deloc socială, ci
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]