1,224 matches
-
cu un stilet sau o șurubelniță fină. Tânărul Lupu a apăsat repede pe câteva taste și ecranul s-a luminat. Ne-am aplecat, și eu, și Maria. Nu băgai de seamă ceva deosebit, doar culoarea părea puțin mai deschisă și pâlpâia, ca becurile românești de 40 de wați. Lupu mi-a făcut semn să-i las fotografia. Am ezitat o fracțiune de secundă. Ce se putea întâmpla? Oricum, habar n-aveam cum funcționează drăcia lui Camil. Penciulescu mort, Cibănoiu îngropat; rămăsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
arteziene de beculețe intermitente, capsule clipitoare, magneți fluorescenți, cerculețe și brățări fosforescente, pixuri-lanternă, farfurii-ceas fără baterii, veioze cu neon, pitici cu afișaj de cristale lichide, arici de plastic cu peri subțiri, electrificați în nuanțe roz, galben, albastru și vișiniu. Aricii pâlpâiau spectaculos, filamentele li se legănau ușor, de la sine, ca bătute de-un vânt boreal. Casa arăta ca un catafalc cu-o instalație disco. După un an și ceva, cu binecuvântarea domnului Dinu și aprobare telefonică din Michigan, ne-am mutat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
scurt și spart. E genul de sunet familiar, care îți rămâne în urechi când se umblă la întrerupătorul defect de la baie. M-am ferit brusc, ca și cum mi-ar fi sărit o așchie. Umbrele de pe hol au început și ele să pâlpâie, pereții s-au apropiat și fanta minusculă prin care aveam acces la fâșia imprecisă de lumină a dispărut, cu tot cu clopot și cabluri. După câteva clipe, m-am liniștit. Am cercetat din nou deschizătura, dar nu se mai întrezărea nimic: nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
optzecist, cu voce și-aspect de fetiță), numele celorlalți doi, pomeniți generos în scrisoare, mi-erau complet necunoscute. Poate memoria refula niște întâmplări, poate ceva se ștersese din rolele ei istorice și afective, dar beculețul curiozității nu se-aprindea: nu pâlpâia nici un indiciu, nu stabileam nici o legătură. Cât despre stilul epistolei, el mă revolta și-mi stârnea atenția în același timp, ca un spectacol pe care îl urmărești cu milă și de la care nu vrei să mai pleci. Aici chiar că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
circulând în jurul unei mese lungi și ovale. Pe masă, ca niște troleibuze la coadă, stăteau aliniate sute de cărți, așteptându-și rândul. Trebuia să fi fost Superman ca să citești titlurile. Aerul plutea hepatic, lămpile cu glob atârnate de tavanul înalt pâlpâiau și puțina lumină pe care o degajau se împrăștia neuniform, în fâșii mate. Mihnea m-a strâns de braț: „Cine naiba sunt ăștia?“ Am ridicat din umeri. Vocile se suprapuneau enervant, parcă încăperea avea ecou într-o parte, iar într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
corectate, strălucirea momentului prezervată cu grijă și sfințenie în macheta cortextuală. Pachetele de informații ajungeau pe rafturi, cu preț și coduri. Nu trebuia să fii astrolog, ca să pricepi cu cine ai de-a face. Arhitectura sangvinolentă îmi părea instabilă. Imaginile pâlpâiau ușor, mișcate de degetele inginerilor neuro-digitali: sortate, redistribuite și transportate apoi spre centrele de putere culturală ale cine știe căror stăpâni și lorzi ai drogurilor cerebrale. Puteai scoate bani grei din soft-ul minții (doar eram pe locul doi în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
