1,151 matches
-
Nu Întîmplător, unele personaje echenoziene sînt niște paria: lupta cu ceea ce a mai rămas palpabil din, să zicem, „le Șa” devine un fel de condiție existențială cotidiană și, iarăși deloc aleatoriu, scena protagoniștilor minimali este cotidianul, cu toată banalitatea lui ostentativă și stranietatea lui „de adîncime”. Din gigantomahia de odinioară a rămas un război surd de gherilă, derulat cu Încetinitorul, În tranșeele căruia observatorul are timp să fumeze, să stea la taclale sau, de pildă, să observe comportamentul circumspecților combatanți, să
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Ambele sînt minime cărora le corespund maxime: lumea socială și naturală, respectiv omul-erou, autonom. Aproape la fel de tîrziu, În 1965, Georges Perec se va Încumeta să reediteze proiectul fleubertian din Madame Bovary Într-o variantă pentru „societatea de consum”, cu titlul ostentativ Les Choses. Literatura lucrurilor va fi aceea care, treptat, se va instala În apartament. Asta pentru că personajul va deveni, după o scurtă agonie, „omul fără Însușiri”, nici erou nici antierou. Un erou totuși, În felul lui, pentru că supraviețuind unei lumi
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
cinstit atmosfera zumzăitoare a lui Emil GÎrleanu cu cea sulfuroasă a lui Gide, prietenia nu se supune aceleiași atitudini nimicitoare din partea Zorei, iar raporturile cu sexul opus lipsesc de tot (oare nu dintr-o oftică pe vedetismele autoficțiunilor și autoficționarilor ostentativi Într-ale etalării intimității, anatomice și psihice deopotrivă?) Există În orice roman franțuzesc contemporan ceva care-l Înrudește cu unul de-al lui Houellebecq, dar - e un dat, desigur - și cu unul de-al lui Hugo sau Dumas tatăl. "Fio
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
în cadrul turneelor unor echipe de autori, conferențiind și citind din propria operă. Versurile din volumul Bulgări și stele (1933; Premiul Societății Scriitorilor Români) sunt mai degrabă o manifestare violentă a unei atitudini de frondă socială, morală și estetică, prin afirmarea ostentativă a preferinței pentru reperele de valoare și stabilitate ale spațiului rural, pentru formele naturale de viață și de simțire, pentru expresia directă, neaoșă, nesupusă interdicțiilor și normelor limbajului cult (Mărturie). După ce exaltă forța biologică, instinctul constructiv, simțul dreptății, comportamentul primitiv
CREVEDIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286492_a_287821]
-
cele din urmă critica. Proza sa narativă e de aparență autenticistă, dar, spre deosebire de autenticismul așa-zis clasic, nu respinge „literatura” sau o respinge doar declarativ și nu în permanență. Nu numai că nu o repudiază, dar și-o asumă chiar ostentativ. Prozatorul, care debutează cu volumul Vârstele tinereții (1967), nu încredințează, de regulă, funcția narativă unor personaje, asemenea lui Camil Petrescu, și nu consideră, ca acesta, perimată ideea de caracter. Nu refuză convențiile, în orice caz nu pe toate. De unele
GEORGESCU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287223_a_288552]
-
fenomen atât de românesc”. Nu pot încheia fără a mă referi la semnificațiile și interpretările posibile ale titlului de pe coperta cărții. Văzând acest titlu, îndrăzneț și expresiv, cu o „țintă” publicistică evidentă, unii cititori ar putea fi contrariați, considerându-l ostentativ și oarecum neadecvat. Autorul mărturisește că a pornit investigația sa istorică și teoretică animat de dorința de a înțelege „un fenomen atât de românesc”, precum formele fără fond, care au un statut special în spațiul românesc modern „de vreme ce au însoțit
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2358_a_3683]
-
