50,139 matches
-
vezi gîndul" (Efigie pentru Ștefan Luchian). Ori paradoxal-sarcastic: "Poate o grea așteptare/ de care/ deodată/ eternitatea se plictisește" (Casă părinteasca). Timorarea, inhibiția devin vibranțe. Din acest mediu al rezervei morale se ivește un imaginar caracteristic al timidității: "E o jivina pasăre ce vede cu aripile,/ și asta numai în vreme ce zboară,/ și atinge pămîntul/ doar cînd acesta stă să ia foc.// În irisul ei nu cred prea multi;/ nici eu nu i-aș ști trecerea/ dacă nu ar lasă urme/ în lutul
Poeti bistriteni by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17811_a_19136]
-
și trăgaciul dumitale/ Cerbii uciși de vînătorii morți" (Elegie). Uneori suavitatea se logodește cu teroarea, într-o perspectivă a ingenuității lezate: Mi-a spus un vișin c-ai murit,/ Dar cum se poate muri oare/ Cînd cerul lumii e-nrosit/ De-atîtea păsări cîntătoare.// Acum ninsorile din vis/ Au explodat că o grenadă/ Și-o căprioara s-a aprins/ De-atîta roșie zăpadă.(...) Mi-a spus un vișin c-ai plecat/ Cu tîmplele în flăcări, Clară,/ Acum cînd șunt incinerat/ De-un măr în
Poeti bistriteni by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17827_a_19152]
-
-n mine ard.// Să pot, atunci, s-aud cum rod că gerul/ Moliile cărți de rugăciuni;/ Și în cămașă forței să văd fierul/ Legat într-un ospiciu de nebuni" - Slavă glonțului), autorul ajunge, prin decantare, la o incantație a inefabilului: "Pasărea ce-mi cîntă, cîntă/ Nu-i nici drac și nu-i nici sfîntă.// N-are-n glas oțet, nici miere/ Nu-i bărbat și nici muiere.// Nu își face cuib din țină/ Nici din fragedă lumină.// De-o privesc o zi întreagă
Poeti bistriteni by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17827_a_19152]
-
devine din nou un solitar, mai mult ca oricând. Și, mai mult ca oricând, se simte disponibil pentru ceilalți, într-o efervescenta a dăruirii care merge, paradoxal și firesc totodată până la dispariția dintre ei. Cercul se întregește: cândva, la lacul Pasărea, se crezuse iremediabil singur înaintea morții pentru a nu fi reușit să își salveze de la înec decât doi din cei patru prieteni. Acum, la Jilava, victoria împotriva singurătății este, printr-un suprem gest, totală. Nu se știe cine da și
Singurătatea unui mentor by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/17843_a_19168]
-
de tablă, melcii timpului ducând în coarne vezica soarelui, măcelari cu părul vâlvoi murdari de suflete pe piepții salopetelor, icoana făcătoare de minuni, tomberonul, piei de miei cu inima de îngeri, domnișoara în curul gol printre admiratori fardați foști marinari, păsări oarbe împăiate cu frunze, mai mulți ochi băgând arhiva în sperieți, bijuterii false, lapislazuli, toarte, paftale, niscai matostate - acolo (...) în afara poemului: exilul în care pornim de-a-ndăratelea." (p. 37-38) Arbitrariul este ridicat la rangul de principiu ordonator, ca în producțiile suprarealiste
Portretul scribului by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/17212_a_18537]
-
a mecanismului asociativ ne duc cu gândul, iarăși și iarăți la producțiile suprarealiștilor: "erau cărători de tablouri: pașii lor verzi erau moi, coloana vertebrală flexibilă ca o floare a soarelui, epiderma le era dezmierdătoare, învățată cu nașteri, duceau la subsuori păsări și în sâni fluturi și umblau în trăsuri împarfumate, în corăbii cu piei de vulpi argintii." (p. 17) Evident nu putem vorbi efectiv de o influență a suprarealiștilor pentru care provocarea șocului psihologic era miza principală, dar îl regăsim adesea
Portretul scribului by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/17212_a_18537]
-