locurile de evacuare: cădeau toate sub bordură, în cascadă, prin grătarele aerisite. Canalizarea mirosea frumos, a hazna și șampon cu vanilie. M-am uitat împrejur, din mers, cu mâinile în buzunare. Nu se zărea nimic, cerul de marmură și granit pâlpâia după câte-o cotitură. Arhitectura imperială zdrobea norii, pleoapele nu mai primeau decât strânsoarea dimensiunilor: clădiri înalte și late, fără curți și grădini, lipite unele de altele de parcă s-ar fi terminat tot spațiul într-o singură zi. De pe fațadele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
piciorul înapoi. Învățai regula încă de la școala de șoferi, îți explica instructorul: „Nu oprești la treceri decât dacă sunt trei pietoni! Dacă vezi mai puțini, claxonezi și treci!“ Am ocolit Burgtheater-ul, lăsând în urmă parcurile și grădinile înghețate. În spatele lor, pâlpâia Muzeul Fluturilor, care l-ar fi făcut invidios pe orice prozator: o hală imensă, jilavă, încărcată cu-o junglă adevărată, tropicală, prin care fluturii ricoșau ca muștele într-o damigeană cu vin. Doctorul Weidle îmi recomandase să merg acolo, făcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cu Pif-ul vârât în în compartimentul impermeabil al hanoracului, am ieșit din cafenea. Afară, m-am oprit pentru o clipă, înainte să traversez. Firma „Rocco“ sclipea tulbure, deșirată de frig. Literele nu se mai distingeau toate, filamentele subțiri de neon pâlpâiau sub crusta subțire de zăpadă, ca niște spaghetti electrice. Înăuntru, nici o mișcare. Am ridicat din umeri și-am pornit-o decis spre stația de tramvai. În drum, mi-am verificat ceasul, pe sub mâneca suflecată: 13.30. Nu îmi mai rămăsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
îmi fusese ștearsă, rasă de pe chip cu tot cu obraji și pomeți. Arătam ca un xerox după un xerox tras la „Romană“. Am privit în față, pieziș, ca de obicei. Nu mai aveam unde. Peisajul se evaporase. Mihnea dispăruse și el. Sinapsele pâlpâiau. Eram singur, într-o imensă machetă transparentă, cu laturi cuminți, de negândit. O lume albă, blândă, goală, așa cum mi-o dorisem dintotdeauna. CUPRINS: România, 2005 - p. 1 București. Noiembrie 2005 - p. 48 Constanța. Noiembrie 2005 - p. 100 Tuzla. Noiembrie 2005
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
dădea în camera cealaltă, tot mică, grozav de scundă, cu porcăria de mobilier necesar și cu un pat uriaș, lat, cu perdele, pe care zăcea unul «Terentici» (așa l-a strigat femeia), care mi s-a părut cherchelit. Pe masă pâlpâia un muc de lumânare înfipt într-un sfeșnic de fier; mai era un dulap aproape gol. Terentici mugi ceva la mine, rămânând tot întins, și-mi arătă cu mâna ușa cealaltă; femeia plecase, așa că nu-mi mai rămânea altceva de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
adjectiv calificativ sau categorizant: Frunzele lui... eu le-am văzut numai [gălbui, galbene, aurii, luminoase, roșietice, purpurii, întunecate, stinse, brune], eu le-am văzut numai [angajate] în existențiala devenire care le face să parcurgă nuanțele flăcării, să se aprindă, să pâlpâie, să ardă învăpăiate, să apună ca ea] (Ana Blandiana, Calitatea de martor) Am zis că Caragiale e universal R> nu numai [național] (CORV). * un grup adverbial, având drept centru un adverb sau o profrază adverbială: B: tu CÎND faci. // C
[Corola-publishinghouse/Science/85006_a_85792]
-
ARC PESTE TIMP 1968 2013 Colonel dr. Cezar COBUZ Locotenent colonel Cătălin ȚÂRU Cititorul va surprinde în această lucrare fapte ale istoriei scrise sau nescrise, o întâlnire cu trecutul care pâlpâie ca o lumină așezată la intrarea viitorului. Te vei întâlni cititorule cu fapte și oameni pe care i-ai cunoscut, sau pe care-i cunoști. Dorim ca simpla punere în temă a acestor pagini să trezească interesul cititorului mai puțin