pur-sânge. Mai interesante sunt cercetările privind sursele folosite, originea lor; acestea, prin densitatea și prin diversitatea lor depășesc cu mult posibilitățile de absorbție ale culturii române de la finele secolului al XVII-lea. Ba chiar ridică semne de întrebare asupra erudiției ostentative a autorului. Cantemir citează de-a valma, în afara pasajelor din Biblie, nu doar autori agreați de Biserica ortodoxă răsăriteană, precum Grigore Palamas, Ioan Gură de Aur, Ioan Scărarul, Grigorie de Nazianz, ci și catolici precum Augustin (numit, totuși, "sfântul Augustin
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
nu face excepție. Frescele cu inorogi cuprinși tandru de tinere în ispititoare ipostază nudă, care decorează dormitoarele Papei Paul al III-lea din Castelul Sant'Angello din Roma, pictate între 1543 și 1548, atrag atenția mai curând prin lascivitatea lor ostentativă decât prin forța alegorică. O pictură a lui François Clouet, de la jumătatea secolului al XVI-lea, intitulată Dame au bain, înfățișează, în cadru îndepărtat, silueta unei licorne, care sigur că nu mai simbolizează virginitatea, de vreme ce femeia goală din prim-plan
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
cum să le depășească. Hameleonul, în ticăloșia sa, este mai autentic, mai viu din punct de vedere literar; ura Corbului, interesele meschine pe care le apără, țesând în permanență intrigi, îi pompează mai mult sânge în vene. Ca orice imagine ostentativă a perfecțiunii, Inorogul convinge în măsura în care întruchipează o idee, un ideal, dar rămâne mai curând o funcție, un principiu tradus alegoric decât un personaj bine articulat. 2. Monocheroleopardaliprovatolicoelefas-ul Evocat cu pioșenie de fiul său, Inorogul, chiar la jumătatea Istoriei ieroglifice, Monocheroleopardalul
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
umanistă. Mai corect ar fi să spunem că lucrurile stau, de fapt, invers: teoria nu are altă pricină decât să consolideze construcția epică imediat următoare, să confere o "logică" universală alcătuirii hibride a Monocheroleopardalului și să-l așeze în opoziție ostentativă față de ceilalți hibrizi. Nobila făptură se construiește pe sine, în urma unui proces de elevare spirituală, pe când ceilați hibrizi pomeniți nu sunt decât exemple de nepotrivire, căci aliajul din care sunt alcătuiți privește exclusiv nivelul fizic, concret, nespiritualizat. Istoria părintelui o
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
alcătui nume potrivite, care să reflecte și întreaga sa (nouă) natură. Oricum, nici unul dintre cele două nu îl definește cu acuratețe, combinația fiind, chiar dacă dificil de utilizat, singura fidelă realității: Monocheroleopardaliprovatolicoelefas. Doar că un astfel de termen ar fi fost ostentativ și inutilizabil (depășind shakespearianul Honorificabilitudinitatibus și fiind, totuși, subclasat de rabelaisianul Antipericatametanaparbeugedamphicribrationes). Al doilea lucru, mai important, este faptul că personajul are discernământul de a selecta de fiecare dată doar trăsăturile pozitive ale fiecărui inamic învins, dat fiind că simbolurile
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
MacLeod pe 3 mai 1922 la Congresul Asociației Americane a Medicilor de la Washington DC, a fost intitulat „The effect produced on diabetes by extract of pancreas” (Banting FG, Best CH, Collip JB, Campbell WR, Fletcher AA, MacLeod JJR). În mod ostentativ, Banting și Best au lipsit de la această prezentare pe care au transformat-o într-un jenant triumf. Până la sfârșitul vieții, Banting a considerat că Premiul Nobel trebuia să-i fie acordat lui și lui Best, ca urmare a lucrărilor experimentale
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92244_a_92739]
-
echivalentă în calitate. Toată arta rezidă în abilitatea de a oferi ceva mai mult în schimb, fără a fi prins într-un angrenaj care ar conduce la o cheltuială din ce în ce mai mare și la ruina finală a familiilor, într-o rivalitate ostentativă care ar friza ridicolul. Există așadar o euritmie a relațiilor sociale. O mișcare de pendul care imprimă o cadență de respectat pentru schimburi. În privința recepțiilor private, cât și a bunelor oficii nu trebuie să rămânem datori: "Dacă acceptați o invitație
