9,678 matches
-
blond Îi ajungea până În ochi, acoperindu-i pe jumătate fața, ceea ce Îi dădea un aer și mai cool. Nu putea să aibă mai mult de cincisprezece ani. Îl cunoști pe Henri? Întrebă Lauren, făcând cu ochiul. Era Îmbrăcată cu niște pantaloni decolorați din cord și cu un pulover foarte mare din cașmir. Părea extraordinar de relaxată, În comparație cu ultima dată când o văzusem. —Ooo! Vin fiert! Mmmm, ce bun. Henri o să mă prezinte tuturor minorilor frumușei de pe aici. Nu! Îi interzic asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
etalând o ținută vestimentară de schi superbă, pe care o cumpărase de la Jet Set În St. Moritz. Marci strânse Între degete jacheta. E atât de plăcută... uite, are o steluță roșie pe guler, În stilul caracteristic pentru Jet Set, și pantaloni asortați care au o altă stea roșie pe fund, exact unde e mai sexy. —Marci, cum Îți mai e? Ești bine? Te-ai mai văzut cu Christopher? Sunt sigură că am văzut-o pe prințesa Victoria a Suediei la Jet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
coincidență sau doar schiat - Sophia În persoană Își făcu apariția În celălalt capăt al terasei. Era Îmbrăcată cu un costum de schi crem. Când se aplecă să-și mai slăbească legăturile la ghete, am observat o stea roșie pe spatele pantalonilor. Avea un costum la fel ca al lui Marci. Își scoase jacheta și și-o legă În jurul taliei. Avea un tricou roz pe dedesubt, care Îi punea În evidență minunat bronzul. Exact atunci s-a auzit un strigăt de la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
mi-am zis eu - „Fericire“. Era ancorat În Portul Gustavia din St. Bart’s, un golfuleț drăguț Înconjurat de dealuri verzi, presărate cu case roz și galbene. Ne-a Întâmpinat Antonino, căpitanul, un italian ars de vânt. Era Îmbrăcat În pantaloni scurți cafenii, un tricou alb, imaculat și purta ochelari de soare cu rame din carapace de țestoasă. Se asorta perfect cu barca, așa cum se asortau și cei șase membri ai echipajului. Fiecare scaun și șezlong era Împodobit cu un material
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
alb, imaculat și purta ochelari de soare cu rame din carapace de țestoasă. Se asorta perfect cu barca, așa cum se asortau și cei șase membri ai echipajului. Fiecare scaun și șezlong era Împodobit cu un material de aceeași culoare ca pantalonii lui Antonino, iar lemnăria era fie lăcuită În alb lucios, fie lustruită Într-o culoare Închisă, precum coaja de nucă. Practic, nu te puteai mișca pe vas fără să vezi cafeniu și alb: era ca și cum ai fi fost În interiorul unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
Bout de Souffle“ ne ajuta să urcăm la bord. Lauren și Giles ne așteptau pe punte, ținându-se de mână. Era de necrezut: Lauren, măritată! Proaspeții căsătoriți păreau să strălucească, la propriu, de fericire. Giles era foarte bronzat și purta pantaloni scurți de Înot roz pastel; Lauren Își schimbase deja hainele - și bijuteriile. Acum era Îmbrăcată cu un costum de baie Întreg cu dungi maro și albe, fără spate. Pe inelar avea un inel imens din abanos cu un topaz, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
date cu ojă albă la vârfuri, și telefonul mic, negru, a dispărut aproape cu totul în norul roz și luminos al coafurii. — Liniștește-te, Mona, zice, zâmbind și măsurându-mă cu privirea de sus până jos. Haină sport maro, zice, pantaloni maro, de stofă, cămașă albă... - se încruntă și face o grimasă - și cravată albastră. Femeia continuă să spună în telefon: — Între două vârste. Un metru nouăzeci, cam vreo optzeci și cinci de kilograme. Caucazian. Castaniu; verzi. Îmi face cu ochiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
pe Vrabie în bucătărie. Helen se duce la consolă și ia o gură de vin. Se aude soneria. Și Mona ne strigă din bucătărie să deschidem noi. Acum e un puști cu plete blonde și cu țăcălie roșcată, care poartă pantaloni gri de trening și tricou. Are o oală sub presiune cu capac de sticlă. Peste buză a curs ceva maroniu și lipicios; dosul capacului de sticlă e aburit de condens. Pășește înăuntru și-mi dă oala. Își dă jos tenișii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
