5,290 matches
-
chiar eram mahmură, mahmură după o partidă de sex. Mi-am tras perna sub cap și am încercat să adorm din nou. Dacă eu nu îl vedeam, nici el nu mă vedea pe mine. O mână obraznică mi-a tras perna de sub cap. M-am târât, încercând să o recuperez. — Deschide ochii, a spus Nat. S-a urcat deasupra mea, mi-a pus mâinile pe cap și l-a scuturat. —Hai, deschide-i! într-un final, fără voia mea, i-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
loc. —Mdea. Vocea lui s-a mai înmuiat. S-a lăsat puțin pe spate. —Sam. Trebuie să plec. Deja am întârziat. — Atunci du-te, am spus pe un ton rezonabil. Eu mă culc... Am început să-mi fac loc între perne, dar el mi-a luat și cealaltă mână și a dus-o deasupra capului; aveam acum amândouă încheieturile ținute ferm în mâna lui dreaptă. Cu stânga m-a luat de bărbie, îndreptându-mi capul spre el. — Chiar vorbești serios? Pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
deasupra capului. Nu m-am împotrivit. —Ești o curvă în toată regula, a spus, șoptindu-mi la ureche ca un alint. Nu era prima oară când auzeam asta, și nici ultima. 13tc "13" După ce a plecat Nat am luat o pernă în brațe și am adormit imediat, căzând și ieșind din vise cu schelete și pisici uriașe și mișcându-mă printr-o mulțime de dansatori, căutând pe cineva a cărui față nu o recunoșteam. Telefonul a reușit până la urmă să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
Nu mai fusesem în camera lui Ajay. în contrast cu restul casei era extrem de ordonată și curată. Biroul și patul făceau parte din același set, genul pe care îl cumperi în pachete de plastic și îl asamblezi singur. Canapeaua și fețele de pernă erau și ele asortate, un model de linii diagonale grena, negre și gri. Foarte masculin. Chiar și teancurile de hârtii de pe birou erau aliniate ordonat și ținute sub cărți groase, care, am presupus eu, erau cărți de drept. Sau cazuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
am uitat la câteva secvențe dintr-un show cu polițiști; prea săracă să-mi permit o telecomandă și prea leneșă să mă ridic să schimb programul. Nat sforăia. M-am uitat cu atenție la el. Avea mâinile pe jumătate sub pernă și genele i se curbau grațioase peste pomeți. Așa cum era, arăta de-a dreptul vulnerabil. Cu toate astea sforăitul lui mă scotea din sărite. L-am îmbrâncit. Reacția a fost imediată și șocantă. S-a trezit într-o secundă, rezemându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
canapeaua de vizavi. Era tare și inconfortabilă și adânciturile făcute de nasturi se strângeau în mod neașteptat sub mine. Mă simțeam nesigură stând acolo pe micile cratere. Dar asta nu părea să o deranjeze pe gazdă. în spatele meu erau niște perne din tafta, dar erau și ele tari ca pietrele. Știu că ai ieșit în seara asta, am spus. Am stat în fața casei tale douăzeci de minute. Am văzut taxiul cu care ai venit; i-am luat numărul. Cred că te-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
lăsând umbre peste tot: în pat, pe masă, pe scaune, peste șifonierul cu oglinzi de lângă fereastră. Natanael își amintise că mai auzise această voce cu umbre. Când? Cine îi vorbise așa? O voce cu profunzime. Tua își adâncise capul în pernă. Când Natanael îl luase în mâini simțise greutatea lui neobișnuită, ochii se închiseseră, încrețind pielea din jurul lor într-o mătase veche. Părul îi devenise neobișnuit de rece, părăsit de căldura capului. Numai restul corpului mai era moale și cald, locuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
chiloți întâlniți vreodată de privirea vreunui om. Umflați, se pare, de o ridicătură sângerie și ciudată a părții mediane, ridicătură misterioasă, ce nu putea fi nicidecum explicată prin prezența în acel loc a unui sex, ci mai degrabă a unei perne. Căci ce putea fi? Felul în care arăta trupul aproape dezgolit al domnului Clossettino nu era în nici un caz firesc. Chiloții zburară și ei la rândul lor, fără nici cea mai mică șansă de întoarcere pe corpul crâncenului lor stăpân
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
ce rușine... nicicând nu a putut fi mai puțin adevăr în gândurile pe care-am pretins că le-am trăit în visul existenței mele... Acum, chiar acum, cât mai degrabă să caut uriașa lamă pe care o țin ascunsă sub pernele acestea murdărite de prezența mea îndelungată aici și să-mi sfârșesc viața cu demnitate... câtă demență! Nebun, nebun am fost să vin pe-această lume... iar acum, realizând prostia de a nu putea dispărea la timp, greșeala de a nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
