1,291 matches
-
altuia slăbănog însă destul de abil pentru a evita loviturile, ca de exemplu, lupta între un polițist american și firavul Charlot care-i scapă mereu din mâini. În această disproporție de forțe, care opune una puternică și sigură de sine, alteia plăpânde și incerte, tocmai în acest dezechilibru zace esența situației comice. Și tocmai aceasta era situația în boala mea când mi se iviră atâtea complicații. În fiecare zi, o durere și un chin nou, în fiecare zi încă o suferință și
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
și pendulul, prezintă situația unui condamnat la moarte, în timpul Inchiziției care creează astfel de lumi onirice: Și atunci, privirile îmi căzură pe cele șapte sfetnice înalte de pe masă. La început au luat chipul îndurării înseși și păreau îngeri albi și plăpânzi, care veneau să mă mântuie, dar deodată un leșin de moarte îmi năpădi sufletul și simții că mă înfior până în adâncul ființei, ca și cum m-aș fi atins de firele unei baterii galvanice, în vreme ce îngereștile chipuri se preschimbau în stafii fără
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
de a răspunde în limitele umane iubirii divine și de asemănare cu El pe cât este posibil omenește<footnote Omilia 11 la II Corinteni, 4, P.G., LXI, col. 515-516. footnote>. În privința aspectului fizic, Gură de Aur era mic de statură și plăpând, avea fața plăcută, dar slăbită de post și suferindă, obrajii trași, fruntea înaltă, liberă și ridată, proeminentă, capul pleșuv, urechile puțin mari, un chip plat, cu barbă, ochii adânci erau ca două torțe arzând și deosebit de ageri și de pătrunzători
Viaţa Sfântului Ioan Gură de Aur. In: Viaţa Sfântului Ioan Gură de Aur1 by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/179_a_161]
-
însăși îi apare exegetei clujene drept un "experiment" estetic naturalist, cuplul Trubadurul-Bălaia (incarnări ale unor maladii productive la nivelul exploatării psihologice: nervozitate, respectiv anemie) reconstituind "două studii de temperament aplicate inadaptabilului romantic" (2002: 130). Coleg de studenție cu naratorul, cel "plăpând și chinuit de vise" își începe tragedia povestind, cu înfrigurare, cum i-a "rămas în nas mirosul morții", după ce a zărit, la morgă, trupul unei fete tinere și frumoase. Incidentul deschide, în psihicul protagonistului matur, un lung episod anamnetic, în
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
să aibă mai mult de douăzeci și trei de ani, nu părea generalul bătrîn din vremea cuceririi Toulonului, unde i-a făcut pe ceilalți să-și dea seama că nu se pricep deloc să manevreze tunurile. Ne trezim cu el, plăpînd cum era, general, șef al armatei din Italia, o armată care n-avea hrană, muniție, încălțăminte, îmbrăcăminte, o biată armată goală pușcă. "Prieteni, ne spuse, iată-ne împreună. Să vă intre în cap că peste cincisprezece zile veți fi învingători
Mituri și mitologii politice by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
este înșelătoare în stabilirea vârstei; contrastul dintre aparență și esență, de ce nu, expunere populară a ideii de qui pro quo; p. 62, r. 3 4: „De trup ești mărunțel, nu-i vorba, dar la fire ești mai mare”aspectul fizic plăpând poate ascunde o înțelepciune și un caracter deosebite; p. 63, r. 1 2: „unde-i vorbă, nu-i mânie; mai bine să te tocmești întâi decât pe urmă” o stabilire în prealabil a termenilor unei afaceri poate elimina discuțiile și
Ion Creangă sau arta de trăi by Ana-Maria Ticu () [Corola-publishinghouse/Science/1209_a_1921]
-
Eu care simt în suflet durere orișicui, Și care plîng cu hohot când văd murind un pui. Arnolf (încet, aparte) Simțirea ei denotă un suflet ne-ntinat; De ce plecai la țară! Sunt singur vinovat! 545 Lăsai în voia soartei o inimă plăpândă, Știind că Don-Juan-ii stau pururea la pândă. Mă tem că ticălosul, în graba lui murdară, N-a stat la îndoială s-o facă de ocară. Povestirea lui Agnès începe (v. 484) cu o Intrare-prefață tip, destinată să sublinieze caracterul de
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
jerfelnic dor se topesc înlăcrimat, iar cuvântul deveni-va „gol nesfârșit peste care șarpele se-ncolăcește liber cu sufletele celor ce s-au dus...” (Am un șarpe în os) și totuși, oricât de multe spasme muribunde-ar încorseta ființa-ți plăpândă, nu dispera! Fruntea să-ți fie către Sfântul Soare! Nu vei ști ce rază salvatoare îți poate înnobila ființa. Oricând se poate ivi licărirea de chihlimbar. Menită a ți înflori ființa, sperând. Să-ncătușăm suferința și să-mbrățLșăm amintirea gândului senin
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
