1,143 matches
-
Întâmpinară nici o rezistență În oraș și ajunseră pe malul râului. Mergând cu bicicleta pe strada desfundată, dându-se jos să o Împingă atunci când drumul era impracticabil, Nicholas Adams văzu prin ochii morților tot ce se-ntâmplase. Zăceau singuri sau În pâlcuri, În iarba Înaltă de pe câmp și de-a lungul drumului, cu buzunarele Întoarse, și muștele zburau deasupra lor și pe lângă fiecare cadavru sau morman de cadavre erau Împrăștiate hârtii. Printre firele de iarbă și grâne, lângă șosea, era Împrăștiat o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
de seamă că sacul de merinde se bălăbănea ca pulpa vacii, iar bidonul pentru apă era gol. „Am să văd eu cum ai să te descurci acolo, unde o înțărcat 60 dracul copchiii, domn’ sărjănt”... Mergeau de vreo două ceasuri. Pâlcul de pădure - ținta misiunii lor - se vedea undeva în dreapta. Soarele începea să dogorească cu tărie. Cercetașii umblau destul de des la bidoanele cu apă. Limbosu - se vedea limpede pe chipul lui - ar fi vrut și el să înghită măcar o gură
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
Limbosu a lăsat privirea în pământ și doar și-a trecut limba peste buzele sfarogite. Ca să nu zici că am suflet de javră - nu de câine, că aista-i un animal bun ca pâinea caldă - când vom face popas la pâlcul de copaci de colo, ai voie să tragi o fugă până la pârâu și înapoi. Vorba ceea: o fugă bună de cățea, până cade părul de pe ea... Limbosu l-a privit pe Toaibă pe sub sprâncenele încruntate și a înghițit în sec
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
pârâu și înapoi. Vorba ceea: o fugă bună de cățea, până cade părul de pe ea... Limbosu l-a privit pe Toaibă pe sub sprâncenele încruntate și a înghițit în sec... Când soarele căta spre amiază, cercetașii au poposit sub copacii din pâlcul despre care vorbise Toaibă. Limbosule! Direcția pârâul! Pas alergător! Marș! a comandat Toaibă, prefăcându-se că a uitat ce grad are Limbosu. Acesta a executat ordinul fără fasoane. Băieți! - a pornit să vorbească Toaibă zâmbind, satisfăcut: Băieți, misiunea noastră de
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
Toaibă. Harta ne spune că gârla ar avea vreo cinci kilometri lungime. De asemenea, cota scade pe măsură ce se depărtează de noi. O întrebare se impune de la sine: cota este ocupată de inamic? - a intervenit căpitanul. Doar în stânga noastră, cam până la pâlcul de copaci ce se vede în zare. Nu au mers mai la dreapta, pentru că gârla care taie cota are ca origine o depresiune mocirloasă întinsă. Orice trupă adusă aici ar risca să rămână izolată, fără posibilitate de manevră. Inamicul are
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
sala de așteptare clasa a II-a, și a tăbărît asupra viitorilor emigranți fără nici o vorbă, grimasă ori răcnet național de luptă. Să te pomenești pe Întuneric, Într-un oraș străin, pocnit din senin, era o noapte senină, de-un pîlc de cetățeni necuvîntători, lîngă o fîntînică, constituie o situație remarcabil de cinematografică și, Într-un fel, jenantă. După fiecare pumn primit În zona sensibilă și-abia vindecată a chipului, cei doi ingineri Întrebau În diferite limbi ce se-ntîmplă. Care-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
din livadă și, după ce trecură de căsuța poștală, ajunseră pe șosea. În locul În care aceasta trecea peste pîrÎu se formase o ceață rece. Nick se opri pe pod. — Haide, Wemedge. — Bine. Urcară dealul pînĂ unde șoseaua făcea o curbă prin pîlcul de copaci dimprejurul bisericii. Nu era nici o lumină aprinsă În toate casele pe lîngă care trecură. Hortons Bay dormea. Nu trecuse nici o mașină. — Încă n-am chef să mă bag În pat, spuse Nick. Vrei să ne plimbăm? Nu, Untură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
tot mai mic, În timp ce malul părea să se desfacă tot mai larg. — Condu-o tu, spuse tata, eu trecui la timonă și Întorsei barca spre promontoriu. M-am uitat În spate și am văzut plaja, docul, adăpostul pentru bărci și pîlcul de lauri; după ce am trecut de un luminiș, am văzut gura de vărsare a unui pîrÎiaș și malul Înalt, mărginit de buciniș, apoi malul Împădurit de la promontoriu, după care trebuia să fiu atent la bancul de nisip de după promontoriu, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