un glas firav de femeie - prrră, prrră, prrră Am intrat pe pasaj la pas, zăpada a încetat să cadă. Doar în preajma câte unui felinar singuratic și gălbui fulgii pluteau încet, fără să cadă, de parcă acolo s-ar fi scuturat o pernă. Dincolo de felinar, în întuneric, ne apăru înainte o reclamă susținută de doi stâlpi. Alături de reclamă, un pumn cu degetul arătător întins, ieșind dintr-o manșetă și dintr-o bucată de mânecă, prinse strâmb de un copac. Pe deget, se plimba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
bătrână, mică și galbenă ca frunza toamnei, era îngrijorată și supărată. - Dar cu tine ce-i, băbătie, umbli în pâslari în plină vară? o întrebai eu, fără să ridic capul și simțind cum palpită o durere surdă între ceafă și pernă. - Tare mă dor picioarele, Vadicika, îmi răspunse ea cu glas rugător, apoi adăugă plină de interes, de asta m-ai chemat? Dând din cap mustrător și acoperindu-și gura cu palma, dădaca mă privea cu ochii ei plini de veselie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
să te dezbraci. Mă uitam la ține, la felul cum, stând în fața mea în lenjerie intimă, iartă-mă, nu prea curată, îți împătureai metodic pantalonii. Te priveam cum te apropii de lavoar, cum iei prosopul, cum îl pui grijuliu sub pernă și cum apoi, după, fără să te rușinezi, ba chiar fără să te întorci cu spatele, te ștergi cu prosopul și-mi spui să procedez la fel. Apoi te-ai întors și ai aprins o țigară. Oare, m-am întrebat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
cheamă oamenii încoace. Și senzația că, pe coridor, cineva se strecoară spre ușa mea atât de fragilă și de subțire. Și statul pe divan încordat și cu capul care nu vrea să se culce ca nu cumva, lăsându-se pe pernă, să bufnească și să trezească toată casa; și ochii chinuiți, bolnavi de dorul de a se odihni pe un relief, ochi care privesc fix în întunericul sângeriu și pulsatoriu. Și fâșâitul chibritului pe care mâna înghețată și țeapănă îl freacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
să-mi iei o declarație? întrebă Cristian Toma zâmbind. Să te văd, pentru declarație vor veni colegii mâine. Însă nu ascund că mi-ar place să știu ce s-a întâmplat. Îți povestesc după ce mă ajuți să-mi aranjez puțin perna. spuse Cristi ridicându-se cu greu în șezut. Am încercat singur mai devreme dar n-am reușit. Ce faci? se arătă neliniștit Traian. Nu te ridica, lasă-mă pe mine! Fii pe pace, am mai făcut-o astăzi. Nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
greu în șezut. Am încercat singur mai devreme dar n-am reușit. Ce faci? se arătă neliniștit Traian. Nu te ridica, lasă-mă pe mine! Fii pe pace, am mai făcut-o astăzi. Nu se întâmplă nimic. După ce îi aranjă perna sub spinare, Traian arătă spre punga de hârtie pe care o adusese cu el: Tu ce ai voie să mănânci? Cred că orice! Mă îndoiesc, totuși ai suferit o intervenție chirurgicală! La umăr frate, nu la stomac. Chiar mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
-sa amenajase un colțișor potrivit pentru odihnă. Câteva fotolii din împletitură de ratan erau așezate în jurul unei mese din același material. Ceva mai încolo, sub coroana bogată a unui măr bătrân, era un leagăn larg pe care se afla o pernă vărgată. Era o noapte caldă și senină, iar luna plină strălucea generos, astfel încât nu mai era nevoie să aprindă becurile electrice ascunse în niște felinare rustice din fier forjat. Era chiar mai bine așa, singur, pe întuneric, numai cu gândurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
dăduseră seama. Probabil că observaseră gâtul rupt, dar îl puseseră pe seama căderii de la înălțime a corpului. Neavând experiență, nu mai căutaseră și celelalte semne. Se mulțumiseră cu faptul că îl găsiseră spânzurat. Așeză cu multă grijă capul bătrânului înapoi pe perna din sicriu și își lăsă mâna dreaptă pe fruntea sa, rămânând așa un moment. Acoperi apoi trupul cu pânza albă și puse capacul deasupra. Nu putea să bată cuiele la loc, ar fi făcut prea mult zgomot, așa încât îl apăsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