aburit de condens. Pășește înăuntru și-mi dă oala. Își dă jos tenișii și-și trage tricoul peste cap, zburlindu-și pletele. Își pune tricoul peste oala pe care o țin în mâini și-și ridică piciorul, ca să-și dezbrace pantalonii de trening, mai întâi un crac, apoi celălalt. Își pune pantalonii la mine-n brațe și se proțăpește cu mâinile-n șold, la pula goală. Helen își încheie haina și dă pe gât ce-a mai rămas din vin. Oala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
jos tenișii și-și trage tricoul peste cap, zburlindu-și pletele. Își pune tricoul peste oala pe care o țin în mâini și-și ridică piciorul, ca să-și dezbrace pantalonii de trening, mai întâi un crac, apoi celălalt. Își pune pantalonii la mine-n brațe și se proțăpește cu mâinile-n șold, la pula goală. Helen își încheie haina și dă pe gât ce-a mai rămas din vin. Oala e grea și fierbinte; simt un miros de zahăr ars și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
mâinile-n șold, la pula goală. Helen își încheie haina și dă pe gât ce-a mai rămas din vin. Oala e grea și fierbinte; simt un miros de zahăr ars și de brânză de soia - sau o fi mirosul pantalonilor murdari. Și Mona apare lângă noi și zice: — Stridie! Îmi ia oala și hainele, zicând: Stridie, ți-l prezint pe domnul Streator. Prietenul meu, Stridie. Și puștiul își dă părul din ochi și se uită la mine. Zice: — Coacăză crede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
să eliminăm pagina 27 și în timpul ăsta să căutăm și sursa originală. — Cartea umbrelor, zice Helen. Ceaslovul, cum îi spun vrăjitoarele. Cartea de vrăji. Toate puterile de pe lume. Se aude soneria, și apare încă un bărbat care își dă jos pantalonii rufoși, se dezbracă de tricou și ne spune că-l cheamă Arici. În legătură cu Arici, detaliile ar fi că-i tremură pielea care-i atârnă pe brațe, pe piept și pe fund. Părul pubian îi seamănă izbitor cu cele două fire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
un balon cu buline galbene și roșii. Ținând dedesubt un prosop împăturit, Mona toarnă spirtul. Durerea e atât de fulgerătoare, că nici nu poți spune dacă spirtul e opărit sau rece ca gheața. Întins pe patul de motel, cu cracul pantalonului suflecat, cu Mona în genunchi pe covorul de la picioarele mele, strâng în pumni așternutul și scrâșnesc din dinți. Cu spatele arcuit, toți mușchii mi se crispează preț de câteva secunde bune. Așternutul e rece și leoarcă de sudoare. Bășicile astea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
ajunge - și zic că mă-ndrăgostesc. Și Helen, strălucind catifelată și fierbinte în acest miez de lumină, zâmbește și-și lasă capul pe spate, zicând: — Așa și trebuie. M-am îndrăgostit de ea. M-am îndrăgostit. De Helen Hoover Boyle. Pantalonii mei și fusta ei se adaugă grămezii de pe podea - cristalurile căzute, pantofii noștri, alături de ceaslov. Capitolul 38 La sediul agenției imobiliare Helen Boyle este încuiat și, când bat în ușă, Mona strigă prin geam: — E închis. Nu sunt un client
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
de praf. Buchetul de flori este veșted și maroniu în apa lui neagră și împuțită. La stația de interceptare se transmite un cod 311. Îmi pare rău, zic. N-a fost frumos s-o strâng așa. Mă apuc de dunga pantalonilor și-i ridic ca să-i arăt juliturile vinete de pe fluierul piciorului. Asta-i altceva, zice Mona. Eu mă apăram. Bat de câteva ori din picior și zic că infecția se vindecă bine, mulțumesc, zic. Și Helen zbiară: — Mona! Cum se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
dat pe blugii ăștia atît cît ia bunicul tău patru luni la rînd pensie de la ce-a-pe, nu-mi place cum îți stă. Ești un fel de gagică mișto și mie nu-mi place nici expresia, nici înfățișarea. O fată în pantaloni devine băiețoi. Dar se poartă, tata! protestează fata. Nu tot ce se poartă se și potrivește! spune apăsat Săteanu. Te rog să notezi această vorbă, Mihai. N-oi fi eu entelectual, dar îmi dau seama că-i o perlă. Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
noi, Sătenii nu sîntem de rasă?! Mereu îmi zic să... Dar imediat mă întorc cu gîndul la ea ce păcat că n-am talent la scris! -, mi-o amintesc cum m-a întîmpinat: o mogîldeață în pijamale de spital, cu pantalonii prea lungi și îmbrobodită, ca babele, cu o pelincă dintr-un finet decolorat, udă fleașcă, neîngrijită... Într-o perioadă cînd hăituiam și eram hăituit, brusc, m-am trezit față-n față cu ea: un Gulliver și un pitic. "Așa arată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
