KorAP: Find »[drukola/base=păși & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...42 43 44 ...346 >

8,628 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791

Îți face plăcere să privești cum mă îmbrac? Dacă-mi dai voie. Nu. Întinde mîna și-l acoperă pe Mihai cu cearșaful pînă peste ochi: Am să-ți spun eu cînd mă poți privi. Supus, Mihai acceptă. O simte cum pășește peste el și o aude îmbrăcîndu-și hainele. Osteneala nopții precedente, nedormită, vodca băută cu Maria "Dumnezeule!, m-am jurat că nu mai vreau complicații" -, cafeaua, cele două pastile amare iar acum, toată povestea asta, cu Cristina, se învîrt în capul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
ăsta completează Mihai. Mulțumesc, Vic! Am certitudinea că vom rămîne prieteni. Forfota din foaier s-a stins încet. Ultimii invitați la vizionare coboară scara interioară. Cu paltonul pe umeri, Mihai se îndreaptă și el către capul scării, unde, înainte de a păși pe prima treaptă, Claudia Butnaru întoarce o dată, scurt, privirea, măsurîndu-l. Spune-mi, tovarășe Vlădeanu, întreabă ea încet, cu o voce fermă, care trădează profesoara de zi cu zi de ce n-ai lăsat ca mediu uzina, și-ai plasat acțiunea pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
Vlădeanu o invită și pe Aura gîndește Paula -, i-am zărit împreună la autogară, cînd plecam noi... Iar dacă vine Aura, vine și Radu..." *** "N-am făcut bine spunîndu-i Aurei că mi-a fost dor de ea! își zice Mihai, pășind încet printre elevii zgomotoși, puși pe hîrjoană, scoși de la ore să curețe trotuarele principale ale orașului. Nu!, și-am dres-o frumos întorcînd vorba cu abilitate. Ea și Radu se iubesc foarte mult, au o familie unită; încercarea mea de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
una din fețele poliedrului iubirii. Nici una însă ce trist e să constat asta! nu a avut, ea însăși, sclipirea diamantului... ca femeia aceea, pe care am încercat s-o ostracizez... Și ce dacă a fugit din țară cu un marinar?!..." Pășind rar, cu capul plecat, pradă vîntului care dă semne de oboseală, Mihai își mută gîndul de la Doamna Ana "mă doare prea tare" la vizita Cristinei; revede cu ochii minții totul, de la prezența ei în fața ușii, îmbrățișarea născută din dorința amîndurora

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
hotărînd că-i de ajuns pe ziua de azi, ba chiar prea mult. Iese afară, admiră calmul cerului și absența vîntului, se înfioară la amintirea iernilor copilăriei, ia un pumn de zăpadă pe care o transformă într-un bulgăre îndesat, pășind încet, rar, către blocul din față, o clădire sumbră, cu geamuri mici, multe și dese, amintindu-și că nici prim-vicelui nu-i place cum cel mai pitoresc loc din oraș a fost umplut cu blocuri de confort trei, patru și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
cele de astăzi!... Poate moartă..." gîndește Mihai cu drag, aruncînd încă o dată privirea în direcția în care s-a pierdut Maria, să-i mai poată savura mersul, dar femeia a trecut deja de pavilionaele anexă, de lîngă poarta spitalului. Maria pășește încet, atentă la gheața formată în cîteva locuri. Jovial ca întotdaeuna, portarul își scoate șapca, rostind același "sărut mîinile, domnă doctor!" Serviciu ușor, nea Petrică! îi răspunde Maria privindu-l cu bucurie și-și înclină capul în semn de mulțumire

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244

tărâm al fanteziei. O arteziană murmură într-un bazin de piatră, înconjurată de coloane în formă de flaut. Se aud acorduri de flamenco. Din spatele uneia dintre coloane se desprinde o siluetă suplă, elegantă, cu jachetă neagră scurtă și pantaloni strâmți, pășind ușor cu încălțările sale de toreador. E incredibil de chipeș, trăsăturile îi sunt deosebit de fine. O ia pe Carol de mână și o duce spre un divan acoperit cu cele mai fine țesături persane. Acolo se dezbracă și o dezbracă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
conștiinciozitate orbitoare și dureroasă, așa cum, fără îndoială, putea mărturisi și Naomi. În definitiv, cine altcineva decât Alan ar fi putut să-i citească pasaje din Leach și Jolly în timp ce ea dădea la boboci, la prima rundă de grețuri matinale? Alan pășea vioi. Corpul lui zvelt, înveșmântat într-un costum foarte modern (credea el) de culoarea bronzului, se mișca și se unduia în lumina crudă, strecurată printre norii ce pluteau deasupra lui Archway Hill. Dacă și-ar fi ridicat privirea de la pavaj

