2,363 matches
-
după prima lor șarjă, care a făcut ravagii în flancul turcesc condus de Jakub Celebi. În centru, creștinii au reușit să împingă forțele otomane înapoi, lăsând flancul lui Baiazid să încerce să-i țină în loc pe sârbii lui Vlatko Vuković. Otomanii, într-un contraatac, au împins forțele balcanice înapoi. Baiazid I, care după bătălie a devenit sultan, și-a câștigat porecla „Fulgerul” după această bătălie datorită calităților demonstrate la conducerea contraatacului decisiv. Datorită lipsei de documente istorice, rezultatul bătăliei nu este
Bătălia de la Kosovo Polje (1389) () [Corola-website/Science/307739_a_309068]
-
contraatac, au împins forțele balcanice înapoi. Baiazid I, care după bătălie a devenit sultan, și-a câștigat porecla „Fulgerul” după această bătălie datorită calităților demonstrate la conducerea contraatacului decisiv. Datorită lipsei de documente istorice, rezultatul bătăliei nu este clar. Deși otomanii au reușit să împingă forțele sârbești înapoi, nu au avansat pentru a cuceri Kosovo imediat după bătălie. În schimb, ei s-au retras, datorită morții Sultanului Murad; noul sultan Baiazid a trebuit să meargă în capitală pentru a fi încoronat
Bătălia de la Kosovo Polje (1389) () [Corola-website/Science/307739_a_309068]
-
Pe de altă parte, unii nobili sârbi au început să plătească tribut și să furnizeze soldați turcilor după bătălie, dar alții nu. De aceea, victoria sau înfrângerea turcilor nu este clară. Totuși, deoarece pierderile de partea sârbă au fost imense, otomanii au avut ulterior inițiativa în regiune. Bătălia de la Kosovo este privită până în ziua de azi ca un moment de referință pentru identitatea națională a sârbilor și a fost evocată de câteva ori în timpul Războiului din Kosovo.
Bătălia de la Kosovo Polje (1389) () [Corola-website/Science/307739_a_309068]
-
pe drumul dintre Nicopole și cetatea de scaun a Țării Românești, Târgoviște, în noaptea de 17 iunie 1462. Campania a avut ca rezultat o victorie decisivă a românilor. Conflictul a pornit inițial de la refuzul lui Vlad de a plăti tribut otomanilor și a escaladat după ce Vlad a invadat Bulgaria și a tras în țeapă peste 23.000 de turci și bulgari. Mehmed a ridicat o armată uriașă cu obiectivul de a cuceri Țara Românească și a o anexa la imperiul său
Atacul de noapte () [Corola-website/Science/304979_a_306308]
-
al Dunării, iar Mehmed a dorit să obțină controlul asupra fluviului, deoarece atacuri navale puteau fi lansate asupra imperiului său tocmai de la Sfântul Imperiu Roman. La 26 septembrie 1459, Papa Pius al II-lea a cerut o nouă cruciadă împotriva otomanilor, iar la 14 ianuarie 1460, la congresul din Mantua, a proclamat faptul că cruciada oficială va dura timp de trei ani. Planul său, totuși, a eșuat, și singurul conducător european care și-a arătat entuziasmul pentru cruciadă a fost Vlad
Atacul de noapte () [Corola-website/Science/304979_a_306308]
-
de lucru pentru a construi drumuri și poduri, dar și femei "rezervate pentru plăcerile de noapte ale soldaților." Chalcondyles menționează că corăbierii de pe Dunăre au plătit 300.000 de monezi de aur pentru privilegiul de a transporta armata. Alături de aceștia, otomanii au folosit și flota proprie, constând în 25 de trireme și 150 de vase mai mici. Vlad Țepeș i-a cerut ajutor regelui Ungariei, Matei Corvin, oferindu-se chiar să se convertească de la Ortodoxie la Catolicism pentru a obține ajutorul
Atacul de noapte () [Corola-website/Science/304979_a_306308]
-