fabule în toată regula. Repertoriul tematic este stabil: femeia frumoasă și bărbatul bătrân sau de condiție socială inferioară, dragostea imposibilă etc. Particularizarea se produce prin minuția extraordinară a descripției. Imaginile rezultate sunt puternic picturale: "Din dreapta trece, bătând cald cerul, o pasăre albă". Personajele însele își caută poze celebre în istoria picturii: "Mara Stambuliu, cum stă acum culcată, încercând, probabil să refacă poziția doamnei de Récamier din tabloul lui David" sau "se ridică, acum e Olimpia lui Manet încruntată"... Finalurile lui Val
Proze haiku by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/17211_a_18536]
-
aceea că urîțenia nu poate fi pîngărită, iar esența erotismului este pîngărirea". Așadar, înfățișînd atent, meticulos, obsesiv, cruzimea morții, poeta stabilește un numitor comun cu experiența erotică. Moartea în chip de violență nu e decît o metaforă criptată a Erosului. "Pasărea tăiată" alcătuiește secvența memorabilă a unui Eros trăit la nivel dramatic, tăvălit în sînge, agrementat cu spectacolul torturant al unei execuții savante. E o deflorare atît fizică precum și psihică, împinsă în hiperbolă. Nu întîmplător, autoarea își simte trupul ca un
Poezia Ilenei Mălăncioiu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17193_a_18518]
-
execuții savante. E o deflorare atît fizică precum și psihică, împinsă în hiperbolă. Nu întîmplător, autoarea își simte trupul ca un mediu al legăturii dintre capul și corpul zburătoarei sacrificate: M-au ascuns bătrînii, după obicei,/ Să nu uit de frica păsării tăiate,/ Și ascult prin ușa încuiată/ Cum se tăvălește și se zbate.// Strîmb zăvorul șubrezit de vreme,/ Ca să uit ce-am auzit, să scap,/ De această zbatere în care/ Trupul mai aleargă după cap.// Și tresar cînd ochii, împietrind de
Poezia Ilenei Mălăncioiu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17193_a_18518]
-
vreme,/ Ca să uit ce-am auzit, să scap,/ De această zbatere în care/ Trupul mai aleargă după cap.// Și tresar cînd ochii, împietrind de groază,/ I se-ntorc pe dos ca să albească/ Și părînd că-s boabe de porumb/ Alte păsări vin să-i ciugulească.// Iau c-o mînă capul, cu cealaltă restul,/ Și le schimb cînd mi se pare greu,/ Pînă nu sînt moarte, să mai stea legate/ Cel puțin așa, prin trupul meu.// Însă capul moare mai devreme,/ Ca și cum
Poezia Ilenei Mălăncioiu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17193_a_18518]
-
Pînă nu sînt moarte, să mai stea legate/ Cel puțin așa, prin trupul meu.// Însă capul moare mai devreme,/ Ca și cum n-a fost tăiată bine,/ Și să nu se zbată trupul singur/ Stau să treacă moartea-n el prin mine" (Pasărea tăiată). O altă imagine elocventă e cea a boului dintr-un abator. Irezistibil atrasă de detaliile înfățișării animalului jupuit, poeta se lasă pradă unui estetism crud, morbid. Dizgrațiosul se substanțializează estetic: "Boul jupuit atîrnă cu picioarele în sus,/ Pielea nu
Poezia Ilenei Mălăncioiu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17193_a_18518]
-
scoate înapoi însîngerate" (Drum). Ori căutarea, alături de băieți (duritatea sugerează o asexuare), a puilor, în scorburi, cu riscul, asumat fără grijă, al rănirii: Caut cuiburi cu băieții prin scorburi/ Îngropîndu-mi mîna pînă la umăr în putregaiul gălbui,/ Înspăimîntată cînd o pasăre întîrziată/ Se zbate între mine și-ntre pui.// Îi simt ciocul și ghearele umblîndu-mi prin carne,/ O prind de-o aripă și-ncerc s-o scot/ Și-mi scapă și mă lasă cu penele în mînă/ Cînd am ieșit din
Poezia Ilenei Mălăncioiu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17193_a_18518]
-