Arc peste timp : 1968 - 2013. In: Arc peste timp : 1968-2013 by Cezar COBUZ, Cătălin ŢÂRU () [Corola-publishinghouse/Science/302_a_593]
-
alergând, cea cu beculețe. I.T.: Da. Noi aveam și la tragerile cu armamentul de pe tanc, cu mitraliera, cu tunul. De pildă, la tancuri îngropate sau tun antitanc era o țintă, o machetă, care pe mijloc avea un bec... S.B.: ...ce pâlpâia. I.T.: ...ca și cum ar executa foc. Chestii din astea aveam, dar cine stătea să le monteze noaptea? Cpt. Florin Țugurel, care era secretarul comitetului de partid, a fost trimis cu armament cu doi-trei militari într-unul din blocurile din zona Sălii
Revoluția română: militari, misiuni și diversiuni () [Corola-publishinghouse/Science/84991_a_85776]
-
Literară - culturală”, iar de la numărul 10/1926 în „Revistă literară - artistică - culturală”. Rubrici permanente: „Însemnări”, „Recenzii”, „Cronica Bistriței”. Articolul-program Pornim și noi... vine să sprijine ideea activismului cultural de tip regional; publicația dorește să fie „una din acele lumini care pâlpâie într-un colț al României întregite” și „va fi pur culturală”. În seria transilvană orientarea publicației este tradiționalistă, în descendența liniei Ioan Slavici - Ion Agârbiceanu. Astfel, primului i se republică un fragment din romanul Spiru Călin, alături de un necrolog încărcat
ZARI SENINE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290710_a_292039]
-
deasupra, tu nu mai ești nicăieri. Și iarăși se ivește mireasa, ca o nălucă, un fir de abia întrezărită lumină care înaintează încet, cu brațele întinse spre tine. Silueta firavă se dezintegrează. Pornești. Dincolo de ultimele uși, sute de lumânări îți pâlpâie la picioare. Și totul e gata. Urmând-o pe Euridice Spectacolul Don’t look back, al companiei britanice Dreamthinkspeak, s-a jucat timp de două săptămâni, în octombrie, în clădirea primăriei din Sibiu, veche de o sută de ani. Tristan
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2187_a_3512]
-
ani eram, ca mulți alții, fascinat de Van Gogh, ale cărui pânze, ce pot fi văzute la Musée d’Orsay sau la Orangerie, mă lasă În acea admirație rece, semn doar al unei „iubiri trecute, al unei flame ce doar pâlpâie Încă”. Gauguin Însă - nu știu de ce, deși aș putea să aduc multe argumente raționale, tehnice! - mă „subjugă” azi definitiv, Îl simt cumva aproape de destinul meu, Însă continuând să privesc În „sus” spre el ca spre un maestru posibil. Un semn
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
intră biblioteca ("8005. Fiecare carte trimite la alta. O bibliotecă este labirintul perfect. În ea nici măcar nu ai conștiința tragică a rătăcirii."), câmpul fertil al artei (6564), creierul "cu miliarde de oglinzi", "cel mai complicat labirint construit de Dumnezeu" (8090-8091), pâlpâie credința ("4050. Numai credința te face invulnerabil.") și dansează femeia ("3990. Labirintul este femeia însăși. Din care nu pot ieși decât adevărații îndrăgostiți"). Aici înfloresc iubirea, incertitudinile ("2442. În labirint, călăuza e totdeauna firul tors de o femeie?") și, uneori
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
roți sacadate Sadova, bere și cafea, fraților, bere, cafea, alune! integrame, cafea, bere! Sînpaul tîrg de pepeni "Marisia", anuarul Muzeului etnografic Tîrgu Mureș, Frasin mut cu șapte nimicuri, forma de pomană cumpărarea, îți vin peste genunchi ca să ajung la breloc, pîlpîie, Berchișești, Lucăcești, noaptea de tunel în vuiet, Tatăl Meu pînă acum lucrează! palide blocuri Suceava din punctul de chiuretat spațiul, Suceava Nord personalul de Cîmpulung Moldovenesc, săptămîni întregi în care dormeam numai o oră, da, dar eu nu vreau să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