continuînd să privească în ochii mamei, rămasă în așteptare. Ala murmură el fără convingere, relaxîndu-se. Femeia strînge din buze, caută într-o sacoșă, de unde scoate pantalonași, cu care începe să-l schimbe. Ala murmură copilul, cînd se vede dezbrăcat de pantaloni. Maică-sa îi lipește un vîrf de palmă peste fundul gol. Oala! S-o ceri înainte, nu după ce-i dai drumul. Lasă-l, nu mai fă panaramă spune bărbatul, reușind să-l facă pe celălalt copil să uite de cîine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
pe celălalt pe genunchi. Într-o zi murmură el tot îmi ies din pepeni și-ți scot coastele de drac; proastă mi-a trebuit, proastă am; mai bine-mi legam un pietroi de gît! Îmbracă cu greu copilul, îi trage pantalonii peste flaneluță și-l urcă alături de celălalt, pe genunchi, încercînd să-i amăgească pe rînd cu cîte o bucățică de carne. Ce bădăran! șoptește bătrîna cu ochelari, lăsînd o clipă împletitul, să se poată apleca spre urechea bătrînei cu cățelușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
palmei. Dacă nu ne respectăm noi înșine, cum vrei să ne respecte ei ?! a întins ea mîna spre direcția în care era centrul Bucureștiului. Nu putem ignora la nesfîrșit cine sîntem! Crezi, cumva, că numai pentru ce ai tu în pantaloni te-am lăsat să urci aici, la masarda blocului Yanis, locul cel mai înalt din tot Bucureștiului?! i-a strigat ca un ultimatum, apoi, hotărîtă, a murmurat amenințarea: Las' că te frămînt eu... să aibă ce coace viața din tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
și stabiliți pentru mîine. Altfel, dacă află... Cînd va afla, spune Mihai calm va ridica mîna spre mine. Și cînd o va ridica, o va avea ruptă. I-o doresc de mult. De ce?! se miră femeia. Plecîndu-se puțin, Mihai ridică pantalonul, dezgolind pulpa piciorului stîng. De asta arătă el o umflătură. Degetul arătător al Mariei atinge locul, pipăindu-l îndelung, cu siguranța specialistului. Se poate opera. Doctorul Runca s-a specializat în de-astea. Soțul meu te-a lovit cînd erai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
indiferent la protestele cîtorva că intră frigul. Se dă la o parte, făcîndu-și cruce: Doamne, omule, nu ești întreg!... Mircea Emil, vînăt de frig, cu pălăriuța înfiptă adînc, plin de țurțuri la gulerul hainei strîns la gură, cu zăpadă pe pantaloni, intră cu pași mărunți, ajunge în mijlocul sălii, și-și lasă sacul de pe umăr: Am venit! zice el victorios, cu glasul tremurat de frig. V-am zis doar c-o să cinăm... Și, vrînd să-și coloreze și mai mult gluma, răstoarnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
moment, zice el, după ce închide ușa vreau să fiu sigur că-s treaz. Se apleacă spre chiuvetă și-și spală îndelung fața cu apă rece, se șterge, apoi, dintr-o mișcare scurtă, specific bărbătească, își bagă cămașa mai bine în pantaloni. Acum pot zice că-s treaz, deși îmi vine să cred că visez încearcă o glumă, întorcîndu-se spre fata rămasă în mijlocul încăperii. Pentru tine spune Cristina și trage din sulul de hîrtie un buchet de flori, ambalate în celofan. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
domnule profesor? De ajuns. Și pentru că-mi place cravata ce-o ai, am să și deschid. Scump, dar face. Merg. Și mă întreb, domnule profesor, o cravată pe trei cam cît ar face? Dacă mergeți. Ce ziceți de vestă? Contra pantaloni. Contra, dar sînt servit. Ascultă, Mihai rupe Săteanu tăcerea brusc, și tot brusc se oprește, înfiorat parcă de propriu-i glas; tace, cu privirea absorbită de o vedere de sub sticlă, înfățișînd o stațiune montană iarna; surîde unui gînd, apoi, cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
și pornește spre bucătărie, înțelegînd unde s-au retras. Vrea să intre, dar, prin ușa întredeschisă, îl vede pe Lazăr desculț, cu picioarele sprijinite de un lemn, iar profesorul, gol pînă la jumătate, se căznește să-și scoată cureaua de la pantaloni. ,,Brrr!" se înfioară bătrîna și fuge la locul ei, cuibărindu-se lîngă cățelușă, bucuroasă că are cine o păzi. Trei cărți zice Lazăr. Și trei repetă profesorul, apoi filează îndelung, concentrat. Nu era chiar așa frumoasă, ți-o spun eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]