acea oră a amiezii. Cînd, deodată, după aerul sărbătoresc al giganticului oraș de pe țărmul Atlanticului, îmi dădui seama că era o zi specială. Curînd, îmi adusei aminte: Era Ziua Recunoștinței, foarte îndrăgită de americani, care în ziua aceea taie curcanii, - pasărea noului Continent abia descoperit. Cunoșteam istoria Zilei, națională aproape, la fel de sărbătorită ca Ziua Independenței. Cum pionerii lumii celei noi cam dăduseră iama prin pieile-roșii, locale, în înaintarea lor cuceritoare spre vestul celuilalt ocean, Pacificul, credincioși cum erau, totuși, puritani, înființaseră
Ziua recunoștinței by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/17219_a_18544]
-
și protagoniștii. Frumusețea metaforelor ("Îmi întorc din nou privirea spre cîmpul de rapiță, care se întinde în margine de drum, galben și spumos, balansîndu-se ademenitor în miresme de pudră și miere, în șoapte roz, misterioase, de petale, în magia unor păsări albastre ce se apropie de ireal..."), originalitatea comparațiilor, echivocul fermecător al frazelor pline de virtuozități stilistice nu pot anula artificialitatea despre care vorbeam. Orice peisaj are corespondent imedia tîn viața interioară a personajului care nu poate contempla o frunză, de
Despre cîteva note false by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/17244_a_18569]
-
plină frescă. Ține de performanță și modul în care regizorul a izbutit o construcție solidă, cu un ritm susținut, și cu trei linii melodice: una paradisiacă, solară, ingenuă (copilăria și premonițiile Ioanei), una eroică, feroce, infernală (războiul, baia de sînge, păsările de pradă ciugulind din cadavre), și una, să-i spunem, filozofică (procesul Ioanei, dialogurile ei cu tribunalul ecleziastic și cu propria conștiință)... Amuzantă e, în film, relativizarea ideii de "miracol": regizorul oferă, ca niște clipuri anti-mister, într-un fel de
Jeanne d'Arc în misiune SF by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/17217_a_18542]
-
Emigranții de Mrozek: un debut oarecum timid și plin de multe precauțiuni. Această a doua montare se situează cu adevărat în zona profesionalismului, bucurîndu-se de suplețe și de un aer bine oxigenat la toate palierele. Încă din foaier, strigătul unor păsări și fîlfîitul lor din aripi te învăluiește treptat de peste tot, fără să te agreseze, să-ți scoată ochii, cum se spune, anunțîndu-te doar că te vei apropia, din ce în ce mai mult, de valuri, de stînci, de singurătate... Extraordinara aventură a marinarului Robinson
Despre singurătate by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/17249_a_18574]
-
în ordine cronologică, cel mai tînăr din marea noastră galerie de sculptori, în perspectiva cronologiei formelor Apostu este cel mai bătrîn, este de o vîrstă cu materia însăși. Paciurea îi este nepot, Anghel strănepot, iar Brâncuși duce, în special prin Pasărea în văzduh, pînă la ultimile consecințe, marele lui gest fecundator. Întocmai ca în reprezentarea simbolică a șarpelui care își înghite coada, brâncușianul Apostu este în același timp marele precursor al lui Brâncuși. Pînă și Ion Georgescu și Ionescu-Valbudea îi sunt
Noul exil al lui George Apostu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17269_a_18594]
-
mai mare este surpriza pentru cititor, când constată că ajunge repede în plină poezie. Este ca și cum cineva s-ar da pe un tobogan banal, dintr-un parc pentru copii, și s-ar trezi într-o altă lume: " Aceasta e povestea păsării Phoenix pe scurt/ așa cum mi s-a povestit în copilărie/ într-o seară ovală ca lumea/ cu mult înainte de anul o mie" (Pasărea Phoenix). Câteva capodopere Există în sumarul volumului câteva poeme care nu numai că sunt bine scrise, dar
FRUMUSEȚEA IDEILOR by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17260_a_18585]
-
banal, dintr-un parc pentru copii, și s-ar trezi într-o altă lume: " Aceasta e povestea păsării Phoenix pe scurt/ așa cum mi s-a povestit în copilărie/ într-o seară ovală ca lumea/ cu mult înainte de anul o mie" (Pasărea Phoenix). Câteva capodopere Există în sumarul volumului câteva poeme care nu numai că sunt bine scrise, dar au și acel suflu liric irezistibil, acea anvergură a emoției pe care nu le au decât capodoperele. Declamate în fața publicului, ele sunt ascultate