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
Unde e Bell Lane? Ascultară instrucțiunile și ieșiră. Alan era intrigat. Dacă individul ăla, Poole, știa de locul ăsta, ce rost a avut toată tevatura? — Pentru acoperire, Alan, pentru acoperire. Trebuie să fim atenți într-un loc cum e ăsta. Pășeau sonor împreună pe străzile umede de provincie. „Localul grecesc“ se dovedi a fi Tiresias Kebab Bar. În fereastră, o țepușă cu kofta kebab de porc făcea o piruetă onctuoasă. În fapt, restaurantul nu ieșea cu nimic în evidență. Pe tejghea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
epuizantă. Din cauza băuturii, a meciurilor de rugby, a sexului contorsionat cu Alan din ultimele trei nopți, Bull abia reușise să urce scările, asta după ce se târâse în sus pe deal de la gura de metrou. Își târșâise picioarele prin apartament și pășise pe holul dinspre dormitor, unde se prăvălise la pământ. Era prea obosit să se dezbrace. Aștepta să se cufunde în uitare. Numai că asta nu se întâmpla. Bull simțea berea în stomac. „Poate că trebuie să mă duc să arunc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307

portocalii), am cercetat talpa pantofului stâng din care ieșeau patru cuie zdravene (piroane, ce mai) și am mers șontâcăind mai departe, cu tocul în mână, la vedere, cu o senzație ciudată că nu ating pământul cu piciorul stâng și că pășesc în gol, cuiele rămase-n pingea scârțâiau când loveau asfaltul, se îndoiseră care-ncotro, am avut parte până peste cap de hohote, strâmbături, fluierături și poante fâsâite, din fericire n-am zărit ochii strabici prin jur, mulțumesc lui Dumnezeu, fiindcă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
soseau întotdeauna de la nisiparele vecine, aruncau vorbe de ocară, insultau muncitorimea, pe toți acei bravi săpători de galerii și tunele, care trudeau prin forța brațelor și sudoarea frunții pentru propășirea, bunăstarea și mândria colectivului. Orice gest (bunăoară acela de a păși peste granița de cauciuc) era considerat ca o agresiune de tip imperialist, o încălcare a tratatelor de pace, o mănușă aruncată în obrazul războinicilor, cărora nu le mai rămânea nimic de făcut decât să pună mâna pe arme și să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301

lipit trupul tremurînd de ea. Poate că a și dormit. Da, sînt sută la sută sigur, a dormit și s-a trezit cu forțele refăcute. Și atunci, timidă și șovăitoare, probabil că s-a strecurat afară din bîrlog și a pășit În Încăpere. O lampă fluorescentă ce zumzăia ușor și atîrna de două fire răsucite din tavan arunca o lumină albăstruie pîlpîitoare asupra spațiului ei locativ. Spațiului ei locativ ? Să mori de rîs, nu alta. Asupra spațiului meu locativ ! Pentru că, peste

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-mi Închipui că acesta Îmi dădea un aer metodic și demn, la momentul respectiv nu mă făcea decît să par și mai ciudat decît eram. Nu reușeam să nu-mi bălăbănesc țeasta enormă Într-o parte și-n alta În timp ce pășeam, sau mai exact mergeam greoi, mai ceva ca un moșneag, ceea ce-mi dădea o Înfățișare destul de bovină. Și, avînd partea din față atît de dezvoltată, aveam o tendință puternică de a mă apleca În față de ziceai că vin În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
afară, pe fereastra din față. Văzusem cîte ceva din lume pe fereastra aia - oameni și mașini trecînd și o parte din clădirea de peste drum. Odată am văzut un polițist călare pe un cal și altădată a plouat. Însă acum, cînd pășeam efectiv afară, pe strada Întunecată, În urma Luweenei și a mamei, am știut imediat că imaginea mea despre lume, așa limitată și decupată geometric cum era, nu semăna aproape deloc cu lumea reală, care m-a copleșit pe loc prin imensitatea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
despre lume, așa limitată și decupată geometric cum era, nu semăna aproape deloc cu lumea reală, care m-a copleșit pe loc prin imensitatea ei. M-am simțit ca un pămîntean care pune pentru prima oară piciorul pe Jupiter. Am pășit pe un deșert tare și negru. Lumina felinarului stradal de deasupra noastră părea un soare agățat pe un cer ca smoala. De undeva, poate chiar dinspre felinar, venea un țipăt strident dar slab, care-ți provoca dureri de urechi și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
sau măcar să caște ochii de uimire ori să fie uluită În vreun fel, și am fost șocat s-o văd că pur și simplu miroase un pic aerul și o ia la trap după mama, de parcă era absolut normal să pășești pe Jupiter. CÎt despre mine, eu Încă mă aflam la adăpostul relativei mele ignoranțe, și doar o vagă neliniște Începuse să roadă ușor la marginile minții mele. Mergeam grăbiți În șir indian, cît de aproape de clădire puteam ; am luat-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310