fărĂ să-și ia la revedere măcar. — Nu phoate fi un domn, spusei. Surioară, uite. Privește. Acum. Hai că-ncepe. Dedesubt, cîțiva tipi se ridicaseră și alergau pe jumătate aplecați spre o casă din piatră de rîu, așezată În mijlocul unui pîlc de copaci. Casa era acoperită periodic de nori de praf din cauza obuzelor care o loveau. VÎntul dispersa praful și casa reapărea precum un vapor care iese din ceață. În fața soldaților, un tanc Înaintă smucindu-se, ca un gîndac rotunjit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
grav ca să se mai poată mișca. O să-i culeagă după ce se lasă Întunericul. — Și tancurile ce fac acum? Dacă au noroc, se Întorc la unitate. Dar unul dintre ele era deja ghinionist. O trîmbă de fum negru se Înălță din pîlcul de pini și fu suflată de vînt Într-o parte. Curînd se transformă Într-un nor dens de fum negru prin care se vedeau flăcĂrile roșii. Apoi urmă o explozie și o trîmbă de fum alb Începu să unduiască, În timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
au și început a prăda și robi țara pînă în munte, care robie și pradă, nu se va putea uita în veci”. Da’ de unde până unde să sară tătarii în ajutorul lui vodă? În acele vremuri, voievozii tolerau câte un pâlc de tătari care, în schimbul hranei și adăpostului, aveau obligația ca, la nevoie - dovada o ai în povestea de față - să vină în ajutorul domniei. Un asemenea pâlc de tătari se afla în pădurea din preajma mănăstirii Aroneanului. Aceștia, auzind focuri de
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
sară tătarii în ajutorul lui vodă? În acele vremuri, voievozii tolerau câte un pâlc de tătari care, în schimbul hranei și adăpostului, aveau obligația ca, la nevoie - dovada o ai în povestea de față - să vină în ajutorul domniei. Un asemenea pâlc de tătari se afla în pădurea din preajma mănăstirii Aroneanului. Aceștia, auzind focuri de sâneță slobozite de ceata din jurul lui vodă, au sărit în ajutor. Au trecut ușor Bahluiul, care era înghețat bocnă, și au urcat spre Cetățuia. Lupta decisivă s-
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
Iașilor”. Chiar și mănăstirea Socola era numită la început „Mănăstirea din codru”. Dovezi se mai găsesc și astăzi... Care sunt acele dovezi, vere? Întâi gorunii de pe marginea căii Buciumului. Aceștia sunt rămășițe din acei codri. „Plopii fără soț” sunt un pâlc rămas din vremuri de mult uitate. Numai că... Numai că... ce? „Plopii fără soț” cei adevărați nu sunt aceștia, ci se află în București. Cuuum? Cum ai auzit. În București, pe strada Cometei, unde locuia Cleopatra Poenaru Leca, o verișoară
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
i-au ucis zmeii, deci e o pădure fără părinți, care n-are nici înțelepciune de-ajuns și nici cine s-o apere. Peste ea a venit furtuna de acum, a scos din rădăcini copacii și i-a prăbușit pâlcuri- pâlcuri pe versanți. „Pădurile vechi, pădurile seculare nu cad sub furtuni” a vorbit, ca pentru el însuși, Artistul în timp ce privea cu părere de rău, de jur împrejur, la pădurea căzută. Acum oftează: ─ „Într-o pădure cu arbori de sute de ani
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
de acasă. De acasă! Inima-i bătea grăbită, fiindcă lipsise vreo șapte ani, deși pe acele meleaguri se născuse, într-un sat mare din apropierea Nistrului, înaintea primului război mondial, în 1914. Privi lung coasta blândă și pădurea, cum îi spunea pâlcului de copaci în care-i plăcea să se piardă de dimineața până seara, când era mic. Dar, fusese el vreodată mic? Viața-l rupsese de ai lui parcă dintotdeauna, și după șapte ani adăugați la cei 14 petrecuți lângă părinți
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
Mitru. Iar bătrânul a Înțeles aluzia... Mergeam de vreo oră - a continuat ceva mai Înviorat Petrică - În fața noastră era câmp deschis. Cel din urma șirului aproape că alerga, fiindcă altfel rămânea de căruță. La o vreme, au Început să apară pâlcuri de copaci. În cele din urmă, am intrat Într-o pădurice. Nu după multă vreme, ne-a Întâmpinat un ofițer de la divizie. „Bine ați venit, domnule căpitan. O să-mi permiteți să vă prezint pe scurt care sunt datele de care
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
nu altfel, la cutare ceas? Mă mai opintesc o dată în ușă și... verile mele rurale dau năvală din stînga vitraliului. Pot vedea-auzi salcia cu cozi de fată, foșnetul ascuțit al stufului, clipocitul apei, siajul cufundarilor, plutirea somnoroasă a bărcii spre pîlcul de iriși. Mă văd pe mine însămi: mergînd pe malul inundat, clisos, prin nămolul încălzit de un soare sprinten. Încerc apa cu vîrful piciorului, ca-n acuarela lui Rusalin, păstrată de Iordan în fosta lui cameră. Acuarela care pare încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