FRUMUSEȚEA IDEILOR by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17260_a_18585]
-
daltă cu care a fost scoasă din materia lingvistică ideea: " Am tot încercat să perfecționez frunze/ să storc marea din bobul de nisip/ să fac din ființa mea o zburătoare/ cu alt chip// am încercat să fac altceva/ dintr-o pasăre Phoenix uitată/ ce mi-a căzut într-o noapte pe ochi/ dintr-o dată// degeaba vrei să perfecționezi lucrurile/ și chiar pe tine mi s-a șoptit/ moartea e singura care te perfecționează/ la infinit". Prefața semnată de Eugen Negrici încântă
FRUMUSEȚEA IDEILOR by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17260_a_18585]
-
existențial. La cabine, a ales una cu un preot gras și cu trepte în față (nu cu perdea, ca în alte locuri; mai era și ideea că el, neștiind nici o limbă, nici măcar limba română, susținea el, decît pe cea a păsărilor, foarte rară, trebuia să-i fiu interpret.) Cunoșteam mai de mult acele cabine. Grele, baroce, de nuc poate. Rezonanța confesiunii să fie mai mare, să fie auzită pînă la Tatăl ceresc și pînă la sfinții săi oricît de distrați ar
Penitenciario by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/17307_a_18632]
-
am vrut să înalț piramide în țara aceasta/ de la marginea tuturor lumilor/ și iată că moartea mă-nvinge și mă silește/ să fiu doar o biată operă lîngă frunzișul/ nemuritoarelor opere. Ce vină/ are peștele, bietul, cînd apele seacă/ și pasărea, biata, cînd codrii săi ard?/ Casa noastră se pustiește ca mușuroiul/ sub crude înghețuri. E iarnă și cine/ va merge-n pădure să curme butucii?/ Carul cu lemne nu vine singur/ să se așeze pe foc, arborii nu se aruncă
Poet și cîntăreț by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17295_a_18620]
-
-i funcție taumaturgică: Creierul meu va descăleca de pe cal și se va culca lîngă ea și atunci/ cuvîntul iarbă va naște pămînt și cuvîntul cal va trage căruțe/ pline de cărți putrede scuturate din arbori/ pe jumătate deja ciugulite de păsări, bune doar pentru oțet/ ca pieile roșii ca unele triburi din Africa sînt tatuat/ cu semne și litere direct pe plămîni pe rinichi pe aortă/ pe flora intestinală și iar lin și flori de măr/ cum scade nivelul apelor Dunării
Poet și cîntăreț by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17295_a_18620]
-
aștepta "la imagini atît de frumoase"; cadrajele sînt discrete, camera se mișcă relativ puțin, și totuși, imaginile au o pregnanta, o fosforescenta emoțională ieșită din comun (priviți, de pildă, imaginea soției, filmate din spate, cu mîinile îndepărtate, ca aripile unei păsări rănite, îmbrățișînd, la sfîrșit, hainele bărbatului, aliniate pe umerașe, în debara... Poți să uiți o asemenea imagine?). Apoi, rar am văzut un film cu o compoziție "fragmentaristă" (aproape fiecare secvență e "rotundă" și ar putea fi citată că un mic
American Beauty by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/17286_a_18611]
-
a renunțat la paravan, ieșind la rampă cu păpușa, la vedere, cum se spune, exploatîndu-și arta actorului, limbajul corporal și gestual. Acest lucru a căpătat formă concretă și a marcat un nou drum și în anul 1994, în spectacolul Adunarea păsărilor, spectacol remarcabil al primei promoții postdecembriste de actori-păpușari ai Universității de Artă Teatrală și Cinematografică din București, clasa Cristian Pepino. La sfîrșitul celor patru ani de studiu, o altă promoție de păpușari intră în lumea profesionistă a breslei. Fiecare spectacol
Sfori de păpușari? by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/17320_a_18645]