sînt transportate cu liftul În compartimentele lor. Unul dintre aceste lifturi Îl transportă pe Rowe, precis și silențios la etajul al cincilea; dintr-un coridor lung, plin de birouri cu geamuri mate, un individ cu pince-nez deschise ușa liftului și păși Înăuntru, purtînd sub braț un dosar cu mențiunea „Urgent“; apoi ascensorul Își continuă urcușul lin. Pe o ușă de la etajul al șaptelea, Rowe putut citi: „Ajutoare pentru mamele din națiunile libere. Informații“. Începuse să creadă că, la urma urmelor, domnul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
uneori Îți vine mai ușor să mori decît să protestezi. Rowe Își aminti de o femeie care, cuprinsă și ea de Îndoieli, nu protestase, ci, resemnîndu-se, tristă, băuse licoarea fatală... Aidoma unui pușcăriaș care-și ocupă locul În careu, Rowe păși Înainte și se așeză la stînga lui Cost și la dreapta domnișoarei Pantil. Doamna Bellairs se așezase Între Hilfe și doctorul Forester. Rowe n-avu răgazul să vadă cum erau așezați ceilalți, căci lumina se stinse brusc. Și-acum, să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
rămîi ascuns mai departe, rosti ea, cu o voce atît de stinsă, Încît Rowe trebui să-și Încordeze auzul. — Bine, voi rămîne ascuns. Domnișoara Hilfe agățase receptorul În furcă. Rowe făcu la fel și se Întoarse În Holborn. În fața lui pășea un bibliofil, cu buzunarele burdușite cu cărțile cumpărate În sala de licitație. „N-ai vreun prieten?“ Îl Întrebase ea. Refugiații au totdeauna prieteni; În uriașa lor lume clandestină, vastă cît un continent, prietenia e o realitate; ei pot găsi oricînd

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
suferea În societatea acestor bolnavi de nervi, al căror dezechilibru se manifesta prin cîte un tic - o bătaie a pleoapei -, prin tonul mai ascuțit al vocii sau printr-o melancolie la fel de Învăluitoare și de neînlăturat ca pielea corpului omenesc. Johns pășea Înaintea lui. TÎnărul acesta juca, plin de tact, rolul complex pe care i-l confereau multiplele sale funcții de asistent, secretar și infirmier. Deși nu avea studii de specialitate, i se permitea uneori să se ocupe de cazurile mai simple

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
căci surprinse privirea domnului Ford - o privire senină și gravă În același timp. Rowe se fîstici: ar fi vrut ca domnul Prentice să apară, În sfîrșit. — Alo! Îl auzi el pe domnul Ford. Aici casa Pauling și Crosthwaite. Prin fața vitrinei pășea acum spre ușă omul cu melon. Rowe Își strînse fără să vrea pumnii. La un capăt al tejghelei, cu spatele la Rowe, domnul Bridges netezea, plictisit, sulurile de stofă ieftină; mîinile lui nervoase păreau ieșite dintr-o caricatură publicată În revista Croitorie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
mecanic. Nu mai voia să se gîndească la nimic: ce rost avea să facă presupuneri Înainte de a auzi ce-i va spune ea? Luă autobuzul 19 pînă la Oakley Street, iar de acolo autobuzul 49 Îl duse la Podul Albert. Păși pe pod fără să se gîndească la nimic. Refluxul lăsa să se vadă mîlul negru de sub antrepozite. Pe chei, un om arunca firimituri la pescăruși. Priveliștea Îl Întristă fără să-și dea seama de ce și porni grăbit mai departe, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
gîndul i se duse În altă parte - de-a lungul cheiului, pe care un om hrănea pescărușii... Un altul trecea cu o valiză... Aici pierdu firul gîndurilor, dar deodată Își aminti de fața unui portar de hotel, și se văzu pășind pe niște coridoare interminabile. Văzu apoi deschizîndu-se o ușă, dincolo de care era Anna... Amîndoi Înfruntaseră primejdia - se agăța de ideea asta. Desigur, există Întotdeauna o explicație. Își aminti ce-i spusese Anna, că el Îi salvase viața. — La revedere, zise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
ce va muri e fratele ei“, Își spuse el pentru prima oară. Spionii, ca și asasinii, erau În general spînzurați, și În cazul de față nu se putea face nici o excepție. Hilfe dormea liniștit, În vreme ce afară i se ridica spînzurătoarea... Pășea tiptil, prin camera aceea neutră, spre o ușă Întredeschisă. Anna Împinse ușurel ușa cu mîna și se dădu la o parte, ca să-l lase pe Rowe să vadă: gestul clasic al unei mame ce-și arată unui musafir, după cină

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]