4,633 matches
-
Se întoarce în capitală ca inspector general în Ministerul de Interne (1920), inspector la Direcția Culturii din Casa Culturii Poporului (1922), la ministerele Cultelor, al Educației și Învățământului, în fine, la Casa Școalelor, unde între 1932 și 1940 (când se pensionează) este consilier literar. Din 1918 a practicat și avocatura. L. publică versuri patriotice în „Revista școlarilor”, anecdote și scurte povestiri în revista „Satul” (Teișani-Prahova), însă debutul propriu-zis are loc în 1905, la revista „România ilustrată” (unde este redactor, bucurându-se
LUNGIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287917_a_289246]
-
al Judecătoriei din Câmpulung, din 1903 consilier la Curtea de Apel din Lemberg, iar din 1909 consilier la Înalta Curte de Casație și Justiție din Viena. Deputat în Dieta Bucovinei din partea Partidului Național Român, a militat pentru unirea cu țara. Pensionat în 1910, s-a retras, în timpul primului război mondial, la Fălticeni. Principala lui preocupare a fost aceea de a contribui la mai buna cunoaștere a istoriei Bucovinei ( Câteva date statistice și istorice din Bucovina, 1881, Istoricul luptei pentru drept în
STEFANELLI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289902_a_291231]
-
în romanul Cel mai iubit dintre pământeni de Marin Preda, prin avatarurile protagonistului Victor Petrini. În 1964 este angajat câtva timp ca șef de serviciu producție la Teatrul de Stat din Petroșani, din acest an și până în 1973, când se pensionează medical, fiind secretar literar la Teatrul Național din Craiova. Urmează o etapă oarecum mai fericită în viața lui S., datorită celei de-a doua soții (din care va face un personaj luminos în mai multe cărți) și posibilităților - totuși limitate
SIRBU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289705_a_291034]
-
și literatură universală, se transferă în 1971 la Liceul Pedagogic din Slobozia. În 1973 devine redactor la revista „Tribuna școlii” (din 1990 „Tribuna învățământului”), unde va lucra până în 1995, când trece la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din București, de unde se pensionează în 2001. A debutat, cu versuri, la „Luceafărul”, în 1964, iar în volum cu Ploaia de sâmburi, apărut în 1975. Colaborează la „Amfiteatru”, „Luceafărul”, „Gazeta literară”, „România literară”, cu versuri și, sporadic, cu eseuri, iar la publicațiile de învățământ cu
STERESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289922_a_291251]
-
Teatrul Național din Cluj (1948-1953), cu o scurtă detașare la Reșița (1952-1953), apoi, la chemarea Mariettei Sadova, la Teatrul „Constantin I. Nottara” din București (1954-1960), evoluând ulterior la Teatrul Giulești (1960-1961), iar din 1961 la Teatrul „Barbu Delavrancea”, de unde se pensionează medical în 1971. Talent precoce, dotat și pentru desen (caricatură) și muzică, a publicat la zece ani versuri în ziarul clujean „Patria” (1936), însă va considera adevăratul său debut apariția poeziei Crengi în „Revista Fundațiilor Regale” (1944). Debutul editorial se
STANCA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289857_a_291186]
-
din Cluj. În 1969 este numit director al Studioului de Radio-Televiziune Cluj, funcție pe care a deținut-o până în 1985, când studioul a fost desființat. În același an devine redactor-șef al Editurii Dacia din Cluj. În 1989 s-a pensionat medical, iar în primăvara anului 1990 a înființat Editura Sfinx. Debutează în timpul studenției cu o povestire publicată în „Tânărul scriitor” (1956), iar prima carte, În plină zi, îi apare în 1959. Colaborează la „Tribuna”, „Almanahul literar”, „Gazeta literară”, „Viața românească
REBREANU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289160_a_290489]
-