săptămână armata lui Mehmed și-a continuat marșul anevoios, suferind de foame și de sete, "negăsind nici un om, nici un animal, nimic de mâncare sau de băut." Vlad a adoptat o tactică de gherilă, cavaleria sa atacând sporadic elemente răzlețe ale otomanilor. De asemenea, a trimis suferinzi de boli mortale ca lepră, tuberculoză, sifilis și — în număr mai mare — ciumă bubonică în tabăra turcească, să infecteze cât mai mulți dușmani. Ciuma bubonică a început să se împrăștie în armata otomană. Flota acestora
Atacul de noapte () [Corola-website/Science/304979_a_306308]
-
de turci, iar altele susțin că pierderile de vieți otomane au fost minime. Un număr mare de cai și cămile au fost ucise. Câteva cronici dau vina pe un boier valah numit "Galeș", care a condus un atac simultan asupra otomanilor cu a doua armată, că nu a fost suficient de îndrăzneț să cauzeze devastarea așteptată în tabăra otomană. Vlad însuși a dorit să atace cortul sultanului, după ce a distrus cavaleria Anatoliană, dar l-a confundat cu cortul celor doi mari
Atacul de noapte () [Corola-website/Science/304979_a_306308]
-
Pașa. Ienicerii sub comanda lui Mihaloğlu Ali Bey, i-au urmărit pe valahi, reușind să ucidă între 1.000 - 2.000 din ei. Pierderile totale s-au situat la circa 5.000 de partea valahilor și circa 15.000 de otomani. Cu toate că atât moralul său cât și al armatei sale era la pământ, Mehmed a decis totuși să atace capitala, dar a găsit-o părăsită și cu porțile larg deschise. Unele surse spun că armata otomană a intrat în capitală și
Atacul de noapte () [Corola-website/Science/304979_a_306308]
-
rănească pe Ștefan pe viață, la picior, cu o ghiulea de tun. La 29 iunie, sultanul a ajuns la Brăila și a dat foc orașului, după care a plecat la Adrianopol, unde a ajuns la 11 iulie. La 12 iulie otomanii au avut un ospăț în cinstea "marii victorii împotriva lui Dracula", deși întreaga campanie se terminase dezastruos. Totuși turcii au reușit să ia mulți prizonieri din rândul locuitorilor zonelor traversate, pe care i-au dus spre sud împreună cu cirezile de
Atacul de noapte () [Corola-website/Science/304979_a_306308]
-
în fruntea unei armate maghiare, unde a cucerit mai multe orașe și cetăți și a tras în țeapă peste 8.000 de turci. Ștefan cel Mare a reușit să cucerească Chilia și Akkerman și le-a apărat cu succes de otomani la bătălia de la Vaslui. Cei doi veri și-au unit forțele și în 1476 au cucerit Valahia împreună; din nefericire, în decembrie 1476, Vlad Țepeș a fost ucis într-o bătălie împotriva lui Basarab Laiotă cel Bătrân. Fratele său vitreg
Atacul de noapte () [Corola-website/Science/304979_a_306308]
-
fapt fără precedent în istoria țării. Dintre ei, se remarcă marele cărturar Constantin Cantacuzino, care și-a pus amprenta asupra politicii externe a statului în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu. Scurta domnie a lui Ștefan Cantacuzino, curmată în anul 1716 de otomani, a fost ultima domnie pământeană înaintea instaurării domniilor fanariote în principatele române. De-a lungul istoriei multiseculare a familiei, membrii ei au ctitorit zeci de lăcașuri de cult, printre ele Mănăstirea Sinaia, Mănăstirea Colțea și Mănăstirea Cotroceni. Primul posibil membru
Familia Cantacuzino () [Corola-website/Science/299617_a_300946]
-
aceștia sunt strămoșii Cantacuzinilor menționați sporadic mai târziu în insulele arhipelagului grecesc. Căderea Constantinopolului a adus anarhia în sânul statelor creștine din Peninsula Balcani și din Anatolia. O parte a formațiunilor statale grecești au continuat lupta, altele au recunoscut suveranitatea otomanilor. În Albania, pe fondul luptei armate a lui Skanderbeg se produce o răscoală a populației albaneze din Peloponez condusă de "Manuel Cantacuzino" unul din fiii lui George și nepot de fiu al lui Dimitrie, despotul Moreei. Aceștia preiau o parte