invitaților, urcaseră în camera lor. Ia te uită cine a fost aici! izbucnise Cristian în râs, imediat ce închisese ușa în spatele lor. Pentru că proaspăta lui soție se întorsese spre el privindu-l nedumerită, Toma arătă cu capul spre pat. Așezat pe perna de la fereastră, era unul din sfeșnicele lui Calistrat. Din cauza greutății obiectului, în pernă rămăsese o adâncitură pronunțată. Bătrânul îndepărtase cu grijă vopseaua neagră de pe sfeșnicul care acum strălucea stins în lumina firavă ce se strecura prin perdea. Era cadoul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Cristian în râs, imediat ce închisese ușa în spatele lor. Pentru că proaspăta lui soție se întorsese spre el privindu-l nedumerită, Toma arătă cu capul spre pat. Așezat pe perna de la fereastră, era unul din sfeșnicele lui Calistrat. Din cauza greutății obiectului, în pernă rămăsese o adâncitură pronunțată. Bătrânul îndepărtase cu grijă vopseaua neagră de pe sfeșnicul care acum strălucea stins în lumina firavă ce se strecura prin perdea. Era cadoul lui de nuntă pentru cei doi tineri însurăței. Mai întârziaseră doar două zile în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
atunci simți duhoarea purtătorilor săi, sudoarea capetelor lor rase și ale subsuorilor, ca și mirosul de vite, În clipa În care fură așezați toți trei În carul tras de boi, unde erau așternute pielicele de miel. Cu capetele Înălțate pe perne moi, zăceau În car ca-ntr-o corabie, deslușind scîrțîitul molcom al roților amestecat cu cîntări și gemete. Vrînd să-și mijească pleoapele sub care se prefirase lumina, va fi săgetat de o durere precum tăișul lamei de oțel a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
În ce-o privea pe Fräulein Goldberg, eh, aici era altceva! Vor trebui ca tot anul școlar să lingă cu pîine farfuria? Ce sens avea? De acord, odaia lor era ca „o cutie“: un pat comod, cu cearceafuri apretate, cu perne moi și calde, fereastra dădea Într-o grădină cu flori și tufe de liliac, totul ar fi fost frumos și Încîntător, dacă buna lor mamă ar fi putut s-o roage, cît se poate de frumos și respectuos, Într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
o au doar copiii și psihopații, să-i presimtă Încă de la ușă pornirea de a rosti vorbele fatale, pe care el și le Îngînase Întruna În drum spre casă, precum un elev Înaintea examenului, dar stînd În pat, sprijinită În perne, Îl urmărea cu o privire obidită, Încerca să-i spună ceva care se finaliza cu un teribil muget. Atunci M.O., sfîșiat de regrete, se așeza lîngă ea, Îi lua mîna În palmele sale, și În locul discursului pregătit, Își lăsa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
stână. Se dormea pe pământ, peste care se întindea un țol. Când era frig, ciobanii dormeau în cojoace. Pe noi, pe copii, ne înveleau cu un țol de lână, de cânepă sau de cordele. Nu-mi aduc aminte dacă erau perne ...” Fiind amenajări sezoniere, cu un scop bine definit, stânele nu s-au putut grupa și să dea naștere la așezări stabile - sate. Nici târla ca loc împrejmuit și neacoperit, unde se odihnesc vitele sau oile în timpul pășunatului, care a luat
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
și Vasile Trandafir (Costan) - președinte-primar. Comisia care a făcut inventarul bunurilor aflate în locuințe au găsit la Vasilică Rosetti: 32 arginți (probabil piese cu valoare numismatică, istorică) și doar 1000 lei. Din tot ce-a avut, i-au lăsat plapumă, pernă, cearșaf. Li s-a lăsat o cameră cu ceva mobilă în casa Sofiei Rosetti. Vasile Vasilaș confirmă ceea ce bănuia numai, că întâi primăria (vornicia) a fost la Filipeni - Slobozia, acolo unde era sediul proprietarului moșiei. Catinca Boteanu nu-și amintea
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
și Vasile Trandafir (Costan) - președinte-primar. Comisia care a făcut inventarul bunurilor aflate în locuințe au găsit la Vasilică Rosetti: 32 arginți (probabil piese cu valoare numismatică, istorică) și doar 1000 lei. Din tot ce-a avut, i-au lăsat plapumă, pernă, cearșaf. Li s-a lăsat o cameră cu ceva mobilă în casa Sofiei Rosetti. Vasile Vasilaș confirmă ceea ce bănuia numai, că întâi primăria (vornicia) a fost la Filipeni - Slobozia, acolo unde era sediul proprietarului moșiei. Catinca Boteanu nu-și amintea
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]