se manifestă într-o formă mai primitivă, ca în Mărturisirea, unde femeia o pățește rău, fiind aruncată pur și simplu pe geam de iubitul ei. Incompatibilitatea psihosomatică dintre cei doi amanți (amănunt semnificativ: "oameni din popor", reacționând adică "natural" ea: "plăpândă, figură dulce, fără voință, din acelea care nu trăiesc decât ca să sufere"; el: un tip "înalt, viguros, "aspru și stăpânitor", "aprig la mânie") își pune amprenta și asupra relației lor amoroase, întreținute prin tot felul de subterfugii nefirești. Astfel, cum
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
Pe de altă parte, găsește dubioasă simpatia pe care i-a arătat-o Lulù de la prima întâlnire, înainte de a-l cunoaște. S-o fi atras aspectul său fizic? Cătând în oglindă, Andrei devine tot mai neîncrezător: "Nu era frumos. Mic, plăpând, puțin cam îmbătrânit pentru cei treizeci de ani ai lui, spânatic, cu puful unei mustăți blonde deasupra buzei cărnoase, cu bărbia proeminentă, rotundă, accentuând un fel de vulgaritate ce contrasta cu puritatea ideală a ochilor. Avea, în adevăr, ochii mari
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
-i mînă cugetul? Nu beau eu apă numai cu zeii Anunnaki? Nu glod mănînc în loc de pîine? Nu sorb în loc de bere mîl ? Au nu deplîng bărbații plecați de lîngă soațe? Au nu plîng fete smulse din brațul celor dragi? Nu plîng plăpînzii prunci, cosiți mult prea devreme? Străjerule, te du, deschide-i poarta, Primește-o după datina străveche!. Urmează ritualul trecerii prin fața celor șapte porți infernale, pînă ce oaspetele „de sus” ajunge în fața stăpînei întunericului, noroiului și plîngerii. La fiecare poartă, Iștar
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
în Rodopele natal de pe coamele munților Haemus. Primii care i-au ascultat trista cîntare au fost copacii din imediata apropiere, fiecare adunîndu-se după neam și fire: ... stejarul cel cu frunză semeață și teiul cel moale și fagul Și feciorelnicul laur, plăpînzii aluni, apoi frasini Buni pentru suliți, venit-au de față. În alt pasaj din același text ovidian aflăm că, la cîntarea lui Orfeu, păsările și fiarele pădurii s-au alăturat arborilor constituind o unitate însuflețită: Astfel de arbori a strîns
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
amestec de genuri”), fie de exigențele construcției romanești (Sadoveanu). Anonimul a decis că este mai profitabil, pentru calitatea emoției și sensibilizarea ascultătorului, să sacrifice un tînăr „încă nelumit”. Găsim într-un cîntec: Viața omului, Floarea cîmpului, ca un elogiu adus plăpîndei ființe umane, hărăzite cu chip frumos și cu daruri morale. Se continuă, dar în nota lamentației: Cîte flori sunt pe pămînt Toate se trec în mormînt. Paralelismul om-floare se perpetuează în ficțiune. Poezia nu întrece măsura elegiacului, întrucît privește existența
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
simplu, îl ignoră prin trădare, invidie, batjocură, sfidare, minciună. Apoi m-am gândit că în noțiunea de prietenie poate intra o ființă dragă, pe care o prețuiești și o iubești până la sacrificiul de sine, pe care, dacă e o ființă plăpândă, gingașă, o protejezi, o aperi într-o situație dată. Dar totodată, poți face un gest de supremă dăruire dezinteresat, așa, ca de la un om necunoscut pentru un alt om la fel de străin. Am văzut cândva un film în care un om
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
numere cu glas tare: unu, doi, trei... De la o vreme, ce-i dăduse în gând: se ridică și izbea cu piciorul îmbrăcat în cizmuliță dala de piatră: douăzeci, douăzeci și unu, douăzeci și doi... „Iartă-l, domnia ta, că e cocon fraged și plăpând și-i orfan”, interveni pentru el popa de la Măgureni. „Bine, o să-l iert”. și până să se întoarcă maica mare s-a prăbușit în genunchi, doar că i s-a desprins talpa de la cizmuliță de atâta sârg... I se părea
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
făcut bine, Marico. Sărmanul Scarlat... Poate că mai mult lui Dumnezeu i-a plăcut decât părinților. — Și când te gândești că domnia sa dragomanul este mare doctor și se pricepe a lecui toate bolile, de ce ni l-o fi trimis așa plăpând și bolnav? — Marico, vorbind despre Scarlat, mi-a venit în gând că trebuie să facem și noi zapisuri pentru averea băieților și pentru zestrea fetelor. Așa se cuvine, că moartea este ca un fur ce vine noaptea și, după câte
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
mama nu le poate îndeplini, dar copilul nu s-a obișnuit cu răspunsul -Nu se poate , el face mofturi; mama îl pedepsește și se plânge de neascultarea lui. Aveam în grupă un băiat, Eduard, de 5 ani. Mama, o femeie plăpândă, bolnăvicioasă, vine să-l ia de la grădiniță după o zi de muncă obositoare. Eduard i se aruncă de gât și o sărută furtunos. El își iubește foarte mult mama, dar acest lucru nu-l împiedică să-i ceară ca, ieșind