Despre ospitalitate: de la Homer la Kafka by Alain Montadon () [Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
ani de la cucerirea Daciei de către strămoșul tutelar Traian - merită un studiu mai larg, de felul celor întreprinse de curând de Laurențiu Vlad și Alin Ciupală. Atunci s-ar cuveni amintite și reacțiile de iritare provocate de o propagandă atât de ostentativă, ca articolul lui N. Iorga, Ascundeți țeranii!, adevărată profeție a răscoalei din 1907, sau izbucnirea aceluiași, la 27 august 1906: „Cântați turcește, că nemțește s-a cântat!”, ca un ecou al manifestației care avusese loc cu numai câteva luni în
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
liber, occidental. Fără această moștenire civilizația noastră de azi nu ar fi ceea ce este64. Dacă vom studia cu atenție societatea greacă vom găsii în interiorul său valori care, mult mai târziu, sunt comune și capitalismului. Este vorba despre reținerea în fața afișării ostentative a bogăției, modestia, cumpătarea. Scopul vieții fiecărui cetățean grec îl constituia traiul în liniște, viața sa fiind subordonată unor valori politice și morale. Gheorghe Popescu pune în evidență trăsăturile societății grecești care o diferențiază în ansamblul celorlalte construcții sociale ale
Capitalismul. O dezbatere despre despre construcția socială occidentală by Dorel Dumitru Chirițescu () [Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
Jurnalului Monicăi Lovinescu ne-a întors spontan spre Jurnalul unui jurnalist fără jurnal al lui I. D. Sîrbu, martor sever al lumii pe dos reflectată când grav, când pamfletar, cu necesitate. Maestru al jocurilor stilistice, el face din asta o formă ostentativă de refugiu, compensând incapacitatea de a se adapta la fenomenul "duplicității obligatorii". Monica Lovinescu nu l-a lăsat singur pe I. D. Sîrbu, pe Gary, cum îi spuneau prietenii. L-a confirmat distanțată geografic, dar apropiată în conștiință.
Jurnale care îți răspund by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/12563_a_13888]
-
câte o aluzie la căsătorie. Nu lipsește M., mai retrasă, mai cu bun-simț, dar care, între două saluturi, îmi amintește de Ťviitorť. L. se tânguiește, de asemenea, ca și F. care nu spune nimic, dar a cărei rochie de doliu, ostentativă, m-a scos din sărite. Acasă T. și M. cu sora ei.(...) Privesc lucrurile din jur, pereții cu tapet decolorat, și-mi spun că odăile astea o așteaptă pe A. Lenea mea trebuie salvată și nu știu cum voi face asta" (p.
Jurnalul ca impostură by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12584_a_13909]
-
în chestiune reacționează la o treaptă primară, fiziologică. Subiectul scriiturii e tratat, în sensul lui Lacan, prin consemnarea relațiilor sale cu realul dezbărat de orice preconcepție, cu realul ,pur". Ne găsim la antipodul frenetic al poeziei ,pure", nu doar prin ostentativa aluvionare a textului cu o eterogenitate a referințelor brute, ci și prin preferința obsesivă a ,animalului" textualizat, a făpturii de carne care înțelege a ocupa locul central, dacă nu chiar a-și reclama exclusivitatea. E un refugiu reflex în biologie
Douămiiștii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11385_a_12710]
-
imaginativ atât de înzestrat, încât nu se sfiește să lase la vedere mecanismul invenției exacerbate, parcă spre a o discredita dezinvolt. Duce până la ultima limită amplificarea temei și angajarea tuturor artificiilor narative de construcție a romanului, nu fără un rost ostentativ. Inflația verbală naște ironia. La încheierea lecturii ai impresia că acesta e ultimul roman, că specia trebuie să moară de istovire a propriilor posibilități. întocmai ca și proliferarea tematică a inumanului creat prin epuizarea inventivității umane. Ca ficțiune profetică, Război
Un roman al ecologiei umane by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/11418_a_12743]
-