Familia Cantacuzino () [Corola-website/Science/299617_a_300946]
-
Istmul Perekop în mai 1736. În iunie, a ocupat capitala Crimeei, Bahcisarai și în iulie, cetatea Oceacov. Münnich era pe val și făcea planuri de cucerire a Constantinopolului, ceea ce ar fi asigurat accesul rușilor din Marea Neagră în Marea Mediterană și gonirea otomanilor din Europa, dar nu i-a mai putut surprinde pe tătari în câmp deschis. Münnich își pregătise însă în Ucraina provizii de cereale, completate cu cele confiscate de prin Crimeea, doar pentru circa două luni. Deși declarația de război era
Războiul Ruso-Turc (1735–1739) () [Corola-website/Science/334749_a_336078]
-
câmp deschis. Münnich își pregătise însă în Ucraina provizii de cereale, completate cu cele confiscate de prin Crimeea, doar pentru circa două luni. Deși declarația de război era în vigoare, atacul rusesc asupra Crimeei i-a luat prin surprindere pe otomani. Marele vizir Silahdar Seyyid Mehmed pașa a început mobilizarea abia în aprilie, când a primit vestea invaziei rusești. Otomanii veneau în ajutorul tătarilor, care la rândul lor duceau un război de gherilă împotriva armatei ruse, mai puternice și mai moderne
Războiul Ruso-Turc (1735–1739) () [Corola-website/Science/334749_a_336078]
-
pentru circa două luni. Deși declarația de război era în vigoare, atacul rusesc asupra Crimeei i-a luat prin surprindere pe otomani. Marele vizir Silahdar Seyyid Mehmed pașa a început mobilizarea abia în aprilie, când a primit vestea invaziei rusești. Otomanii veneau în ajutorul tătarilor, care la rândul lor duceau un război de gherilă împotriva armatei ruse, mai puternice și mai moderne. Ei atacau liniile de aprovizionare ale inamicului, dădeau mici lovituri unor detașamente mai izolate, și ardeau câmpurile și casele
Războiul Ruso-Turc (1735–1739) () [Corola-website/Science/334749_a_336078]
-
și s-a retras la Azov. În anul 1736, efortul rusesc de război a constat în 30.000 de oameni, dintre care 2.000 au murit în lupte. „Napoleonul Persiei”, cum era numit Nadir Șah, a semnat un acord cu otomanii la Constantinopol la 17 octombrie 1736. Frontierele convenite erau aceleași cu cele stabilite în timpul sultanului Murat al IV-lea cu un secol în urmă. Războiul din Persia mersese bine pentru otomani, dar pacea acordată persanilor era una generoasă. Otomanii nu
Războiul Ruso-Turc (1735–1739) () [Corola-website/Science/334749_a_336078]
-
era numit Nadir Șah, a semnat un acord cu otomanii la Constantinopol la 17 octombrie 1736. Frontierele convenite erau aceleași cu cele stabilite în timpul sultanului Murat al IV-lea cu un secol în urmă. Războiul din Persia mersese bine pentru otomani, dar pacea acordată persanilor era una generoasă. Otomanii nu au regretat însă aceasta, deoarece acum își puteau concentra efortul în nord, contra Rusiei. Ajuns la putere în 1726 în urma unei răscoale din Afganistan, Nadir a fost ales în 1736 șah
Războiul Ruso-Turc (1735–1739) () [Corola-website/Science/334749_a_336078]
-
cu otomanii la Constantinopol la 17 octombrie 1736. Frontierele convenite erau aceleași cu cele stabilite în timpul sultanului Murat al IV-lea cu un secol în urmă. Războiul din Persia mersese bine pentru otomani, dar pacea acordată persanilor era una generoasă. Otomanii nu au regretat însă aceasta, deoarece acum își puteau concentra efortul în nord, contra Rusiei. Ajuns la putere în 1726 în urma unei răscoale din Afganistan, Nadir a fost ales în 1736 șah al Persiei. El a înlăturat vechea dinastie safavidă