DARURI ŞI GÂNDURI PENTRU MAMA by Lenţa Neacşu () [Corola-publishinghouse/Science/1153_a_2221]
-
sunt de cea mai scrupuloasă exactitate; sunt greu de crezut, într-atât par de imposibile. Rămânea un loc liber pe imperiala diligenței; sătui de luptă, îl acceptarăm. Această diligență fără arcuri pleca a doua zi, trasă de paisprezece cai slabi, plăpânzi, costelivi, animăluțe bune și inteligente, care nu s-au bucurat la început de încrederea noastră, dar cărora a trebuit să le recunoaștem meritele mai târziu. De la Giurgiu la București există un... proiect de drum, împodobit cu numele de șosea. Acest
Moldo-Valahia. Ce a fost, ce este, ce-ar putea fi by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
Hercule; toată lumea poate să se bucure de binefacerea apelor lor; după ritmul în care merg lucrurile la foștii stăpâni, prețioasele surse ar fi încă îngropate sub ruine seculare. Totuși, prin legea fatală ce apasă asupra acestor frumoase ținuturi, populația este plăpândă și bolnăvicioasă. Banatul românesc e apăsat de servitutea militară, ca și defileul Carpaților, precum toate frontierele orientale ale Imperiului Austriac. Fiecare oraș ceva mai important e o brigadă, târgul, un batalion, satul, o companie, cătunul, o secție. Prefectul e un
Moldo-Valahia. Ce a fost, ce este, ce-ar putea fi by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
devenind soț și soție. În spaima ei ținându-mă îmbrățișat cu foc. Cu-n gest de groază îmi arăta peștera, plângând. M-am apropiat și am văzut-o pe Angloanice șezând pe loc, lângă ea statuia Hecatei cu aer galben, plăpând. Cuvinte de vrajă murmura, învârtind vârtelnița vrăjită cu ochii ațintiți în gol, devorându-și prada. Statuia și vârtelnița le-am sfărmat cu mânie înzecită, ca pedeapsă i-am poruncit să înceteze șarada. Euridice locuia în apropierea templului jupiterian, când o
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
apoi o duse în creștetul capului ca o cunună. Cărarea pe mijloc era dreaptă, nici un fir nu era nelalocul lui, își prinse în partea dreaptă trei flori albastre nemuritoare, își întinse cu palmele bluza, cătrința, apoi ieși afară în bătaia plăpândă a soarelui, căutând cu ochii pe Florin. Unu’ lângă altul, satul se așeza la horă. Care mai bătrâni, deoparte, scurmând mai mult iarba decât bătând-o, care mai tineri în para jocului chiuind, care mai de țâță pe delături învârtind
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
de vânătoare dintr-o mătase albastră foarte subțire, cu marginea ridicată în față și împodobită cu pene bogate. În mână ținea un arc, jumătate verde jumătate galben, și o săgeată, în vârful căreia era înfiptă o pasăre multicoloră. Pe trupul plăpând, frumosu-i cap se legăna încet, puțin răsturnat pe spate, iar pe obrazul adormit se răsfrângea o melancolie liniștită și nevinovată. Când muzica se oprea, ea se clătina, toropită. Ritmul întețit al tobelor era ca o tulpină nevăzută, în jurul căreia fata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
s-o izgonesc din mine ca pe o vicleană vrăjitoare ce vrea să-mi pună aripi de gheață să nu mă mai pot ridica. Până și ghioceii și-au propus să-mi fie printre aliați. Ei sunt puternici deși par plăpânzi; ies ca un buldozer, sfidând-o, de sub pătura de nea. Sub razele de soare, sigur, am să reînnoiesc și-n suflet, primăvara, o nouă iubire o să-mi plămădească... Poveste simplă de iarnă Simt cum fuge timpul și stelele dispar; vine
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
vulnerabilul și-o provoacă singur, ca și cum ar tipări cu cerneală simpatică denunțul, accesibil oricui, din care țâșnește, instantaneu, condamnarea sa, salutul de adio. Drăgălașa Ortansa va rezolva cândva, prin șușoteli colective, secretul încredințat cu-atâtea meșteșugite ocoluri și reticențe de plăpândul bufon. Frunte puternică, sprâncene stufoase, dar nu și nasul acvilin ! ...He-he, hehehe, se scutură de râs bătrâna coană mare, venind dinspre bucătărie. Tava cu otrăvuri o poartă ridicată, în fața danturii paradite. Un râs bărbătesc, gros și vechi, din care cuvintele
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
negre străjuiau sperioase ulița largă, neprunduită, răvășită de gropi, desfundată de miile de căruțe ce treceau necontenit spre front, încărcate cu merinde pentru oameni, întorcîndu-se înapoi veșnic pline cu rămășițe de-ale luptelor... Ici-colo sclipea cîte-un ochi de lumină galbenă, plăpândă, însemnînd comandamente, spitale, cîrciumi-popote... Prin băltoacele uliții se împleticeau, înjurînd și blestemând, cei ce reveneau de la execuție. Apostol Bologa mergea tăcut alături de căpitanul străin. Vroi mereu să-și grăbească pașii, să se despartă de omul acesta bănuitor, care parcă și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]