impune căutarea soluției de a se debarasa de ea prin renegare. Alegoria politică poate ține de istoria momentului, dar și de cea imediat următoare, întrucâtva anticipată. Discursul romanului a mult mai general. E și anamneză și anticipație. Autorul plusează mereu ostentativ și atunci când discută în exces ironic despre viața sexuală a salamandrelor, cu amănunte dizgrațioase, dezgustătoare. Grotescul vizual și olfactiv își află în aceste descrieri locul privilegiat. Comerțul cu salamandre e atât de prosper, încât se propune organizarea unui regim uman
Un roman al ecologiei umane by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/11418_a_12743]
-
a lui Rabelais care recuperează forța cuvîntului în forța gestului, mișcării, expresiei corporale, mimicii actorilor. Pe ei se bazează pariul lui Purcărete, pe energii pe care le cunoaște sau pe care le descoperă acum. Și nimic nu este demonstrativ sau ostentativ pe scena de la Sibiu unde se strîng actori importanți de la Teatrul Maghiar din Cluj Miklos Bacs, Jozsef Biro, Zsolt Bogdan, Aron Dimeny aflați la prima colaborare cu Purcărete și la primul lor spectacol non-verbal. Ei, slujitori extraordinari ai cuvîntului rostit
Despre starea oamenilor sau cum tălmăcește Purcărete regizorul cuvîntul lui Rabelais by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13667_a_14992]
-
e numai momentul «unic» pe care il ocupăm în devenire ( ...) Privați de sucul blând al continuității, crescuți în tensiune și-n disciplină, cam după cum a dat bunul Dumnezeu, am deschis ochii mari asupra a tot ce întâlneam în jurul nostru. Tonul ostentativ al colegilor săi lipsește. Conștient că generația să, a doua după război ( prima a fost cea a lui L. Blaga), a profitat din plin de deschiderile culturale ale intelectualilor trecuți de 30-35 de ani, Vulcănescu încearcă să fluidizeze granițele ridicate
Nostalgia enciclopedismului interbelic by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/13734_a_15059]
-
că trăirile părelnic anodine, disparate, evanescente se pot încărca de tensiuni universale. S-a petrecut o minirevoluție în poetica postbelică, avînd puține preludii (Bacovia), însă ale cărei urmări, după toate probabilitățile, sînt departe de a se fi istovit. În chip ostentativ, M. Ivănescu pune accentul nu pe expansiunea expresionistă, pe bravada cosmicizării, ci pe retranșarea, pe reducția ființei angoasate, covîrșite de spaimele, adesea delicate, ale propriei sale condiții. Macrocosmosului i se preferă microcosmosul interiorizării, nu mai puțin bogat în rezonanțe, infinitul
Poezia lui Mircea Ivănescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13086_a_14411]
-
Țoiu O chestiune subiectivă. Am o antipatie certă față de așa-numiții "scriitori culți", cu fumuri de metafizicieni amatori. Am mai spus: antipatie față de cei suspect de abstracți. Același sentiment neplăcut mi-l provoacă cei complet lipsiți de cultură - și tot atât de ostentativi. ...Exceptând cazurile autorilor de cărți cu experiențe directe, senzaționale, unele documente de viață trăită în condiții deosebite, nu există scriitor profesionist, adevărat, care să nu aibă o cultură strânsă de-a lungul anilor. Bineînțeles, parada de cultură la un scriitor
Despre proză (II) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14355_a_15680]
-
pasul cu lenevia disociativă a celuilalt". Ca într-un western fantomatic, timpurile devin plastice, reversibile, ațîțate de mirajul posibilului: "Îndată ce Iustin Panța și-a descărcat pistolul, timpul lent, fără puls, al lui Mircea Ivănescu întoarce ceasul înapoi și destramă coerența ostentativă introdusă de partener ca premisă". În cele din urmă competiția dintre autori e înscrisă pe coordonatele mișcărilor diverse pe care le întrupează, glosate în sens tehnic dar și filosofic, tehnica, psihologic-automobilistică, susținînd cu o doar aproximativă seriozitate, ideea vizionară: "Limitele
Legenda ironiei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14354_a_15679]