în album Ana și Șarpele. Prima, La nymphette, cea aleasă de Iordan din cauza feminității bănuite în trupul de copilă. Pleoapele și le ține întredeschise, ca niște semințe decojite, părînd a auzi frunzele sălciilor în vibrație; nu vede șarpele zvîcnind din pîlcul de iriși. Ideea că mi-a presat pîntecele puber, că mi-a stors pe hîrtie trupul gol mă tulbură. La fel cum m-a tulburat și acum... cîte decenii, Cristoase? "Sau te deranjează că o mai vede pe cea care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
o piruetă, fără un efort aparent; dar, de fapt, Întreaga geometrie a mișcării, mai mult statică, decât dinamică, circumscrie consumul unei energii extraordinare, ce explică chiar perfecțiunea sub care ni se prezintă vârtejul piruetei, reluat de reflexele umbrei lăsate de pâlcul de arbori goi ce taie imaginea În planul al doilea, unde În fund se văd câteva case nu tocmai Înalte, și, mai conturată, prin tăietura ogivală a ferestrelor apropiate, un fel de capelă sau morgă, cu un turnuleț acoperit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
spuneți voi, de ce sunteți ai dracului? Boiangiu nici în pauză nu stătu cu mâinile în sîn: iscăli procesele-verbale, revizui lista altei serii de bănuiți, pe care socotea să-i instruiască după-amiazi... În afară de cei cincisprezece se mai strânsese în ogradă un pâlc de oameni, parte din Amara, parte din Vaideei, care voiau să mărturisească pe sfânta cruce, că nici cei bătuți și nici cei ce-și așteptau rândul nu sunt vinovați și nici nu s-au mișcat de la casele lor în noaptea
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
tremurând. Oamenii s-au oferit să puie mâna de la mână și să despăgubească pe arendaș. Voi da și eu, vom da cu toții, numai să.... ― Vrei să mergem până la primărie? întrebă Grigore pe Titu. Porniră. În fața primăriei și în ogradă stăteau pâlcuri de bărbați și mai ales femei. Grigore fu întîmpinat în cancelarie de un "sărut mîna" speriat al primarului, care se afla tocmai într-o consfătuire cu plutonierul și secretarul în privința programului anchetei pentru după-amiazi. Socotind că conașul Grigoriță a venit
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Bumbule, închide porțile! 7 A doua zi, duminică, pe când ieșea lumea de la biserică, se răspândi vestea că adineaori ar fi trecut prin sat doi călăreți pe cai albi cu porunci de la vodă. În fața cârciumii pe bătătura unde se ținea hora, pâlcuri de oameni se opriră să afle noutăți. Mulți născoceau amănunte alandala. Ignat Cercel, ca un câine de pripas, trecea de la un grup la altul, cu aceeași întrebare: ― Oare n-o fi poruncit despre pământuri, măi oameni? Primarul Ion Pravilă, după ce
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ultimul moment să plece, când toate ziarele anunțau că dezordinile și sălbăticiile au cuprins toată țara. Sau să se fi oprit în Pitești, unde e armată, după ce a văzut prin toate satele din calea lor țăranii cu mutrele fioroase, în pâlcuri șoptind cine știe ce și complotând la lumina zilei și sub ochii lumii... Toată noaptea s-a zvârcolit fără somn, cercetând de nenumărate ori dacă e bine încuiată ușa și tresărind de groază la fiece zgomot de afară. Nu avea mare încredere
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
groază ce stăpâneau văzduhul. Și totuși cei din uliță simțeau că în fiece casă și la fiecare geam ochi lacomi priveau luminile focului, așteptând un semn sau o chemare tainică. Apoi deodată, pe uliță, dinspre Ruginoasa, se văzu venind un pâlc de oameni, fluierând de zor, parcă nici nu s-ar fi sinchisit de prăpădul din urma lor. Cu cât se apropiau, cu atât oamenii păreau mai îndrăzneți, ca și când ar fi vrut să batjocorească prin purtarea lor pe cei ce stăteau
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
fusese aseară prin Amara, se tot uita în jos, parc-ar fi așteptat pe cineva. Bodogăni ca pentru sine: ― Numai focul curăță păcatele! Ceilalți clătinară din cap și unul observă că asta-i vorbă cu tâlc mare. Matei zări atunci pâlcul de oameni din Amara apropiindu-se și zise ușurat: ― Vine ea și vremea dezlegării tâlcurilor, n-aveți grijă! Amărenii se mai înmulțiseră. Pe drum i-a ajuns din urmă Pavel Tunsu, iar alții s-au agățat din curiozitate. Se sfătuiră
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]