București, S. a evitat să se încadreze în sistemul de stat până în decembrie 1989, trăind din drepturile de autor moștenite prin valorificarea operei literare a bunicii sale. Între 1991 și 1998 a fost redactor la „Jurnalul literar”, de unde s-a pensionat pe motive de sănătate. Debutează la „Manuscriptum”, în 1979, prin comunicarea unui text inedit din arhiva Hortensiei Papadat-Bengescu, aflată în administrarea sa. A mai colaborat cu articole, prezentări, note editoriale, traduceri la „Cronica” și „Jurnalul literar”. În 1986 S. editează
STAMATIADI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289849_a_291178]
-
mai întâi la filosofie (1948-1949), va obține însă licența în filologie în 1953, la Universitatea clujeană. Din același an devine cercetător la Institutul de Lingvistică din Cluj, în colectivul de lexicografie, trecând apoi la secția de literatură, de unde se va pensiona în 1985. Este doctor în filologie al Universității din Iași, cu teza Poezia lui Eminescu în Transilvania (1969). Debutează în 1956, la „Scrisul bănățean”, cu articolul Limba și stilul lui Liviu Rebreanu în romanul „Ion” . Studii și articole de istorie
STAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289852_a_291181]
-
la război, luptând în Crimeea. Întors în țară, va lucra până în 1956 în calitate de jurist, fiind, printre altele, consilier juridic la Cooperația de Consum. Ulterior intră ca redactor la „Glasul patriei”, revistă a cărei secție culturală o conduce din 1961. Este pensionat provizoriu, pe motiv de invaliditate, în 1965, iar definitiv în 1969. Cu literatură debutează în 1966, la revista „Argeș”, iar prima carte, Ferestre spre azur, îi apare în 1970. A mai colaborat la „Albina”, „Îndrumătorul cultural”, „Convorbiri literare”, „Contemporanul”, „Luceafărul
STANESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289874_a_291203]
-
străini (Ion Creangă, I. L. Caragiale, Lucian Blaga, V. Voiculescu, Thomas Mann, Robert Musil, Franz Kafka, Eugen Ionescu, Heinrich Böll, Günter Grass, Max Frisch ș.a.), și de volumul Cunoaștere poetică și mit în opera lui Lucian Blaga (1970). În 1972 se pensionează, iar în 1977 se stabilește în Germania, la Köln, apoi la München. Colaborează la periodice ale exilului românesc („Curentul”, „Limite”, „Dialog”) și la postul de radio BBC. După 1990 își reia colaborarea la reviste din țară („Ramuri”, „Orizont”, „Adevărul literar
SORA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289792_a_291121]
-
și Educației Socialiste, director adjunct al resortului Muzică, iar în 1972-1974 director general al Operei Române din București. Epuizat de solicitarea obligațiilor administrative, demisionează (după discuții tensionate care culminează cu episodul spargerii unui candelabru, intrat în „folclorul” biografic al scriitorului). Pensionat pentru motive de sănătate (după cum avea să explice ulterior, s-a internat în spitale de psihiatrie, regăsindu-și acolo libertatea), S. se consacră exclusiv scrisului, iar biografia publică se confundă cu lista cărților publicate, numeroase apreciate de critică, unele premiate
SIMIONESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289687_a_291016]
-
când la conducere este Liviu Rebreanu (1941-1944), secretar de redacție al programelor de spectacol. După 1944 a lucrat ca muncitor la CFR, la fabrica „Zarea”, ca magaziner la Teatrul Mic și la Teatrul „Ion Creangă” din București, de unde se și pensionează. A colaborat la „Revista scriitoarelor și scriitorilor români” (unde a fost și secretar de redacție în 1934), „Bilete de papagal”, „Familia”, „Convorbiri literare”, „Adevărul literar și artistic”, „Cuvântul liber”, „Revista Fundațiilor Regale”, „Universul literar”, „Manifest”, „Răboj”, „Semne”, „Viața literară”, „Vremea
SCARLAT-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289538_a_290867]
-