de “bătrână” este relația în care ești implicată, important este să “simți” că ești la începutul ei. Astfel vei reuși să ții flacăra iubirii aprinsă, sau măcar să ții treaz interesul bărbatului pentru tine “în mod conștient”. Dacă flacăra iubirii doar pâlpâie, încearcă prin iscusința ta de femeie înțeleaptă, să îți faci bărbatul să simtă această flacăra ca pe un trofeu, dar nu unul pe care l-a câștigat, ci pe care trebuie să-l dobândească. Emoția și adrenalina bărbatului cresc atunci când
Fii înţeleaptă! by Liliana Rotaru () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1159_a_1886]
-
mai aveam energie suficientă să mai vorbim de ale noastre valuri. Ajunși acolo, între zidurile mănăstirii, tăcerea avea o altă semnificație. Acolo tăcerea era un mod de comunicare cu cei care s-au stins, dar și cu cei care mai pîlpîie încă. Simțeam veacurile care s-au scurs pe acolo, percepeam tainele vagi, dar cu fantezie intensă bănuite. Încercam să deslușim momentele trăite prin acele locuri, de bucurii dar și de restriște, de pace dar și de zbucium. Atîtea destine necunoscute
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
plăpîndul trup de vreo patruzeci de kilograme prindea viață și-și revendica dorința de a trăi. Celelalte gospodine continuau să o frece pe corp cu spirt sanitar. Era atîta dorință de a o ajuta, de a reda vieții un trup pîlpîind abia, abia, încît eu cu Florea am fost mișcați profund. Ei, bădie, la străini vrei să pleci? Vor sări străinii să te ajute la necaz ca noi românii? Florea este trist, mă prinde de mînă și mi-o strînge cît
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
zici? - Sunt numai urechi, mărite Spirit, pentru că ochii nu mi-ar ajuta la nimic. - Cred că ar fi potrivit să mergem la mănăstirea Golia.Facă-se voia ta, mărite Spirit. Am rămas deodată singur. Doar liniștea din jur îmi mai pâlpâia în urechi...De la primii pași mi-a năvălit în minte un roi întreg de istorii despre mănăstirea Golia. Intâi, precum se spune,mănăstirea Golia a fost zidită la marginea dinspre miazănoapte a târgului Iași de atunci. Cu zidurile și meterezele
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
-i potrivit ca să mergem la mănăstirea Sfântul Ioan Gură de aur, pronumită Zlataust? - E chiar foarte potrivit, pentru că schimbăm decorul. Din plin rai primăvăratec de aici, din Copou, intrăm în inima târgului...Te aștept acolo. Vocea dusă de zefirul flușturatec pâlpâia în văzduhul năpădit de gâze și zvon de păsări. Spiritul domnesc plecase deja...N-am zăbovit nici eu prea mult în preajma „mănăstirii dintre vii”. Mersul îmi era spornic și răsuflarea ușoară... Chipul de piatră al bisericii Sfântul Ioan Gură de
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
secol XX. Ambele le-a repus și pus în circulație la "Junimea" tocmai în intenția de a contribui la luminarea cotloanelor acestei lumi dispărute din care-i bine să nu uităm că ne tragem și ale cărei amintiri abia mai pâlpâie. Rămânea neinvestigat începutul și miezul veacului XIX; urmau s-o facă cele două volume intitulate "Iașii de odinioară", de Rudolf Șuțu, o carte ușor exaltată, dar doldora de informații, amănunte, vioaie schițe caracterologice și anecdote pline de tâlc. Aflu că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]