Războiul Ruso-Turc (1735–1739) () [Corola-website/Science/334749_a_336078]
-
ianuarie. Acțiunile rușilor au eșuat, ceea ce i-a făcut pe aceștia să se arate dispuși să împartă prada cu Habsburgii austrieci. Austria dorea să se implice mai mult în Balcani, și în același timp să limiteze influența rusească. Negocierile cu otomanii, purtate în cadrul congresului de la Nemirow, au esuat în august, iar austriecii au intrat în război de partea rușilor. Armatele austriece au atact Niš și Vidin așteptându-se să primească întăriri rusești prin Țara Românească. Austriecii au ocupat Nišul, dar succesele
Războiul Ruso-Turc (1735–1739) () [Corola-website/Science/334749_a_336078]
-
au esuat în august, iar austriecii au intrat în război de partea rușilor. Armatele austriece au atact Niš și Vidin așteptându-se să primească întăriri rusești prin Țara Românească. Austriecii au ocupat Nišul, dar succesele lor au scăzut după aceea. Otomanii au recucerit Nišul în octombrie și Austria a suferit o serie de înfrângeri. Yeğen Mehmed pașa a fost numit mare vizir la 3 decembrie 1737. Armata otomană a început să dea semne de redresare și cursul războiului a început să
Războiul Ruso-Turc (1735–1739) () [Corola-website/Science/334749_a_336078]
-
vest de această dată cu 100.000 de oameni către Nistru, dar din nou a fost forțat să se retragă de foamete, lipsă de provizii, epidemii și de hărțuirea turcilor. În Balcani, armata austriacă nu reușea să se impună în fața otomanilor. Iarna, s-au încercat noi tratative de pace, care nu au reușit nici de această dată să se materializeze, din două motive. Pe de o parte, după succesele repurtate contra Austriei, turcii și-au mărit pretențiile, și pe de altă
Războiul Ruso-Turc (1735–1739) () [Corola-website/Science/334749_a_336078]
-
dus în 1739 o mare armată pe Prut, ca și Petru cel Mare în Războiul Ruso-Turc din 1711. Ca și înainte, Münnich a înaintat prea mult și legăturile sale cu armata din Rusia au rămas expuse atacurilor turcilor și tătarilor. Otomanii l-au încercuit, dar Münnich nu a descurajat și a lansat un atac în urma căruia a reușit, ca prin minune, să rupă încercuirea. În august, la Stăuceni, el a simulat un atac, după care i-a surprins și i-a
Războiul Ruso-Turc (1735–1739) () [Corola-website/Science/334749_a_336078]
-
succes până când Münnich a primit cu surprindere vestea că austriecii ceruseră pace. În 1739, generalii otomani și-au concentrat forțele pe Dunăre pe frontul austriac, unde austriecii nu au putut aduna decât un sfert din forțele pe care le aveau otomanii. În luptă deschisă, ei ar fi fost zdrobiți, așa că s-au retras la Belgrad. Armata lui Münnich a rămas astfel între otomani și Marea Neagră fără sprijin din flanc. Austria a semnat pacea de la Belgrad la 21 august 1739 renunțând la
Războiul Ruso-Turc (1735–1739) () [Corola-website/Science/334749_a_336078]
-
pe frontul austriac, unde austriecii nu au putut aduna decât un sfert din forțele pe care le aveau otomanii. În luptă deschisă, ei ar fi fost zdrobiți, așa că s-au retras la Belgrad. Armata lui Münnich a rămas astfel între otomani și Marea Neagră fără sprijin din flanc. Austria a semnat pacea de la Belgrad la 21 august 1739 renunțând la teritoriile obținute prin pacea de la Passarowitz în 1718, nordul Serbiei, nordul Bosniei și Oltenia. Din cauza păcii semnate de austrieci, rușii nu au
Războiul Ruso-Turc (1735–1739) () [Corola-website/Science/334749_a_336078]