a Școlii Comerciale din localitate, precum și ca avocat. Între timp colaborează cu articole la publicațiile gălățene. În câteva lucrări - Istoria economiei politice, a comerciului și a navigațiunei României (1885), Istoria comerciului (1893) - se arată preocupat de creșterea economică a țării. Pensionat în 1899, spre sfârșitul vieții se stabilește la Iași. Format într-o ambianță în care prestigiul lui Gh. Asachi mai avea încă înrâurire, S. debutează, ca elev, în ultima clasă a Academiei ieșene, cu versuri la „Ateneul român” (1860). A
SCRIBAN-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289575_a_290904]
-
Mircea Horia Simionescu. Lucrează ca redactor la Editura de Stat pentru Literatură și Artă până în 1958, când i se desface contractul de muncă din cauza dosarului, tatăl său aflându-se în închisoare, ca deținut politic. Din 1963 până în 1997, când se pensionează, este cercetător științific la Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” al Academiei Române, șef de sector sau de colectiv, coordonator al unor proiecte, redactor-șef, între 1991 și 1996, la „Revista de istorie și teorie literară”. În 1972 obține
SANDULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289469_a_290798]
-
la Radiodifuziunea Română, iar din 1959 redactor la Editura de Stat pentru Literatură și Artă, în 1963 fiind promovat șef al Redacției de folclor, funcție pe care o îndeplinește până în decembrie 1969, când devine redactor la Editura Minerva, de unde este pensionat în 1992. În 1991 înființează propria sa editură, Grai și Suflet - Cultura Națională, iar în 1992-1993 e director la seria nouă a revistei „Viața nouă”. Debutează în 1957, la „Gazeta literară”, cu poezia Prometeu, iar editorial cu placheta Florile norocului
SERB. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289627_a_290956]
-
unul din cei care au aderat la Manifestul Cercului Literar de la Sibiu (1943). Condamnat la închisoare politică în 1957, iese din detenție în 1963. Se angajează bibliotecar la Spitalul „Carol Davila” din București, unde va lucra până în 1970, când se pensionează. Debutează în 1939, la „Jurnalul literar” al lui G. Călinescu. A publicat și sub semnăturile Mirescu și Aiax. În primele culegeri de poeme ale lui S., Solii către lumină (1940) și Echinox (1941), versurile se remarcă prin discreție și naturalețe
SFETCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289658_a_290987]
-
Caraion, va divorța în 1963 și se va recăsători cu scenografa Lucia Metsch. Retrogradat și detașat pe un șantier la Dej, întrucât solicitase emigrarea încă din 1962, izbutește să plece abia în decembrie 1970. În Israel, până în 1982, când se pensionează, va fi inginer la o firmă ce instala cabluri telefonice și electrice. În intervalul 1945-1982 continuase să scrie, fără să caute a-și tipări versurile, deși unii prieteni - Geo Bogza și Aurel Baranga -, care le cunoșteau, l-ar fi putut
SESTO PALS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289648_a_290977]
-
își întrerupă studiile în 1940, le va relua în toamna anului 1944, obținând licența în 1946. Din același an devine redactor la Editura Politică, apoi la Editura de Stat pentru Literatură și Artă și la Editura Meridiane. În 1954 se pensionează din cauza sănătății precare. S. debutează editorial în 1956, cu romanul Familia Calaff, care atestă o prozatoare viguroasă, cu înclinații satirice, greu de plasat în registrul canonului ideologic al timpului, conform căruia ar fi trebuit criticate valorile vieții burgheze. Așezându-se
SOARE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289737_a_291066]
-
dicționare de limba franceză. Din 1963 preda la Facultatea de Limbi Romanice a Universității din București, unde e numită asistență suplinitoare la Catedră de limbă și literatura franceză în 1965 și titularizata în 1969, profesând, până în 1989, când se va pensiona. Debutează cu antologia Humor en français ... de tous leș coins ... de tous leș âges, apărută în 1963, e prezenta în „Secolul 20”, „Revue roumaine” ș.a. Pentru merite deosebite în promovarea limbii și culturii franceze, Guvernul Franței îi conferă în 1977
SLAVESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289718_a_291047]
-
SÂRBU, Sergiu (5.VII.1907, Tătărăuca Veche, j. Soroca -?), poet. Stabilit la București, a exercitat diverse funcții tehnice, pensionându-se din postul de inginer dispecer în construcții. Debutează în 1931, cu poezii, într-o foaie literară din Hârlău. Publică versuri și proză în „Viața Basarabiei”, „Cuvânt moldovenesc”, „Școala basarabeană”, „Analele Romanului”, „Orientări” (Moinești) ș.a. Din 1940 până în 1962 își
SARBU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289494_a_290823]
-
să se vadă „epurat”. Trăiește o vreme din expediente. În 1956 este angajat documentarist, iar din 1964 cercetător în cadrul Institutului de Cercetări Economice al Academiei RSR, de unde în 1970 trece la Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu”; se pensionează în 1975. Își începe publicistica în 1929 la „Tribuna”, iar în 1931 scria în pagina culturală a ziarului „Drumul nou” din Cluj (condus de Sextil Pușcariu), extinzându-și colaborările și la alte periodice transilvănene, ca „Țara noastră”, „Pagini literare” (unde
ŢINCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290186_a_291515]
-
1954 va fi reîncadrat la o școală generală de lângă Ploiești, după un an fiind numit la Universitatea din București. Din 1956 trece la Universitatea din Timișoara, străbătând toate treptele didactice (conferențiar în 1962, profesor în 1971) până în 1995, când se pensionează. Obține titlul de doctor în filologie în 1968, cu teza Limba și stilul poeziilor lui Eminescu. Este unul din întemeietorii învățământului filologic universitar din vestul țării și ai școlii de stilistică din Timișoara. În perioada 1970-1976 a condus Sectorul de
TOHANEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290209_a_291538]
-
literar, editoare și prozatoare. Este fiica Gherghinei (n. Vrânceanu) și a lui Ion Nicu Tudorică, mecanic-ajustor. Urmează școala primară și liceul la Brăila (1940-1949), iar Facultatea de Filologie la Universitatea din București, absolvind în 1953. Până în 1985, când s-a pensionat, este redactor și șef al secției de critică la „Viața românească”. Debutează la aceeași revistă, în 1953, cu un articol despre George Coșbuc. A mai colaborat la „Gazeta literară”, „România literară”, „Luceafărul”, „Contemporanul”, „Cronica”, „Tribuna”, „Revista de istorie și teorie
TUDOR-ANTON. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290286_a_291615]
-
internat într-un lagăr militar sovietic, împreună cu Constantin Ciopraga, Laurențiu Fulga ș.a. În 1948 se întoarce în țară și lucrează pe diverse șantiere ca tehnician, normator, șef al serviciului de pază, iar din 1963 ca metodist la Biblioteca Regională Banat. Pensionat pentru invaliditate în 1968, se stabilește la Iași. Își publică primele versuri în 1933, în paginile revistei școlare „Mugurași”. Placheta Liane crude îi apare în 1935, tot pe când era elev de liceu, fiind urmată de Prohod pentru zi (1939), volum
ŢUGUI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290293_a_291622]
-
de Filologie din Craiova, își susține doctoratul în 1972 cu o monografie despre Grigore H. Grandea. Este promovat conferențiar, iar în 1977 profesor, șef al Catedrei de literatură română și universală, unde funcționează până în 1984, când este obligat să se pensioneze. Debutează în 1950 la „Contemporanul”, iar editorial în 1971 cu o ediție I. G. Sbiera. De-a lungul anilor e prezent în „Contemporanul”, „Lupta de clasă”, „Veac nou”, „Cronica”, „Ramuri”, „Analele Universității din Craiova” (pe care le-a condus între
ŢUGUI-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290295_a_291624]